Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 409/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 409/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 13150/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 409/2013

Ședința publică de la 16 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. I.

Judecător D. P.

Judecător T. B.

Grefier L. E. O.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petentul condamnat M. C. împotriva sentinței penale nr. 2378 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul petent condamnat M. C. asistat de avocat D. L., în substituire pentru apărător desemnat din oficiu, avocat S. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, potrivit dispozițiilor art. 38513 C.pr.pen:

Avocat D. L., pentru recurentul condamnat M. C., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond reducerea termenului de rediscutare a situației condamnatului, cu motivarea că petentul condamnat a dat dovezi temeinice de îndreptare, participând la diferite activități și programe educaționale, a menținut relații cu familia sa și a obținut un câștig total în muncă de 30 zile.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Recurentul condamnat M. C. a solicitat admiterea recursului și reducerea termenului pentru rediscutarea cererii.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2378 din 23 Octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat M. C., fiul lui natural și A., născut la data de 19.06.1990, în Caracal, jud. O., CNP_, domiciliat în ., deținut în Penitenciarul Tg-J..

S-a stabilit termen pentru rediscutarea situației condamnatului data de 29.01.2014.

A fost obligat petiționarul condamnat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocatului din oficiu C. C. V., se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petiționarul condamnat M. C., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1326 zile închisoare.

În motivarea cererii petiționarul condamnat a arătat că a executat fracția obligatorie de 2/3, că a prestat activități productive și că a avut un comportament corespunzător pe timpul detenției, întrunind astfel cumulativ toate condițiile pentru a se dispune liberarea condiționată.

Urmare a solicitărilor instanței prin adresa nr.H2/_ din 21.10.2013, s-a înaintat procesul verbal nr.H2/_/09.10.2013 prin care petiționarul a fost amânat la liberarea condiționată, o caracterizare și situația disciplinară.

Din analiza actelor aflate la dosar instanța de fond a reținut.

Potrivit procesul verbal nr. H2/_/09.10.2013 petiționarul M. C., execută o pedeapsă de 1326 zile închisoare, aplicată prin s.p. nr.35/2013 a Tribunalului Gorj, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 55/2013.

Conform aceleiași adrese și raportat la pedeapsa aplicată, fracția minimă obligatorie, de 2/3 este de 884 zile, petiționarul executând până la data curentă a adresei 887 zile, el fiind cunoscut cu antecedente penale.

Astfel, Comisia având în vedere toate acestea a dispus amânarea de la liberarea condiționată a petiționarului, stabilind termen de analizare la 26.02.2014.

Potrivit disp.art.59 C.p., „după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani…condamnatul care este stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

Textul de lege menționat privitor la liberarea condiționată înainte de executarea în întregime a pedepsei face vorbire de o vocație a condamnatului, nu și o obligație a instanței ori a comisiei în sensul în care după efectuarea a 2/3, petiționarul să fie pus automat în libertate, la analiza cererii urmând a se ține cont și de antecedentele penale, respectiv dovezile temeinice de îndreptare, în speță, condamnatul fiind cunoscut cu antecedente penale, nefiind recompensat și fiind sancționat o singură dată, participând la activități și programe de consiliere individuală și de tip psihoterapeutic precum și activități educaționale, activități productive obținând câștig în muncă de 30 zile.

Astfel, instanța în asentiment cu concluziile comisiei de liberări a considerat că raportat la periculozitatea faptei, antecedența penală, la faptul că petiționarul, a fost sancționat pe timpul detenției, măsură neridicată,durata executată, aceasta din urmă a fost insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea petiționarului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prev.de art.59 C.p.

În consecință, instanța în baza art.450 alin 2 C.p.p. a respins cererea formulată de petiționarul condamnat, în ceea ce privește liberarea sa condiționată.

Cu privire la termenul de amânare însă, pe lângă considerentele amintite și observând caracterizarea, instanța l-a considerat excesiv și l-a redus, stabilind termen de rediscutare a situației condamnatului de către Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Tg-J. la data de 29.01.2013, termen după care o atare cerere va putea fi reînnoită.

Noul termen stabilit pentru rediscutare nu este însă obligatoriu în ceea ce privește Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, în sensul punerii la acea dată în libertate a petiționarului și este un termen normal de reevaluare a comportamentului petiționarului, în funcție de conduita sa, putându-se astfel a se propune fie punerea în libertate, fie, în cazul unei conduite neconforme cu regulamentele interioare, amânarea lui de la liberarea condiționată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petentul condamnat M. C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond reducerea termenului de rediscutare a termenului privind termenul de amânare stabilit de comisie, cu motivarea că a dat dovezi temeinice de îndreptare, participând la diferite activități și programe educaționale, a menținut relații cu familia sa și a obținut un câștig total în muncă de 30 zile.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, potrivit dispozițiilor art. 3856 C.pr.pen., art. 38514 C.pr.pen. și sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C.pr.pen., instanța de control judiciar reține că acesta este nefondat din considerentele ce succed:

Instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.

Potrivit procesul verbal nr. H2/_/09.10.2013 petiționarul M. C., execută o pedeapsă de 1326 zile închisoare, aplicată prin s.p. nr.35/2013 a Tribunalului Gorj, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 55/2013, iar fracția minimă obligatorie, de 2/3 este de 884 zile, recurentul executând 887 zile, el fiind cunoscut cu antecedente penale.

Potrivit disp. art. 59 C.p., „după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani…condamnatul care este stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

Textul de lege menționat privitor la liberarea condiționată înainte de executarea în întregime a pedepsei face vorbire de o vocație a condamnatului, nu și o obligație a instanței ori a comisiei în sensul în care după efectuarea a 2/3, petiționarul să fie pus automat în libertate, la analiza cererii urmând a se ține cont și de antecedentele penale, respectiv dovezile temeinice de îndreptare, în speță, condamnatul fiind cunoscut cu antecedente penale, nefiind recompensat și fiind sancționat o singură dată, participând la activități și programe de consiliere individuală și de tip psihoterapeutic precum și activități educaționale, activități productive obținând câștig în muncă de 30 zile.

Astfel, instanța de control judiciar reține că raportat la periculozitatea faptei, bogatele antecedente penale, la faptul că recurentul a mai fost liberat condiționat, a fost sancționat pe timpul detenției, măsură neridicată, perioada mică în care a prestat muncă, constată că durata executată este insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea recurentului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prevăzute de art. 59 C.pen.

În consecință, prima instanță în mod judicios, văzând și dispozițiile art. 450 alin. 2 C.pr.pen., a respins cererea formulată de recurentul condamnat, în ceea ce privește liberarea sa condiționată.

Cu privire la termenul de amânare însă, criticat de recurent ca fiind prea lung, se observă că prima instanță l-a considerat excesiv și l-a redus, stabilind termen de rediscutare a situației condamnatului de către Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Tg-J. la data de 29.01.2013, termen după care o atare cerere va putea fi reînnoită, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., instanța de control judiciar va respinge recursul dedus judecății ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 C.pr.pen. privind cheltuielile judiciare statului,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petentul condamnat M. C., deținut în Penitenciarul Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 2378 din 23.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă recurentul la 140 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.12.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

R. IonescuDumitru P. T. B.

Grefier,

L.-E. O.

Red. R.I.

Tehnored. E.C.

Jud. fond M. M.

3 ex./18 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 409/2013. Tribunalul GORJ