conducere fără permis, fapte concurente, anulare suspendare condiţionată anterioară
Comentarii |
|
Judecătoria GĂEŞTI Sentinţă penală nr. 1110 din data de 25.06.2015
Prin sentința penală nr. 1110 din data de 25.06.2015 Judecătoria Găești a hotărât astfel:
"În baza art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Penală:
Condamnă pe inculpatul DC la o pedeapsă de un an și o lună de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă din data de 09.06.2014.
În temeiul art. 15 din Legea 187/2012, raportat la art. 85 alin. 1 Cod penal anterior:
Constată că fapta dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014.
Anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014, în pedepsele componente, astfel:
- pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002;
- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002.
În baza art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod Penal:
Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care se adaugă un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an și 9 luni), respectiv un spor de 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 1 an și 11 luni închisoare.
Pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare se va executa efectiv în penitenciar, conform art. 60 din Noul Cod Penal.
Ia act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 274 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală:
Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 408 și următoarele din Noul Cod de Procedură Penală:
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015";.
Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Găești a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 27.01.2015, întocmit în dosarul nr. 1676/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului DC, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
La data de 09.06.2014 lucrătorii Postului de Poliție Uliești l-au depistat în trafic pe numitul DC, în timp ce conducea mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, la intersecția cu DC 77 Ragu, pe raza satului Ragu, județul Dâmbovița, deși nu poseda permis de conducere.
Potrivit adresei nr. 798015 din data de 18.06.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița - Serviciul Rutier, inculpatul DC nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere.
La momentul opririi în trafic, pe moped se afla și pasagera GL. Aceasta a precizat că, în data de 09.06.2014, în jurul orei 16.00, împreună cu concubinul său - DC, a plecat în vizită la părinții săi, în satul Croitori, județul Dâmbovița, deplasându-se cu mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., proprietatea lui DC, fiind condus de acesta din urmă. În jurul orei 17.00, cei doi s-au întors la domiciliul comun, din satul Ragu, comuna Uliești, județul Dâmbovița, deplasându-se cu același moped, condus de DC, ocazie cu care au fost depistați în trafic de organele de poliție. La acel moment, DC a oprit motorul mopedului, comunicându-le lucrătorilor de poliție că nu are asupra sa niciun document, că nu deține permis de conducere și că mopedul este înregistrat la Primăria Uliești din anul 2008.
Și martorul CI confirmă că, în data de 09.06.2014, DC a condus mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, pe raza comunei Uliești, județul Dâmbovița, ocazie cu care a fost oprit de organele de poliție.
Fiind audiat, inculpatul DC a precizat că la momentul depistării sale în trafic se afla pe moped, însă acesta nu avea motorul pornit, fiind oprit de organele de poliție în pantă. A mai menționat că, în cazul în care va fi considerat vinovat, este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.
Susținerile inculpatului sunt contrazise de procesul-verbal de constatare din data de 09.06.2014 și de declarațiile martorilor CI și GL.
În drept, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
Fapta inculpatului DC care, cu intenție, a condus în data de 09.06.2014 mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, pe raza comunei Uliești, județul Dâmbovița, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Potrivit mențiunilor înscrise în cazierul judiciar, față de numitul DC s-a pus în mișcare acțiunea penală la data de 07.11.2013, în dosarul nr. 1942/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, astfel că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în concurs real cu cele din dosarul nr. 1942/P/2013, fiind reținute dispozițiile art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Prin sentința penală nr. 2024 pronunțată la data de 27.11.2014 de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, rămasă definitivă la data de 16.12.2014, instanța a dispus condamnarea inculpatului DC la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drum public a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002. Totodată, în temeiul art. 81 și art. 82 Cod penal anterior, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare.
Se constată că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în condițiile concursului de infracțiuni cu cele din dosarul nr. 3978/232/2013 al Judecătoriei Găești, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 85 Cod penal anterior și art. 15 din Legea 187/2012 privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare.
Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanței: procesul-verbal de constatare; declarațiile inculpatului; declarațiile martorilor; adresa nr. 798015 din data de 18.06.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița - Serviciul Rutier.
Cu privire la inculpat, s-a arătat în actul de sesizare a instanței că:
Inculpatul DC a avut o atitudine nesinceră, precizând că se afla pe moped la momentul depistării, însă acesta nu avea motorul pornit. Mai arată că, în cazul în care va fi considerat vinovat, este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.
Din actele existente la dosarul cauzei se remarcă o perseverență infracțională a inculpatului DC în săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației, acesta fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drum public a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior, raportat la art. 5 din Noul Cod Penal. Mai mult, cele două fapte au fost săvârșite prin utilizarea aceluiași moped ca și în prezenta cauză, respectiv mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ...
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găești sub nr. de dosar 390/232/2015 din data de 30.01.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța a reținut următoarele:
Ca situație de fapt, instanța a constatat că, la data de 09.06.2014, lucrătorii Postului de Poliție Uliești l-au depistat în trafic pe numitul DC, în timp ce conducea mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, la intersecția cu DC 77 Ragu, pe raza satului Ragu, județul Dâmbovița, deși nu poseda permis de conducere.
Potrivit adresei nr. 798015 din data de 18.06.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița - Serviciul Rutier, inculpatul DC nu figura în baza de date ca posesor de permis de conducere.
La momentul opririi în trafic, pe moped se afla și pasagera GL. Aceasta a precizat că, în data de 09.06.2014, în jurul orei 16.00, împreună cu concubinul său DC, a plecat în vizită la părinții săi, în satul Croitori, județul Dâmbovița, deplasându-se cu mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., proprietatea lui DC, fiind condus de acesta din urmă. În jurul orei 17.00, cei doi s-au întors la domiciliul comun, din satul Ragu, comuna Uliești, județul Dâmbovița, deplasându-se cu același moped, condus de DC, ocazie cu care au fost depistați în trafic de organele de poliție. La acel moment, DC a oprit motorul mopedului, comunicându-le lucrătorilor de poliție că nu are asupra sa niciun document, că nu deține permis de conducere și că mopedul este înregistrat la Primăria Uliești din anul 2008.
Și martorul CI confirmă că, în data de 09.06.2014, DC a condus mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, pe raza comunei Uliești, județul Dâmbovița, ocazie cu care a fost oprit de organele de poliție.
Fiind audiat, inculpatul DC a precizat că la momentul depistării sale în trafic se afla pe moped, însă acesta nu avea motorul pornit, fiind oprit de organele de poliție în pantă. A mai menționat că, în cazul în care va fi considerat vinovat, este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.
Susținerile inculpatului sunt contrazise de procesul-verbal de constatare din data de 09.06.2014 și de declarațiile martorilor CI și GL.
Situația de fapt reținută de instanță a reieșit din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare; declarațiile inculpatului DC; declarația martorului CI; declarația martorei GL; adresa nr. 798015 din data de 18.06.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița - Serviciul Rutier.
În drept, instanța a constatat că fapta inculpatului DC care, cu intenție, a condus în data de 09.06.2014 mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., pe DN 61, pe raza comunei Uliești, județul Dâmbovița, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Potrivit mențiunilor înscrise în cazierul judiciar, față de numitul DC s-a pus în mișcare acțiunea penală la data de 07.11.2013, în dosarul nr. 1942/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, astfel că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în concurs real cu cele din dosarul nr. 1942/P/2013, fiind reținute dispozițiile art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Prin sentința penală nr. 2024 pronunțată la data de 27.11.2014 de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, rămasă definitivă la data de 16.12.2014, instanța a dispus condamnarea inculpatului DC la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drum public a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002. Totodată, în temeiul art. 81 și art. 82 Cod penal anterior, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare.
S-a constatat astfel că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în condițiile concursului de infracțiuni cu cele din dosarul nr. 3978/232/2013 al Judecătoriei Găești, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 85 Cod penal anterior și art. 15 din Legea 187/2012 privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 16.04.2015, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul judecării cauzei, a fost depusă la dosar copie de pe cazierul judiciar al inculpatului; a fost audiat inculpatul la data de 21.05.2015; au fost audiați martorii indicați în actul de sesizare a instanței.
Din procesul-verbal de la f. 2 din dosarul de urmărire penală reiese că la data de 09.06.2014, pe DN 61, pe raza comunei Uliești, județul Dâmbovița, lucrătorul de poliție a oprit pentru control mopedul marca Leone, cu nr. de înregistrare ..., condus de o persoană de sex masculin, identificată ca fiind inculpatul DC. Acesta a declarat verbal că nu posedă permis de conducere și că a condus mopedul pe drumurile publice pe o distanță de aproximativ 3,5 km, deplasându-se din satul Croitori, spre satul Ragu. Pe moped se afla ca pasageră concubina sa, care a relatat aceleași aspecte. Ca obiecțiuni, inculpatul arată că, de fapt, mopedul nu era pornit, ci el a mers pe lângă moped. Procesul-verbal este semnat de inculpat, de pasagera GL și de martorul asistent.
În declarația de la urmărirea penală, inculpatul menționează că la data de 09.06.2014 a mers în satul Croitori, la o persoană la care lăsase mopedul, întrucât acea persoană voia să i-l cumpere. Deoarece inculpatul știa că mopedul nu mai pornea, a luat-o cu el pe concubina sa, pentru a-l ajuta să ducă mopedul acasă. Inculpatul s-a urcat totuși pe moped, pe o uliță, pentru că acesta a pornit, iar când a ajuns pe drumul public mopedul s-a oprit, astfel că a mers pe lângă el. Ulterior, a întâlnit o pantă, astfel că inculpatul s-a urcat pe moped, fără a-l porni, fiind surprins de organele de poliție.
Fiind audiată la urmărirea penală, martora GL, concubina inculpatului, susține că în ziua de 09.06.2014 a plecat în vizită la părinții săi, în satul Croitori, împreună cu inculpatul, care a condus respectivul moped, ea fiind pasageră. La întoarcere au fost opriți de organele de poliție, inculpatul conducând mopedul, deși știa că nu are acest drept, întrucât mai avusese probleme din această cauză.
Martorul CI, audiat fiind la urmărirea penală, arată că însoțea echipajul de poliție care l-a surprins în trafic pe inculpat în acea zi, fiind de față când mopedul condus de DC a fost oprit.
Prin declarația sa din data de 21.05.2015, inculpatul a arătat în fața instanței că mopedul său, defect fiind, fusese lăsat la numitul ȘI cu aproximativ 2 săptămâni înainte de incident. Această persoană a crezut că poate repara mopedul, dar în ziua de 09.06.2014 l-a sunat pe inculpat pentru a veni să-și ia mopedul înapoi, deoarece nu mai pornea. A mers la numitul ȘI cu concubina sa, luând mopedul cu ei spre domiciliu, fără a-l porni. La un moment dat, văzând că urmează o pantă, s-au urcat pe moped, atât inculpatul cât și concubina sa, fără a-l porni, iar la baza pantei au fost surprinși de echipajul de poliție.
Prin declarația sa din data de 21.05.2015, martora GL, concubina inculpatului, arată în fața instanței că în ziua de 09.06.2014 a mers cu inculpatul la numitul ȘI din satul Croitori, unde se afla mopedul inculpatului, spre deosebire de etapa urmăririi penale, în care a declarat că în acea zi s-a deplasat cu concubinul său la părinții săi din satul Croitori. Mai susține martora că inculpatul încredințase numitului ȘI mopedul pentru ca el să îl dea spre vânzare către o persoană din satul respectiv, cu toate că inculpatul menționează în declarația dată în fața instanței că persoana la care lăsase mopedul (numitul ȘI) voia ea însăși să îl cumpere. Martora mai relatează că mopedul a fost încredințat lui ȘI în stare de funcționare, dar ȘI a dat cuiva mopedul să îl testeze, iar cel care l-a probat l-a și stricat, înapoindu-l apoi lui ȘI, cu respectiva defecțiune. Pe de altă parte, inculpatul susține că a dat mopedul lui ȘI deja stricat, urmând ca ȘI să încerce să îl repare. Mai arată martora și că ȘI nu se pricepe în acest sens, astfel că cei doi au dus mopedul la altcineva pentru a-l repara, spre deosebire de inculpat, care arată că mopedul fusese dat lui ȘI tocmai în scopul ca acesta din urmă să îl repare, iar apoi să îl cumpere chiar el. Mai precizează martora că au luat mopedul de la domiciliul lui ȘI, mergând pe lângă el și, ajunși la o pantă, inculpatul s-a urcat pe el, fără a-l porni, pentru a coborî acea pantă, iar concubina sa a alergat în urma mopedului, fără a se urca și ea. Pe de altă parte inculpatul arată că și concubina sa s-a urcat pe moped, cu toate că ea neagă acest aspect. Martora mai precizează că la baza pantei inculpatul a fost oprit de un polițist, care era însoțit de martorul CI, deși inculpatul afirmă că nu l-a observat pe acesta din urmă la fața locului.
Martora mai menționează că declarația sa de la urmărirea penală nu reflectă adevărul, deoarece ea doar a semnat o foaie de hârtie albă, fără nimic scris sau tipărit pe ea, semnând o singură dată, ulterior declarația fiind completată de polițist. Această afirmație nu se confirmă, nefiind susținută de nicio probă, mai ales că martora a semnat mai multe acte, precum: procesul-verbal din data de 09.06.2014 de constatare a infracțiunii - care poartă două semnături ale martorei, pe față și pe verso, procesul-verbal din data de 12.01.2015 în care se consemnează refuzul inculpatului de a da o declarație, procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor martorului - care este un formular tipizat, declarația de martor - care de asemenea este un formular tipizat și care poartă patru semnături ale concubinei inculpatului.
De asemenea, prezentându-i-se semnăturile sale de pe declarația dată la urmărirea penală și de pe procesul-verbal de constatare a infracțiunii, martora arată că nu îi aparțin, afirmație care, de asemenea, este considerată de instanță ca necorespunzătoare adevărului.
Instanța a apreciat deci că declarația dată de martoră în fața instanței este nesinceră, mai ales dată fiind relația de concubinaj dintre ea și inculpat, fiind evidentă încercarea sa de a evita angajarea răspunderii penale în privința inculpatului, având în vedere și că inculpatul și concubina sa se contrazic în aspectele esențiale ale declarațiilor lor.
Singurul care și-a menținut declarația dată la urmărirea penală este martorul CI, cel care însoțea echipajul de poliție în acel moment și care a confirmat că mopedul era condus de inculpat, motorul acestuia fiind pornit.
În concluzie, cu privire la probele care susțin vinovăția inculpatului, se poate observa că procesul-verbal de constatare a infracțiunii se coroborează cu declarația martorei GL și cu declarația martorului CI, declarații date în faza de urmărire penală. Este adevărat că martora GL și-a schimbat declarația în faza judecății, însă a făcut aceasta în mod nejustificat, afirmația sa în sensul că lucrătorul de poliție a scris ce a dorit, iar ea nici măcar nu a semnat nefiind susținută de probe.
Potrivit art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, probele nu au o valoare prestabilită, iar conform art. 100 din Noul Cod de Procedură Penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală și de către instanța de judecată. Din aceste prevederi legale nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței de judecată. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 din Noul Cod de Procedură Penală, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul (I.C.C.J., decizia nr. 1975/2005).
Mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părților sau ale martorilor, instanța poate să constate, atunci când declarațiile lor sunt contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Într-o astfel de situație, instanța va reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, iar în prezentul dosar este evident că trebuie să se acorde eficiență declarației martorei GL din faza de urmărire penală.
Simpla retractare de către această martoră a declarației anterioare nu poate produce efectul de a înlătura declarația retractată, mai ales atunci când situația de fapt arătată în cuprinsul său rezultă și din alte probe ale dosarului.
Existența unor contradicții între declarațiile succesive ale aceluiași martor indică falsitatea uneia sau a unora dintre ele, cel puțin în acele elemente asupra cărora poartă contradicția. Simpla retractare a unei declarații anterioare de către martoră nu justifică, prin ea însăși, concluzia că acea declarație nu exprimă adevărul. Împrejurarea că modificările, în conținutul declarațiilor, au intervenit în cursul cercetării judecătorești și că în această fază se statuează cu caracter definitiv asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului nu conferă, aprioric, un mai mare credit revenirii, în raport cu primele declarații.
Este cunoscut că, atunci când s-au respectat regulile procedurale, declarațiile care reflectă cel mai bine adevărul sunt cele pe care martorii le-au dat în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care aceștia au relatat faptele într-un moment când încă nu au fost în măsură să conceapă strategii de apărare în favoarea inculpatului.
Astfel, instanța a considerat că declarația dată de martora GL în cursul urmăririi penale corespunde adevărului, având în vedere că a fost luată cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale recunoscute de lege. Informațiile relevate de martoră în etapa inițială a urmăririi penale erau proaspete în memoria acesteia, iar martora nu putea fi supusă, la acel moment, unor influențe din partea inculpatului sau a altor persoane interesate în a altera adevărul.
În concluzie, coroborând procesul-verbal de constatare a infracțiunii cu declarația martorei GL din faza de urmărire penală și cu declarațiile martorului CI (din faza de urmărire penală și din faza judecății), înlăturând ca nesincere declarațiile date în fața instanței de inculpat și de martora GL, instanța și-a creat convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă și va reține că inculpatul DC a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Nu este de neglijat nici conduita inculpatului care, în faza urmăririi penale, a refuzat să dea vreo declarație, iar în faza judecății, după ce a beneficiat de timpul necesar pregătirii unei strategii corespunzătoare, a relatat pe larg o poveste apreciată de instanță ca neverosimilă și care nu se coroborează cu nicio altă probă aflată la dosar. De asemenea, cu toate că i s-a încuviințat proba cu audierea martorului ȘI, probă care nu a fost indicată în faza urmăririi penale, inculpatul nu a prezentat această persoană pentru a fi audiată, iar la termenul de judecată din data de 25.06.2015, fiind întrebat dacă mai dorește administrarea acestei probe, a răspuns negativ, astfel încât s-a dispus trecerea la dezbateri.
Potrivit art. 335 alin. 1 din Noul Cod Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe un drum public un autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol cu privire la siguranța circulației, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și producerea acestui rezultat.
Instanța a constatat că, din probele administrate în faza de urmărire penală și în faza judecății, reiese că fapta inculpatului este stabilită și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, conform art. 74 din Noul Cod Penal (criteriile generale de individualizare a pedepsei): împrejurările și modul de comitere a infracțiunii; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație al inculpatului, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, deoarece nu au fost identificate împrejurări care să se încadreze în dispozițiile art. 75 alin. 2 din Noul Cod Penal.
De asemenea, instanța a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal, deoarece potrivit mențiunilor înscrise în cazierul judiciar, față de numitul DC s-a pus în mișcare acțiunea penală la data de 07.11.2013, în dosarul nr. 1942/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, astfel că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în concurs real cu cele din dosarul nr. 1942/P/2013, fiind reținute dispozițiile art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal.
Prin sentința penală nr. 2024 pronunțată la data de 27.11.2014 de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, rămasă definitivă la data de 16.12.2014, instanța a dispus condamnarea inculpatului DC la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drum public a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 19.08.2013, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002. Totodată, în temeiul art. 81 și art. 82 Cod penal anterior, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 ani și 4 luni, reprezentând termen de încercare.
S-a constatat că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în condițiile concursului de infracțiuni cu cele din dosarul nr. 3978/232/2013 al Judecătoriei Găești, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 85 alin. 1 Cod penal anterior și art. 15 din Legea 187/2012 privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare.
Pentru aceste considerente, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de un an și o lună de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă din data de 09.06.2014.
În continuare, în temeiul art. 15 din Legea 187/2012, raportat la art. 85 alin. 1 Cod penal anterior, instanța a constatat că fapta dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014.
Drept urmare, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2024 din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 3978/232/2013, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 16.12.2014, în pedepsele componente, astfel:
- pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002;
- pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002.
În final, în baza art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care se adaugă un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an și 9 luni), respectiv un spor de 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 1 an și 11 luni închisoare.
Pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare se va executa efectiv în penitenciar, conform art. 60 din Noul Cod Penal.
Instanța a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate și l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Sentința penală a rămas definitivă prin decizia nr. 1028 din data de 27.10.2015 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.