Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 83/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 83/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 4905/94/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 83/R
Ședința publică din data de 25.04.2013
Tribunalul constituit din
PREȘEDINTE P. R.
JUDECĂTOR P. R. I.
JUDECĂTOR R. M. R.
GREFIER A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul formulat de recurentul-inculpat B. C. împotriva încheierii penale din data de 15.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat B. C. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales – av. T. G. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei-menținere măsură de arestare preventivă, stadiul procesual – recurs și învederează atașarea din oficiu a extraselor din aplicația ECRIS, după care,
La solicitarea apărătorului ales al recurentului-inculpat B. C., Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 294 alin. 3 C.pr.pen., acordă acestuia o scurtă grefă cu recurentul- inculpat, fără înmânare de înscrisuri sau obiecte.
Apărătorul ales ale recurentului inculpat B. C., av. T. G. M., solicită încuviințarea probei cu un înscris, respectiv o scrisoare medicală a mamei inculpatului, pe care o depune la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu administrarea probei cu respectivul înscris.
Tribunalul, în temeiul art. 67 C.proc. pen., încuviințează proba cu înscrisul depus la dosar de către apărătorul recurentului-inculpat B. C. ca fiind utilă si concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea recursului, conform art._ Cpp.
Apărătorul ales al recurentului inculpat B. C., av. T. G. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 15.04.2013 a Judecătoriei B. și punerea în libertate a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că instanța de fond, raportat la poziția procesuală a inculpatului si la scopul măsurilor preventive, nu a avut în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive inițiale, nu mai impun privarea de libertate a inculpatului. De asemenea, instanța de fond nu s-a raportat la principiul general în această materie stabilit de CEDO, respectiv faptul că detenția preventivă trebuie să aibă caracter excepțional, privarea de libertate nefiind o stare normala ce nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile. Instanța de fond a apreciat netemeinic că termenul rezonabil al arestării preventive nu a fost atins, apreciind că termenul rezonabil se rezumă strict la scopul măsurilor preventive, respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, scop ce poate fi atins și cu inculpatul în stare de libertate, cu sau fără obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Mai arată că acest scop a fost atins în cauza de față prin înfăptuirea justiției, respectiv s-a făcut o percheziție la locul unde s-au amanetat bunurile sustrase, s-a recuperat prejudiciul, învederând totodată instanței faptul că deși inițial prejudiciul a fost evaluat la 70.000 euro, ulterior la 60.000 euro, la dosar nu există probe din care să rezulte cu certitudine această valoare, iar partea vătămată nu a făcut dovada acestui prejudiciu. De asemenea, arată că instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele reale ale inculpatului la luarea acestei măsuri preventive, aceea de a menține starea de arest, inculpatul neavând antecedente penale, iar la momentul în care a săvârșit fapta, inculpatul avea un loc de muncă cu forme legale, iar la dosarul de urmărire penală, fila 75, există o declarație a martorei M. C., care arată că în momentul în care va fi liber, îl va angaja pe inculpat, astfel că inculpatul va realiza venituri legale, neexistând niciun indiciu că va mai comite astfel de fapte. În acest sens, mai arată că inculpatul are un domiciliu stabil, are o familie care îl sprijină atât moral, cât și financiar și au încredere în inculpat că în viitor nu se va mai ocupa cu astfel de activități infracționale. Concluzionând, arată că inculpatul solicită clemență, încredere, dorind să arate că merită iertarea și că în viitor nu va mai săvârși astfel de fapte. Concluzionând, solicită revocarea stării de arest a inculpatului și dacă instanța va aprecia, solicită înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea Judecătoriei B. ca legală și temeinic motivată, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat B. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și solicită judecarea sa în stare de libertate.
S-au declarat închise dezbaterile, după care,
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B., în baza art.3001 alin. 1 Cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B. C., în baza art.3001 alin. 3 Cod proc.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului B. C. și în baza art.145 c.p.p și art. 160 ind.b alin.2 c.p.p. a respins cererea de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligari de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2048/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a fost trimis în judecată inculpatul B. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prevăzută și pedepsită de art. prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.l C.pen. cu aplic. art.41 lit. 2 din cod penal.
Prin ordonanța din data de 29 martie 2013 a Poliției orașului B. a fost reținut inculpatul pe o durată de 24 de ore începând cu data de 29.03.2013, ora 19,40, până la data de 30.03.2013, ora 19,40.
La data de 30.03.2013, P. de pe lângă Judecătoria B. a solicitat prin referatul cu numărul 2048/P/2013, arestarea preventivă a inculpatului B. C. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.03.2013.
Prin încheierea nr. 6 din data de 30.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 8/UP/30.03.2013, dispunându-se arestarea inculpatului pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 30.03.2013 și până la data de 18.04.2013, inclusiv.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost respectate condițiile de fond prev. de art. 136, art. 143, art. 148 lit.f Codul de procedură penală.
Astfel, s-a apreciat că din materialul de urmărire penală rezultă indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată: plângeri și declarații părți vătămate, declarații inculpat, declarații martori, planșe foto.
Instanța a constatat că în cauză subzistă motivele care impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în rândul societății civile.
F. de considerentele expuse, instanța a constatat, în conformitate cu art.3001 C.p.p., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și, reținând ca temeiurile care au determinat arestarea și care subzistă si în prezent impun în continuare privarea de libertate, va menține arestarea preventiva a inculpatului.
În ceea ce privește solicitarea de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea, instanța le-a respins reținând că potrivit art. 5 pct. 1 lit. c CEDO este obligată să analizeze – fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - și posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces ( cauza Vrencev c. Serbiei; cauza Lelievre c. Belgiei) și numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret să se procedeze la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat ( cauza McKay c. Regatului Unit). O astfel de schimbare a temeiurilor ar putea exista în cazul în care s-ar aprecia că s-a depășit în cauză termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, ceea ce nu este cazul la acest moment procesual. Astfel, instanța se raportează și la principiul general în această materie stabilit de CEDO în hotărârea Wemhoff c. Germaniei, respectiv faptul că detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate ( Labita c. Italiei ).
Or, față de cele precizate, instanța de fond a apreciat că doar menținerea măsurii arestării preventive este de natură să asigure scopul bunei desfășurări a procesului penal și nu a depășit un termen rezonabil.
Împotriva acestei încheieri inculpatul B. C. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov- Sectia Penala, la data de 24.04.2013, sub nr._ .
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate si din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedura penala, Tribunalul constata că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constata că indiciile temeinice, în sensul art. 68/1 Cod procedura penala, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, indicii de natură să genereze presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecata, nu au fost infirmate până în prezent.
Se constată, de asemenea, că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, împrejurarea și modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă – în mod repetat, fiind angajat ca îngrijitor al clădirii, a sustras mai multe bunuri din imobilul aparținând părții vătămate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 70 000 euro – relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea acestuia în libertate.
Mai mult decât atât, la aprecierea subzistentei pericolului pentru ordinea publica pe care îl prezintă inculpatul, instanța retine si faptul că inculpatul nu are în prezent un loc de muncă (neexistând vreun indiciu la dosar că partea vătămată l-ar re-angaja ca paznic – îngrijitor al clădirii…) pentru a-și asigura în mod legal mijloacele de existență, existând riscul ca acesta să recidiveze.
În atare situație, măsura preventivă dispusă apare ca o reacție firească a autorităților față de întreg contextul infracțional evaluat atât prin prisma circumstanțelor reale cât și cele personale, în vederea restabilirii raporturilor juridice de securitate în rândul comunității în care inculpatul trăiește.
Față de cele reținute, se constata, așa cum a reținut și prima instanță, că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat și nu au încetat, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului, conf. art. 300 ind.1 Cod proc. pen. rap.la art.160/b al. 1 și 3 Cod procedură penală .
În consecință, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. Tribunalul va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al. 2 Cod pr.pen. va obliga pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul inculpat B. C., fiul lui P. și A., născut la data de 12.02.1992, în București, sector 4, domiciliat în comuna București, ..116, ..5, ., sector 4, CNP_, arestat în baza M.A.P nr.8 U.P din 30.03.2013 emis de Judecătoria B. în dosarul nr._, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedura penala obligă pe recurentul-inculpat B. C. la 100 de lei cheltuieli judiciare statului (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică, astăzi 25.04.2013.
P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. R. P. R. I. R. M. R.
GREFIER,
A. M.
-Red. și tehnored: Jud. R.M.R- 16.05.2013- 2 ex.
-Jud. B. / jud. C.R.E.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 205/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
