Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 6/2016. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-01-2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:017._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 6/DC
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Grefier M.-A. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestator T. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul T. A., personal și asistat de apărător B. G. care substituie pe apărător din oficiu av. H. M., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, contestația a fost formulată în termen și motivată în scris;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte acte de depus la dosar sau cereri de formulat în cauză, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe dezbateri.
Av. B. G., având cuvântul pentru contestatorul T. A., solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 1511 din 14.12.201, întrucât acesta a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost niciodată sancționat, dar nici recompensat, nu a participat la activități productive și a executat fracția legală.
Față de aceste aspecte, apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației și admiterea propunerii de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației condamnatului ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile pentru liberarea sa condiționată prevăzute de art. 587 Cod procedură penală și nu a fost întrunit scopul pedepsei, nu are recompense și a mai beneficiat de instituția liberării condiționate.
Față de aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public consideră că hotărârea este legală și temeinică și trebuie menținută.
Contestatorul T. A., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită să fie liberat condiționat, întrucât îndeplinește toate condițiile.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
T.
Asupra contestației de față;
P. sentința penală nr.1511 din data de 14.12.2015 a Judecătoriei V., s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul T. A., fiul lui Ș. și M., născut la data 06.05.1980, în oraș Comănești, jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 101/2015 a Judecătoriei Moinești.
În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, s-a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
Pentru a stabili astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 19.11.2015, sub nr._, condamnatul T. A., a solicitat liberarea condiționată anterior executării integrale a pedepsei de 1(un) an și 8 (opt) luni de închisoare.
P. cererea introductivă persoana condamnată a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de liberare condiționată.
La cerere au fot atașate următoarele acte: procesul-verbal nr. 541/23.11.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (fil. 10-12).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
Instanța a constatat că, potrivit sentinței penale nr. 101 din 6.03.2015 a Judecătoriei Moinești, pedeapsa a fost aplicată condamnatului potrivit Codului penal din 1969, stabilit ca fiind legea penală mai favorabilă.
Deși potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, stabilirea legii penale mai favorabile se face prin analiza globală a legii penale și nu pe instituții, instanța a constatat că Judecătoria Moinești nu a analizat legea penală mai favorabilă în mod global, cu luarea în considerare și a condițiilor privind liberarea condiționată, motiv pentru, cu privire la liberarea condiționată, va fi analizată legea penală mai favorabilă în acest cadru procesual.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, s-a constatat că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat cererea condamnatului T. A. de liberare condiționată raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că prin procesul-verbal nr. 541/23.11.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., s-a stabilit că persoana privată de libertate T. A. îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată.
S-a reținut că persoana condamnată, pe parcursul executării a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nefiind sancționată disciplinar și nu a fost recompensată.
Instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din procesul-verbal nr. 541/23.11.2015, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate T. A. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 101/2015 a Judecătoriei Moinești, pentru comiterea infracțiunii complexe de ucidere din culpă, mandat de executare nr. 132/2015.
Executarea pedepsei a început la 02.07.2015 și urmează să expire la termen, la data de 20.09.2016, iar pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 609 zile) fracția de 1/2, respectiv 304 zile de închisoare.
Până la data de 23.11.2015, condamnatul a executat efectiv 145 zile de închisoare, 162 zile arest preventiv, nu are zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, în total fiind 307 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate T. A., pe parcursul executării pedepsei, a avut un comportament corespunzător exigențelor mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar și nu a fost recompensată, a manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. Nu a participat la activități productive și gospodărești din motive obiective – lipsă front de lucru.
A reieșit și că persoana privată de libertate a participat la programul obligatoriu „adaptare pentru viața instituționalizată”.
Cu toate acestea, din procesul-verbal nr. 541/23.11.2015 rezultă că persoana condamnată T. A. a mai suferit anterior condamnări (începând cu anul 2013) pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate în principal împotriva persoanei și a mai beneficiat o dată de liberare condiționată, liberare care ulterior a fost anulată.
De asemenea, în raport de comportamentul avut pe durata executării pedepsei, instanța apreciază că dovezile temeinice de îndreptare implică, în genere, un comportament activ pozitiv și nu un comportament pasiv, de așteptare. Instanța a constatat că, deși inculpatul nu a fost sancționat disciplinar, acesta nu a fost nici recompensat, nu a câștigat nici zile muncă, motiv pentru care apreciază că, deși condamnatul a executat fracția de pedeapsă, este prematur a fi redat societății, neexistând certitudinea că la acest moment, față de comportamentul liniar adoptat, se poate concluziona că această persoana lipsită de libertate a dat dovezi temeinice de îndreptare și că a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate, fiind necesară o perioadă suplimentară de detenție.
Față de toate acestea, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul T. A. anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 8 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 101/2015 a Judecătoriei Moinești.
În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, a obligat condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație condamnatul T. A., invocând faptul că față de el sunt îndeplinite în totalitate dispozițiile legale referitoare la liberarea sa condiționată, fiind recompensat, făcând 3 cursuri și obținând astfel 80 de credite.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Condamnatul este la prima analiză a liberării sale condiționate, înainte de executarea integrală a pedepsei închisorii.
Acesta nu este la primul conflict cu legea penală, el având antecedente penale, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare, fiind mai apoi eliberat condiționat cu rest de pedeapsă neexecutat de 21 de zile închisoare.
Pe durata executării pedepsei închisorii, condamnatul nu a fost sancționat disciplinar, fiind însă recompensat de 5 ori pentru un comportament foarte bun. Acesta a participat activ la programele sociale.
Sentința contestată a stabilit, în mod corect faptul că acest condamnat trebuie să se implice mai activ în programele organizate de penitenciar pentru a înțelege și respecta, pentru viitor, valorile sociale încălcate prin comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, fiind astfel necesară o perioadă mai îndelungată de reeducare în regim de detenție.
Totodată, antecedentele penale ale condamnatului provenind de la o infracțiune cu violență, au o relevanță sporită la analizarea acestei cereri de liberare condiționată, legea făcând referire la condițiile de liberare și aceste aspecte.
Astfel, se impune continuarea procesului de reeducare a condamnatului în regim de detenție pentru a fi atinse scopul aplicării pedepsei de instanța de judecată, timp în care condamnatul să dea în continuare dovezi temeinice de îndreptare pentru a beneficiar de această liberare condiționată înainte de executarea integrală a pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul T. A., deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1511 pronunțată la data de 14.12.2015 de către Judecătoria V., pe care o menține ca legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul T. A., fiul lui Ș. și M., născut la data 06.05.1980, în oraș Comănești, jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1511 pronunțată la data de 14.12.2015 de către Judecătoria V., pe care o menține ca legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
Președinte,
R.-N. O.
Grefier,
M.-A. P.
Red. Jud. O.R.N.
Tehnored. P.M.A. 28 Ianuarie 2016
5 ex. / ..01.2016
Jud. V. – jud. G. M.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 23/2016.... | Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 10/2016.... → |
---|