Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 120/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 1087/317/2013/a2
Cod Operator 2442
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 120
Ședința publică din 23.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Judecător G. C.
Judecător F. E.
Grefier L.-E. O.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul B. I. împotriva încheierii din 18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat B. I., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Avocat C. I., pentru inculpatul B. I., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanței și pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, acesta ne mai prezentând pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care cercetarea judecătorească s-a finalizat, în cauză fiind administrate probele și nu există date din are să rezulte că inculpatul s-ar sustrage cercetării judecătorești.
De asemenea, a învederat instanței că inculpatul are în întreținere 7 copii minori din mai multe căsătorii.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii aretării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerând soluția primei instanțe ca temeinică și legală, întrucât subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de inculpat, motivat pe de o parte, de gradul de pericol social concret pe îl prezintă acesta pentru ordinea publică cât și de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care există indicii că inculpatul a săvârșit-o.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, a solicitat judecarea în stare de libertate, arătând că este nevinovat, întrucât din actele aflate la dosar nu rezultă că a săvârșit vreo faptă, depunând totodată, un memoriu în acest sens.
Totodată a mai arătat că a formulat 3 plângeri penale împotriva procurorului care a întocmit rechizitorul prin care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că are un interes aparte pentru a se dispune condamnare sa.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din data de 24.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ 13, în baza art. 3002 Cod de procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive dispusă de Judecătoria Tg-Cărbunești prin încheierea dată în Camera de consiliu din data de 16.02.2013 cu nr.3 privind pe inculpatul B. I. – fiul lui N. și M., născut la data de 2.10.1968 în ., CNP –_, cu domiciliul în com. Săulești, ., legitimat cu CI ., nr._ și s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.3 din 16.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosar nr._ a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești a inculpatului B. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești nr. 350/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsită de art.194 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal.
S-a reținut ca stare de fapt în actul de sesizare al instanței că inculpatul a constrâns părțile vătămate V. I., A. M., P. D. și D. I. C. să-i plătească diferite sume de bani pentru a-și retracta plângerile formulate împotriva acestora.
Astfel, partea vătămată V. I. a arătat că în cursul anului 2012 și ianuarie 2013, urmare a presiunilor psihice la care a fost și este supus din partea inculpatului, a fost constrâns se acesta să-o plătească diferite sume de bani (între 25 și 50 de lei) pentru a-și retracta aceste sesizări, a nu mai formula alte asemenea plângeri ori pentru ca acesta să nu le mai susțină pur și simplu. A mai arătat partea vătămată că este în continuare constrâns de inculpat să îi procure bani sau alte foloase sub amenințarea cu darea în vileag către organele silvice, situație de natură a atrage răspunderea penală sau disciplinară și compromiterea sa profesională.
Partea vătămată A. M. a relatat că urmare a mai multor sesizări făcute de inculpat împotriva sa în perioada anilor 2012 și ianuarie 2013, a fost constrâns de acesta să îi plătească diferite sume de bani și să-i înmâneze alte diferite bunuri sub amenințarea că altfel urmează să fie arestat de către organele de poliție și, totodată, o să piardă ajutorul social primit de la primărie.
Părțile vătămate P. D. și D. I. C. (ambii pădurari în cadrul O. S. Tg. Cărbunești) au arătat că inculpatul, după ce a formulat o plângere împotriva lor și a altor colegi pădurari din cadrul aceluiași ocol, i-a contactat direct sau prin persoane interpuse și le-a solicitat sume de bani sau alte foloase sub amenințarea că altfel, cu ocazia controlului ce urma a se desfășura începând cu data de 14.02.2013, va indica organelor silvice de control locurile unde pretinde a cunoaște existența unor delicte silvice, situație de natură a atrage răspunderea penală sau disciplinară a părților vătămate.
Verificând din oficiu, în temeiul art. 160 Cod de procedură penală raportat la art. 3002 Cod de procedură penală legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului B. I., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. dispusă prin încheierea nr.3 din 16.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestuia nu s-au schimbat și impun în continuare privarea sa de libertate.
S-a reținut de către instanța de fond că temeiurile juridice care au impus arestarea inculpatului au fost cele prevăzute de art. 148 alineat 1 litera f Cod de procedură penală în sensul că inculpatul a comis o infracțiune pentru care lege prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordine publică.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru că ar fi comis cu intenție, în concurs real, o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a constatat că pericolul concret rezultă din modul de comitere al infracțiunilor pentru care este cercetat, din pluralitatea de părți vătămate, din fișa de cazier judiciar, din care rezultă că acesta a comis anterior și alte fapte de natură penală, dar și din conduita inculpatului cu ocazia audierii, acesta, nemenținându-și nici măcar declarația dată în fața procurorului și în prezența apărătorului desemnat din oficiu.
De asemenea, s-a mai arătat că pericolul concret al faptelor comise, rezidă și din reacția colectivă față de infracțiunile săvârșite, care, prin rezonanța lor, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 3002 Cod de procedură penală, prima instanță a constatat că fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, instanța a constatat că temeiurile care au condus la luarea acestei măsuri subzistă și în prezent, astfel că în aceste împrejurări, în baza art. 3002 raportat la art.160b alin.3 Cod de procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul B. I., iar prin motivele expuse oral, personal, și prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanței și pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, învederând totodată, că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii aretării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate sau țara.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, potrivit dispozițiilor art. 3856 C.pr.pen., art. 38514 C.pr.pen., și sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C.pr.pen., instanța de control judiciar reține că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate, neexistând niciun element de fapt care să justifice o soluție contrară sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul reține că în cauză există în continuare indicii temeinice și o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, respectiv mai multe infracțiuni de șantaj aflate în concurs real, fapte prevăzute și pedepsite de art. 194 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal.
În raport cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, existența indiciilor rezonabile că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este judecat este dincolo de orice dubiu, în acest sens fiind declarațiile parților vătămate, declarațiile martorilor date în dosar până în prezent, procesul-verbal de redare a convorbirilor și comunicărilor, planșele foto, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție, precum și declarațiile inculpatului.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat că este incident în continuare cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., având în vedere că pentru infracțiunile săvârșite legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică este indusă de rezonanța socială a faptelor, atât în rândul comunității locale, asupra căreia și-a exercitat influența negativă, prin crearea unui sentiment de insecuritate, dar și la nivelul întregii ordini sociale, pentru care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă din partea organelor judiciare.
Pericolul pentru ordinea publică este determinat și de gravitatea deosebită a faptelor precum și de modalitatea în care au fost săvârșite, inculpatul determinând părțile vătămate V. I., A. M., P. D. și D. I. C., prin constrângere, să-i plătească diferite sume de bani pentru a-și retracta plângerile formulate împotriva acestora și pentru a nu indica organelor silvice de control locurile unde a pretins că ar cunoaște existența unor delicte silvice, situație de natură a atrage răspunderea penală sau disciplinară a părților vătămate.
Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică se degajă și din examinarea antecedentelor penale ale inculpatului, care a suferit anterior mai multe condamnări și cu toate că pentru unele din condamnări s-a aplicat amendă penală sau suspendarea condiționată a executării pedepsei, a continuat activitatea infracțională, ceea ce denotă că nu a înțeles să respecte normele de conviețuire socială, preferând venituri ori foloase ilicite în locul muncii și angajamentului social, dând dovadă că sancțiunile nu și-au atins scopul preventiv-educativ, măsura arestării preventive având în situația de față și caracter de protejare a societății.
Așa fiind, în aprecierea îndeplinirii condiției pericolului pe care lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă pentru ordinea publică, nu se poate face abstracție de elementele ce țin de gravitatea faptelor, știut fiind că potrivit jurisprudenței CEDO, severitatea sancțiunii și cazierul inculpatului sunt elemente ce pot fi avute în vedere în aprecierea pericolului de sustragere de la proces sau de repetare a infracțiunilor, constituind prin ele însele temeiuri suficiente și pertinente pentru a se aprecia că privarea de libertate satisface în continuare exigențele Convenției Europene, fără a se produce o încălcare a dispozițiilor acesteia prin arestarea preventivă a inculpatului (a se vedea Cauza Kusyk contra Poloniei, Hotărârea din 24.10.2006 și similar Michta contra Poloniei, Hotărârea din 4 mai 2006).
Aspectele referitoare la circumstanțele invocate de inculpat privind situația sa familială nu pot fi avute în vedere în această etapă procesuală cu atât mai mult cu cât nu au avut o mare pondere la luarea la luarea măsurilor preventive de libertate, acestea fiind lipsite de relevanță în contextul tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, urmând a fi valorificate ulterior cu ocazia judecării pe fond a cauzei, la individualizarea judiciară a pedepsei.
Cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, tribunalul consideră că pe moment nu se impune, eliberarea inculpatului putând tulbura ordinea publică pornind tocmai de la aspectele susmenționate, astfel că există motive plauzibile pentru a fi menținută starea de arest, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, în cauză urmând a fi administrat probatoriul cu martori.
În lumina celor arătate mai sus rezultă că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă subzistă și nu s-au modificat, iar probele administrate până în acest moment nu au pus în evidență incidența nici unui element care să conducă la concluzia existenței unor alte temeiuri de fapt care să releve împrejurarea că măsura arestării preventive nu se mai impune și că ar trebui revocată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
În consecință, instanța de control judiciar, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 C.pr.pen. privind cheltuielile judiciare statului;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. împotriva încheierii din 18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 13.
Obligă recurentul inculpat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 23.04.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte,Judecător, Judecător,
G. G. G. C. F. E.
Grefier,
L.-E. O.
Red.G.Gh.
Tehnored.L.E.O.
Jud.f.M. M.
5 ex/24.04.2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
