Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 315/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 315/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 7740/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA Nr. 315
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier A. S.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatului D. C., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 274/P/2013 din 03.10.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C.pen..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul D. C., asistat de avocat B. E., apărător ales, precum și părțile civile T. M. și M. V., lipsă fiind partea civilă P. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că P. M. a depus la dosar o cerere prin intermediul serviciului registratură, prin care arată că nu se constituie parte civilă, după care
S-a luat precizare părții civile M. V., consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului a motivat instanței că acesta solicită să beneficieze de dispozițiile art.3201 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Instanța având în vedere cererea formulată a acordat cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public a menționat că cererea formulată de inculpat, prin apărătorul ales este admisibilă, motivând că sunt îndeplinite condițiile privind judecarea conform dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen., infracțiunile pentru care este acuzat nu prevăd pedeapsa detențiunii pe viață, iar acesta recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și nu solicită administrarea altor probe.
Instanța, având în vedere cererea formulată de inculpat prin apărătorul ales, a constatat că aceasta este admisibilă, având în vedere următoarele condiții: tribunalul este competent să judece cauza și a fost legal sesizat, inculpatul este acuzat de o infracțiune pentru care legea nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață, acesta a declarat personal, înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și nu solicită administrarea altor probe, cu excepția celor efectuate în faza de urmărire penală.
Având în vedere starea de fapt expusă în rechizitoriu și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, existența antecedentelor penale, pe care le prezintă cazierul judiciar al inculpatului, instanța din oficiu în baza art. 334 C.pr.pen. a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut că este de acord cu schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor simplu prev. de art. 174 alin.1 C.pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen., date fiind împrejurările în care a fost comisă fapta și existența stării de neputință a victimei de a se apăra, stare de neputință care preexista agresiunii. În același timp, s-a arătat că din fișa de cazier a inculpatului se reține că acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și în acest sens trebuie reținute dispozițiile art. 40 C.pen.
Apărătorul ales al inculpatului a menționat că este de acord cu schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat și reținerea dispozițiilor art. 40 C.pen. privind pluralitatea intermediară.
A fost ascultat inculpatul cu privire la noua încadrare juridică, declarând că își însușește în totalitate actele de urmărire penală, nu are de formulat alte cereri și nici excepții, iar cu privire la despăgubirile civile solicitate a menționat că nu le poate achita.
Nemaifiind alte cereri s-a acordat cuvântul pe fond:
Reprezentantul Ministerului Public a expus starea de fapt, solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen.., arătând că acesta recunoaște și regretă faptele săvârșite, urmând să beneficieze de dispozițiile art.3201 C.pr.pen. în condițiile art. 3201 alin.1 și 7 C.pr.pen., iar la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social al acesteia, pedeapsa ce urmează a-i fi aplicate să fie orientată spre maximul prevăzut de lege în condițiile date.
A solicitat să fie aplicate inculpatului pedeapsa complementară și pedepsele accesorii, să fie dedusă reținerea și arestul preventiv și să fie menținută starea de arest a inculpatului, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, să se dispună disjungerea acesteia conform dispozițiilor art. 3201 alin. 5 C.pr.pen.
A solicitat, de asemenea, să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Avocat ales B. E. pentru inculpatul D. C. a solicitat condamnarea acestuia privind infracțiunea de omor calificat cu aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin.7 C.pr.pen. la o pedeapsă orientată spre minim, arătând că acesta recunoaște și regretă în totalitate modalitatea de săvârșire a faptei reținută în sarcina sa. A solicitat, date fiind condițiile particulare ale cauzei, disjungerea laturii civile.
Inculpatul D. C., având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă și își însușește concluziile apărătorului ales.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 274/P/2013 din 03.10.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 C.pen..
În fapt, s-a reținut că la data de 16.04.2013, organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că pe raza comunei Lelești, ., în imobilul proprietatea numitului D. I. a fost găsită victima T. I., în vârstă de 81 de ani, care prezenta multiple plăgi la nivelul capului și toracelui, iar în urma investigațiilor efectuate s-a reținut că în după-amiaza zilei de 15.04.2013 inculpatul D. C. și victima T. I. au mers la imobilul aparținând inculpatului D. I., unde au consumat băuturi alcoolice.
Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul D. C. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un vătrai, victimei, lovituri ce au produs leziuni grave care în final au condus la decesul victimei.
Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, moartea numitului T. I. a fost violentă, datorându-se hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale consecutive unui politraumatism cranio-cerebral și toracic acut cu . cominutivă a calotei craniene. Leziunile traumatice constatate puteau fi produse prin lovirea cu un corp dur, corp dur cu muchia ascuțită, precum și prin comprimarea toracelui între două suprafețe dure.
De asemenea, raportul de constatare medico-legală a stabilit că leziunile traumatice de lovire cu corp dur și muchia ascuțită sunt în legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei.
Ulterior aplicării loviturilor, inculpatul D. C. a abandonat victima în imobilul aparținând fratelui său, unde a fost găsit în dimineața zilei de 16.04.2013 de către soția sa T. M..
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A_ din 02.10.2013 întocmit de Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” București, analiza genetică a urmelor de sânge de pe vătraiul folosit de inculpat a stabilit că urmele de sânge de pe lopățica vătraiului aparțin lui T. I., urmele biologice de pe mânerul vătraiului aparțin inculpatului D. C., iar urmele de sânge de pe pantalonii inculpatului D. C. au pus în evidență un profil genetic unic aparținând victimei T. I..
Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită prin declarațiile martorilor; actele medico-legale; raportul de expertiză medico-legală examen ADN; procesul - verbal de cercetare la fața locului; coroborate cu declarațiile părții civile și declarațiile inculpatului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr._, iar la termenul din 05.11.2013 inculpatul prin apărătorul ales a solicitat să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. privind recunoașterea vinovăției.
Analizând cererea inculpatului D. C., prin care a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța a constat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat respectiv: instanța este competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare al instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, acesta solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În legătura cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța reține din perspectiva conținutului, acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură, pe de o parte, este o instituție procesuală, iar pe de altă parte, este o instituție de drept material. Astfel, potrivit art. 3201 alin. 1 și 7 C.pr.pen.: ,,instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii”.
Chiar dacă judecătorul este ținut de principiul cu rang constituțional al aplicării legii penale mai favorabile - art. 15 alin. (2) din Constituție, ecranat în art. 13 din Codul penal -, instanța reține că norma de drept penal se regăsește în corpul unei norme de procedură și este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții procedurale.
Referitor la criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, instanța reține că așezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se observă că art. 3201 alin.1 și 7 C.pr.pen. este o normă care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală.
La acest punct de vedere se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri.
În același context, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În ipoteza în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.
D. urmare, faptul că textul în discuție se află în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă. În acest sens s-a pronunțat instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, precum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei.
Analizând materialul probator administrat în cursul cercetării penale, instanța reține următoarea stare de fapt.
Inculpatul D. C., consumator frecvent de băuturi alcoolice, locuia anterior săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, în satul Lelești, ., într-o locuință proprietate personală, administrând în același timp și locuința părintească situată la o distanță de 200 m de locuința sa, după moartea acestora aici locuind ocazional fratele său D. I..
În ziua de 15.04.2013 în jurul orelor 17,30 inculpatul a ieșit din curtea locuinței proprii în drumul județean, observându-l pe vecinul său T. I. că se afla la poarta casei situată în imediata vecinătate. După mai multe discuții, inculpatul l-a invitat să meargă împreună la locuința fratelui său D. I. pentru a consuma băuturi alcoolice, spunându-i că are o sticlă de țuică de 1,5 l și o sticlă de vin 2,5 l.
Prezența celor doi a fost observată de martorii C. M. și G. Polina, care în declarațiile date au menționat că, la un moment dat, aflându-se într-o grădină din apropierea ferestrei camerei în care se aflau inculpatul și victima, unde prășeau o cultură de căpșuni, l-au auzit pe D. C. când discuta pe un ton ridicat cu T. I..
De altfel, aceste discuții contradictorii și consumul exagerat de alcool, victima consumând sticla de țuică de 1,5 l iar inculpatul sticla de vin de 2,5 l, au generat și conflictul cu urmări fatale pentru T. I..
Astfel, profitând de starea de ebrietate în care se afla victima, din raportul de constatare medico-legală autopsie reținându-se 1,75 gr %0 alcool etilic, de starea de neputință fizică determinată de vârstă – 80 de ani și de talia redusă – 1,65 cm., inculpatul D. C., mult mai tânăr – 43 de ani și mai înalt, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, apoi cu un vătrai din fier beton folosit la sobele de încălzire cu lemne, peste cap, producându-i leziuni grave care în final au condus la deces.
De precizat este faptul că, după aplicarea loviturilor repetate și cu o intensitate sporită, fără a realiza, datorită consumului de alcool, situația gravă în care se afla victima, inculpatul a abandonat-o, plecând la locuința personală, până a doua zi nimeni necunoscând unde se află T. I., până în dimineața zilei de 16.04.2013.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 627/02.10.2013 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, s-a reținut că moartea numitului T. I. a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale consecutive unui politraumatism cranio-cerebral și toracic acut cu . cominutivă a calotei craniene, leziuni traumatice ce puteau fi produse prin lovirea cu un corp dur, lovire cu un corp dur cu muchia ascuțită, cum este de exemplu vătraiul corp contondent găsit la cercetarea la fața locului, cădere și posibil comprimare a toracelui între două suprafețe dure.
S-a mai reținut că leziunile traumatice de lovire cu corp dur, cu muchie ascuțită de la nivelul capului sunt în legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei, că în sângele victimei s-a identificat 1,75 gr %0 alcool etilic, moartea acestuia putând data din 15.04.2013.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. A_ din 02.10.2013 întocmit de Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” București, analiza genetică a urmelor de sânge de pe vătraiul folosit de inculpat a stabilit că urmele de sânge de pe lopățica vătraiului aparțin lui T. I., urmele biologice de pe mânerul vătraiului aparțin inculpatului D. C., iar urmele de sânge de pe pantalonii inculpatului D. C. au pus în evidență un profil genetic unic aparținând victimei T. I..
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, starea de fapt reținută, instanța constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen., respectiv omorul calificat, profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra.
Uciderea unei persoane, profitând de starea de neputință a acesteia de a se apăra, vădește o periculozitate socială sporită față de omorul obișnuit, pe de o parte, pentru că el poate fi comis mai lesnicios împotriva unei persoane care, aflată într-o stare deosebit de vulnerabilă este lipsită de apărare contra agresiunii, iar pe de altă parte, reflectă lipsa elementarului sentiment de compasiune, de înțelegere și întrajutorare umană a autorului.
Incidența acestei forme calificate a omorului presupune întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv starea de neputință a victimei de a se apăra, de care făptuitorul profită în săvârșirea omorului.
Neputința victimei de a se apăra este dată în situația în care posibilitățile acestuia de apărare împotriva agresiunii sunt fie în întregime anihilate, fie reduse substanțial, astfel încât sunt ineficiente în raport cu modalitatea și condițiile de exercitare a acesteia.
Este cert în situația de față că starea victimei de a se apăra preexista fiind determinată în primul rând de vârstă – 80 de ani, stare fizică, talie redusă, în contrapondere cu inculpatul, mult mai înalt și mai tânăr, respectiv vârsta de 43 de ani.
Apoi, trebuie pornit de la împrejurarea că starea de neputință a victimei era determinată și de consumul de alcool exagerat, vezi în acest sens cele reținute în raportul de constatare medico-legală și cele susținute însuși de inculpat, în sensul că în momentul în care l-a invitat pe T. I. la locuința fratelui său, acesta era deja băut.
Ori, tocmai pornind de la existența stării de neputință a victimei de a se apăra, neputință determinată de vârsta înaintată și de starea de beție voluntară totală în care se afla, inculpatul a profitat, lovind-o cu putere, la început cu pumnii și picioarele în zona corpului, apoi cu obiectul contondent – vătraiul - peste cap, leziuni care au produs ulterior decesul.
În acest sens, în baza art. 334 C.pr.pen. instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen., respectiv omor săvârșit profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra.
Din cazierul judiciar al inculpatului se reține că acesta a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 146/2011 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._/318/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C.pen. pentru infracțiunea prev. de art. 208 – 209 alin. 1 lit. g C.pen. cu aplicarea art. 74 – 76 C.pen, art. 13 C.pen. și art. 3201 C.pen.
Se reține, în acest sens, existența unei pluralități intermediare urmând a fi aplicate dispozițiile art. 83 și art. 40 C.pen.
Dovedită fiind vinovăția inculpatului D. C. privind infracțiunea de omor calificat, urmează a fi condamnat acesta, în baza art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen. și art. 3201 alin.7 C.pr.pen., la o pedeapsă care să asigure pe deplin scopul prevăzut de art. 52 C.pen., respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea și aplicarea unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare al inculpatului, în această manieră retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.
Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, respectiv părțile generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează egalitatea operațiunilor de individualizare judiciară și trebuie insistat asupra celorlalte criterii, cum ar fi gravitatea faptelor săvârșite, persoana infractorului, împrejurările în care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Și analiza celor trei criterii generale sus menționate trebuie efectuată, de asemenea, cumulativ, întrucât ele se intercondiționează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorului sau, deopotrivă, celor care caracterizează fapta săvârșită.
La stabilirea pedepsei, instanța trebuie să analizeze în mod deosebit gradul de pericol social al faptei săvârșite și în același timp, personalitatea infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta gravă pe care a săvârșit-o, urmărire produse, împrejurarea că acesta este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind anterior o infracțiune de furt calificat.
Față de aspecte invocate, inculpatul urmează a fi condamnat, în baza art. 174 alin. 1 - 175 alin. l lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen. și art. 3201 C.pr.pen., la o pedeapsă de 16 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin.l lit. a teza a II - a și lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C.pen. raportat la art. 40 C.pen. va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 146/2011 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._/318/2010, rămasă definitivă prin nerecurare și executarea acesteia alături de pedeapsa de 16 ani aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în total 16 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. l C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu 16.04.2013 la zi, iar în baza art.350 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b C.pen. va dispune confiscarea unui vătrai din fier beton cu diametrul de 8 cm., obiect folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii și aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a hotărârii.
În privința laturii civile a cauzei, dată fiind necesitatea administrării unor probe în vederea soluționării acesteia, instanța în baza art. 3201 alin. 5 C.pr.pen. va dispune disjungerea cauzei și va stabili termen la 19.11.2013, termen pentru care se vor cita părțile civile M. V. și T. P.M..
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 1 C.pr.pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 334 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. C. din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen.
Admite cererea formulată de inculpatul D. C. privind judecarea conform procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de art..3201 C.pr.pen.
În baza art. 174 alin. 1 - 175 alin. l lit. d C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen. și art. 3201 C.pr.pen., condamnă inculpatul D. C., fiul lui C. și M., născut la data de 06.12.1970 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în comuna Lelești, ., posesor al C.I. . nr._ eliberat de SPCLEP Tg J., CNP –_, cetățean român, studii medii, fără ocupație, divorțat, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, la 16 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin.l lit. a teza a II - a și lit.b C.pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C.pen. raportat la art. 40 C.pen. dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 146/2011 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._/318/2010, rămasă definitivă prin nerecurare și executarea acesteia alături de pedeapsa de 16 ani aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în total 16 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. l C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu 16.04.2013 la zi.
În baza art.350 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b C.pen. dispune confiscarea unui vătrai din fier beton cu diametrul de 8 cm., obiect folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii și aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 3201 alin. 5 C.pr.pen. dispune disjungerea laturii civile a cauzei și stabilește termen la 19.11.2013, termen pentru care se citează părțile civile M. V. și T. P.M..
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 6.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din 05 Noiembrie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
G. C.
Grefier,
A. S.
Red. Gh.C.
Tehnored. A.S.
3 ex/ 08 Noiembrie 2013
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 55/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








