Alte cereri privind executarea. Sentința nr. 210/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 210/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3848/118/2015

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR.210

Ședința publică din data de 16 06 2015

P. – T.-V. G.

GREFIER - I. B.

Cu participarea Ministerului Public prin

PROCUROR – C. M. S.

S-a luat în examinare cererea formulată de condamnatul H. A. (domiciliat în mun C., . 36, scara B, apart. 5) privind încuviințarea acestuia de a părăsi țara pentru perioada 19 06_15.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se constată lipsa petentului condamnat H. A., pentru care răspunde apărătorul ales, avocat R. M. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.257-261 Cod procedură penală.

Apărătorul condamnatului, avocat R. M. A., având cuvântul, menționează că depune la dosar o cerere de renunțare din partea petentului condamnat, motivat de faptul că nu mai dorește să părăsească teritoriul României întrucât soacra lui este foarte grav bolnavă si în prezent se ocupă cu pregătirile necesare in vederea unei eventuale surveniri a decesului acesteia.

Solicită instanței a lua act de solicitarea formulată în scris de petentul condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită ca instanță să ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat, in sensul retragerii cererii.

Dezbaterile declarându-se închise instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Cu privire la cauza penala de fata,

Prin cererea înregistrată sub nr_, petentul condamnat H. A. a solicitat instanței încuviințarea părăsirii teritoriului României pentru perioada 19 06 2015 – 21 06 2015, in temeiul dispozițiilor art.95 Cod penal coroborat cu disp.art.46 din Legea nr.253/2013.

La data de 16 06 2015, in ședință publică, apărătorul ales al petentului condamnat, a depus la dosar o cerere prin care petentul a arătat în scris că își retrage cererea formulată solicitând instanței a lua act de retragerea solicitării inițiale privind încuviințarea părăsirii teritoriului României motivat de împrejurarea ca nu mai susține cererea datorită unor probleme de sănătate ale unor membri ai familiei.

Avand in vedere declaratia de retragere a cererii, coroborata cu dispozitiile art. 597-599 alin. 3 Cod procedură penală, tribunalul va lua act de retragerea cererii formulată de petentul condamnat H. A..

In baza art. 275 alin 2 cod procedură penala va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare catre stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 597-599 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 557 Cod procedură penală:

Ia act de retragerea cererii condamnatului H. A. (domiciliat în mun C., . 36, scara B, apart. 5) privind încuviințarea acestuia de a părăsi țara pentru perioada 19 06_15.

În baza art. 275 alin 2 cod procedură penală:

Obligă contestatorul condamnat să plătească statului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu contestație în 3 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi 16 06 2015 .

PREȘEDINTE DE COMPLET,GREFIER,

T.-V. G. I. B.

Red.jud.T.V.G./2 ex/17 06 2015

. 06 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri privind executarea. Sentința nr. 210/2015. Tribunalul CONSTANŢA