Traficul de minori. Art.211 NCP. Sentința nr. 648/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 648/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-12-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA NR.648

Ședința publică din data de 28 decembrie 2015

PREȘEDINTE: I. P. D.

GREFIER - M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. S. T. Ploiești

Pe rol fiind soluționarea acțiunii penale pusă în mișcare prin rechizitoriul nr. 343/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M.,fiul lui N. și E., născut la data de 21.04.1988 în municipiul Ploiești, județul Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, cetățenie română, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii - 8 clase, fară ocupație, fără antecedente penale, posesor CI . nr._/24.09.2012/SPCLEP Ploiești, CNP_,în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art 211 alin. 1 CP. cu aplic. art. 35 al. 1 din CP.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 decembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a da posibilitate apărătorului inculpatului să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 21 decembrie 2015, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 28 decembrie 2015 când a dat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Prin rechizitoriul nr.343/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. M., zis „C.”, fiul lui N. și E., născut la data de 21.04.1988 în municipiul Ploiești, județul Prahova, domiciliat în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, cetățenie română, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii 8 clase, fară ocupație, fără antecedente penale, posesor CI . nr._/24.09.2012/SPCLEP Ploiești, CNP_, aflat la momentul trimiterii în judecată în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art 211 alin. 1 CP. cu aplic. art. 35 al. 1 din CP, constând în aceea că în perioada septembrie - noiembrie 2014 a recrutat-o, transportat-o, adăpostit-o și determinat-o pe minora I. A. M. G. să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani.

În acest sens, a fost plasată în diferite locații din municipiul Ploiești și municipiul București, având postate pe site-uri de profil matrimonial anunțuri pentru a atrage clienții, în scopul desfășurării activității de prostituție.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale față de B. A. Alberto si numitul „B.” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 211 alin.1. cod penal, cu aplicare art. 35 alin.1. cod penal și proxenetism prev. si ped. de art. 213 alin.1. cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.1. cod penal.

Pentru stabilirea situației de fapt reținută în sarcina inculpatului, în faza de urmărire penală s-au administrat probatorii cu: declarație olografa S. E. A.;adresă Primăria Comunei Vărbilău; procese-verbale verificări site-uri cu anunțuri matrimoniale; procese verbale verificare și stabilire posturi telefonice; proces verbal identificare C. M.; proces verbal B. E.-I.; proces verbal I. C.; procese-verbale de redare convorbiri telefonice și comunicări tip SMS; proces verbal de efectuare a unei percheziții domiciliare la suspectul C. M. și copii documente ridicate privind pe numita C. A.-R.; declarații parte vătămată I. A.-M. G.; raport A.N.I.T.P. privind cazul minorei I. A. M. G.; declarațiile martorilor I. E.-V., I. C., G. A.-N., D. E.-D., F. D.-A., T. D.-M., M. S.-A., N. R., E. S., M. N., S. P., C. E., declarația inculpatului C. M.; cazierul judiciar al inculpatului C. M.; proces verbal identificare autoturism B. A.-Alberto.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiată persoana vătămată I. A. M. G. care a arătat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal. Pe situația de fapt, persoana vătămată a arătat că practica prostituția înainte de a-l cunoaște pe inculpat, iar în perioada în care a locuit cu inculpatul nu a fost determinată să întrețină relații sexuale cu alți bărbați contra cost.

Totodată, în faza ce cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul care a arătat că nu se consideră vinovat de comiterea faptei de trafic de minori . A arătat inculpatul că a avut o relație de concubinaj cu persoana vătămata I. A. M. G., perioadă în care aceasta nu a întreținut relații sexuale cu alți bărbați contra cost. Totodată, a arătat inculpatul că în perioada în care persoana vătămată a locuit la el nu a ajutat-o în nici un fel să închirieze un apartament in București sau Ploiești, neștiind că în realitate persoana vătămată practică prostituția.

De asemenea, în faza de cercetare judecătorească au fost audiați martorii din acte M. S. A. ( fila 253 vol.I instanță), N. R. (fila 254) și I. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În perioada iulie-august 2014 minora I. A. M. G. a fost recrutată, cazată și determinată de către numiții Bălasa A.-Alberto, zis T. si un prieten de-al său, cunoscut sub pseudonimul "B." să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani.

În acest sens au plasat-o în diferite locații din municipiul Ploiești (garsonieră situată pe . situat pe ., totodată, pe site-uri de profil matrimonial anunțuri pentru a atrage clienții, în scopul desfășurării activității de prostituție. Împreună cu aceasta a mai practicat prostituția în folosul sus-numiților, în aceeași perioadă, și numita T. D.-M.. Ambii cunoșteau vârsta acesteia, respectiv 17 ani.

În perioada septembrie - noiembrie 2014, minora I. A. M. G. a fost recrutată, transportată, adăpostită și determinată de inculpatul C. M., zis „C.", să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani. Și acesta a plasată-o în diferite locații din municipiul Ploiești (apartament cu 3 camere, situat în municipiul Ploiești, în spatele Casei Roșii, de pe bulevardul Republicii) și municipiul București (apartament cu 2 camere situat în municipiul București, .. 104, .), având postate pe site-uri de profil matrimonial anunțuri pentru a atrage clienții, în scopul desfășurării activității de prostituție. Acesta cunoștea că tânăra avea vârsta de 17 ani.

În luna decembrie a încetat legătura cu C. M., deoarece acesta s-a împăcat cu vechea lui concubină, C. A. R., care revenise din Elveția în România.

În luna ianuarie 2015 I. A. M.-G. s-a întâlnit cu Bălasa A.-Alberto, zis T. la Bistro 29 de pe Bulevardul Independentei din municipiul Ploiești, ocazie cu care a venit și T. D. M..

Acesta le-a întrebat dacă vor să lucreze din nou pentru el, urmând să se ocupe cu închirierea unui apartament, promovarea anunțurilor pe site-uri de profil, date de contact, fotografii, servicii pentru care ele trebuiau să-i dea jumătate din banii obținuți din practicarea prostituției. Au fost de acord cu aceste condiții și în câteva zile Bălasa A.-Alberto le-a anunțat telefonic că a închiriat un apartament în municipiul Ploiești, . D, etaj 4, . acolo aproximativ o luna, timp în care au întreținut relații sexuale cu clienți racolați urmare a anunțurilor publicate pe site-uri cu profil matrimonial de Bălasa A.-Alberto, sumele de bani obținute fiind împărțite jumătate -jumătate între aceștia.

Astfel, fiind audiată persoana vătămată I. A. M.-G., a declarat că în luna septembrie 2014 l-a cunoscut pe numitul C. M. zis C. la o întâlnire cu mai mulți prieteni, i-a povestit acestuia ca are vârsta de 17 ani si o situație materiala grea. A mai arătat persoana vătămată că inculpatul i-a propus sa locuiască la el si sa practice prostituția pentru el si sub protecția lui. Conform declarației dată de persoana vătămată dată în faza de urmărire penală, inițial cei doi au locuit in Ploiești, ., jud. Prahova, perioadă în care inculpatul s-a împrumutat si a închiriat un apartament cu trei camere în Ploiești in spatele Casei Roșii de pe bulevardul Republicii .

In aceeași locație, potrivit declarației persoanei vătămate, a mai venit și o altă fată A. care urma să practice prostituția împreună cu I. A. M. G..

A. a postat mai multe anunțuri cu fotografii pe site-uri de profil in vederea atragerii de clienți pentru a întreține relații sexuale contra cost.

În această locație persoana vătămată a primit doi clienți cu care ea si A. au întreținut relații sexuale, clienți de la care au primit suma de 140 lei, bani pe care i-a cheltuit cu băieții în oraș, pe mâncare si băutura.

Întrucât nu aveau suficienți clienți inculpatul a hotărât să închirieze un apartament în București, locație unde a transportat-o pe I. A. M. G..

Persoana vătămată a relatat că inculpatul i-a atras atenția că în cazul în care va fi prinsă de organele de poliție să nu declare nimic despre el și să nu spună că banii obținuți din practicarea prostituției sunt cheltuiți cu el.

În vederea stabilirii situației de fapt au mai fost audiați în faza de urmărire penală martorii I. E. V., D. E. D., M. S. A., E. S., F. D. A., G. A. N., I. C., T. D. M., N. R., M. N., S. P. și C. E., acestea confirmând situația de fapt astfel cum a fost expusă și de persoana vătămată I. A. M. G..

De asemenea, situația de fapt rezultă și din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, relevante în acest sens fiind convorbirile purtate în datele de 23 noiembrie 2014, 24 noiembrie 2014, 25 noiembrie 2014, 27 noiembrie 2014, 28. noiembrie 2014, 1 decembrie 2014, 3 decembrie 2014, 4 decembrie 2014, 7 decembrie 2014, 8 decembrie 2014, 13 decembrie 2014 și menționate în actul de sesizare la filele 20 – 43.

În drept, fapta inculpatului C. M. care în perioada septembrie - noiembrie 2014, a recrutat-o, transportat-o, adăpostit-o și determinat-o pe minora I. A. M. G. să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani, plasând-o astfel în diferite locații din municipiul Ploiești și municipiul București, având postate pe site-uri de profil matrimonial anunțuri pentru a atrage clienții, în scopul desfășurării activității de prostituție realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism prev. si ped.de art. 213 alin.1. si 3 cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1. cod penal.

Încadrarea juridică a faptei reținută prin actul de sesizare a fost aceea de trafic de minori, faptă prev. de art. 211 alin. 1 din C.P. cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.P. instanța punând în discuția părților schimbarea încadrării juridice, la termenul din data de 2 decembrie 2015.

Potrivit dispozițiilor art. 211 C.penal, constituie infracțiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

Potrivit art. 213 C.penal, constituie infracțiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane, alineatul 3 al articolului prevăzând și o variantă agravantă a infracțiunii, pentru ipoteza în care faptele sunt săvârșite față de un minor.

Prin urmare, elementul esențial de distincție între cele două reglementări este acela al exploatării, încadrarea în una sau alta din cele două infracțiuni depinzând de existența acesteia.

Prin exploatare se înțelege, potrivit dispozițiilor art. 182 lit. c C.penal, „obligarea la practicarea prostituției”.

Așa cum s-a subliniat și în doctrină (Codul Penal – comentarii pe articole, ed. C.H. B., pag. 445, comentariu prof. C. V.), în ipoteza în care victima este o persoană minoră, cu discernământ, dar lipsește constrângerea, se va reține infracțiunea de proxenetism, chiar dacă apar și elemente de trafic (ex. cazarea, transportul), deoarece lipsește exploatarea, care presupune obligarea.

Acuzarea nu a reținut în situația de fapt elemente care să contureze concluzia că persoana vătămată I. A. M. G. a fost obligată la practicarea prostituției, în condițiile în care de bună voie a acceptat propunerea inculpatului de a se prostitua sub protecția acestuia, nu a fost bătută și nici sechestrată. Prin urmare, persoana vătămată a avut mereu posibilitatea de a pleca de la inculpat, nu a fost reținută sau constrânsă să rămână.

Este adevărat că persoana vătămată provenea dintr-o familie săracă și nu avea mijloace de întreținere, dar acest lucru este valabil și în cazul persoanelor majore care practică de bună voie prostituția, și în legătură cu care acuzarea nu formulează acuzații de trafic de persoane, ci de proxenetism.

Situația materială grea nu reprezintă o constrângere morală a persoanei vătămate pentru practicarea prostituției, fiind alegerea sa să acționeze în această manieră.

În plus, persoana vătămată avea la momentul racolării sale de către inculpatul C. M. și în momentul practicării prostituției, vârsta de 17 ani, nepunându-se problema că ar fi fost lipsită de discernământ sau că nu a putut face alegeri în cunoștință de cauză.

Acțiunile inculpatului, de a înlesni practicarea prostituției prin oferire de cazare, transport și faptul că a beneficiat de sume de bani dintre cele obținute de persoana vătămată, se încadrează și în elementul material al infracțiunii de proxenetism.

Nicăieri în descrierea situației de fapt procurorul nu face referire la elementul de constrângere a persoanei vătămate.

Cum nu se poate reține din fapta (prezentate ca atare și de către instanță) imputată inculpatului elementul de exploatare, instanța urmează ca în baza art. 386 C.p.p., să schimbe încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa, reținând că acesta a comis doar infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, reținând varianta agravantă de la alineatul 3 al art. 213 C.penal.

Forma continuată se reține prin raportare la împrejurarea că inculpatul a acționat în această perioadă de timp de mai multe ori prin înlesnirea practicării prostituției și prin obținerea de foloase materiale în urma acestei activități, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale.

În temeiul textelor de lege indicate, instanța va dispune condamnarea inculpatului, la individualizarea pedepsei având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei.

În raport de criteriile arătate, instanța va aplica inculpatului pedeapsa cu închisoarea într-un cuantum corespunzător, apt spre a atinge scopul preventiv – educativ și sancționator al pedepsei, apreciind totodată, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut un comportament corespunzător anterior comiterii faptelor din prezenta cauza, că acesta poate fi atins în cazul inculpatului prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea către minimul special prevăzut de lege.

În baza art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării de la data de 25.02.2015 la 13.06.2015.

În baza art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal, instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, observând că în cazul infracțiunii de proxenetism aplicare pedepsei complementare este obligatorie.

De asemenea, în baza art. 65 alin.1 rap. la art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal, se va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În legătură cu aplicarea pedepsei accesorii, instanța constată că aceasta se impune pin prisma considerentului că dispozițiile art. 65 alin. 1 C.penal, (potrivit cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit. a,b, d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară), nu disting după cum pedeapsa principală este executată efectiv sau este suspendată sub supraveghere. În acest ultim caz însă, pedeapsa accesorie se impune a fi aplicată și devine executabilă în ipoteza în care s-ar dispune ulterior o soluție de anulare sau revocare a suspendării sub supraveghere, întrucât printr-o eventuală astfel de soluție nu s-ar putea adăuga la dispozițiile sentinței inițiale de condamnare, respectiv a prezentei sentințe.

În privința modalității de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța urmează să dispună suspendarea acesteia sub supraveghere, fiind îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 91 C.penal în acest sens: pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani; inculpatul nu au mai fost anterior condamnate; inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de aceștia pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile acestora de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei lor pentru o perioadă determinată.

Instanța va fixa termen de încercare potrivit dispozițiilor art. 92 C.penal, urmând să oblige inculpatul la respectarea următoarelor măsuri, potrivit 93 alin. 1 Cod penal: a) să se prezinte la S. de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, se va impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze ununul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de S. de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, la . Ploiești sau Adminisrația Parcului memorial “C. S. “ Bucov, la alegerea consilierului de probațiune.

În baza art. 91 alin.4 Cod penal, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau a săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Față de această modalitate de aplicare a pedepsei, instanța urmează ca în baza art. 399 alin. 1 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b C.p.p. să constate încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea din 11.06.2015 dată de Tribunalul Prahova, dispoziția fiind executorie, potrivit art. 399 alin. 4 C.p.p.

În privința laturii civile a cauzei, instanța urmează să ia act că persoana vătămată I. A. M. G. nu se constituie parte civilă în cauză.

Potrivit art. 112 alin.1. lit.e Cod penal se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000 lei, sumă obținută prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Văzând și disp.art. 274 alin. 1 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:.

În baza art. 213 alin.1 și 3 cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 386 cod penal din infracțiunea de trafic de minori prev. de art.211 alin.1. c.p. cu aplicarea art.35 alin.1. cod penal, infracțiunea de proxenetism, faptă din perioada septembrie – noiembrie 2014, persoană vătămată I. A. M. G., condamnă inculpatul C. M., fiul lui N. și E., născut la data de 21.04.1988 în Ploiești, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în Ploiești, ., jud.Prahova, fără antecedente penale, la: 3 (trei) ani închisoare .

Potrivit art.72 cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării de la data de 25.02.2015 la 13.06.2015.

Conform art. 67 alin.2. cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b, cod penal pe o durată de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art.65 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a,b cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei.

Conform art. 91 c.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Conform art. 92 Cod penal termenul de supraveghere este de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta ;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa ;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În temeiul art. 93 alin.2. lit.b.cod penal impune inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de S. de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art 93 alin.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 70 zile muncă în folosul comunității la . sau Administrația Parcului Memorial “C. S.” Bucov, la alegerea consilierului de probațiune.

Atrage atenția inculpatului asupra disp.art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni, în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere ori neexecutarea obligațiilor impuse de lege.

În baza art. 399 alin.1 cod procedură penală raportat la art. 241 alin.1. lit.b cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea din 11.06.2015.

Potrivit art. 112 alin.1. lit.e Cod penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000 lei, sumă obținută prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Ia act că persoana vătămată I. A. M. G. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Obligă inculpatul la 4000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru persoana vătămată I. A. M. G. în cuantum de 150 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Executorie în ceea ce privește măsura controlului judiciar.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 decembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. P. D. M. M. C.

Red.I.P.D

Tehn.D.C.

4 ex/2.02.2016

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de minori. Art.211 NCP. Sentința nr. 648/2015. Tribunalul PRAHOVA