Asigurarea civilă obligatorie. Efectele împăcării reprezentanților legali ai minorei cu autorul accidentului în faza de urmărire penală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 13 din data de 29.01.2016
Numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile și si soluția de neîncepere a urmăririi penale. Raporturile juridice dintre societatea de asigurare și asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, solidaritate care dă dreptul persoanei păgubite prin producerea accidentului de a pretinde, în baza art. 157 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 despăgubiri, atât de la cel răspunzător de producerea acestuia cât și direct de la asiguratorul de răspundere civilă. Un ultim argument vizează problema valabilității declarației de renunțare la daunele morale și materiale, dată de părinți, contrar interesului superior al minorei, ce rămâne cu un handicap grav permanent și fără posibilități materiale protezare pe durata vieții. Prin consecințele sale, acest act are caracter de dispoziție, ce pentru a fi valabil ar fi trebuit încheiat de reprezentantul legal al minorei, chiar cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare, în condițiile în care afectează grav interesul superior al copilului.
Decizia civilă nr. 13/A din 29 ianuarie 2016 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. 160/14.05.2015 a Tribunalului Galați s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată.
A fost admisă în parte acțiunea ce are ca obiect "obligația de a face";, formulată de reclamantul reclamanta S.A.E., prin reprezentanți legali S.B. și S.M.M., în contradictoriu cu pârâta S.C O. SA și intervenientul forțat S.G.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 75.761,09 lei daune materiale și 500.000 euro daune morale.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2686,03 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA încheiată între pârâtă și proprietarul vehiculului cu nr. de înmatriculare … S.G., valabilă în intervalul 22.01.2010-21.11.2011, asigurătorul s-a obligat să despăgubească asiguratul în caz de vătămări corporale și deces, precum și în caz de pagube materiale, din probele administrate în cauză rezultând situația de fapt descrisă în acțiunea introductivă, necontestată de pârâta-asigurător, care însă nu a aprobat despăgubirile solicitate de reclamanți, așadar cauza dedusă judecății privește punctele de vedere diferite ale părților în aplicarea prevederilor legale în această materie.
Mai mult, în opinia asigurătorului, prezenta acțiune este inadmisibilă întrucât răspunderea civilă delictuală a învinuitului S.G. este înlăturată prin împăcarea părților realizată în cursul urmăririi penale, reglementarea în drept invocată de pârâtă fiind Ordinul nr. 21 din 19.11. 2009 și art. 132 Cod penal.
Tribunalul a constatat excepția inadmisibilității ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 144 Cod penal "împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă";, în cauza de față prin Rezoluția nr. 322/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, jud. Brașov, fiind confirmată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul Penal, legiuitorul având în vedere însă stingerea acțiunii civile în procesul penal și nicidecum împiedicarea dreptului de a introduce, oricând, de către partea interesată a unei acțiuni în repararea prejudiciilor suferite în fața instanțelor civile competente, cum este și acțiunea de față, o interpretare în sensul asigurătorului ducând implicit la încălcarea art. 6 din CEDO privind liberul acces la justiție.
În ceea ce privește fondul cauzei a constatat acțiunea de față ca fiind fondată în parte pentru următoarele considerente:
Ideea reparării prejudiciului decurge din aspirația către echitate, astfel cum a fost înțeleasă aceasta ca ideal încă din filozofia anticilor greci, respectiv de reparare a tuturor prejudiciilor care depășesc sfera dreptului penal.
În cauza de față, din materialul administrat rezultă că persoana vătămată la momentul producerii accidentului, S.A.E., călătorea ca pasager în vehiculul implicat în accident, pe bancheta din spate, pe scăunelul special, astfel încât urmează a fi înlăturată afirmația tendențioasă a pârâtei referitor la faptul că minora nu purta centura de siguranță, având în vedere modalitatea în care aceste scaune destinate ocupării de către minori sunt fixate pe bancheta din spate a vehiculelor.
Astfel cum reiese din modul de redactare a articolului 1 din Directiva 90/232/CEE, asigurarea de răspundere civilă auto pentru pagubele produse de autovehicule acoperă în principiu, daunele "tuturor pasagerilor";, obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii fiind acela de a se asigura că răspunderea civilă pentru vehicule este acoperită prin asigurare - conform articolului 2 alineat 1 din Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 (privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule), precum și a articolului 3 alineat 1 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi.
Prin cererea introductivă, reclamanții S.B. și S.M.M., în calitate de reprezentanți legali ai minorei victimă a accidentului au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro în echivalent lei de la data plății reprezentând daune materiale, la aprecierea acestui cuantum având în vedere și cheltuielile viitoare pe care reprezentanții legali urmează a le efectua cu minora, rămasă cu infirmitate fizică permanentă, instanța urmând a limita pagubele materiale la suma de 75761,09 lei, reprezentând cheltuiala efectuată respectiv: Factura nr. …/31.08.2012 emisă de O.B. România privind cheltuielile necesare pentru achiziționarea protezei necesare protezării brațului stâng - avans de 30.000 Iei; Factura nr. …/23.11.2012 emisa de O.B. România privind cheltuielile necesare pentru achiziționarea protezei necesare protezării brațului stâng - diferența contravaloarea proteză, însoțită de Certificatul de garanție a protezei pe o perioada de 12 luni, cu o durata medie de utilizare de 24 de luni - în cuantum de 43.269,80 Iei; Factura nr. …/06.07.2011 și Factura nr. …/21.04.2012 privind cheltuieli spitalizare Spitalul F. pentru "Operație modelare bont"; însoțite de fișa de înregistrare și bilet de externare - în cuantum de 355,44 lei, respectiv 371,85 lei; Chitanța din data de 11.11.2013 privind consultația la ortopedie in cuantum de 50 lei; Bon fiscal privind efectuarea unei analize postglobale in cuantum de 150 lei; Bon fiscal privind achiziționarea de susținători plantari in cuantum de 364 lei; Bonuri fiscale reprezentând recuperare medicală si fizioterapie, ședințe de fizio-kinetoterapie în cuantum de 80 lei, 490 lei și 630 lei, astfel cum rezultă din înscrisuri și declarația martorilor D.N. și V.V.-L. audiați nemijlocit în fața instanței.
A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că în cauza de față nu îi poate fi angajată răspunderea civilă contractuală și că în realitate aceste cheltuieli urmează a fi suportate din fondurile de asigurări sociale, între părți nefiind stipulată o atare clauză.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, varianta în vigoare la momentul producerii accidentului, "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul";.
Potrivit art. 50 alineatele 1 și 2 din lege "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.";
Conform art. 51 alin. 1 din Legea nr.136/1995, despăgubirile sunt datorate de asigurător nu numai atunci când asiguratul este responsabil de accidentul auto, dar și în cazul în care cel ce conduce autovehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul, fiind avută în vedere ipoteza în care autovehiculul a fost condus de altă persoană, indiferent dacă asiguratul răspunde ori nu pentru faptele acelei persoane, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperind toate accidentele de autovehicule asigurate, indiferent de persoana care răspunde civil pentru paguba cauzată.
Instanța a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 3 din acest act normativ, potrivit cărora "în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege"; și prima teză cuprinsă în alin. 1 al art. 8 din Lege, potrivit căreia "Avizarea și constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.";
Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 136/1995 modificată, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Mai mult, conform art. 54 din aceeași lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.
Din interpretarea coroborată a art. 50 și 54 din Legea 136/1995, rezultă că asigurătorul de răspundere civilă va acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri, noțiune care include atât dezdăunările, precum și cheltuielile de judecată, făcute de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.
Norma CSA din mai 2010 - Ordinul CSA nr.5/2010 - punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii propuse prin accidente de vehicule:
Potrivit art. 26 alin. 1 din aceste Norme "Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în forma bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciară.
Potrivit art. 49 alin.1 pct.1 din Ordinul 21/2009, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere anumite criterii, respectiv eventualele cheltuieli prilejuite de accident, celelalte criterii nefiind incidente în cauză, victima fiind minoră.
Referitor la acordarea de daune morale prin același act normativ se stipulează (art. 49 litera f) că acestea urmează a fi acordate în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Astfel, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța a avut în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Starea fizică actuală, ireversibilă, îi permite desfășurarea unui număr limitat de activități, sentimentul creat fiind de frustrare, de inutilitate.
Cu privire la prejudiciul de natură patrimonială - daune morale - în raport cu durerile fizice prin rănirea, tratamentele medicale la care a fost supus, lipsirea de a participa la viața socială și de a se bucura direct și efectiv de binefacerile acestei participări, leziunile care i-au pus în primejdie viața, infirmitatea fizică permanentă suferită, motivează acordarea unor daune morale pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial încercat.
Prejudiciul fiziologic încercat de minoră constând în privarea acesteia de avantajele unei vieți normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-și păstra condițiile de viață pe care le-a avut anterior vătămării, condiții pe care nu le va recăpăta în timp, pretinde acordarea unei compensații bănești corespunzătoare care să ofere reclamantului o necesară satisfacție.
Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic.
Așadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. În același timp, victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acest prejudiciu le provoacă.
Pe lângă prejudiciul corporal de lungă durată, urmările subzistând chiar și în prezent, minora necesitând intervenții chirurgicale și programe de recuperare, cauzat prin vătămarea adusă integrității corporale, instanța a reținut și prejudiciul pur psihologic datorat faptului că accidentul i-a provocat leziuni fizice determinând o altă atitudine psihică a minorei, complet diferită de cea avută anterior producerii acestuia, schimbare determinată de necesitatea restabilirii integrității sale corporale, iar eforturile depuse în acest sens au angrenat o suprasolicitare psihică și un efort fizic suplimentar.
În motivarea daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibilitatea de a fi echivalate bănește.
În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, de aceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Procesul de comensurare a daunelor morale este guvernat de criteriul echității care exprimă cerința ca îndemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a reclamantului și nu o îmbogățire a acestuia.
În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca victima să primească o satisfacție pentru prejudiciul moral suferit.
Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.
În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, după caz, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să-l dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.
Partea vătămată S.A.E. a suferit leziuni traumatice de o gravitate ridicată, atât leziuni care au dus la infirmitate fizică permanentă, cât și alte traumatisme care necesită o perioadă mare de recuperare, intervenții chirurgicale și un tratament costisitor.
Din raportul de constatare medico-legală instrumentat în cauză rezultă că numita S.A.E. prezintă amputație post traumatică 1/3 proximală braț stâng, cicatrice occipito-parietală dreaptă cu alopecie locală, cicatrice omoplat stâng și umăr stâng, tulburare emoțională secundară, dificultăți de autoservire și socializare. Deficitul ortopedic este de 70% și se poate corecta prin protezare definitivă a brațului stâng, pe tot parcursul vieții. S-a estimat că proteza va fi schimbată periodic și individualizată în intervalul de creștere a minorei, până la atingerea maturității. Deficiența de prehensiune și manipulație accentuată se încadrează în grad de handicap grav.
Vătămările cauzate produc o multitudine de efecte negative atât la nivel psihologic, cât și fizic, fiind necesar un efort considerabil pentru continuarea celorlalte activități, inclusiv școlare. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus, Tribunalul a apreciat că suma de 500.000 euro daune morale acordată este în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie, dar și cu soluțiile jurisprudențiale la care reclamanții fac trimitere.
Prin decizia civilă nr. 13/A/20.01.2016 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 160/14.05.2015, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 421/121/2015.
A fost admis apelul declarat de reclamanta S.A.E., prin reprezentanții săi legali S.B. și S.M.M., împotriva sentinței civile nr. 160/14.05.2015, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 421/121/2015.
A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 160/2015 a Tribunalului Galați - secția a II-a civilă, în sensul că a fost majorat cuantumul daunelor materiale la contravaloarea în lei la data plății a sumei de 132.024 euro.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind excepția inadmisibilității și cuantumul daunelor morale și cheltuielile de judecată.
A fost obligată pârâtă la plata sumei de 3393,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Înainte de analiza fondului cauzei, Curtea urmează să examineze cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, reiterată prin motivul de apel II a de către apelanta pârâtă SC O.V. I.G.SA.
Excepția este nefondată, din următoarele considerente:
Principala problemă ce se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă acțiunea în pretenții a reclamantei, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a accidentului de circulație a cărui victimă a fost, mai poate fi primită în condițiile în care, cu ocazia cercetărilor penale care au fost efectuate cu privire la accident, reprezentanții legali ai minorei s-au împăcat cu autorul accidentului.
Este adevărat că, potrivit art. 132 Cod penal, în vigoare la data producerii accidentului, împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.
În procesul penal, împăcarea părților poate interveni fie în faza de urmărire penală, ocazie cu care procurorul, prin rezoluție, dispune neînceperea sau încetarea urmăririi penale, după caz, fie în faza de judecată când, prin hotărâre, instanța penală dispune încetarea procesului penal. Prin urmare, împăcarea părților nu operează de drept, ci ea trebuie constată printr-un act procedural, respectiv o rezoluție a procurorului sau o hotărâre judecătorească, în funcție de momentul la care a intervenit.
Se pune problema de a ști, în aceste condiții, care este raportul sau, mai precis, care sunt efectele rezoluției procurorului și, respectiv, ale hotărârii instanței penale, pe de o parte, asupra acțiunii civile în despăgubiri, pe de altă parte.
În acest sens, art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, în vigoare la data producerii accidentului, prevede că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia";.
Față de prevederile imperative ale textului legal mai sus citat, care fac referire strictă la "hotărârea definitivă a instanței penale";, concluzia logică este aceea că, în cazul în care procurorul este acela care a dispus încetarea urmăririi penale sau neînceperea acesteia, indiferent de motiv (deci, inclusiv în situația în care se ia act de împăcarea părților), soluția adoptată de el nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât o acțiune civilă având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite prin accident este posibilă, fără a se putea invoca împrejurarea că a intervenit împăcarea părților, câtă vreme ea nu a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pe acest considerent, în sensul art. 22 Cod procedură penală.
Cum, în speță, împăcarea reprezentanților legali ai minorei reclamantei cu intervenientul forțat a intervenit în faza cercetărilor penale, procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale față de acesta din urmă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, rezoluția adoptată de acesta nu are nici un fel de autoritate în fața instanței civile care judecă acțiunea în despăgubire promovată de victima accidentului.
În plus, din conținutul declarațiilor date de părinți rezultă în mod clar că ambii părinți au precizat expres faptul că urmează să se judece cu societatea de asigurări pentru a plăti despăgubirile civile rezultate în urma accidentului, ceea ce nu echivalează cu o împăcare totală pe latura civilă și cu renunțarea la dreptul de a pretinde despăgubiri.
Raporturile juridice dintre societatea de asigurare și asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, solidaritate care dă dreptul persoanei păgubite prin producerea accidentului de a pretinde, în baza art. 157 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 despăgubiri, atât de la cel răspunzător de producerea acestuia, cât și direct de la asiguratorul de răspundere civilă.
Un ultim argument vizează problema valabilității declarației de renunțare la daunele morale și materiale, dată de părinți, contrar interesului superior al minorei, ce rămâne cu un handicap grav permanent și fără posibilități materiale protezare pe durata vieții. Prin consecințele sale, acest act are caracter de dispoziție, ce pentru a fi valabil ar fi trebuit încheiat de reprezentantul legal al minorei, chiar cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare, în condițiile în care afectează grav interesul superior al copilului.
Din aceste considerente, în mod corect a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Apelul declarat de reclamanta și pârâtă sub aspectul cuantumului daunelor materiale (motivul Ia și II b și c).
Susținerile pârâtei privind reținerea culpei comune a intervenientului forțat S.N. și a victimei, ca urmare a nepurtării centurii de siguranță, nu pot fi primite.
Art. 97 alin.1 din HG 1391/2006 potrivit cărora minorii cu vârsta sub 12 ani sau înălțimea sub 150 cm poartă centuri de siguranță, iar minorii sub 3 ani sunt transportați în dispozitive de reținere omologate, instituie o obligație în sarcina conducătorului auto, care, înainte de a pleca de pe loc, trebuie să se asigure că minora poartă centura de siguranță și nu în sarcina unui copil de 4 ani și 5 luni care nu are discernământul necesar la această vârstă.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate, se impune majorarea acestora, din următoarele considerente:
Conform disp. art. 49 pct. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 14 din 2011 (în vigoare la momentul producerii accidentului).
"La stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
În caz de vătămare corporală;
Eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzut de reglementările în vigoare";.
Din suplimentul la raportul de expertiză încuviințat în apel rezultă că minora S.A.E. a fost victima unui accident rutier la data de 5.04.2010 (ocupanta pe bancheta din dreapta spate a unui autoturism), în urma căruia prezintă amputație a membrului superior stâng în 1/3 superioară a brațului, având un deficit funcțional locomotor de 70 % încadrabil în grad de handicap grav și care se poate corecta prin protezare definitivă a membrului superior stâng pe tot parcursul vieții.
Până la vârsta adultă necesită proteze estetice schimbate la maxim 2 ani, în funcție de modificările anatomice datorate creșterii; intervalul de timp 2012 (anul când s-a recomandat protezare după remodelarea bontului) - 2023 (când va împlini 18 ani) fiind de 11 ani s-au apreciat necesare circa 5-6 proteze funcționale pentru această perioadă.
Mai rezultă din adresă că aceste proteze, asemănătoare cu cea folosită de minoră în prezent, nu sunt incluse în pachetul de bază pentru dispozitivele medicale destinate recuperării deficiențelor organice sau funcționale, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate conform H.G. 400/2014.
Raportat la concluziile Serviciului Clinic de Medicină Galați, la ofertele de prețuri depuse la dosarul cauzei, precum și la împrejurarea că s-a făcut deja dovada achitării cu două ordine de plată a unei prime ipoteze, iar cu privire la a doua, a depus la dosar factura pro forma …/31.06.2015, în cuantum de 76.464,59 , emisă tot de SC O.B. Romania, Curtea apreciază că se impune majorarea cuantumului daunelor materiale acordate, care să acopere necesitățile de protezare ale minorei până la vârsta de 18 ani și care să-i permită fetiței să ducă un mod de viață aproape normal.
Referitor la următoarele 4 proteze necesare minorei până la împlinirea vârstei de 18 ani, Curtea a avut noile Oferte de protezare depuse la dosar, respectiv:
- oferta de protezare înaintată reclamantei de către centrul de Protezare și Ortezare T., emisă la data de 08.01.2016, care stabilește un cost total de protezare ede 120.792,92 lei/buc;
- oferta de protezare înaintată reclamantei de către SC R. O. SRL, emisă la data de 08.01.2016, al cărui preț total de protezare este de 98.203,00 lei/buc.
Deoarece prețurile celor două oferte diferă, Curtea apreciază că soluția optimă este cea în care se acordă prețul mediu rezultat în urma comparării ofertelor pe care reclamanta le-a primit de la furnizorii de dispozitive medicale, respectiv 109.497,96 lei (120.792,92 lei + 98.203,00 lei = 218.995.92/2 lei).
Având în vedere că potrivit prevederilor Normei Ordinului CSA nr. 21/2009 (ordin valabil la data producerii accidentului) despăgubirile se stabilesc în euro, instanța va dispune obligarea asiguratorului RCA la achitarea despăgubirilor la cursul valutar BNR, valabil la data efectuării plății.
Conform cursului valutar stabilit de BNR pentru data de 22.01.2016, 1 euro = 4.5274 lei, contravaloarea unei proteze fiind de 24.185,61 euro (109.497,96 lei/4.5274 =245.185,61 euro).
Deci, costul necesar achiziționării celor 4 proteze funcționale este de 96.742,46 euro (4x 24.185,61 euro), respectiv 437.991,84 lei (109.497,96 lei x 4 = 437.991,84 lei), sumă la care se adaugă costurile aferente primelor două proteze pentru care există documente justificative (facturi fiscale, ordin de plată, etc).
Total costuri protezare până la 18 ani = 597.726,23 lei (132.024 euro).
Susținerea pârâtului potrivit căreia reclamanta ar trebui să promoveze o acțiune de fiecare dată când trebuie să schimbe proteza nu poate fi primită, fiind extrem de împovărătoare pentru minoră și reprezentanții legali, raportat și la atitudinea procesuală a pârâtei.
Pe de altă parte, Curtea nu poate specula cu privire la evoluția medicinii și cu privire la necesitățile de protezare la vârsta adultă, astfel încât apreciază că e rezonabil să se pronunțe asupra daunelor materiale acordate minorei până la vârsta de 18 ani, urmând ca restul pretențiilor civile pentru perioada maturității să facă obiectul unui alt proces ulterior.
Apelul declarat de ambele părți privind cuantumul daunelor morale nu poate fi primit (motivele I b și II d).
Cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea apreciază că acestea au fost corect individualizate, sub acest aspect toate apelurile fiind nefondate.
În privința daunelor morale, instanța reține că prejudiciul moral, consecința negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept (în speță dreptul la integritatea fizică/psihică a persoanei) este măsurat cu oarecare relativitate, ce ține de persoana victimei, de consecințele negative suferite de aceasta în plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă.
În privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale, este necesară o analiză în concret și subiectivă a existenței și întinderii prejudiciului, precum și corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor îndurate de victimă.
Atingerea de orice fel adusă integrității fizice sau sănătății unei persoane se concretizează într-o suită de rezultate negative, între care se pot identifica aproape întotdeauna consecințe de natură morală.
În acest sens, vătămarea integrității corporale a unei persoane, atingerea dreptului la integritatea fizică - ca drept nepatrimonial, are ca rezultat producerea unui prejudiciu nepatrimonial, constând în suferințele fizice încercate prin săvârșirea faptului culpabil, tratamentul medical aplicat, perioada de spitalizare la care a fost supusă partea vătămată, suferințele psihice pe care aceasta le-a încercat ca urmare a modificării cursului firesc al vieții pe care o ducea anterior.
Astfel, sub aspectul daunelor morale, ținând cont și de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra care sublinia între altele că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, instanța va avea în vedere că au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele post traumatice care au afectat negativ participarea victimei la viața socială și de familie comparativ cu situația anterioară vătămării.
Întinderea daunelor morale va fi stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimelor pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără a constitui pentru acestea o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Potrivit jurisprudenței CEDO, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecății, avându-se în vedere gravitatea urmărilor, suferințelor fizice și psihice apărute ca urmare a leziunilor suferite. Așadar, încălcarea acestor valori generează drepturi și obligații la repararea consecințelor și, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are conținut economic, nefiind vorba de o reparare propriu-zisă, de o repunere în situația anterioară, care nici nu mai este posibilă, daunele morale au menirea de a ușura suferințele fizice și psihice pricinuite victimelor.
Având în vedere că minora a rămas cu un deficit ortopedic de 70% ce trebuie corectat prin protezare pe tot parcursul vieții, durerile fizice intense ca urmare a accidentului, tratamentelor medicale, operațiilor, programului de recuperare, starea sa fizică actuală ireversibilă, sentimentele de frustrare datorate desfășurării unui număr limitat de activități, privațiunilor și restrângerilor pe care acest prejudiciu le provoacă, eforturilor deosebite pe care minora le face pentru remiterea simptomatologiei anxioase și elaborarea unor strategii adaptive pentru etichetarea negativă din partea celor din jur sau dimpotrivă atitudinea hiperprotectivă a altora, Curtea de Apel apreciază că suma de 500.000 euro, acordată cu titlu de daune morale este echitabilă și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate în raport cu dauna suferită.
