Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 99/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 33787/4/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

operator de date cu caracter personal nr._

dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 99/C

Ședința publică din data de 19.02.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – N. A. - judecător

GREFIER – C. V.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F. .

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul D. V. M., împotriva sentinței penale nr. 4097 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică, condamnatul D. V. M., a fost reprezentat de av.of.Z. L., care depune la dosar delegația avocațială nr._/2015.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere prin care condamnatul solicita judecarea cauzei în lipsă și de asemenea, o cerere prin care arată că își retrage contestația formulată, după care:

Av. Z. L., având cuvântul pentru condamnatul D. V. M., solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului, în sensul că își retrage contestația formulată.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestatiei penale de față, constată următoarele:

Prin sentinta penala nr. 4097 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată cererea.

S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 05.02.2015.

A fost obligat petentul condamnat D. M. V. M.la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat a fost virat din fondul MJ către Baroul București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe petentul condamnat D. V. M. a solicitat (contestând procesul verbal al comisiei de liberări din cadrul PNT București Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate) liberarea sa condiționată.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 44/06.11.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Executarea pedepsei a început la data de 03.11.2012 și va expira la data de 01.11.2015, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 1095 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile. Deținutul a executat de la data de 03.11.2012 până la data de 06.11.2014, în total 734 de zile, fiind la prima analiză a comisiei.

Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat, și a propus amânarea cu 3 luni.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a retinut că, potrivit art. 59 Vechiul Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei petentul a avut un comportament relativ necorespunzător, fiind recompensat de 2 ori dar sancționat disciplinar 1 dată pe perioada detentiei.

Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat, în acord cu comisia de propuneri din cadrul PNT Jilava, că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu a fost suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei.

Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului și, față de cele reținute mai sus, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 05.02.2015, termen pe care l-a apreciat ca suficient pentru a se verifica din nou dacă comportamentul petentului a fost continuat sau s-a schimbat, ținând cont și de comportamentul avut pe perioada de detenție, de antecedentele penale si de pedeapsa ce o are de executat.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, condamnatul D. V., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 19.01.2015.

Prin declarația olografă depusă la dosarul cauzei (fila 12) la data de 11.02.2015, de către condamnat, acesta a solicitat să se ia act de retragerea contestației formulate.

În atare situație, având în vedere manifestarea de voință exprimată de contestator și față de dispozițiile art. 4251 alin.3 C.pr.pen., Tribunalul va Iua act de retragerea contestației formulată de condamnatul D. V. M., împotriva sentinței penale nr. 4097 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014 și în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul D. V. M., fiul lui M. și V., născut la data de 22.02.1972 împotriva sentinței penale nr. 4097 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. C. V.

Red./Tehn.jud.N.A./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 99/2015. Tribunalul ILFOV