Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 16666/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 3/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. G.

Judecător F. E.

Judecător G. C.

Grefier A. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Părăușeanu M.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul-condamnat S. M., împotriva sentinței penale nr. 2264 din 14.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-condamnat, asistat de avocat M. C., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cererii de formulat sau excepții de invocat și recursul fiind în stare de soluționare s-a acordat cuvântul:

Avocat M. C. pentru recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată, având în vedere și vârsta înaintată a acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat considerând sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Recurentul - condamnat a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că și-a ispășit pedeapsa, respectiv 18 ani și 6 luni.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 2264 din 14.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat S. M., fiul lui I. și R., născut la 09.10.1952 în Milcov, jud. O., CNP_, deținut în Penitenciarul Tg-J..

Totodată a fost menținut termenul de rediscutare a situației condamnatului în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J. pentru data de 09.10.2013 și a fost obligat petiționarul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu T. A., avansate anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petiționarul condamnat S. M., a solicitat instanței liberarea condiționată din executarea pedepsei detențiunii pe viață.

În motivarea cererii petiționarul–condamnat a arătat că în mod nejustificat a fost amânat la liberarea condiționată deși a participat la diferite activități socio – educative și a avut un comportament adecvat atât cu deținuți, cât și cu cadrele din penitenciar.

La solicitarea de relații a instanței, unitatea de penitenciar a înaintat procesul verbal prin care petiționarul a fost amânat la liberarea condiționată nr. H2/_/10.10.2012, copia mandatului de executare și o caracterizare.

Din analiza actelor aflate la dosar instanța de fond a reținut:

Potrivit procesului verbal nr.H2/_/10.10.2012 emis de Penitenciarul Tg-J. petiționarul, a fost condamnat la detențiunea pe viață prin sentința penală nr. 7/26.01.1994 a Tribunalului V., în baza căreia a fost emis mandatul nr.8/1994.

Conform acelorași documente din pedeapsa stabilită de_ zile, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, trebuie să execute 5480 zile.

Potrivit procesului - verbal, până la data de 10.10.2012, când a fost pus în discuție la comisia de propuneri pentru punerea în libertate petiționarului i s-au considerat total zile câștigate și executate 7085 zile.

Conform caracterizării și adresei înaintate de penitenciar petiționarul a fost recompensat de 22 de ori și a fost sancționat de 3 ori, una din ele fiind ridicată.

Astfel, Comisia având în vedere toate acestea a dispus amânarea de la liberarea condiționată a petiționarului pe o durată de 12 luni, stabilind termen de analizare la 09.10.2013.

Potrivit dispozițiilor art.551 alin 2 C.pen. „condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbați poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în alin.(1)”, aceste condiții făcând vorbire de stăruința în muncă, comportament disciplinar dovezi temeinice de îndreptare și antecedente penale.

Textul de lege menționat privitor la liberarea condiționată înainte de executarea în întregime a pedepsei face vorbire de o vocație a condamnatului, nu și o obligație a instanței ori a comisiei în sensul în care după efectuarea perioadei determinate de textul legal enunțat anterior, petiționarul să fie pus automat în libertate, la analiza cererii urmând a se ține cont și de dovezile temeinice de îndreptare, în speță petiționarul participând la activități de evaluare și consiliere psihologică îndeplinind recomandările cuprinse în planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Astfel, instanța de fond, în asentiment cu concluziile comisiei de liberări, a considerat că raportat la natura infracțiunii, durata executată, recompensele acordate, dar și sancțiunile aplicate dintre ele doar una fiind ridicată, de perioada scursă de timp de la ultima recompensă și până la data analizei, aceasta durată a fost insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea petiționarului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prevăzute de art.59 C.pen., de altfel tendința de îndreptare trebuind a fi dovedită astfel în mod concret și mult mai temeinic, în condițiile în care petiționarul a fost condamnat pentru una dintre cele mai grave infracțiuni incriminate în Codul penal, în aceste condiții și față de o atare deviere de la un comportament social normal, tendințele de îndreptare, trebuind a fi marcate de dovezi sub forma evidențierilor de conformare la normele sociale generale, recompensele în raport de durata executată, privite prin prisma faptei ce a dus la condamnarea sa fiind puține, adică există doar 22 de recompense aplicate, în aproape 20 de ani, contrabalansate însă de sancțiunile aplicate.

De altfel, petiționarul s-a mai adresat cu o altă cerere, instanței de judecată, care a respins-o pe aceleași considerente prin sentința penală nr. 2192 din 06.11.2012.

În consecință, instanța de fond în baza art.450 alin 2 C.pr.pen. a respins cererea formulată de petiționarul-condamnat, a menținut termenul de rediscutare a situației condamnatului pentru data de 09.10.2013, termenul stabilit presupunând o nouă evaluare a situației acestuia și nu obligativitate în sarcina comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J..

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs recurentul-condamnat criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului condamnatul a arătat că față de prevederile art. 551 alin. 2 C.pen. a fost amânat la liberarea condiționată 4 ani și 5 luni, iar prin efectele ultimei amânări această perioadă s-ar extinde la 5 ani și 5 luni.

Condamnatul a arătat totodată că a avut o comportare exemplară la locul de detenție și că suferă de mai multe boli cronice.

Recursul este fondat în parte.

Tribunalul constată de la bun început că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse cu detențiunea pe viață, fiind condamnat pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.

Se constată totodată că prima instanță a respins în mod just cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, reținând că în aproape 20 ani acesta a fost recompensat doar de 22 ori și că infracțiunea pentru care a primit pedeapsa detențiuni pe viață este una dintre cele mai grave incriminată de Codul penal.

S-a reținut totodată că petentul a fost sancționat în trei rânduri pentru abateri disciplinare foarte grave, măsurile fiind ridicate.

A fost menținut termenul de rediscutare a situației condamnatului în Comisia pentru individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg J. pentru data de 09.10.2013.

Sub acest ultim aspect, tribunalul, în raport de vârsta de peste 60 ani împlinită de condamnat și de dispozițiile cu caracter umanitar prevăzute de Codul penal cu privire la regimul pedepselor, apreciază că durata amânării în vederea rediscutării situației acestuia este prea mare.

Se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 551 C.pen., cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 20 ani de detențiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Condamnatul trecut de vârsta de 60 ani pentru bărbați poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în aliniatul 1 al art. 551 C.pen..

Potrivit art. 55 C.pen. în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 ani.

În conformitate cu art. 552 C.pen. în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

În raport de nou statut al condamnatului această durată a amânării va fi redusă corespunzător la data de 09.06.2013, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Față de acestea în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen., tribunalul va admite recursul recurentului condamnat și va casa sentința penală în sensul că termenul de rediscutare a situației acestuia de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate va fi redus, urmând a fi fixat la data de 09.06.2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul-condamnat S. M., fiul lui I. și R., născut la 09.10.1952 în Milcov, jud. O., CNP_, deținut în Penitenciarul Tg-J. împotriva sentinței penale nr. 2264 din 14.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J..

Casează sentința penală în sensul că reduce termenul de rediscutare a situației condamnatului în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate la data de 09.06.2013.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, să fie avansată din fondurile M.J.L.C. către Baroul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 07.01.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. G. F. E. G. C.

Grefier,

A. S.

red. Fl.E.

tehnored. A.A.

J.F. M. M.

4 ex./22 Ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul GORJ