Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 190/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 720/118/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

-SENTINTA PENALĂ NR.190.-

Ședința publică de la 02.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – I. R.

GREFIER – C. B.

cu participare PROCUROR –M. R. E.

Pe rol, pronunțarea asupra contestației la executare formulată de petentul M. S. – fiul lui D. si G., născut la data de 05.07.1966, deținut în P. P. Albă, județul Constanta.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre iar potrivit disp.art.391 alin.1 cod procedură penală completul de judecată a stabilit termen pentru deliberare si pronunțare la data de 02.06.2015, pentru când s-a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Asupra contestației la executare:

La data de 09.02.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestația la executare formulată de condamnatul M. S., în baza art.598 alin.1 lit.d Cod.proc.pen.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.307/07.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ M. S., în baza art.386 alin.1 rap.la art.377 alin.4 Cod proc.pen. au fost admise cererile formulate de inculpați, ca fondate și s-a schimbat încadrarea juridică față de inculpații M. S. și M. Ainur din infracțiunea prev.de art.263 alin.1 și alin.2 Cod penal, în infracțiunea prev.de art.32 Cod penal rap.la art.263 alin.1 și alin.2 lit.a Cod penal, cu aplic.art.41 alin.1 pentru inculpatul M. S..

În baza art.32 Cod penal rap.la art.263 alin.1 și alin.2 lit.a Cod penal, cu aplic.art.41 alin.1 Cod penal și cu aplic.art.396 alin.10 rap. la art.374 alin.4 și art.375 alin.1 și alin.2 Cod proc.pen.,condamnatului M. S. i s-a aplicat pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal,ce se execută după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.43 alin.1 Cod penal în ref.la art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.95/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria M. (dosar nr._ ), definitivă prin nerecurare la data de 07.05.2012 și s-a dispus executarea acesteia adăugând-o pedepsei aplicate prin prezenta, în final inculpatul M. S. având de executat pedeapsa de 4 (patru)ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, ce se execută după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.65 alin.1 și alin.3 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal.

În baza art.72 alin.1 Cod penal s-a computat din durata pedepsei închisorii aplicate, durata reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 25 februarie 2014 la zi.

În baza art.399 alin.1 Cod proc.pen., rap.la art.362 Cod proc.pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat și s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar /măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpat, prin avocați.

Prin decizia penală nr.653/P/15.10.2014 a Curții de Apel C., în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de inculpații M. S. și M. Ainur împotriva sentinței penale nr.307/07.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală s-a dispus restituirea următoarelor sume de bani:

- suma de 1.600 euro (găsită cu ocazia percheziției domiciliare a imobilului aparținând inculpatului M. S.), care a fost predată la CEC Bank, Unitatea nr. 6 C., în baza chitanței nr._/1 din 28.02.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 28.02.2014 și suma de 200 dolari S.U.A.(găsită cu ocazia percheziției domiciliare a imobilului aparținând inculpatului M. S.), care a fost predată la CEC Bank, Unitatea nr. 6 C., în baza chitanței nr._/1 din 28.02.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 28.02.2014, către numita Sali N.;

- suma de 1.909 dolari S.U.A. (găsită cu ocazia percheziției corporale a inculpatului M. S.), care a fost predată la CEC Bank, Unitatea nr. 6 C., în baza chitanței nr._/1 din 28.02.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 28.02.2014 și suma de 278,83 leireprezentând 175 lire Turcia și 11 leva R. Bulgaria (găsită cu ocazia percheziției corporale a inculpatului M. S.),care a fost predată la CEC Bank, Sucursala C., în baza chitanței nr._/1 din 05.03.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 05.03.2014, către inculpatul M. S.;

- suma de 150 dolari S.U.A. (găsită cu ocazia percheziției corporale asupra inculpatului M. Ainur),care a fost predată la CEC Bank, Unitatea nr. 6 C., în baza chitanței nr._/1 din 28.02.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 28.02.2014 și suma de 109,30 lei, reprezentând 50 lire Turcia, 10 leva R. Bulgaria și 14 lei(găsită cu ocazia percheziției corporale a inculpatului M. Ainur),care a fost predată la CEC Bank, Sucursala C., în baza chitanței nr._/1 din 05.03.2014 și a recipisei de consemnare nr._/1 din 05.03.2014, către inculpatul M. Ainur.

S-a înlăturat dispoziția privind confiscarea specială a sumelor menționate anterior.

S-a redus cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la plata cărora au fost obligați inculpații M. S. și M. Ainur de la câte 33.000 lei fiecare la câte 5.000 lei fiecare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului M. S. și perioada arestării preventive de la data de 07.05.2014 la zi.

Prin contestația formulată condamnatul M. S. a solicitat reducerea la jumătate a pedepsei aplicate prin sentința penală nr307/07.05.2014 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.653/P/15.10.2014 a Curții de Apel C., conform art.19 din Legea nr.682/2002 și emiterea unui nou mandat de executare.

În susținerea contestației formulate condamnatul a depus la dosar adresa nr.1418/P/2014, din data de 30.01.2015, a Parchetului de pe lângă Tribunalul C. prin care se arată că urmare a cererii formulate de acesta la data de 21.01.2015, în dosarul nr.1418/P/2014 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de R. Raim sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, faptă prev. de art.270 alin.1 din Legea nr.86/2006 (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani) și deținerea fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, faptă prev. de art.342 alin.2 Cod penal (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an sau cu pedeapsa amenzii), fiind audiat de organele de poliție în calitate de martor la data de 16.09.2014.

Dispozițiile art.19 din Legea nr.682/2002 prevăd că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Art.2 lit.a pct.1 din Legea nr.682/2002 prevede că are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Totodată, potrivit art.2 lit.h din Legea nr.682/2002 infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid și infracțiuni contra umanității și infracțiuni de război, infracțiunile contra securității naționale, terorism, omor, infracțiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 10 ani;"

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată contestația la executare formulată de condamnatul M. S. ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

În primul rând instanța are în vedere împrejurarea că aceeași cerere a fost formulată de către condamnatul M. S. cu ocazia soluționării apelului împotriva sentinței penale nr.307/07.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, cerere care a fost respinsă, cu următoarea motivare:

„Aprecierea incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea specială, respectiv existența unei persoane care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni. Reținerea acestei cauze legale de reducere limitelor de pedeapsă nu este condiționată de angajarea răspunderii penale a persoanei depistate, pe baza unei hotărâri definitive de condamnare, de reținerea vinovăției respectivei denunțate, ci doar de facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane, în sensul că împotriva acestora se formulează acuzații penale, în calitate de suspecți sau inculpați.

Prin adresa nr. 1418/P/2014 P. de pe lângă Tribunalul C. a comunicat instanței că inculpatul M. S. a formulat un denunț pe baza căruia a fost constată săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2206 și art. 342 alin. 2 Cod penal de către numitul R. Raim, față de care s-a început urmărirea penală. â

Totodată, infracțiunile denunțate sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 10 ani sau fac parte din enumerarea explicită a textului de lege, astfel că se încadrează în noțiunea de infracțiuni grave, conform art. 2 pct. 3 lit. h fin Legea nr. 682/2002, fiind realizate parte din condițiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.â

O altă condiție pentru aplicabilitatea cauzei speciale de reducere a limitelor speciale de pedeapsă constă în dobândirea de către denunțător a calității de martor, în sensul art. 2 lit. a pct. 1 din Legea nr. 682/2002, care prevede că martorul este persoana care are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Conform art. 114 Cod procedură penală, martorul este persoana audiată de organele judiciare și care are cunoștință despre faptele sau împrejurările de fapt care constituie probe în cauza penală.

Calitatea de martor, în sens procedural, nu se dobândește prin simpla formulare a unui denunț și furnizarea unor informații valorificate de organele de urmărire penală, ci prin audierea persoanei, în calitate de martor, conform regulilor prev. de art. 114 și urm. Cod procedură penală.

În raport de cele expuse s-a arătat că inculpatul M. S. a formulat denunțuri și/sau a furnizat informații pentru depistarea unor infracțiuni grave, însă nu a avut calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, în cauzele în care a oferit informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave, de aceea nu poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.”

Pe lângă motivarea expusă mai sus și însușită de instanță, considerăm contestația la executare formulată de condamnatul M. S. ca fiind nefondată și pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art.598 alin.1 lit.d Cod.proc.pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.

Se constată că aplicarea dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002 nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile limitativ și expres prevăzute de art.598 alin.1 lit.d Cod.proc.pen.

În opinia instanței dispozițiile art.19 din Legea nr.682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, pentru a se putea aprecia dacă în raport cu denunțul formulat s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiunile grave arătate de către denunțător și nu în calea contestației la executare, după ce denunțătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă și se află în executarea pedepsei.

În acest sens trebuie avut în vedere faptul că dispozițiile art.19 se referă la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana care furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului și nu la reducerea la jumătate a pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, întrucât într-o astfel de situație s-ar realiza o reindividualizare a pedepsei, ceea ce nu este posibil pe calea contestației la executare..

Pe calea contestației la executare se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se modifica o hotărâre definitivă, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat de care se bucură aceasta.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art.598 alin.1 lit.d Cod.proc.pen., se va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat M. S. privind executarea pedepsei de 4(patru) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.307/07.05.2014 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.653/P/15.10.2014 a Curții de Apel C..

În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga contestatorul condamnat M. S. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.598 alin.1 lit.d Cod.proc.pen.

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat M. S. fiul lui D. si G., născut la data de 05.07.1966, detinut în P. P. Albă, judetul Constanta, privind executarea pedepsei de 4(patru) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.307/07.05.2014 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.653/P/15.10.2014 a Curții de Apel C..

În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.

Obligă contestatorul condamnat M. S. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. R. C. B.

Red. Hot.I.R.

06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 190/2015. Tribunalul CONSTANŢA