Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 31/2012. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2012 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 20-02-2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 31
RECURS
Ședința publică din data de 20 februarie 2012
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE: R. G.
JUDECĂTOR: T. I.
JUDECĂTOR: D. L.
GREFIER: P. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost reprezentat prin procuror R. E. COCUȚA.
Pe rol, soluționarea recursurilor penale, declarate la pronunțare, de inculpații: R. P. C., fiul lui P. și F., născut la 02.08.1978 și R. P. M., fiica lui P. și F., născută la 22 iulie 1972, în prezent aflați în stare de arest preventiv la Arestul IPJ Teleorman, împotriva încheierii nr.25 pronunțată de Judecătoria T. M. la data de 17 februarie 2012, în dosarul nr._, prin care s-au respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați R. C. și R. M., în stare de arest preventiv, ambii asistați de avocat oficiu I. E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.114 din 20.02.2012 emisă de Baroul Teleorman, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că s-a luat legătura telefonic cu apărătorul ales al celor doi inculpați, de la instanța de fond, av.H. Lușu V. precizând că are 3 dosare aflate pe rolul Judecătoriei T. M. și nu poate fi prezent la orele 10, astfel încât inculpații să fie asistați de apărător desemnat din oficiu.
Avocat oficiu I. E. depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.114 din 20.02.2012, emisă de Baroul Teleorman.
Fiind întrebați de instanță, recurenții inculpați R. C. și R. M. învederează tribunalului că își mențin recursurile declarate în cauză și sunt de acord ca soluționarea cauzei să se facă cu apărătorul desemnat din oficiu.
Recurenții inculpați, prin apărătorul din oficiu, arată că nu sunt cereri prealabile de formulat în cauza dedusă judecății.
Tribunalul aduce la cunoștință, pe rând, celor doi recurenți inculpați dispozițiile procesual penale potrivit cu care au dreptul de a da o declarație în această fază procesuală sau pot uza de dreptul la tăcere conferit de lege. Se atrage atenția inculpaților că, tot ceea ce declară, poate fi folosit și împotriva acestora.
Având pe rând cuvântul, recurenții inculpați R. M. și R. C., consimt să fie audiați de tribunalul în această cale de atac, își mențin declarația dată la instanța de fond, motiv pentru care instanța a procedat la audierea pe rând a celor doi recurenți inculpați, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, iar declarațiile au fost consemnate și atașate la dosar.
Recurenții inculpați, prin apărătorul din oficiu, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Procurorul arată că nu sunt cereri de formulat .
Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat și nici alte probe de administrat, având în vedere actele aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat oficiu I. E., pentru recurenții inculpați R. C. și R. M., având cuvântul, arată că inculpații recurenți au recunoscut faptele reținute în sarcina acestora, urmând ca, la soluționarea în fond a cauzei, să li se aplice dispozițiile legale . În ceea ce privește situația lor personală, învederează tribunalului că recurenta inculpată R. M. are 4 copii în întreținere, doi dintre aceștia fiind minori, școlari și nu are în grija cui să fie lăsați. Totodată, această inculpată nu are cazier judiciar și consideră că nu ar zădărnici cu nimic cercetările dacă inculpați ar fi lăsați în stare de libertate, sub control judiciar. În ce îl privește pe inculpatul R. C., arată că acesta a recunoscut fapta, solicitând să fie avută în vedere și starea de sănătate – bolnav de TBC, se află sub tratament medical.
Consideră că, în această situație, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că încheierea cu nr.25 pronunțată de Judecătoria T. M. la data de 17 februarie 2012, prin care s-au respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, este legală și temeinică, vizavi de infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații R. C. și R. M.. Arată că, din actele existente la dosar, rezultă următoarea situație de fapt: în noaptea de 30/31.12.2011, în jurul orelor 20,30, inculpații M. B. M., minorii C. M. G. si B. DORI A. au sustras cablu de telecomunicații activ de pe . mun. T. M., fiind ajutați de către inculpata R. M. și învinuitul COSCODARU I., care i-a transportat cu autoturismul la locul comiterii furtului și au tras cu autoturismul cablul tăiat de inculpați, iar în cursul aceleiași nopți, inculpații R. C. si R. M. au transportat cu căruța cablul din cupru rezultat după arderea învelișului cablului telefonic ; în noaptea de 02/03.01.2012, în jurul orelor 19.30 inculpații M. B. M., minorii C. M. G. și B. DORI A. au sustras, din nou, cablu de telecomunicații activ de pe . mun. T. M., fiind ajutați de către inculpata R. M., care i-a transportat cu autoturismul la locul comiterii furtului și de inculpatul R. C. care alături de ceilalți inculpați, a valorificat cablul din cupru rezultat după arderea învelișului cablului telefonic sustras de inculpați.
Arată că inculpații au obținut sume de bani din valorificarea cablului din cupru, prejudiciul total cauzat părții vătămate ROMTELECOM fiind de 31.528 lei. În cauză, inculpații R. C. și R. M. sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 26 C. pen., rap. la art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g, i si alin. 3 lit. h din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. si art. 75 lit. c din C. pen.
Apreciază că sunt suficiente probe la dosar, respectiv: declarații inculpații, declarații martori, proces - verbal de cercetare la fața locului, bunuri recuperate și predate părții vătămate, toate acestea aflate la dosarul de urmărire penală, planșe fotografice, precum și declarațiile inculpaților. Sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală, sunt indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea de săvârșire a faptelor – de cinci persoane împreună, inculpatul major M. B. M. împreună cu inculpații minori B. Dori A. în vârstă de 15 ani și C. M. G., în vârstă de 16 ani, cu participarea inculpatului major R. C. – care este recidivist și al inculpatei R. M., prin participarea inculpaților minori, pe timp de noapte, natura și gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în formă continuată.
În raport de întreg probatoriul administrat în cauză, procurorul solicită respingerea recursurilor declarate de inculpații R. M. și R. C., ca nefondate, și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Având cuvântul în replică, avocat oficiu I. E., pentru recurenții inculpați R. M. și R. C., arată că art.1602 Cod procedură penală expune situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie sub control judiciar. Nu contează situația de fapt și ce faptă a fost săvârșită, de aceste aspecte ținându-se seama la individualizarea pedepsei. În acest sens arată că s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un Recurs în Interesul legii, apreciindu-se că nu contează la liberarea provizorie sub control judiciar nici dacă s-a respins cererea de arestare preventivă. Arată că inculpații au recunoscut constant fapta și sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Având ultimul cuvânt, recurenta inculpată R. M., arată că nu prezintă pericol pentru ordinea publică; nu a primit citație, s-a prezentat personal la Poliție la momentul când s-a dispus arestarea sa preventivă și consideră că nu împietează cercetarea penală în cauză.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat R. C., solicită să fie judecat în stare de libertate, dată fiind starea sa de sănătate.
TRIBUNALUL :
Prin încheierea nr. 25 din 17 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria T. M. s-a dispus, în temeiul art.160 8a alin. ultim Cod procedură penală, respingerea ca nefondate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul R. C., fiul lui P. și F., născut la data de 02.08.1978 în mun. T. M., jud. Teleorman, cu domiciliu în municipiul T. M., ., jud. Teleorman, fără forme legale în municipiul T. M., ., jud. Teleorman CNP_, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/U emis de Judecătoria T. M. la data de 1 februarie 2012, și inculpata R. M., fiica lui P. și F., născută la data de 22.07.1972 în municipiul T. M., jud. Teleorman, domiciliată în orașul P., ., jud. I., fără forme legale în mun. T. M., ., jud. Teleorman, CNP_, arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/U emis de Judecătoria T. M. la data de 1 februarie 2012.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. s-a obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin încheierea nr.2/01.02.2012 pronunțată de Judecătoria T. M. în dos. nr._ a fost admisă cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților R. C., R. M., M. B. M., B. Dori A. și C. M. G.. Împotriva inculpaților R. C. și R. M., față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală la data de 01.02.2012 în dosar penal 35/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, fapte prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. h din C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. c din C.pen., măsura arestării a fost dispusă pentru o durată de 29 de zile, de la 01.02.2012 până la data de 29.02.2012.
În același dosar de urmărire penală a fost pusă în mișcare la 01.02.2012 acțiunea penală și față de inculpatul M. B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g, i si alin. 3 lit. h din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. si art. 75 lit. c) din C. pen, iar față de inculpații B. Dori A. și C. M. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fapte prev. și ped. de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g, i si alin. 3 lit. h din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 din C. pen. si art. 99 si urm. din C. pen.
În baza încheierii anterior menționate au fost emise la 1 februarie 2012 mandatul de arestare preventivă nr. 5/U pentru inculpatul R. C. și mandatul de arestare preventivă nr. 6/U privind pe inculpata R. M..
Prin Încheierea penală nr. 10/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția penală în dos. nr._ au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de inculpații R. C. și R. M. împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă. Totodată, prin aceeași hotărâre, tribunalul a admis recursurile declarate de inculpații B. M., B. Dori A. și C. M. G., a respins ca nefondată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. privind arestarea preventivă a acestora și s-a dispus punerea în libertate de îndată a acestor inculpați și instituirea față de aceștia a măsurii obligării de a nu părăsi țara timp de 30 de zile, respectiv 3 februarie 2012 – 3 martie 2012, cu impunerea anumitor obligații.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. M. sub nr._ la data de 16 februarie 2012, care face obiectul prezentului dosar, inculpații R. C. și R. M. au solicitat instanței să dispună în ceea ce îi privește liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că lăsarea lor în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, măsură arestării preventive este una de excepție, iar cei trei inculpați pentru care s-a dispus cercetarea în stare de libertate sunt autorii infracțiunii de furt calificat, în timp ce ei, aflați în arest preventiv, sunt acuzați de complicitate la furt calificat.
Argumentele enumerate de inculpații R. C. și R. M. pentru care consideră că pot fi judecați în stare de liberare sub control judiciar au fost următoarele:
- au recunoscut în totalitate învinuirea ce li se aduce, condiții în care și-au asumat întreaga responsabilitate pentru faptele comise și conștientizează pe deplin că trebuie să fie sancționați pentru infracțiunea de care sunt acuzați;
- față de această recunoaștere necondiționată a învinuirilor ce li se aduc, nu există nici un risc de a afecta rezultatul anchetei penale în derulare, prin influențarea unor părți, martori sau distrugerea unor probe;
- inculpata R. M. nu are antecedente penale, iar inculpatul R. C. a suferit o condamnare cu amendă penală pentru o infracțiune de lovire sau alte violențe, ceea ce duce la concluzia evidentă că nu au mai săvârșit asemenea infracțiuni de furt calificat, neexistând nici un pericol ca pe viitor să mai fie predispuși la comiterea altor fapte de natură a încălca legea penală;
- inculpata R. M. are un copil minor în întreținere, iar inculpatul R. C. suferă de o boală gravă;
- au apreciat că nu este drept ca împotriva lor să se mențină o măsură preventivă de excepție, arestarea, în timp ce pentru ceilalți inculpați să fie suficientă măsura obligativității de a nu părăsi țara, fiind judecați în stare de libertate, deși ei sunt cercetați și acuzați de complicitate la furt calificat;
- au considerat că deși sancțiunea penală este aceiași și pentru autori și pentru complice, trebuie reținută în concret contribuția fiecăruia la consumarea infracțiunii în cauză;
- perioada de arest preventiv pe care au parcurs-o până în prezent a fost de natură a atinge scopul urmărit prin această măsură preventivă, cu atât mai mult cu cât limitele de pedeapsă ce vor fi avute în vedere la individualizarea sancțiunilor penale în ceea ce îi privește vor fi reduse cu o treime potrivit art. 3201 Cod. pr.pen. ;
- au arătat că susțin cu toată responsabilitatea că se vor supune întocmai obligațiilor impuse prin lege sau prin dispoziția instanței pe timpul perioadei de liberare sub control judiciar.
Au precizat că au cunoștință de dispozițiile privitoare la revocarea liberării sub control judiciar, în prezent se află în arestul IPJ Teleorman și că își însușesc cererea formulată de apărătorul lor.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1601 și urm. C.proc.pen.
Au fost atașate dosarul nr._ al Judecătoriei T. M. și dosarul nr. 35/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M..
În temeiul art. 1607 C.proc.pen., instanța de fond a constatat că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1602 și condițiile formale prev. de art. art. 1606 C.proc.pen., motiv pentru care,în baza art. 1608 alin.1 C.pr.pen., a admis-o în principiu și a procedat la analiza temeiniciei cererii.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin.1 C.pr.pen.,libertatea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani iar, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Potrivit actelor efectuate în dosarul penal nr. 35/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. inculpații R. C. și R. M. sunt cercetați pentru săvârșirea unor fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 4 la 18 ani, constând în aceea că în noaptea de 30/31.12.2012, când inculpații M. B. M., C. M. G. și B. Dori A. au sustras cablu de telecomunicații activ de pe .. T. M., inculpata R. M. i-a transportat cu autoturismul la locul comiterii furtului și a tras cu autoturismul cablul tăiat de inculpați, împreună cu ea aflându-se și inculpatul Coscodaru I., iar în cursul aceleiași nopți inculpații R. C. și R. M. au transportat cu căruța cablul din cupru rezultat după arderea învelișului cablului telefonic. Inculpații sunt cercetați și pentru o faptă săvârșită în noaptea de 02/03.01.2012, când inculpații M. B. M., C. M. G. și B. Dori A. au sustras din nou cablu de telecomunicații activ de pe .. T. M., iar inculpata R. M. i-a transportat cu autoturismul la locul comiterii furtului, iar inculpatul R. C., alături de ceilalți inculpați, a valorificat cablul din cupru rezultat după arderea învelișului cablului telefonic sustras de către inculpați.
Sumele de bani obținute din valorificare au fost împărțite între toți inculpații. Partea vătămată Romtelecom a calculat prejudiciul pe care l-a suferit în urma faptelor inculpaților la suma de 31.528 lei.
Din probele administrate în cauză până la acest moment, și anume: declarația reprezentantului părții vătămate, adresa părții vătămate, proces - verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces-verbal de conducere în teren, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere, alte procese-verbale, declarațiile martorilor, listingurile telefonice cu localizarea apelurilor, coroborate și cu declarațiile inculpaților, care recunosc săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați, prima instanță a constatat că se desprinde presupunerea rezonabilă, în sensul dispozițiilor art.68 1 C.pr.pen.,că inculpații R. C. și R. M. au comis faptele pentru care sunt cercetați.
Astfel cum rezultă și din Decizia nr. 17/17.20.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a II-a și alin. 6 teza a II-a C.proc.pen., acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, care i se cuvine o dată cu admiterea în principiu a cererii, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri. În acest sens trebuie avute în vedere în examinarea cauzei concrete criterii referitoare la fapta săvârșită, calitatea inculpatului, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana inculpatului. De asemenea, la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o . riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității, riscul de recidivă ori necesitatea bunei desfășurări a procesului penal. Judecătorul trebuie să aprecieze dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere printre altele și limitele de pedeapsă, pericolul concret pentru ordinea publică, durata arestului, antecedentele penale. Judecătorul trebuie să verifice dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin orice mijloace.
Față de aceste considerații și analizând actele dosarului de urmărire penală, prima instanță a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații R. C. și R. M. au desfășurat acte de complicitate anterioară, concomitentă și posterioară la săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către inculpații minori C. M. G. (16 ani) și B. Dori A. (15 ani) și inculpatul major M. B. M. (18 ani), acești sustrăgând cablu de telecomunicații activ din rețeaua părții vătămate Romtelecom. Inculpata R. M. i-a condus cu autoturismul pe autori la locul săvârșirii furtului și a transportat materialul sustras de aceștia în timp ce inculpatul R. C. a dat îndrumări autorilor, le-a pus la dispoziție unelte, a transportat bunurile sustrase la domiciliu său și a intermediat valorificarea bunurilor sustrase. Ambii inculpați au reținut o parte importantă din banii obținuți prin valorificarea cuprului rezultat din cablul de telecomunicații sustras, chiar inculpatul R. C. hotărând modul în care banii urmau a fi împărțiți. Prejudiciul estimat de partea vătămată este de 31.528 lei.
Față de aceste rețineri, judecătorul fondului a apreciat ca relevant faptul că inculpații majori R. C. (33 ani) și R. M. (39 ani) au realizat beneficii materiale prin sprijinirea autorilor minori sau doar ieșiți din minoritate să comită împreună, pe timp de noapte, prin efracție o infracțiune de furt în formă continuată, pedepsită de lege cu până la 18 ani închisoare (datorită recrudescenței și consecințelor grave produse). De asemenea, s-a avut în vedere și aspectul că faptele au fost comise în timpul sărbătorilor de iarnă, pe timp de noapte, când vigilența publică este mai scăzută, în condiții care să faciliteze reușita activității infracționale. Totodată, instanța a considerat că rolul inculpaților în săvârșirea acestor fapte a fost unul foarte important, chiar dacă activitatea pe care au desfășurat-o corespunde complicității și nu autoratului la infracțiunea de furt calificat. Sub acest aspect instanța nu a îmbrățișat punctul de vedere expus de apărătorul inculpaților, în sensul unei gravități mai scăzute a faptei inculpaților complici față de cea a inculpaților autori ai infracțiunii de furt calificat.
Cu toate că inculpata R. M. nu are antecedente penale, iar inculpatul R. C. a mai fost condamnat pentru o faptă de furt în urmă cu circa 10 ani și relativ recent pentru infracțiunea de lovire, instanța a apreciat că, față de împrejurările concrete anterior reținute, există un risc sporit ca inculpații să comită fapte similare în viitor, rezultând un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, instanța nu a considerat ca având un rol esențial în aprecierea temeiniciei oportunității măsurii solicitate, comparația cu faptul că inculpații autori ai infracțiunii de furt calificat sunt judecați în stare de libertate. Analiza oportunității dispunerii măsurii solicitate a fost făcută de către instanță prin raportare la criteriile legale, având în vedere strict faptele pe care aceștia le-au săvârșit, iar pe de altă parte cu privire la autorii infracțiunii de furt calificat au fost adoptate de către instanța de control judiciar măsurile procesuale apreciate adecvate, în raport de contribuția și vârsta acestora.
Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța a reținut că nu există oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar, iar pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaților (începând cu data de 31.01.2012) nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptei imputate.
Aspectele legate de faptul că inculpata R. M. are doi copii minori în întreținere, în vârstă de 16 și 17 ani, conform actelor de stare civilă depuse la dosar și că inculpatul R. C. suferă de TBC, astfel cum a rezultă din actele medicale eliberate în cursul anului 2009 și depuse la dosar, nu au fost apreciate ca relevante în aprecierea temeiniciei cererilor de liberare, cu atât mai mult cu cât de aceste aspecte inculpații erau pe deplin conștienți la data săvârșirii faptelor imputate.
Prin urmare, în baza art.160 8a alin. ultim Cod procedură penală, prima instanță a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații R. C. și R. M. și, în baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva încheierii nr. 25 din 17 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria T. M. au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 160/9 C. proc. pen. inculpații R. M. și R. C..
În expunerea orală a recursurilor inculpații, prin apărător, au arătat că îndeplinesc condițiile pentru admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, dat fiind că au recunoscut faptele penale pentru care sunt cercetați în stare de arest preventiv, au o situație personală și familială deosebită, respectiv inculpata are 4 copii în întreținere, dintre care 2 sunt minori, nu este cunoscută cu antecedente penale iar în ceea ce-l privește pe inculpatul R. C., acesta este suferind de TBC și se află sub tratament medical.
Nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
Ascultați în această cale de atac, în aplicarea dispozițiilor art. 385/14 alin. 2 și art. 6 din CEDO, recurenții au declarat că recunosc comiterea faptelor pentru care sunt cercetați în stare de arest preventiv.
Analizând recursurile declarate de inculpați în raport de motivele de recurs formulate și expuse oral de apărătorul acestora dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 385/6 alin. 3 C. proc. pen. tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate, urmând să le respingă pentru considerentele ce se vor succede:
Așa cum întemeiat a reținut prima instanță cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați nu îndeplinesc condițiile legale, sub aspectul temeiniciei, pentru ca acestea să fie admise. Aprecierea asupra temeiniciei unei cereri de liberare provizorii trebuie făcută prin raportare la dispozițiile art. 160/8a alin. 2, teza II-a și alin. 6, teza II-a în corelare cu dispozițiile art. 136 alin. 1, teza I alin. 2 C. proc. pen, instanța de judecată urmând să constate, pe lângă subzistența temeiurilor arestării preventive și faptul că buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Altfel spus, atunci când se constată de instanța de judecată că, deși temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, sunt împrejurări legate în special de persoana inculpatului și de comportarea sa în procesul penal care nu mai fac necesară privarea de libertate se poate dispune liberarea provizorie, în condițiile art. 160//2 și următorii C. proc. pen., prevenția fiind realizată în acest fel prin restrângerea unor drepturi.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. 2 C. proc. pen., potrivit cărora „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160/2 C. proc. pen., rezultă că, pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții: existența unei stări de arest efective, să privească infracțiuni comise din culpă sau intenționate, pentru acestea din urmă pedeapsa prevăzută de lege să nu depășească 18 ani, să nu existe date din care să rezulte că inculpatul intenționează să comită alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea de părți, martori sau experți, alterarea opri distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condițiilor susmenționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, concluzie desprinsă din art. 160/2 alin. 1 C. proc. pen., instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Instanța nu poate însă să uzeze în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art. 5 alin. 5 C. proc. pen., art. 23 alin. 10 Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenție, așa încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie se pornește, așa cum a statuat instanța supremă, de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens s-a pronunțat CEDO, care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptelor dar și la alte circumstanțe, în special cele care privesc caracterul persoanei în cauză, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia(cauza N. c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160/2 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragr. 3 din CEDO, la speța dedusă judecății, tribunalul constată că, la acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpaților ar fi insuficient pentru a realiza scopul procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. 1 C. proc. pen. și că se impune menținerea măsurii arestării preventive a acestora, fiind respectat în acest fel principiul proporționalității între măsura arestării preventive și gravitatea infracțiunii în raport de care inculpații sunt cercetați ce rezidă în natura infracțiunii și gradul ridicat de pericol social al faptelor presupuse a fi comise de aceștia.
Acțiunile ilicite repetate ale inculpaților, săvârșite la intervale scurte de timp - în noaptea de 30/31.12.2011 și respectiv, în noaptea de 02/03.01.2012, constând în sprijinirea acțiunilor de furt de cablu telefonic din rețeaua Romtelecom comise de alte 3 persoane minore sau abia ieșite din minoritate, în urma unor înțelegeri prealabile între participanți, prin transportarea autorilor la și de la locul faptei împreună cu bunurile sustrase, valorificarea cuprului rezultat prin arderea învelișului de la cablul telefonic sustras și prin care s-a produs un prejudiciu Romtelecom-ului estimat la 31.528 lei relevă un comportament periculos în cazul fiecărui recurent, ce face ca, cererile de liberare provizorie, chiar și cu instituirea de garanții, să fie inoportune la acest moment procesual.
Măsura arestării preventive în cazul fiecărui recurent inculpat se impune a fi menținută pentru o bună desfășurare a procesului penal, în acord cu prevederile art. 136 alin. 1 dar și prin raportare la dispozițiile art. 5 paragr. 3 din Convenția Europeană, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ale că o detenție preventivă de aproximativ o lună de zile nu depășește un termen rezonabil, având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza strângerii de probe și de lămurire a cauzei, de către organul de urmărire penală, sub toate aspectele.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul apreciază recursurile declarate de inculpați ca nefondate, așa încât, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 litera b și art. 160/9 C. proc. pen. urmează să le respingă.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. se vor obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 250 lei fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați R. C. și R. M. împotriva încheierii nr.25 din 17 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria T. M..
Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 250 lei fiecare.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. G. T. I. D. L. P. S.
Red. și tehnored. / R.G.
21.02.2012/ 2 ex.
d.f. nr._
jud.fond G. F.A.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 83/2015.... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 77/2012.... → |
|---|
