Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 887/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 887/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-10-2014

ROMANIA

T. P. SECTIA PENALĂ

DOSAR NR_

SENTINȚA NR.887

Ședința publică din data de 07 octombrie 2014

PREȘEDINTE- I. P. D.

GREFIER - M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. G., din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de condamnatele T. C. G. ,fiica lui F. și V., născută la data de 27 iunie 1980 în sector 5,București și P. M., fiica lui natural și L., născută la data de 30.09.1983 în Comănești, județul Bacău ,în prezent deținute în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău nu au formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 248/08.06.2012 pronunțată de T. Bacău.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit condamnatele T. C. G. și P. M., pentru care a răspuns din oficiu avocat B. V., din cadrul Baroului P., potrivit delegației de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei cereri formulate de condamnatele T. C. G. și P. M., prin care acestea arată că nu doresc să fie prezentate în fața instanței de judecată întrucât nu au formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușesc.

Avocat B. V., pentru contestatoarele condamnate, având cuvântul, solicită a se lua act de poziția acestora, în sensul că nu își însușesc prezenta contestație la executare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat de declarațiile date de condamnate solicită a se lua act de poziția acestora, în sensul că nu își însușesc prezenta contestație la executare .

T R I B UN A L U L:

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ condamnatele T. C. G. ,fiica lui F. și V., născută la data de 27 iunie 1980 în sector 5,București și P. M., fiica lui natural și L., născută la data de 30.09.1983 în Comănești, județul Bacău ,în prezent deținute în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău au formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 248/08.06.2012 pronunțată de T. Bacău.

La data de 1.10.2014 s-au depus cereri formulate de condamnate prin care acestea declară că nu au formulat contestația la executare și nu doresc să fie prezente în instanță.

Având în vedere aceasta situație, instanța apreciază în raport si cu principiul disponibilității existent in materie în privința contestațiilor la executare formulate de catre condamnați, precum si precizările făcute de catre contestatoare, care precizează ca nu au formulat contestația la executare instanța urmează să ia act că petentele condamnate T. C. G. și P. M. în prezent deținute în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău nu au formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 248/08.06.2012 pronunțată de T. Bacău.

Văzând si disp.art. 275 alin.3. c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act petentele condamnate T. C. G. ,fiica lui F. și V., născută la data de 27 iunie 1980 în sector 5,București și P. M., fiica lui natural și L., născută la data de 30.09.1983 în Comănești, județul Bacău ,în prezent deținute în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău nu au formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 248/08.06.2012 pronunțată de T. Bacău.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei,va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. P. D. M. M. C.

Red. I.P.D

Tehn.DC

4 ex/14.10.2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 887/2014. Tribunalul PRAHOVA