Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 250/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 6518/1748/2013/a2

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

DECIZIA PENALĂ NR. 250 R

Ședința publică de la 28.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE G. C.

JUDECĂTOR P. R.

JUDECĂTOR R. M. R.

GREFIER A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de către procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul formulat de recurentul-inculpat A. M. V., împotriva încheierii penale din data de 25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal mai sus menționat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns recurentul-inculpat A. M. V., personal, aflat în stare de deținere si asistat de asistat de apărător ales av. C. G., care depune la dosar împuternicirea avocatiala nr._/2013 emisă de Baroul București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei- menținerea măsurii arestării preventive, și stadiul procesual – recurs, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art. 38513 C.p.p.

Apărătorul inculpatului A. M. V., avocat C. G., având cuvântul, arată că în motivare, instanța de fond arată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nefiind justificată luarea unei măsuri neprivative de libertate sau revocarea acestei măsuri. De asemenea, a analizat din perspectiva faptului că inculpatul are 16 ani, că a fost implicat în activități cu caracter infracțional, „presupus a fi comise de minor”, însă a presupune nu înseamnă a exista convingerea că a săvârșita astfel de fapte încât să se mențină starea de arest în continuare. Mai arată că instanța de fond a mizat pe comportamentul inculpatului, arătând că are 16 ani și ar fi trebuit să fie la școală, să aibă preocupările unui adolescent. Față de toate aceste critici ale instanței, apărătorul ales al inculpatului solicită instanței să aibă în vedere și declarațiile inculpatului care au fost sincere și, coroborate cu celelalte declarații, nu rezultă faptul că inculpatul lăsat în stare de libertate ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, arată că din actele medicale depuse la dosar rezultă faptul că inculpatul are anumite tulburări de comportament de la 12 ani și era sub un tratament medical. Pentru egalitate de tratament cu celălalt minor din prezenta cauză și pentru a-i da posibilitate să-și urmeze tratamentul medical adecvat, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, in temeiul art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. solicita respingerea recursului formulat in cauza de recurentul-inculpat A. M. V. ca nefondat, apreciind că măsura arestării preventive luată față de inculpat este legală și temeinică, că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, la acest moment nu s-au schimbat și impun in continuare privarea de libertate a acestuia.

Mai solicită să se constate că in cauză sunt întrunite cumulativ atât condițiile prev. de art. 143 raportat la art. 681 C.p.p., cât și condițiile prev. de art. 148 lit. f C.p.p., condiții care se mențin in continuare.

Față de gravitatea faptelor comise de către inculpat, de numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru protejarea ordinii publice și împiedicarea inculpatului să săvârșeasca alte infracțiuni, solicită să se dispună menținerea stării de arest a inculpatului A. M. V..

Recurentul-inculpat A. M. V., avand ultimul cuvant, arata ca regretă faptele și solicită să fie judecat în stare de libertate.

S-au declarat închise dezabterile, dupa care:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 25.11.2013 pronunțată în dosarul penal nr._, Judecătoria Cornetu a dispus următoarele:

În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. 3C.pr.pen a menținut arestarea preventivă a inculpatului minor A. M. –V. și a respins cererile privind revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de către avocatul ales al inculpatului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Procedând, potrivit art. 3002 Cod de procedură penală, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului minor A. M. V. la acest moment procesual, instanța a constatat că măsura este legală și temeinică și se impune menținerea ei, având în vedere următoarele considerente:

La data de 18.10.2013, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrat sub nr._ 13 dosarul penal nr. 5036/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: P. C. A. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol, tâlhărie și perversiune sexuală fapte prevăzute și pedepsite de art. 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 201 alin. 1 și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a și art. 75 alin. 1 lit. c din C.p., P. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la viol, complicitate la tâlhărie și complicitate la perversiune sexuală fapte prevăzute și pedepsite de art. 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a și art. 75 alin. 1 lit. c din C.p., M. C.-B., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la viol, complicitate la tâlhărie și complicitate la perversiune sexuală, fapte prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1 și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a și art. 75 alin. 1 lit. c din C.p., S. M. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, complicitate la viol, complicitate la perversiune sexuală, complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal fapte prevăzute și pedepsite de art . 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p., art. 26 raportat la art.189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a și art. 75 alin. 1 lit. c din C.p., totul cu aplicarea art. 37 alin.1, lit.b din C.p. si A. M. –V. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la viol, complicitate la tâlhărie și complicitate la perversiune sexuală fapte prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1 și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a din C.p; precum și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului O. S. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la viol, complicitate la tâlhărie și complicitate la perversiune sexuală fapte prevăzute și pedepsite de art. 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1 și 4 din C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit a din C.p. precum și cu aplicarea art. 99 și urm. C.p.

În sarcina inculpatului A. M. -V. (minor în vârstă de 16 ani) s-a reținut că, în noaptea de 02/03.09.2013, a înlesnit, cu intenție, împreună cu P. M., M. C., S. M., C. A. F., C. I. supunerea la perversiuni sexuale a parții vătămate în timp ce se aflau în satul Bălăceanca, jud. Ilfov, pe . imobilului cu numărul 32, de către P. C. A., ulterior, lipsirea de libertate a acestuia de către P. C. A. și P. M., sustragerea prin violență a telefonului mobil de către S. M. și P. C. A., întreținerea de acte sexuale cu partea vătămată, prin constrângerea acestuia, de către P. C. A..

În cadrul acestui dosar penal, prin încheierea din 05.09.2013 a Judecătoriei Cornetu a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și s-a dispus arestarea preventiva a inculpaților P. C. A., P. M., M. C. B., S. M. și A. M.-V., în temeiul art. 148 lit. f) C.pr.pen pe o durata de pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 05.09.2013, măsură ce a fost prelungită o singură dată la 19.09.2013, respectiv 10.10.2013 pentru inculpatul minor A. M.-V..

În motivare, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile art 143 C.pr.pen, existând indicii care justificapresupunerea rezonabilăîn sensul că inculpații ar fi comis infracțiunile de lipsire de libertate, viol în forma agravantă, tâlhărie și perversiune sexuală pentru care sunt cercetați. În acest sens au fost luate în considerare: denunțul și declarațiile formulate de tatăl părții vătămate - numitul P. L., proces-verbal de consemnare a declarației orale a părții vătămate P. C. A., proces-verbal de consemnare a concluziilor medico-legale provizorii, proces-verbal de conducere în teren însoțit de planșă fotografică, declarațiile martorilor P. M., P. D. M., P. M., declarațiile învinuitului C. I., declarațiile învinuitului C. A. F., declarațiile inculpaților P. C. A., P. M., M. C.-B., S. M. și A. M. –V., precum si celelalte inscrisuri existente la dosar.

De asemenea, instanța a constatat că este incident cu privire la inculpat cazul prevăzut de art. 148 lit f) C.pr.pen. - pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății este mai mare de 4 ani, iar raportat la împrejurările în care sunt suspectați inculpații a le fi comis (de șase persoane, premeditat, pe fondul consumului de alcool, cu violență, prin aplicarea în mod repetat de lovituri victimei, prin supunerea victimei la suferințe fizice, psihice și umilințe, prin folosirea unui cuțit, prin implicarea în activitatea infracțională a unor minori, folosind injurii și amenințări care, fără îndoială i-au creat părții vătămate o stare de teamă) și la circumstanțele personale ale acestora (inculpatul P. C. A. are vârsta de 20 de ani, nu are antecedente penale, nu are ocupație sau loc de muncă fiind astfel dispus la săvârșirea de infracțiuni pentru asigurarea traiului zilnic, P. M. are vârsta de 28 de ani, nu are antecedente penale, are ocupație, M. C.-B. are vârsta de 25 de ani, nu are antecedente penale, are ocupație, S. M. are vârsta de 27 de ani, este recidivist – fiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, nu are ocupație sau loc de muncă fiind astfel dispus la săvârșirea de infracțiuni pentru asigurarea traiului zilnic și A. M. –V. are vârsta de 16 de ani, nu are antecedente penale, nu are ocupație sau loc de muncă, nu frecventează o instituție de învățământ, nu pot justifica mijloacele de subzistență, existând riscul să comită alte fapte antisociale și în viitor).

Astfel, instanța a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea pericol pentru ordinea publica raportat la bănuiala că ar fi comis două infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (viol în forma agravantă și lipsire de libertate și, raportat la circumstanțe reale, cele personale ale inculpaților și la valorile sociale pretins lezate (libertatea/inviolabilitatea sexuală și de mișcare a unei persoane, patrimoniul acesteia).

Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2013 (f. 62-65, dosar fond), în temeiul art. 3001 C. pr. pen. Judecătoria a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților P. C. A., P. M., A. M.-V., M. C.-B. și S. M., iar în baza art. 3001 alin. 3 C.p.p. a menținut arestarea lor preventivă.

Instanța a apreciat că și la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul A. M. V..

Astfel, a considerat, față de modalitatea de comitere a faptelor (presupus a fi comise de minor), precum și față de împrejurările referitoare la persoana inculpatului A. M. V. care deși are numai 16 ani s-a implicat în activități ce par a avea caracter infracțional, în timp ce tinerii de vârsta lui au preocupări adecvate adolescenței, în sensul că frecventează cursuri școlare, studiază, se plimbă, citesc, petrec în limitele bunelor moravuri cu prietenii de vârsta lor. Instanța nu a reținut concluziile apărătorului ales al inculpatului în sensul că nu se impune menținerea stării de arest, întrucât părinții (prezenți la termenul de judecată) vor fi alături de el, întrucât se pare că, deși până în prezent inculpatul minor a locuit împreună cu părinții săi, aceștia și-au exercitat defectuos obligațiile de educare și supraveghere a fiului lor, permițându-i să nu mai meargă la școală după ce a absolvit doar 6 (șase) clase, nu i-au verificat anturajul de prieteni, nu l-au sprijinit în sensul învățării unei meserii pentru a putea avea un loc de muncă și a-și câștiga onest existența, ci nu din activități și fapte îndoielnice ca moralitate și care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Astfel, instanța a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate la acest moment, raportat la gravitatea faptelor pe care este bănuit a le fi comis, la numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, existând posibilitatea ca inculpatul să mai comită fapte de aceeași natură, să influențeze coinculpații și chiar partea vătămată și ar genera un sentiment de insecuritate socială în comunitatea din care inculpatul face parte.

Raportat la materialul probator administrat la urmărirea penală, la circumstanțele personale ale inculpatului minor (așa cum au fost analizate mai sus), instanța a apreciat că nu se justifică punerea inculpatului în libertate. Totodată, având în vedere că instanța de judecată a fost investită cu soluționarea prezentei cauze la data de 18.10.2013, că cercetarea judecătorească este la început, instanța a apreciat că nu s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive (fiind arestat de aproximativ două luni și jumătate luni, respectiv din data de 05.09.2013), prin prisma tuturor criteriilor consfințite prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanța a arătat că nu se poate aprecia în vreun fel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul A. M. V. s-au schimbat, astfel încât să se justifice revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.

În consecință, instanța a constatat întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C.proc.pen. și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A. M. V..

Pentru aceleași motive, instanța a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de către inculpat prin apărătorul lui ales.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A. M. V., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Penală sub nr._ din data de 28.11.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului și verificând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse și din oficiu, conform art. 3856 alin.3 Cod proc. pen., Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, precum a procedat judecătorul de fond, este justificată, prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 al.1 c.pr.pen., cu reținerea și a cazului de arestare preventivă prevăzut de art.148 al.1 lit. f c.pr.pen.și în realizarea scopului înscris în art.136 al.1 c.pr.pen.

La acest moment procesual, Tribunalul apreciază că există probe în accepțiunea art. 143 C.pr.pen. cu privire la infracțiunile de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la viol, complicitate la tâlhărie și complicitate la perversiune sexuală fapte prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la 189 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 197 alin. 1, alin. 2 din C.p., art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit a din C.p. și art. 26 raportat la art. 201 alin. 1 și 4 din C.p., fără să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.

Față de temeiul prev. de art.148 alin. 1 litera f Cod procedură penală ce a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul apreciază că acest temei subzistă și în prezent, astfel că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului A. M. V..

În acest sens, Tribunalul are în vedere că este întrunită condiția privind cuantumul pedepsei prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f teza I C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, chiar dacă inculpatul era minor la data presupuselor fapte- înjumătățirea limitelor pedepsei nu poate fi pusă în discuție în actualul moment procesual și, mai mult, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit f teza I C.pr.pen. fac referire la pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 1411 Cod penal, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei.

Referitor la a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f C.pr.pen., pericolul pentru ordinea publică, Tribunalul apreciază că, și în prezent, lăsarea în libertate a inculpatului A. M. V. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică față împrejurările concrete de comitere a presupuselor acte materiale – de șase persoane, premeditat, pe fondul consumului de alcool, cu violență, prin aplicarea în mod repetat de lovituri victimei, prin supunerea victimei la suferințe fizice, psihice și umilințe, prin folosirea unui cuțit, folosind injurii și amenințări care, fără îndoială i-au creat părții vătămate o stare de teamă, de urmarea produsă; circumstanțele personale ale inculpatului.

Ținând seama de împrejurarea că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și că în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea în libertate și nici nu s-au schimbat aceste temeiuri, apreciind caracterul necesar al măsurii pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât a fost luată pe baza unor presupuneri rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unor eventuale pedepse, ce i-ar putea fi aplicata inculpatului, măsura arestării preventive având, la acest moment procesual, caracter rezonabil.

Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat A. M. V..

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat A. M. –V., zis « G. » (fiul lui F. și F., născut la data de 24.12.1996 în mun. București, CNP_, deținut în baza MAP nr. 57/05.09.2013 emis de Judecătoria Cornetu, la Penitenciarul București-Rahova).

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.11.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

G. C. P. R. R. M. R.

GREFIER,

A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul ILFOV