Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 37/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 11939/197/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.37/CONTESTAȚIE
Ședința publică din data de 11.02.2015
PREȘEDINTE: D. M.-G. - judecător
GREFIER: C. A. – E.
Cu participare PROCURORULUI: U. C. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de către condamnatul contestator N. P., împotriva sentinței penale nr. 1620 din 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria B.., având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul condamnat N. P. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu V. Almina.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța procedează la identificarea contestatorului condamnat N. P. (CNP:_, CI . nr._) care arată că dorește să își retragă contestația formulată.
Reprezentanta Parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat în sensul retragerii contestației.
Avocatul contestatorului condamnat solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat în sensul retragerii contestației
Contestatorul condamant N. P. arată că își retrage contestația.
TRIBUNALUL:
Asupra contestației penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1620 din 19.06.2014a Judecătoriei B. s-a dispus:
Respinge cererea având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 6 NCP formulată de persoana condamnată N. P., fiul lui N. si P., născut la data de 10.08.1979 în București, CNP_7aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 2419/2010 a Judecătoriei B. .
În baza art. 275 alin. 2 N Cpp obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele
Prin sentința penală nr. 2419 din 10.12.2012 a Judecătoriei B., petentul N. P. a fost condamnat la pedepsa de 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin 1, art 209 alin 1 lit a si i alin 2 lit b C.penal cu aplicarea art 37 lit a C.penal, iar în baza art. 61 C.penal a dispus revocarea liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani inchisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr 633/30.03.2007 a Judecatoriei Brasov, def prin decizia penala nr 180/26.06.2007 a Curtii de Apel Brasov și în consecință a contopit pedeapsa stabilita prin hotarare si restul de pedeapsa ramas neexecutat – 566 zile, inculpatul urmand a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani inchisoare.
Cu privire la infracțiunile pentru care petentul contestator a fost condamnat, instanța a constatat următoarele:
-infracțiunea incriminată la momentul săvârșirii faptei la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și I alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal având limitele de pedeapsă de la 3 la 15 ani se regăsește în prezent în art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.d Cod penal având limitele de pedeapsă închisoare de la 1 la 5 ani.
Raportând pedeapsa aplicată petentului la noile dispoziții legale, instanța a constatat faptul că pedeapsa închisorii este legală, aflându-se în limitele special instituite de noile prevederi.
Analizând cele de mai sus, instanța a constatat că noile prevederi legale nu au un caracter mai favorabil referitor la situația condamnatului, dată fiind incidența în cauză a dispozițiilor referitoare revocarea liberării condiționate, sancționată mult mai aspru potrivit dispozițiilor noului cod penal, împrejurare față de care a respins cererea având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 6 NCP formulată de persoana condamnată N. P., fiul lui N. si P., născut la data de 10.08.1979 în București, CNP_7aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 2419/2010 a Judecătoriei B..
În baza art. 275 alin. 2 N Cpp a obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat contestație condamnatul N. P. fără a arăta în concret care sunt motivele pentru care a supus criticii sentința primei instanțe.
La termenul de judecată din 11.02.2015 acordat în vederea soluționării contestației, contestatorul condamnat N. P. a arătat că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței primei instanțe.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 425/1 al. 3 Cpp Tribunalul urmează a lua act de manifestarea de voință a contestatorului.
Cu aplicarea art. 274 și 275 al. 2 din Cpp în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425/1 al. 3 Cpp ia act de retragerea contestației formulată de contestatorul condamnat N. P. împotriva sentinței penale nr. 1620/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal cu nr._/62/2014.
În baza art. 274 Cpp onorairul de 100 lei al avocatului din oficiu V. Almina desemnat pentru contestator se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 275 al. 2 Cpp obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 180 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M.-G. C. A.-E.
Red. D.M.G./ 27.02.2015
Dact.A.C./27.02.2015 - 4 ex.
Jud.fond. B. L./20.06.2014
| ← Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 42/2015.... | Revocare măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|








