Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 300/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 300/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 7546/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința Nr. 300/2013
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. N. – președinte secție
Grefier Șef I. L.
Misterul Public reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenții Orbețu A. și Orbețu M. împotriva rezoluției nr. 786/P/2012 din 24.07.2013 dată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în contradictoriu cu intimatul D. B. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenții Orbețu A. și Orbețu M., lipsă fiind intimatul D. B. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:
Petenții Orbețu A. și Orbețu M. au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și retrimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale cu privire la intimatul D. B. C..
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, apreciind că rezoluția procurorului este temeinică și legală cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
TRIBUNALUL
Asupra plângerii penale de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 23.09.2013, sub nr._, petenții Orbețu A. și Orbețu M. au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în contradictoriu cu intimatul Dochain B. C., desființarea soluției adoptate la data de 24.07.2013 în dosarul nr. 786/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și retrimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivare, petenții Orbețu A. și Orbețu M. au precizat că soluția adoptată de procuror este nelegală și netemeinică, întrucât intimatul D. B. C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C.pen., art. 289 C.pen. și art. 291 C.pen.
Tribunalul, din oficiu a dispus atașarea dosarului nr. 786/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, din conținutul căruia reies următoarele:
Persoanele vătămate Orbețu A. și Orbețu M. au solicitat efectuarea de cercetări penale față de agentul de poliție D. B.-C. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 246 C.pen., art. 289 C.pen. și art. 291 C.pen.
S-a invocat, în esență, că agentul de poliție D. B. C. i-a întocmit în mod abuziv procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 04 aprilie 2012 prin care l-a sancționat cu 3.000 lei amendă și în care au fost consemnate aspecte necorespunzătoare adevărului.
Prin rezoluția nr. 786/P/2012 din 18 ianuarie 2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție D. B.-C. pentru infracțiunea prev. de art. 246 C.pen.
Plângerea împotriva soluției a fost respinsă de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin rezoluția nr. 345/II/2/2013 din 6 martie 2013.
Prin sentința nr. 141/8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de persoanele vătămate Orbețu A. și Orbețu M., a fost desființată rezoluția și s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de agentul de poliție D. B. C. pentru infracțiunile prev. de art. 289 și art. 246 C.pen.
Cercetările au fost reluate, iar prin rezoluția nr. 786/P/2012 din data de 24.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în baza art. 228 C.pr.pen. rap la art. 10 lit. d C.pr.pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție D. B.-C. din cadrul Postului de Poliție Bălănești, pentru infracțiunile prev. de art. 246 C.pen., art. 289 C.pen. și art. 291 C.pen.
Împotriva acestei rezoluții a formulat în temeiul art. 278 C.pr.pen. plângere numiții Orbețu A. și Orbețu M., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, cu motivarea că agentul de poliție D. B.-C. și-a depășit atribuțiile de serviciu sancționându-l contravențional pe petiționar, iar din declarațiile martorilor a rezultat cu totul altă situație de fapt, împrejurare care a condus la anularea procesului verbal de contravenție, prin sentința civilă nr. 9106/19.06.2012 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosarul nr._, plângere ce a fost respinsă de prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin rezoluția nr. 1821/II/2/02.09.2013.
Nemulțumiți și de această soluție petiționarii s-a adresat, în temeiul art. 2781 C.pr.pen. cu prezenta plângere Tribunalului Gorj, așa cum s-a precizat.
Investit cu soluționarea acestei plângeri, tribunalul și-a format convingerea că ultimile rezoluții adoptate de procurori și prim-procuror în dosarul nr. 786/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj sunt legale și temeinice în perfectă concordanță cu starea de fapt și probatoriul administrat, întrucât intimatul D. B.-C. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C.pen., art, 289 C.pen. și art. 291 C.pen. din următoarele considerente:
Agentul de poliție D. B.-C. își desfășoară activitatea la Postul de Poliție Bălănești și este organ de cercetare în cadrul poliției judiciare, în sensul dispozițiilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Anterior, acesta și-a desfășurat activitatea la Postul de Poliție Turcinești, județul Gorj.
La data de 29 aprilie 2012 a fost sesizat telefonic de către martorul G. V., primarul localității, cu privire la faptul că persoana vătămată Orbețu A. ar fi dat foc vegetației uscate de pe un teren, focul extinzându-se și la alte terenuri.
Agentul de poliție a purtat discuții cu primarul localității, cu martorii Orbețu V., Bardan I., Orbețu E., Țilivea I. ș.a., formându-și convingerea că persoana vătămată Orbețu A. a dat foc la vegetația uscată de pe un teren.
A apreciat, de asemenea, că persoana vătămată a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului care prevăd că proprietarilor sau deținătorilor de terenuri le este interzis să ardă vegetația ierboasă fără acceptul autorităților competente pentru protecția mediului și fără sesizarea autorităților.
Pentru acest aspect a întocmit procesul verbal . nr._ prin care a sancționat persoana vătămată cu o amendă în cuantum de 3.000 lei pentru contravenția pentru contravenția prev. de art. 96 ind. 1 din O.U.G. nr. 195/2005.
În sarcina agentului de poliție D. B.-C. nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 246 C.pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestuia, sub aspectul laturii subiective.
Nu s-a făcut dovada că acesta a încheiat procesul verbal de contravenție cu rea credință.
Din probele administrate în cauză rezultă că a purtat discuții cu mai multe persoane, inclusiv cu autoritățile locale, a verificat personal la fața locului dacă a fost vreun incendiu și numai după ce și-a format convingerea că persoana vătămată ar fi dat foc la vegetația ierboasă, l-a sancționat contravențional.
Făptuitorul nu avea obligația să întocmească proces verbal de cercetare la fața locului și să ia declarații de martori, întrucât nu era sesizată o faptă penală.
În cazul în care o persoană apreciază că a fost sancționată contravențional pe nedrept, legea prevede căi legale de atac.
Astfel, în art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se prevede că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, se poate face plângere, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Persoana vătămată a uzat de aceste dispoziții legale, iar prin sentința civilă nr. 9106/19 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul Orbețu A. și a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/04.04.2012.
Cu privire la infracțiunile prev. de art. 289 și 291 C.pen. se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, în cauză fiind vorba de o eroare materială.
Astfel, agentul de poliție D. B.-C. a luat cunoștință de săvârșirea contravenției la data de 29 aprilie 2012 însă procesul verbal de constatare al contravenției l-a datat 4 aprilie 2012.
Faptul că din eroare a trecut altă dată rezultă și din cuprinsul procesului verbal în care se arată că în ziua de 29 aprilie 2012, pe raza satului Rugi a dat foc vegetației.
Sintetizând tribunalul concluzionează că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică întrucât intimatul D. B.-C. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C.pen., art, 289 C.pen. și art. 291 C.pen. întrucât sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și pe cale de consecință se impune în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen. respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenții Orbețu A. și Orbețu M..
Văzând și dispozițiile art. 192 C.pr.pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenții Orbețu A. și Orbețu M., ambii cu domiciliul în comuna Turcinești, ., în contradictoriu cu intimatul D. B. C. citat la Postul de Poliție Bălănești, județul Gorj, împotriva rezoluției nr.786/P/2012 din 24 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ca nefondată.
Menține rezoluția nr. 786/P/2012 din 24 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj ca legală și temeinică.
Obligă petenții la câte 15 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 16.10.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
A. S. N.
Grefier șef,
I. L.
Red. A.S.N.
Tehnored. I.L.
2 ex./01.11.2013
| ← Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p..... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








