Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-03-2015

Dosar nr._

TRIUNALUL CONSTANTA

SECȚIA PENALA

DECIZIA PENALĂ NR.97

Ședința publică din data de 09.03.2015

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: O. C.

PROCUROR : A. V.

S-a luat în examinare contestația formulată de contestatorul condamnat FRATILA Ș. im- fiul lui natural și I., născut la data de 28.03.1990, în prezent în P. P. Albă, împotriva sentintei penale nr.355/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia ,în dosarul penal nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.358 cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat personal, în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat I. M., în baza delegației avocațiale depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257 – 263 cod procedura penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Avocat I. M. având cuvântul, depune la dosarul cauzei un memoriu și copia certificatului de căsătorie, ce a fost încheiată în cadrul Penitenciarului P. Albă.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, nu se opune depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor solicitate de contestatorul condamnat.

Instanța deliberând, încuviințează depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor solicitate de inculpat, prin apărător, ce vor fi avute în vedere la soluționarea contestației.

În continuare întreabă părțile dacă mai au de formulat cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile și constatând că nu sunt, în baza art.387 cod pr.penală, constată terminată cercetarea judecătorească și în baza art.388 cod pr.penală acordă cuvântul părților prezente pentru dezbateri.

Avocat I. M. având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 355/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia ,în dosarul penal nr. _ cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de disp.art.100 cod pr.penală, condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, mai mult de 2/3 din pedeapsă, a avut o atitudine corespunzătoare, a fost recompensat de 9 ori, a participat la peste 35 de activități educaționale și are 62 zile câștig prin muncă.

Totodată, arată că nu are antecedente penale, lucrează în sistem deschis, s-a căsătorit și beneficiază de sprijinul soției, iar la evaluarea psihologică s-a reținut că a avut un comportament adecvat, iar comisia a reținut că a avut un comportament oscilant.

Având în vedere argumentele pro admiterii cererii, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

În subsidiar, solicită reducerea termenului de reînnoire a cererii.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, opinează că instanța fondului a pronunțat o soluție legală și temeinică, în mod corect a fost analizată situația condamnatului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, acesta fiind la prima comisie din cadrul Penitenciarului P. Albă.

Instanța fondului a avut în vedere conduita oscilantă a condamnatului din timpul detenției, sancțiunea disciplinară aplicată și atitudinea lipsită de regrete în fața comisiei, dar și timpul efectiv executat s-a apreciat că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, acesta fiind la prima comisie și de abia a împlinit fracția obligatorie pentru liberarea condiționată.

Să se analizeze cererea subsidiară de reducere a termenului de reiterare a cererii.

Contestatorul condamnat în ultimul cuvânt achiesează la concluziile apărătorului său, arată că nu a avut telefon asupra sa, bunica i-a decedat și este părăsit de soție.

Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.

TRIBUNALUL,

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.355/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia ,în dosarul penal nr. _ s-a dispus:

„În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul FRATILA S., fiul lui N. și I., născut la 28.03.1990, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta.

Fixează termen de reînnoire a cererii la 06.09.2015.

În baza art. 272 cod pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. G. G. Rozemari, în baza delegației nr. 372/2015.

În baza art. 275 alin. 2 Cod Proc. Penală:

Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare pentru procuror și condamnat.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.”

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a avut în vedere următoarele: .

Condamnatul FRATILA S. a formulat cerere de liberare condiționată.

Pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza a fost înregistrată sub nr._ din 04.02.2015.

Din procesul verbal nr. F23 din 04.02.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, rezultă că cel în cauză se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1346/2012 a Judecătoriei C. pentru infracțiunea de proxenetism.

Din același proces-verbal rezultă că petentul a început executarea pedepsei la data de 06.12.2011, iar pedeapsa expiră la data de 05.12.2016.

Până la data analizării situației sale de către instanță, petentul a executat 1219 de zile, din care 062 zile ce i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, executând fracția obligatorie de pedeapsă de 1218 zile, respectiv de 2/3 din pedeapsă.

Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă.

Condamnatul a fost recompensat de 9 ori, a fost sancționat disciplinar o dată, a participat la programe educaționale. A fost folosit la muncă.

Execută pedeapsa în regim deschis.

Nu are antecedente penale.

Instanța reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul cod penal și de procedură penală precum și Legea nr. 254/2013.

Având în vedere că intimatul condamnat a început executarea pedepsei sub imperiul codului penal din 1969 și a Legii nr. 275/2006, care prevede condiții de liberare mai favorabile, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată în conformitate cu dispozițiile cod pen. din 1969 cu aplic. art. 6 nou cod pen.

Analizând procesul verbal întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, instanța apreciază că propunerea este neîntemeiată și va fi respinsă din următoarele considerente:

Potrivit art.59 Cod penal, „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.”

Beneficiul liberării condiționate nu este un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul, având în vedere conduita oscilantă din timpul detenției, sancțiunea disciplinară aplicată și atitudinea lipsită de regrete în fața comisiei, dar și timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, acesta fiind la prima comisie și de abia a împlinit fracția obligatorie pentru liberarea condiționată.

Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului.

Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.

În raport de această situație, instanța a apreciat că deținutul nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării și reintegrării sale și consideră necesară reanalizarea situației la data de 06.09.2015.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestatie, în termen legal, condamnatul,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând admiterea căii de atac ,cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată .

Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Tribunalul constată ca nefondată contestația.

Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate dar si garanție că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.

Desi regula o constituie executarea integrală a pedepsei, liberarea condiționată fiind excepția precum și de la faptul că, și în situația în care condamnatul îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile legale, instanța nu este obligată să dispună punerea în libertate a condamnatului, sens în care legiuitorul a folosit în redactarea dispozițiilor legale mai sus menționate sintagma „condamnatul poate fi liberat condiționat”, .

Asfel rezultă că, la analizarea oportunității liberării condiționate, instanța poate ține seama și de elemente ca: natura faptei comise, gravitatea acesteia, modul concret de comitere - elemente ce pot furniza date legate de periculozitatea persoanei acestuia, de predispoziția sa pentru comiterea unui anume gen de infracțiuni, despre capacitatea reală a acestuia de reintegrare în societate ori despre existența unui anume risc de recidivare.

Din prisma aspectelor invocate, Tribunalul observa ca petentul condamnat se afla la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, pe parcursul executării pedepsei, a fost sancționat disciplinar o dată și a fost recompensat de 9 ori. A participat la activități educaționale și a fost planificat la muncă realizând un câștig de 62 zile si nu are antecedente penale.

Analizand activitatea si comportamentul condamnatului Tribunalul apreciaza că perioada efectiv executată de către condamnat, de 1219 zile executate si castigate ,cu o singura zi peste numarul zilelor ce trebuiau executate sau castigate pentru a deveni propozabil, nu este suficient pentru a se considera că, în mod indiscutabil, acesta a dobândit capacitatea reală de integrare în societate și că în prezent poate fi liberat condiționat fără nici un fel de risc.

Astfel, raportat la conduita oscilantă pe durata pedepsei, fiind sancționat inainte si apoi recompensat, de natura faptei comise, gravitatea acesteia ,Tribunalul consideră că executarea în continuare a pedepsei, este necesară în vederea atingerii scopului preventiv al pedepsei aplicate condamnatului și totodată a îndeplinirii funcțiilor acesteia de constrângere și reeducare,câtă vreme nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și a perseverat pe cale infracțională.

Pentru considerentele expuse, constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a dispozițiilor incidente în cauză, prin prisma criteriilor enumerate de art.59 Cod penal,nejustificându-se liberarea condiționată și nici reducerea termenului de reânnoire a cererii ,care este unul rezonabil.

Ca urmare, va respinge contestația ca nefondat, în baza art.587rap.la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod proc. pen., cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.275 alin.2 din același cod.

Văzând și prevederile art.272 Cod proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.425/1 alin 7 puncul 1 lit b cod proc penala . rap. la art.587 Cod.proc.pen.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul FRATILA Ș. impotriva sentintei penale nr355/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia ,în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului,din care suma de 100 lei se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei ,in favoare Barou Constanta ,av.I. M. . Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. D. O. C.

Tehnored.jud.CD

17.03.2015/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul CONSTANŢA