Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 184/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 184/C
Ședința publică din data de 02.04.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. P.
GREFIER – M. C. I.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror F. G..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la liberarea condiționată formulată de contestatorul-petent N. I. împotriva sentinței penale nr. 317/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-petent N. I. personal, aflat în detenție la Penitenciarul București - Jilava și asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat G. L., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr._/2015 depusă la fila 12 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație privind liberarea condiționată a contestatorului-petent N. I. (art. 587 Cod procedură penală), după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului-petent N. I., având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Arată că petentul a executat fracția prevăzută de lege și a dat dovezi de îndreptare. Precizează că petentul-condamnat solicită să fie pus în libertate pentru a se reintegra în societate.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică. Învederează că petentul nu a avut un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei de 8 ani închisoare.
Contestatorul-petent N. I., având ultimul cuvânt, susține că este la a 3 a analiză a Comisiei pentru niște rapoarte pentru un alt mandat de executare, având în vedere că, după contopirea pedepselor, i-au fost atașate și acele rapoarte, dar acel mandat l-a executat în termen. În consecință, solicită liberarea sa condiționată.
Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 317/05.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat N. I., fiul lui E. și A., născut la 02.10.1988, în București, CNP_.
A fost fixat termen de reiterare a cererii la data de 14.06.2015.
A fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului-condamnat s-a virat din fondul M.J. către Baroul București.
Măsura dispusă s-a comunicat Administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 20.01.2015, contestatorul-petent N. I. a contestat procesul-verbal al Comisiei de liberări din cadrul PNT București - Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate, solicitând liberarea sa condiționată.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța de fond a reținut din procesul-verbal nr. 02/15.01.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care a însoțit cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 491/2011 a Judecătoriei sector 5 București.
Executarea pedepsei a început la data de 15.08.2010 și va expira la data de 05.10.2016, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 2.922 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1.948 zile din care, în cazul în care muncește 487 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1.461 zile efectiv executate.
Deținutul a câștigat și executat în total 2.356 de zile, fiind la a treia analiză a comisiei.
Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat și a dispus amânarea pentru 6 luni a reanalizării petentului, dată fiind lipsa dovezilor de reeducare.
Instanța a făcut aplicarea art. 5 NCP cu privire la legea penală mai favorabilă și a analizat condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive, atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate, cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, a fost disciplinat, stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului-condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul-condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind la latitudinea instanței de judecată.
Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un comportament necorespunzător fiind sancționat disciplinar de 10 ori, inclusiv pentru abateri disciplinare de gravitate ridicată, precum și pentru deținere de obiecte interzise, autoagresiune, lovire deținuți și instigare la nesupunere. Instanța a avut în vedere faptul că petentul nu a fost recompensat pe perioada detenției decât o dată, deși a fost depus în penitenciar în luna august a anului 2010, astfel încât raportat la timpul petrecut în penitenciar nu există o dovadă convingătoare în sensul depunerii de eforturi temeinice pentru îndreptarea comportamentului. Mai mult, petentul a participat la un număr destul de redus de programe educaționale raportat la timpul petrecut în detenție, număr considerat insuficient pentru a demonstra reeducarea sa.
De altfel, instanța a reținut că petentul este cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat anterior în multiple rânduri și a mai beneficiat de liberare condiționată, însă nu pare să fi înțeles nici clemența organelor judiciare și nici necesitatea de a-și îndrepta comportamentul. Potrivit evaluării psihologice, petentul prezintă imaturitate emoțională și intelectuală pe fondul lipsei unui model atitudinal și carențelor educaționale, iar în plan volitiv - motivațional are interese limitate.
Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat în acord cu Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Jilava că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu este suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.
Instanța de fond a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege, deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale și să fie redat societății.
Chiar dacă petentul-condamnat a executat deja parte din pedeapsă acest fapt nu are relevanță în cauză, în condițiile în care acesta nu a avut un comportament corespunzător nici măcar la locul de deținere, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai reveni în mediul penitenciar.
Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la liberare condiționată, instituție juridică ce de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens. Or, așa cum s-a arătat comportamentul petentului în penitenciar nu a fost în acest sens. Instanța a considerat că petentul trebuie să dovedească cu mai multă certitudine sau claritate faptul că scopul pedepsei este realizat față de el, printr-un comportament care să iasă în evidență.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului și, față de cele reținute mai sus, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere activitățile la care a participat petentul în penitenciar, instanța de fond a redus termenul de reiterare a cererii și l-a fixat la data de 14.06.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului-condamnat s-a virat din fondul M. Justiției către Baroul București.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul N. I., cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 27.02.2015.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul N. I., pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea liberării condiționate, instituție juridică ce, de altfel, ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat, odată pus în libertate, nu își va perpetua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.
Or, din caracterizarea înaintată de Penitenciarul București - Jilava rezultă faptul că petentul-condamnat, de la depunerea în penitenciar și până la a treia analiză a comisiei, a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat disciplinar de 10 ori pentru nerespectare ROI (a fumat în camera de deținere), deținere de telefon, stabilirea de legături nepermise cu alți deținuți, autoagresiune, furt între deținuți, instigare deținuți, și lovire deținut și recompensat o singură dată. De asemenea, din aceeași caracterizare rezultă faptul că petentul prezintă atitudini și valori de tip proinfracțional manifestate în repetarea conduitelor antisociale, imaturitate emoțională și intelectuală pe fondul unui model atitudinal și a carențelor educaționale. Prin urmare, eforturile depuse de acesta au fost minime și nicidecum nu pot duce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.
Se constată că persoana condamnată, deși a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, din punct de vedere disciplinar a adoptat un comportament necorespunzător, rezultând astfel că, în speță, continuarea privării de libertate în baza unei hotărâri definitive de condamnare poate fi apreciată ca reprezentând soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Pe de altă parte, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care petentul execută în prezent pedeapsa de 8 ani închisoare (tâlhărie), restul rămas de executat, starea de recidivă, cuantumul ridicat al pedepsei pe care acesta o are de executat, comportamentul necorespunzător manifestat pe perioada detenției, precum și faptul că petentul a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, continuând să persevereze pe calea infracțională, Tribunalul apreciază că se impune executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al acesteia, atât pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, cât și asupra obligativității respectării acestor valori, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată, făcând și aplicarea disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-petent N. I. (fiul lui E. și A., născut la 02 Octombrie 1988, în prezent încarcerat la Penitenciarul București – Jilava).
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. P. M. C. I.
Red. și tehnored. jud. R.P. / 05.06.2015
Jud. Sectorului 4/jud. Z.L.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 181/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 186/2015.... → |
|---|








