Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6385/256/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 354

Ședința publică din data de 09.09.2015

PREȘEDINTE – I. C. S.

GREFIER – A. R. R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.,

reprezentat de PROCUROR – A. V.

Pe rol, soluționarea contestației formulate de contestatorul - condamnat I. G. – fiul lui I. și I., născut la 03.02.1979, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.1841 din 07.08.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 Cod de proc.penală, se prezintă contestatorul - condamnat I. G.- în stare de deținere, asistat de avocat V. A. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. V., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie și a delegației de substituire depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257 și următoarele Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul dosarului aflat pe rol, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, avocat V. A., având permisiunea instanței, ia legătura cu contestatorul – condamnat, după care depune la dosar un memoriu formulat de condamnat.

Nefiind alte cereri, excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate în prezenta cauză.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, avocat V. alina, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a condamnatului, apreciind că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat fracția din pedeapsă prevăzută de lege, execută pedeapsa în regim deschis, a avut un comportament corespunzător normelor carcerale, s-a implicat în activități, a obținut 15 recompense, a participat la numeroase programe educaționale, a muncit având un număr de 215 zile considerate executate urmare muncii prestate, fiind recompensat de trei ori pentru munca prestată cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită. De altfel, condamnatul este calificat în meseria de bucătar, astfel că își poate găsi u ușurință loc de muncă și s-ar putea astfel reintegra în societate. Pentru aceste motive, apreciază că pedeapsa și-a atins scopul înainte de expirarea ei.

În subsidiar solicită reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată.

Solicită acordarea onorariului pentru avocatul titular.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, apreciind că timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea sa, la pronunțarea acestei soluții fiind avute în vedere natura și gravitatea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, executarea pedepsei începând la data de 07.07.2011, fiind folosit la muncă în acest interval de timp și având un număr de 215 zile considerate executate urmare muncii prestate, condamnatul se află la a doua analiză a comisiei și este cunoscut cu antecedente penale, dând astfel dovadă de perseverență în activitatea infracțională, fapt pentru care instanța de fond corect a concluzionat că pedeapsa nu și-a atins scopul prevăzut de legiuitor, stabilind un nou termen de reînnoire a cererii, după data de 07.11.2015.

Pentru aceste considerente, solicită menținerea hotărârii contestate ca fiind legală și temeinică și să fie respinsă ca nefondată contestația formulată, atât în ceea ce privește cererea principală, cât și cererea subsidiară.

Contestatorul condamnat I. G., având ultimul cuvânt, solicită să fie liberat condiționat, menționând că acum a fost amânat pe motiv că i s-a redus din prima pedeapsă.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației declarate de condamnatul I. G.:

Prin sentința penală nr.1841 din 07.08.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul I. G., fiul lui I. și I., născut la 03.02.1979, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta.

Stabilește termen de reînnoire a cererii după data de 07.11.2015.

În baza art. 272 cod pr.pen. onorariul apărător oficiu de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. G. Vetuța, în baza delegației nr. 1794/2015.

În baza art. 275 alin. 2 Cod Proc. Penală:

Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.”

Pentru a dispune în acest mod, prima instanță a reținut că acest condamnat se află în executarea unei pedepse privative de liberate de 6 ani și 4 luni ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de viol, conform sentinței penale nr. 439/2014 a Judecătoriei București Sector 5.

Executarea pedepsei a început la data de 07.07.2011 și urmează să expire la data de 06.11.2017.

Condamnatul a fost folosit la muncă și are 215 zile executate urmare a muncii prestate.

Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art.100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază rap. la disp. art.6 din C.penal, că disp. art.59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.

Se constată că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Din cuprinsul procesului-verbal din data de 05.08.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul I. G. are antecedente penale, se află la a doua analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada executării pedepsei a prezentat o conduită adecvată în raport cu normele instituției, a fost recompensat și a manifestat interes pentru activitățile educaționale și lucrative.

În prezent execută pedeapsa în regim de executare deschis iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 3 luni a condamnatului, având în vedere recidiva specială și timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducare, comportament corespunzător și implicare în activități în amânare.

Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.

Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului I. G..

Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.

Urmare celor de mai sus, instanța apreciază ca necesară pentru reeducarea condamnatului, executarea a încă 3 luni de închisoare, după care să se rediscute eventuala liberare condiționată a acestuia, astfel că va respinge ca neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul I. G., solicitând admiterea contestației formulate împotriva sentinței penale nr.1841 din 07.08.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, desființarea sentinței penale contestate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a contestatorului condamnat.

Examinând sentința penală contestată atât prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a realizat o corectă analiză a situației condamnatului în raport de dispozițiile legale aplicabile instituției liberării condiționate.

Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile concrete ale condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.

Aceste elemente referitoare la credibilitatea și garanțiile pe care trebuie să le prezinte condamnatul se regăsesc în condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru a fi liberat condiționat, cerințe impuse atât de art. 59 alin. 1 Codul penal din 1969, precum și de dispozițiile art.75 și urm din Legea nr. 275/2006.

Din corolarul de norme ce reglementează instituția liberării condiționate, pentru obținerea acestui beneficiu este necesar ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată, să dea dovezi temeinice de îndreptare, de reintegrare socială în sensul de a se evidenția prin eforturi concrete în modalitățile prevăzute de aceste dispoziții legale, și anume prin participarea la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și de formare profesională, precum și prin responsabilitățile acordate. Totodată, organele competente au obligația să analizeze situația condamnatului și din perspectiva antecedenței penale a acestuia.

Potrivit procesului verbal I 67 din 05.08.2015 al Comisiei din cadrul Penitenciarului P. Albă, I. G. se află în executarea pedepsei de 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev de art.197 alin.1 Cod penal.

Executarea pedepsei a început la data de 07.07.2011 și urmează să expire la data de 06.11.2017.

Condamnatului i se consideră ca executate pe baza muncii prestate un număr de 215 zile.

Din calculul datelor menționate anterior se constată că numitul I. G. a executat 1491 zile până la data analizării în Comisia PPA (05.08.2015), 35 zile de la 05.08.2015 la zi și 215 zile prin muncă din totalul de 2315 zile pe care le are de executat.

Condamnatul a fost recompensat de 15 ori pe parcursul executării pedepsei și a fost sancționat o dată.

Tribunalul retine ca acest condamnat a mai avut un conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior în 3 rânduri, fiind în stare de recidivă specială întrucât a mai comis un viol..

Liberarea condiționată se acordă facultativ – fiind o vocație a condamnatului, iar nu un drept – dacă sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Din evaluarea datelor prezentate anterior, Tribunalul constată că scopul pedepsei aplicate condamnatului I. G. nu a fost atins, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, de reeducare, de formare a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât mai este nevoie de executarea unei părți din pedeapsă pentru ca reeducarea și scopul preventiv al pedepsei să fie realizate complet, iar în viitor să nu mai fie implicat în comiterea de fapte antisociale.

Aceste aspecte derivă atât din gravitatea infracțiunii comise, care se reflectă în cuantumul pedepselor aplicate de instanța de judecată, cât și din starea de recidivă specială.

De asemenea, tribunalul constată că termenul fixat de către prima instanță după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită este corect stabilit și permite condamnatului să depună eforturi concrete în vederea reeducării și reintegrării sale sociale.

Pentru considerentele expuse, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul I. G. împotriva sentinței penale nr.1841 din 07.08.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul I. G. – fiul lui I. și I., născut la 03.02.1979, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.1841 din 07.08.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat

În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală,

Avansează suma de 130 de lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.S. V..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. S. A. R. R.

Tehnored. fond jud. E. O. / 10.08.2015

Tehnored. contestație jud. I.C. S./ 01.10.2015.2015/ 3 ex

Emis 1 ./grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 354/2015. Tribunalul CONSTANŢA