Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 254/2015. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 254/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 254/DC
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.- E. M.
Grefier: M. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol contestația formulată de condamnatul R. G., fiul lui I. și E., născut la data de 22.10.1970 în oraș Bacău, jud. Bacău, CNP:_, cu domiciliul în România, județul Bacău, oraș Bacău, ., nr.5, ., în prezent deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr.1352 pronunțată la data de 06 noiembrie 2015 de către J. V..
Obiectul cauzei: liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul R. G., asistat de av. B. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. B. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, contestația este formulată în termen și motivată în scris.
Se depune pentru condamnat o adeverință de venit și o diplomă.
S-a procedat la identificarea condamnatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelat fiind acesta arată că insistă în judecarea contestației formulate.
Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației.
Av. B., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de condamnat. Acesta a fost amânat la liberare condiționată cu drept de reiterare a cererii după data de 12.01.2016. Având în vedere că acesta a executat fracția legală, nu a fost sancționat disciplinar, a obținut 4 recompense a câștigat 75 de zile ca urmare a muncii depuse, motiv pentru care solicită admiterea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră contestația formulată de condamnatul R. G. ca fiind întemeiată, întrucât consideră că în mod greșit, instanța de fond a respins propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. G., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani închisoare aplicată printr-o sentință a Judecătoriei Iași.
Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, întrucât în mod greșit a fost respinsă propunerea comisiei privind liberarea condiționată a condamnatului în condițiile în care acest condamnat îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a beneficia de liberare condiționată. Astfel, acest condamnat a executat în plus peste fracția obligatorie prevăzută de lege peste 200 de zile, a dat dovezi temeinice de îndreptare fiind recompensat de 2 ori, între timp, după pronunțarea hotărârii contestate a mai obținut o recompensă la 18 noiembrie 2015, de asemenea, a prestat o muncă utilă pe parcursul detenției și a participat la activități educative în care s-a implicat activ. De asemenea, evaluarea psihologică efectuată în cadrul Penitenciarului V., îi este favorabilă și mai mult decât atât, condamnatul a depus la dosarul de fond acte din care rezultă că o mare parte a pedepsei de 9 ani închisoare a fost executată pe teritoriul statului german și în această perioadă, a prestat o muncă utilă și a avut o comportare bună față de superiori și față de ceilalți deținuți. Acest condamnat este la prima încălcare a legii penale, astfel încât, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru ca R. G. să beneficieze de liberare condiționată, motiv pentru care solicită admiterea contestației formulate, desființarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând această cauză să se admită propunerea privind liberarea condiționată a condamnatului R. G., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală 3058 a Judecătoriei Iași.
De asemenea, solicită înlăturarea dispozițiilor contrare și menținerea celorlalte dispoziții, iar cheltuielile judiciare din calea de atac să se dispună a rămâne în sarcina statului.
Condamnatul R. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, are un domiciliu stabil, copii săi pe care nu i-a văzut de foarte mult timp îl așteaptă și va găsi un loc de muncă stabil în domeniul construcției pentru a-și putea întreține familia.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare
T.
Asupra contestației penale de față;
P. sentința penală 1352 din 6.11.2015, J. V. a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. G., fiul lui I. și E., născut la data de 22.10.1970 în oraș Bacău, jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei Iași, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 12.01.2016.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. adresa nr. M.2-_/12.10.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 14.10.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. G..
P. procesul-verbal nr. 473/12.10.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate R. G., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei V., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3038/2015.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral,fiind recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 17 zile câștig. S-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus.
S-a precizat că persoana privată de libertate R. G., cu antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 473/12.10.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului R. G. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 473/12.10.2015 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei privată de libertate R. G., cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei Iași, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3038/2015.
Executarea pedepsei a început la 12.12.2014 și urmează să expire la data de 12.03.2018. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 9 ani închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 3287 zile) fracția de 2/3, respectiv 2191 zile închisoare.
Până la data de 12.10.2015, condamnatul a executat efectiv 305 zile închisoare, 17 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 2100 zile executate în arest preventiv, în total fiind 2422 zile câștigate și executate.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate R. G., pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral,fiind recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 17 zile câștig. S-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus
Instanța nu a ignorat eforturile depuse de către persoana condamnată pentru reintegrarea sa, pe durata detenției acesta fiind recompensat de două ori pentru conduită corespunzătoare, însă s-a apreciat că la acest moment este necesar ca acesta să execute o perioadă suplimentară, în măsură să îl îndepărteze pe petent de posibilitatea săvârșirii de noi fapte penale, de îndată ce va fi liberat condiționat.
Față de aspectele menționate, instanța a apreciat că la acest moment nu există încă convingerea deplină că timpul petrecut în spatele gratiilor a condus la reeducarea petentului și că se impune o perioadă suplimentară de detenție.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. G., deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei Iași, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3038/2015.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 12.01.2016.
În baza art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege, a formulat contestație condamnatul R. G., apreciind că îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a beneficia de liberare condiționată.
T. V. urmează să admită contestația pentru cele ce succed:
Se constată că deși instanța de fond a reținut că acest condamnat îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat s-a apreciat că este nevoie de o perioadă suplimentară de detenție.
Or, chiar dacă îndeplinirea condițiilor legale nu duce la dobândirea unui drept pentru o persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, respingerea unei propuneri de liberare condiționată nu poate fi discreționară, ci trebuie avute în vedere criteriile legale care duc la respingerea propunerii.
În speța de față se constată că propunerea comisiei din cadrul penitenciarului este întemeiată pe îndeplinirea criteriilor legale, element de fapt reținut și de către prima instanță.
T. constată că pe lângă îndeplinirea de către acest condamnat a criteriului fracției legale prevăzute de lege, sunt întrunite și celelalte condiții, persoana privată de libertate implicându-se activ în activitățile și programele educaționale în care a fost inclus, a muncit având un număr de 17 zile câștig, a fost recompensat de două ori, nu a fost sancționat niciodată, este fără antecedente penale.
Față de comportamentul corespunzător al persoanei private de libertate pe perioada detenției, avându-se în vedere și depășirea cu 231 de zile a fracției obligatorii, se apreciază că nu se impunea respingerea propunerii de liberare condiționată a acestui condamnat.
Se mai învederează că instituția liberării condiționate din Codul penal de la 1969, aplicabil în speță, era expresia principiului umanismului, în speță elementele de fapt reliefate de înscrisurile de depuse la dosar, impunând aplicarea acestei instituții la acest moment cu privire la persoana privată de libertate din cauză.
Pentru aceste considerente urmează ca în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, să fie admisă contestația formulată de condamnatul R. G. împotriva sentinței penale nr.1352 pronunțată la data de 06 noiembrie 2015 de către J. V., urmând ca aceasta să fie desființată în parte și rejudecând cauza, să se dispună admiterea propunerii formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V.; să se dispună liberarea condiționată a condamnatului R. G., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani, închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei Iași, mandat nr.3038/2015, dacă nu este arestat în altă cauză; să se atragă atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal din 1969; să se mențină dispozițiile din sentința atacată privind cheltuielile judiciare și să se înlăture înlătură dispozițiile contrare.
În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei avansate de către stat în contestație, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, admite contestația formulată de condamnatul R. G., fiul lui I. și E., născut la data de 22.10.1970 în oraș Bacău, jud. Bacău, CNP:_, cu domiciliul în România, județul Bacău, oraș Bacău, ., nr.5, ., în prezent deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr.1352 pronunțată la data de 06 noiembrie 2015 de către J. V., pe care o desființează, în parte,
Rejudecând cauza,
Admite propunerea formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului R. G., fiul lui I. și E., născut la data de 22.10.1970 în oraș Bacău, jud. Bacău, CNP:_, în prezent deținut în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 9 ani, închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3058/2015 a Judecătoriei Iași, mandat nr.3038/2015, dacă nu este arestat în altă cauză.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal din 1969.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului R. G., dacă nu este arestat în altă cauză.
Menține dispozițiile din sentința atacată privind cheltuielile judiciare și le înlătură dispozițiile contrare.
În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei avansate de către stat în contestație, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2015, orele 13,30.
Președinte,
E.- E. M.
Grefier,
M. B.
Tehnred: E.- E. M.
Tehndact: M.B.
4 ex/06.01.2016
..01.2016
(cond, parchet)
J. V.: judecător C. V.
← Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 11/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 20/2016.... → |
---|