Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP. Sentința nr. 175/2015. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 175/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-09-2015
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.175
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.- E. M.
Grefier: M. B.
M. P. reprezentat de procuror E. C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator-condamnat C. M. având ca obiect-contestația în anulare –fond, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.195 NCP).
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe persoana condamnată C. M. a formulat contestație în anulare împotriva hotărârii de condamnare. În motivarea acesteia a învederat, în esență, faptul că cercetarea penală cu privire la persoana sa a fost abuzivă, respectiv faptul că s-au exercitat violențe asupra sa cu ocazia anchetei, că nu s-a bucurat de un proces echitabil, faptul că este familist și că are trei copii, faptul că respectiva concubină a decedat fără voia sa, aceasta obișnuia să consume alcool.
T. reține cele ce succed:
Prin sentința penală nr. 106/10.05.2013 a Tribunalului V. pronunțată în dosarul nr._ contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Prin decizia penală nr. 51/6.03.2014 a Curții de Apel Iași s-a respins apelul declarat de contestator.
În conformitate cu prevederile art. 431 din Codul de procedură penală în cazul formulării unei contestații în anulare instanța examinează admisibilitatea acesteia în principiu, iar pentru a admite în principiu o contestație în anulare trebuie să se constate că respectiva contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se indică dovezi care sunt la dosar.
Or, în speța de față, T. constată că prezenta contestație în anulare nu este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. 1 din Codul de procedură penală, adică în termenul de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat la cunoștință de hotărârea a cărei anulare se solicită.
Se constată că motivele invocate nu se încadrează nici unul în cazurile învederate de legiuitor la articolul 426 din Codul de procedură penală, reflectând o nemulțumire a contestatorului pentru pedeapsa primită urmare a recunoașterii faptei sale la judecata în fond. Or, această nemulțumire cu privire la pedeapsă nu poate fi exprimată decât pe calea căii de atac a apelului, ceea ce acest condamnat a făcut, în apel însă păstrându-se aceeași pedeapsă.
Atâta timp cât cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive sunt enumerate strict de lege, trebuind și a fi invocate în termenul legal, acestea nu pot fi extinse după dorința unei persoane condamnate, urmând ca această contestație să fie respinsă ca inadmisibilă.
Urmează ca în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală să oblige condamnatul la plata sumei de 430 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 130 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația în anulare formulată de condamnatul C. M. fiul lui M. și M., născut la data de 24.07.1977 în . ., județul V., actualmente aflat în stare de deținere în P. V. împotriva sentinței penale nr. 106/10.05.2013 a Tribunalului V. pronunțată în dosarul nr._ ca fiind inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală
Obligă condamnatul la plata sumei de 430 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 130 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2015.
Președinte,
E. E. M.
Grefier,
M. B.
Red/E.E.M.
Teh/M.B.
7ex/ 22 octombrie 2015
..10.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 118/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 84/2015.... → |
---|