Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 54/2015. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 54/F

Ședința publică din data de 09.03.2015

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: R. P.

GREFIER: M. C. I.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. I., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 13 Cod Penal și partea civilă A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – A.J.F.P.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la datele din 12.02.2015, 19.02.2015, 26.02.2015, 05.03.2015 și pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a dispus următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 09.01.2014 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Penală sub nr._ rechizitoriul nr. 3065/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit. b) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 13 Cod Penal.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că inculpatul M. I., în perioada 2002-2007, în calitate de administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a evidențiat, în parte, în documentele contabile, operațiunile comerciale efectuate și nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate din comercializarea de deșeuri metalice către societăți de profil, prejudiciul estimat fiind în cuantum total de 2.757.250, 67 lei reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.

Situația de fapt se probează cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului M. I. (f. 30, 51 vol, 1); proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării inspecției fiscale (f. 76- 101, vol. 1); extrase de cont (f. 181-228, vol. 1); declarații fiscale, alte documente financiar-fiscale și înscrisuri (f. 329- 483, voI. 1); copie dosar constituire S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 113-172, 229-326 voI. 1); adresa BCR comunicare cont curent deținut de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 112, voI. 1); adresă A.N.A.F. - D.G.F.P. Ilfov comunicare declarații fiscale depuse de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 328, voI. 1) și copii facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, bonuri de cântar, copii ordine de plată, adrese și alte înscrisuri (f 1-257, voI. II; f. 1-355, voI. III; f. 1-459, voI. IV; f. 1-513, voI. V).

În faza cercetării judecătorești inculpatul nu a fost audiat, având în vedere că nu a dorit să dea nicio declarație în prezenta cauză, deși a recunoscut săvârșirea faptei, așa cum s-a reținut în cuprinsul încheierii de ședință din data de 02.10.2014 (fila 87 dosar).

Pe de altă parte, același inculpat a arătat la termenul de judecată din data de 30.10.2014 (fila 98) că suma de bani datorată bugetului de stat a fost achitată în totalitate, drept urmare a executării silite prin poprire la inițiativa A.N.A.F. și a Băncii Naționale, arătând că la următorul termen de se va acorda în cauză va depune la dosar înscrisurile doveditoare.

La termenul de judecată din data de 27.11.2014, inculpatul nu s-a conformat, nedepunând înscrisurile la care a făcut referire și solicitând efectuarea unei expertize contabile, neindicând însă în mod concret obiectivele acesteia și nici criticile efective aduse modului de calcul al prejudiciului stabilit de către organul de urmărire penală, motiv pentru care Tribunalul a respins ca nefiind concludentă și utilă proba a cărei administrare a fost solicitată (fila 103).

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarea situație de fapt:

În baza încheierii nr. 399/21.10.1996 s-a înființat S.C. STELAR 1997 PROD ..L., CUI_, iar în perioada 2002-2007, societatea a avut sediul declarat la O.R.C. în ., . obiect de activitate, printre altele, "recuperarea deșeurilor și resturilor metalice/nemetalice reciclabile" (CAEN 371. 3710, 3720) - f. 230, vol. 1.

În perioada respectivă, asociat unic și administrator a fost inculpatul M. I., până la data de 09.11.2007, când societatea și-a schimbat sediul în alt județ, respectiv județul Prahova, mun. Ploiești, ., ., ei. 1, . fiind preluate de numiții A. G. S. (90%) și I. P. (10%), iar ca administrator a fost numit A. G. S. (f. 306-309, voI. 1)

De asemenea, în perioada 2002-2007, societatea a deținut contul curent nr. 2511.A01.0._ 0.0071.ROL.1, cont deschis la Banca Comercială Română S.A. - Sucursala Plevna la data de 09.12.1996 și închis la data de 23.09.2009 (f. 112), inculpatul M. I. fiind singura persoană autorizată să efectueze operațiuni bancare.

În perioada 2002 - 2007, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., CUI_, a desfășurat operațiuni comerciale - reprezentând livrări de deșeuri metalice - cu S.C. REMAT V. S.A. FOCȘANI, S.C. AS METAL .. BUCUREȘTI, S.C. LEMATEC TRADE INTER IMPEX S.R.L. B., S.C. REMAT PRAHOVA S.A. PLOIEȘTI, .. BALDOVINEȘTI, JUD. B. și S.C. TASTROM 2 S.R.L. G. în valoare totală de 8.793.295,73 lei, precum și T.V.A. aferentă în sumă de 916.290,85 lei, astfel:

1. Relația comercială cu S.C. REMAT V. S.A. FOCȘANI:

În perioada 2004-2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. REMAT V. S.A. FOCȘANI suma de 335,911,01 lei și suma de 688.627,07 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2004, 133,302,60 lei;

În anul 2005, 202.308,41 lei;

T.V.A. taxare inversă;

În anul 2007, luna ianuarie, 161.651,96 lei;

luna februarie, 295.812 lei;

lună martie, 231.163.11 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost emise facturi fiscale și documente de însoțire a mărfurilor - transportul deșeurilor fiind asigurat de S.C. STELAR 1997 PROD ..L., ca delegat figurând, printre alții, inculpatul M. I. - și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare (f. 1-120, voI. III).

2. Relația comercială cu S.C. AS METAL .. BUCUREȘTI:

În perioada 2004-2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. AS METAL .. BUCUREȘTI S.R.L. suma de 29.205.74 lei și suma de 28.620,56 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2004, 24.050,89 lei;

T.V.A., 4.569,70 lei

În anul 2005, luna ianuarie, 14.490,74 lei;

T.V.A., taxare inversă;

luna mai, T.V.A., 15.015 lei;

taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost emise facturi fiscale și documente de însoțire a mărfurilor - transportul deșeurilor fiind asigurat de S.C. STELAR 1997 PROD ..L., ca delegat figurând inculpatul M. I. - și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare (f. 1-30, vol. II).

3. Relația comercială cu S.C. LEMATEC TRADE INTER IMPEX S.R.L. B.:

În perioada 2003-2006, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. LEMATEC TRADE INTER IMPEX S.R.L. B. suma de 994.288,25 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, respectiv 266.875 kg deșeuri inox, 66.110 kg fier vechi și 48.340 kg deșeuri motoare, după cum urmează:

În anul 2003, 59.331,72 lei;

T.V.A., 11.273,03 lei;

În anul 2004, 681.718,83 lei;

T.V.A., 129.526,58 lei;

În anul 2005, 112.438,10 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În anul 2006, 72.510 lei T.V.A.,

taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost emise facturi fiscale, chitanțe și documente de însoțire a mărfurilor - transportul deșeurilor fiind asigurat de S.C. STELAR 1997 PROD ..L., ca delegat figurând inculpatul M. I. - și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare și numerar (10.000 lei) - f. 31- 190, voI. II.

4. Relația comercială cu S.C. REMA T PRAHOVA S.A. PLOIEȘTI:

În anul 2006, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. REMAT PRAHOVA S.A. PLOIEȘTI suma de 389.626,11 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, respectiv 16.664 kg deșeuri cupru, 802 kg deșeuri bronz (alamă), 5.611 kg deșeuri aluminiu, 775 kg deșeuri plumb, 4.625 kg deșeuri inox și 167 kg deșeuri radiatoare, după cum urmează:

În anul 2006, luna mai, 380.626,11 lei;

luna iunie, 9.232 lei; T.V.A.,

taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost emise facturi fiscale, chitanțe, note de cântar și documente de însoțire a mărfurilor - transportul deșeurilor fiind asigurat de S.C. STELAR 1997 PROD ..L., ca delegat figurând inculpatul M. I. - și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare (f. 190-257, vol. II).

5. Relația comercială cu .. BALDOVINEȘTI, jud. B.:

În perioada 2004-2006, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la .. BALDOVINEȘTI, JUD. B., suma de 875.469,7 lei și suma de 587.980 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2004, 861.491,61 lei;

T.V.A., 13.978,09 lei;

În anul 2005, 185.000 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În anul 2006, luna februarie, 203.000 lei;

luna august, 185.000 lei;

T.V.A. taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost emise facturi fiscale și documente de însoțire a mărfurilor - transportul deșeurilor fiind asigurat de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. - și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare (f. 121-264, voI. III).

6. Relația comercială cu S.C. TASTROM 2 S.R.L. G.:

În perioada 2002-2006, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. TASTROM 2 S.R.L. G. suma de 3.687.792 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2002, 107.289,87 lei;

T.V.A., 20.385,08 lei;

În anul 2003, 592.811,14 lei;

T.V.A., 112.634,12 lei;

În anul 2004, 1.359.717,33 lei;

T.V.A., 258.346,29 lei;

În anul 2005, 899.133,81 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În anul 2006, 337.475,39 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din data de 05.01.2004, au fost emise facturi fiscale și documente de însoțire a mărfurilor și au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare (f. 265-355, voI. III; f. 1-459, vol, IV; 1-513, voI. V).

7. Relația comercială cu S.C. REMAT SIBIU S.A.:

În anul 2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. REMAT SIBIU S.A. suma de 84.201,2 lei reprezentând contravaloarea deșeuri lor metalice livrate.

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

8. Relația comercială cu S.C. ATOM ..L.:

În anul 2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. ATOM ..L. suma de 241.486 lei reprezentând contravaloarea deșeuri lor metalice livrate.

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

9. Relația comercială cu S.C. EUROMET INTERMED S.R.L. București:

În anul 2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. EUROMET INTERMED S.R.L. BUCUREȘTI suma de 7.679,97 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate.

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

10.Relația comercială cu ..:

În anul 2003, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la .. BUCUREȘTI suma de 288.778,75 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2003, 242.671,22 lei;

T.V.A., 46.107,53 lei;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

11. Relația comercială cu S.C. GRAND GIUPY S.R.L. TÂRGU J., C._:

În anul 2004, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. GRAND GIUPY S.R.L. TÂRGU J. suma de 192.885,59 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2004, 162.088,73 lei;

T.V.A., 30.796,86 lei;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

12. Relația comercială cu S.C. SIF METAL IMPORT EXPORT S.R.L.:

În anul 2004, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. SIF METAL IMPORT EXPORT S.R.L. suma de 25.543,59 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2004, 21.465,20 lei

T.V.A. 4.078,39 lei;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

13. Relația comercială cu ..:

În perioada 2003-2004, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la .. suma totală de 390.243,27 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2003, 57.908,47 lei;

T.V.A., 11.002,61 lei;

În anul 2004, 270.027,04 lei;

T.V.A., 51.305,14 lei;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

14. Relația comercială cu S.C. REMAT S.A. V.:

În perioada 2003-2004, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. REMAT S.A. V AȘ LUI suma totală de 381.190,77 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2003, 65.520,65 lei;

T.V.A., 12.448,92 lei;

În anul 2004, 254.807,74 lei;

T.V.A., 48.413,47 lei;

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

15. Relația comercială cu S.C. EURO CARD S.R.L.:

În anul 2005, S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpat, a încasat de la S.C. EURO CARD S.R.L. suma de 192.688,50 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice livrate, după cum urmează:

În anul 2005, 192.688,50 lei;

T.V.A., taxare inversă.

În contextul operațiunilor comerciale desfășurate, au fost efectuate plăți prin intermediul instituțiilor bancare.

Realitatea operațiunilor comerciale efectuate de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. rezultă din documentele financiar-contabile (facturi, avize de însoțire a mărfii, note de cântar ș.a.) ce au stat la baza acestora și înregistrate în contabilitatea societăților mai sus menționate coroborat cu extrasele de cont privind contul curent deschis de societate la B.C.R. - Sucursala Plevna, din cuprinsul cărora rezultă tranzacțiile financiare efectuate cu societățile de profil (mai sus menționate), dar și coroborat cu declarația inculpatului M. I. (f. 51, 30, voI. 1 DUP), care a recunoscut (chiar parțial) că, în calitate de administrator al societății respective, a derulat operațiuni comerciale, având ca obiect livrarea de deșeuri metalice.

Aceste operațiuni comerciale nu au fost evidențiate în contabilitatea S.C. STELAR 1997 PROD ..L., iar veniturile obținute nu au fost declarate la organele fiscale, inculpatul M. I., în calitate de administrator al societății, neîndeplinindu-și astfel obligațiile fiscale.

Deși, cu ocazia audierii în data de 09.01.2007 (f. 30, voI. 1 DUP), inculpatul M. I. s-a angajat să pună la dispoziția organelor judiciare documentele contabile pentru a se verifica îndeplinirea obligațiilor financiar-fiscale ale S.C. STELAR 1997 PROD ..L., obligație neonorată nici până în faza de judecată, omisiunea evidențierii în documentele contabile ale societății administrate de inculpat rezidă în împrejurarea că operațiunile și veniturile respective nu se regăsesc în bilanțurile contabile depuse de societate la Agenția Națională de Administrare Fiscală Ilfov (A.N.A.F. Ilfov) pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 (f. 328; 398-420, voI. 1 DUP) - pentru anul 2007, nefiind depus bilanțul contabil.

Or, potrivit art. 9 alin. 1. din Legea nr. 82/1991, prezentarea activității economico - financiare se face prin intermediul situațiilor financiare anuale - în speță, reflectată în bilanțurile contabile anuale depuse la A.N.A.F. -, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, precum și alte informații referitoare la activitatea desfășurată în perioada de raportare.

Mai mult decât atât, prin adresa nr._ din data de 17.01.2013, A.N.A.F. - D.G.F.P. Ilfov (f. 328, voI. 1 DUP) a comunicat organelor de urmărire penală faptul că S.C. STELAR 1997 PROD ..L. nu figurează în evidențele fiscale cu declarații privind livrări prestări și achiziții efectuate pe teritoriul României (394), astfel că inculpatul M. I., în calitate de administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L., nu a evidențiat livrările de deșeuri metalice către societățile de profil (menționate mai sus) - tranzacțiile, împreună cu veniturile obținute, nefiind evidențiate în documentele legale.

De asemenea, din declarațiile privind taxa pe valoarea adăugată (f. 329-348, voI. 1 DUP), rezultă că S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpatul, în perioada 2002-2004, nu a declarat suma reținută cu titlu de T.V.A. (stabilită de organele fiscale) și nu și-a îndeplinit obligația de a o vira la bugetul de stat.

Pe baza înscrisurilor menționate anterior (facturi, avize de însoțire a mărfii, note de cântar și extrase de cont), în conformitate cu disp. art. 9 alin. 5 din H.G. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, organele de inspecție fiscală au stabilit că, în perioada 2002-2007, S.C. STELAR 1997 PROD ..L. a livrat deșeuri metalice către societățile mai sus-menționate în valoare totală (inclusiv T.V.A.) de 9.709.586,58 lei (ron), respectiv:

În anul 2002, 107.289,87 lei;

T.V.A., 20.385,08 lei;

În anul 2003, 1.018.243,20 lei;

T.V.A., 193.466,21 lei;

În anul 2004, T.V.A., 3.697.050,35 lei;

T.V.A., 702.439,57 lei;

În anul 2005, 2.094.241,74 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În anul 2006, 1.187.843,50 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În anul 2007, 688.627,07 lei;

T.V.A., taxare inversă;

În baza acestor relații comerciale, S.C. STELAR 1997 PROD ..L. a dobândit calitatea de contribuabil în accepțiunea Codului fiscal (art. 13 și art. 126 coroborat cu art. 127 și art. 128), generându-se astfel în sarcina acestei societăți obligații fiscale.

Potrivit disp. art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la data faptelor), S.C. STELAR 1997 PROD ..L., administrată de inculpatul, avea obligația de a declara și de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoarele trimestrului pentru care se calculează impozitul - obligație neonorată nici până în prezent.

Prin procesul-verbal întocmit de organele de inspecție fiscală (f. 93, voI. 1), s-a stabilit că, în perioada 2002-2007, S.C. STELAR 1997 PROD ..L. a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1.840.250,67 lei (RON) reprezentând diferența de impozit pe profit neevidențiat și nevirat la buget.

Organele de control fiscal nu au identificat elemente de cost pentru livrările efectuate, tranzacțiile respective neavând la bază documente justificative care să ateste deductibilitatea cheltuielilor.

În acest scop, în prealabil verificării fiscale, organele de cercetare penală i-au pus în vedere inculpatului M. I. să depună documentele financiar-contabile pe care le deține în calitate de administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L. Deși, cu ocazia audierii (f. 30, voI. 1 DUP), acesta și-a manifestat intenția de a respecta solicitarea organelor judiciare, nu și-a îndeplinit obligația de a prezentă documentele financiar-contabile ale societății respective, cesionând părțile sociale deținute în cadrul S.C. STELAR 1997 PROD ..L.

Potrivit. art. 156 alin. 2 și art. 157 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, S.C. STELAR 1997 PROD ..L. avea obligația să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală (luna calendaristică), un decont de taxă pe valoarea adăugată (TVA) și să o plătească până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă - obligație neonorată nici până în prezent.

Prin procesul-verbal întocmit de organele de inspecție fiscală (f. 92, voI. 1 DUP), s-a stabilit că, în perioada 2002-2004, S.C. STELAR 1997 PROD ..L. a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 916.290,85 lei (RON) reprezentând diferența de taxă pe valoarea adăugată neevidențiată și nevirată la buget.

Pentru livrările de deșeuri metalice efectuate în perioada 2005-2007, se aplică măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 din Legea nr. 571/2003, respectiv taxarea inversă.

Faptul că, în perioada 2002 - 2007, administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L. a fost inculpatul M. I., precum și faptul că acesta s-a ocupat efectiv de activitatea societății, rezultă din actul constitutiv al societății și din mențiunile înregistrate a Registrul Comerțului, precum și din împrejurarea că inculpatul a fost unica persoană autorizată să efectueze tranzacții financiare pe contul bancar al societății, inculpatul fiind de asemenea unic asociat și administrator în cadrul aceleiași societăți comerciale. De altfel, inculpatul este unica persoană care a efectuat retrageri de numerar din contul societății (f. 174-225, vol. 1 DUP), iar cu ocazia audierii (f. 51, 30, vol, 1 DUP), acesta a confirmat (chiar și parțial) faptul că a livrat deșeuri metalice către societăți de profil, asumându-și totodată obligația de a prezentă documentele contabile ale S.C. STELAR 1997 PROD ..L.

Obligația și răspunderea inculpatului M. I., în calitatea sa de administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L., de a asigura înregistrarea în contabilitate a livrărilor (vânzărilor) de deșeuri metalice rezultă din prevederile art. 1, art. 5 alin. 1, art. 6 și art. 10 din Legea nr. 82/1991, precum și din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 311/990, în vigoare la data faptei.

Situația de fapt de probează cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului M. I. (f. 30, 51 vol. 1 DUP); proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării inspecției fiscale (f.76- 101, vol. 1 DUP); extrase de cont (f. 181-228, vol. 1 DUP); declarații fiscale, alte documente financiar-fiscale și înscrisuri (f. 329- 483, voI. 1); copie dosar constituire S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 113-172, 229-326 voI. 1 DUP); adresa BCR comunicare cont curent deținut de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 112, voI. 1 DUP); adresă A.N.A.F. - D.G.F.P. Ilfov comunicare declarații fiscale depuse de S.C. STELAR 1997 PROD ..L. (f. 328, voI. 1 DUP) și copii facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, bonuri de cântar, copii ordine de plată, adrese și alte înscrisuri (f 1-257, voI. II; f. 1-355, voI. III; f. 1-459, voI. IV; f. 1-513, voI. V DUP).

În drept, fapta inculpatului M. I. care, în perioada 2002-2007, în calitate de administrator al S.C. STELAR 1997 PROD ..L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a evidențiat, în parte, în documentele contabile, operațiunile comerciale efectuate și nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate din comercializarea de deșeuri metalice către societăți de profil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 – art. 36 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, Tribunalul apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezenta cauză este Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014. În acest sens, Tribunalul reține că potrivit art. 41 alin. 2 VCP rap. la art. 42 și art. 34 VCP, infracțiunea continuată era pedepsită mai aspru decât în actuala legislație penală (la maximul prevăzut de lege se putea adăuga un spor de până la 5 ani închisoare, în timp ce în prezent, potrivit art. 35 alin. 1 – 36 alin. 1 Cod penal, infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii).

De asemenea, având în vedere că, de la data săvârșirii infracțiunii prevederile Legii nr. 241/2005 au fost modificate prin Legea nr. 50/2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 19.03.2013), în sensul majorării limitelor de pedeapsă prevăzute în art. 9, inculpatul M. I. va beneficia de dispozițiile art. 5 alin. 1 Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile și sub acest aspect.

Potrivit art. 74 Cod penal, la stabilirea cuantumului pedepsei Tribunalul va ține seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și de cuantumul ridicat al prejudiciului adus bugetului de stat, dar și de conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, în acest sens reținând că acesta nu a colaborat cu organele judiciare și, deși s-a angajat să pună la dispoziția acestora documentele contabile ale S.C. STELAR 1997 PROD ..L., nu și-a îndeplinit obligația nici până în prezent. Mai mult, astfel cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar în faza judecății, Tribunalul reține că inculpatul nu se află la prima abatere cu consecințe de natură penală, fiind pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din legea nr. 241/2005 în dosarul penal nr. 41/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Prin urmare, față de criteriile avute în vedere anterior, Tribunalul va condamna inculpatul M. I. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) și o) Cod penal - interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va face aplicarea art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) și o) Cod penal – interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe durata executării pedepsei.

Va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București – A.J.F.P. și, în consecință, va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.757.250,67 lei (din care 1.840.959,82 lei reprezentând diferența de impozit pe profit neevidențiat și nevirat la bugetul de stat și 916.290,85 lei reprezentând diferența de taxă pe valoare adăugată neevidențiată și nevirată la bugetul de stat), reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, la care se adaugă și accesoriile calculate până la data achitării integrale a debitului.

În baza art. 249 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 va dispune instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile și mobile, prezente și viitoare, ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența debitului, măsură ce va fi adusă la îndeplinire prin organele de executare proprii ale părții civile.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 – art. 36 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal condamnă inculpatul M. I. (domiciliat în ., ., jud. Ilfov) la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) și o) Cod penal - interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 65 alin. 1 – art. 66 alin. 1 lit. a), b) și o) Cod penal – interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României pe durata executării pedepsei.

Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București – A.J.F.P. și, în consecință, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.757.250,67 lei (din care 1.840.959,82 lei reprezentând diferența de impozit pe profit neevidențiat și nevirat la bugetul de stat și 916.290,85 lei reprezentând diferența de taxă pe valoare adăugată neevidențiată și nevirată la bugetul de stat), reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, la care se adaugă și accesoriile calculate până la data achitării integrale a debitului.

În baza art. 249 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile și mobile, prezente și viitoare, ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența debitului, măsură ce va fi adusă la îndeplinire prin organele de executare proprii ale părții civile.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului.

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. M. C. I.

Red. și tehnored. Jud. R.P./09.10.2015

Tribunalul Ilfov

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 54/2015. Tribunalul ILFOV