Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 11-07-2014
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR.1548/740//2014/a3
DECIZIA PENALĂ NR.15
Ședința publică din data de 11 iulie 2014
T. compus din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: R. G.
GREFIER: D. A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. T. a fost reprezentat prin procuror P. L..
Pe rol, soluționarea contestației declarată de contestatorul inculpat M. C. V., aflat în stare de arest la Penitenciarul G., împotriva încheierii pronunțată la data de 24 iunie 2014 de Judecătoria A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul inculpat M. C. V. personal, aflat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat D. M..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a procedat la ascultarea contestatorului inculpat, în prezența apărătorului din oficiu, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
T. având în vedere actele aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. M., din oficiu pentru contestatorul inculpat M. C. V., având cuvântul, arată că față de poziția procesuală a inculpatului, apreciază că,se poate judeca și în stare de libertate, acesta poate merge pe procedura simplificată, astfel încât solicită admiterea contestației.
Procurorul, având cuvântul, motivele invocate nu justifică admiterea contestației, astfel încât apreciază încheierea instanței de fond ca legală și temeinică, și pune concluzii de respingere ca nefondată a contestației formulate în cauză de inculpatul M. C. V..
Contestatorul inculpat M. C. V., arată că regretă foarte mult faptele comise.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria A. la data de 25 iunie 2014 s-a constatat, în raport de dispozițiile art. 362 alin. 2 raportat la art. 208.alin. 2 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. C. V., fiul lui N. și M., născut la 06.05.1996, în mun. A., județul T., domiciliat în ., în prezent aflat în Penitenciarul G., măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 16 din 28 martie 2014, pronunțată în dosarul nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 UP din 28 martie 2014. De asemenea, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive.
S-a fixat termen de judecată la 05 august 2014 .
La pronunțarea încheierii s-a constatat că, potrivit art.208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Examinând măsura preventivă luată față de inculpatul M. C. V., în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale, s-a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, și impun în continuare menținerea măsurii arestului preventiv privativă de libertate menționată, ca mijloc de realizare a scopului instituit de art. 202 alin. 1 C. proc. P...
S-a avut în vedere că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt grave, luând în considerare natura infracțiunilor, prevăzute de art. 224 alin.1 și 2 cu aplic. art. 113 și următorii din Cod penal și art.218 alin.1 cu aplic. art. 113 și urm. din Codul penal, modul și mijloacele în care s-au produs, măsura preventivă fiind astfel proporțională cu gravitatea acuzației, motiv pentru care s-a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru aceste motive, constatându-se că măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat este legală și temeinică și că, față de probatoriul administrat până la acest moment procesual se impune în continuare menținerea măsurii în vederea desfășurării în bune condiții a procesului penal, dată fiind starea de pericol social creată de inculpat ca urmare a comiterii faptelor, judecătorul a dispus în consecință, în baza art. 362 alin. (2) raportat la art.208 C. proc. pen.
Împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria A. la data de 24 iunie 2014 a formulat contestație în termenul legal inculpatul M. C. V..
În susținerea contestației, apărătorul din oficiu pentru inculpat a arătat că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele, putându-se dispune o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate.
S-a procedat la ascultarea inculpatului în acord cu prevederile art. 6 paragraful 1 din CEDO, acesta arătând că recunoaște faptele pentru care este trimis în judecată.
Nu s-a solicitat administrarea de probe și nu s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând contestația formulată în raport de motivele formulate de contestatorul inculpat, dar și față de prevederile art. 425/1 C. proc. P.. coroborat cu art. 208 C. proc. P.., art. 202 C. proc. P.., tribunalul constată și reține următoarele:
Inculpatul M. C. V. este trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 988/P/2014 din 15.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, prevăzute de art. 224 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. și art. 218 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm . C. pen., totul cu aplicarea art. 38 C. pen.
S-a reținut ca situație de fapt că, în noaptea de 26/27 .03.2014, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate B. E., în vârstă de 61 ani, unde prin amenințarea cu un cuțit și prin lovirea acesteia a întreținut cu victima raporturi sexuale împotriva voinței acesteia.
Măsura arestării preventive a luată față de inculpat prin încheierea nr.16 din 28.03.2014 pronunțată de Judecătoria A., pe o perioadă de 30 zile, fiind ulterior menținută în condițiile legii.
Așa cum corect a constatat și judecătorul de fond prin încheierea atacată, față de inculpat sunt probe până la acest moment procesual din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a comis faptele de care este acuzat, recunoscute de altfel de acesta, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru astfel de infracțiuni este închisoarea mai mare de 5 ani.
Deși inculpatul era minor la data comiterii faptelor pentru care este cercetat, situație față de care legea dispune luarea și menținerea arestului preventiv în condiții excepționale, față de natura infracțiunilor comise – violare de domiciliu și viol asupra unei femei singure, lipsite de apărare, folosind violența fizică, constrângerea, pe fondului consumului de alcool, se apreciază că pericolul creat de inculpat pentru ordinea publică continuă este extrem de ridicat și continuă să existe și la acest moment procesual, cauza fiind în faza de judecată, fără a depăși un termen rezonabil cât privește durata arestului preventiv, în raport de prevederile art. 5 și 6 din CEDO, transpuse în dreptul intern la art. 8 NCPP.
Așa fiind, în acord cu judecătorul de la prima instanță, se apreciază că menținerea arestului preventiv corespunde scopului instituit de art. 202 alin. 1 NCPP, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, privarea de liberate continuând să fie legitimă atâta vreme cât ordinea publică continuă să fie amenințată prin faptele în raport de care inculpatul este cercetat.
Faptul că inculpatul are o poziție sinceră, de recunoaștere a faptelor infracționale, le regretă, nu este cunoscut cu antecedente penale nu reprezintă criterii determinante pentru a dispune la acest moment procesual revocarea măsurii ori înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzute la art. 202 alin. 4 lit. b)-d) C. proc. P.., ținând seama de stadiul procesual al cauzei- înainte de cercetarea judecătorească dar și de scopul măsurii preventive prevăzut la art. 202 alin. 1 C. proc. P..
Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 425/1 alin. 7 C. proc. P.. raportat la art. 208 C. proc. P.. și art. 202 alin. 1 C. proc. P.. se va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpat împotriva încheierii din 24 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria A..
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. P.. se va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
.
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. C. V., împotriva încheierii din 24 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa de către stat și rămâne în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iulie 2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,
R. G. D. A. M.
Red./Th.Dact./R.G./2 ex.
11.07.2014
| ← Alte cereri privind judecata în fond. Sentința nr. 84/2014.... | Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... → |
|---|








