Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, legea penală mai favorabilă, aprecierea probelor
| Comentarii |
|
Judecătoria GĂEŞTI Sentinţă penală nr. 1276 din data de 22.07.2015
Prin sentința penală nr. 1276 din data de 22.07.2015 Judecătoria Găești a hotărât astfel:
"Apreciază că în prezenta speță este mai favorabilă inculpatului, în ansamblu, legea penală anterioară.
În baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, raportat la art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal:
Schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecății:
- din infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 337 din Noul Cod Penal,
- în infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002.
În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002, cu aplicarea art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Penală:
Condamnă pe inculpatul LV, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 23.11.2012.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior:
Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal anterior, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art. 81 și art. 82 Cod penal anterior:
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 4 (patru) ani, reprezentând termen de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior:
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012:
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Ia act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală
Obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 408 și următoarele din Noul Cod de Procedură Penală:
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.07.2015.";
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 18.06.2014, întocmit în dosarul nr. 3121/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului LV, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 337 din Noul Cod Penal.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
La data de 23.11.2012 inculpatul LV a fost depistat de lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Găești în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ... pe strada N. Titulescu din Găești, în direcția Pitești, având o deplasare sinuoasă. Lucrătorii de poliție au reușit să-l oprească pe inculpat în trafic, deși acesta nu s-a conformat semnalelor luminoase și acustice de oprire.
Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție au încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă LV a refuzat categoric testarea. Ulterior a fost condus la Spitalul Orășenesc Găești, unde inculpatul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul nu și-a exprimat poziția cu privire la fapta care i-a fost reținută în sarcină, întrucât acesta a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală.
Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanței: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarații martori, cerere de analiză din data de 23.11.2012 și buletin de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar.
În drept, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
Fapta inculpatului LV, care la data de 23.11.2012, a condus pe strada N. Titulescu din orașul Găești, județul Dâmbovița, autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ... și a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de dispozițiile art. 337 din Noul Cod Penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 23.06.2014, sub nr. de dosar 2095/232/2014.
Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 23.11.2012 inculpatul LV a fost depistat de lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Găești în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ... pe strada N. Titulescu din orașul Găești, în direcția municipiului Pitești, având o deplasare sinuoasă. Lucrătorii de poliție au reușit să-l oprească pe inculpat în trafic, deși acesta nu s-a conformat semnalelor luminoase și acustice de oprire.
Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție au încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă LV a refuzat categoric testarea. Ulterior a fost condus la Spitalul Orășenesc Găești, unde inculpatul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Situația de fapt reținută de instanță reiese din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarații martori, cerere de analiză din data de 23.11.2012 și buletin de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar.
În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului LV, care la data de 23.11.2012 a condus pe strada N. Titulescu din orașul Găești, autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ... și a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri (penal și de procedură penală), se impune a se aprecia mai întâi cu privire la legea penală mai favorabilă acestuia.
Astfel, conform art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, fapta comisă de inculpatul din prezenta cauză se pedepsește cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani, iar conform art. 337 alin. 1 din Noul Cod Penal, aceeași faptă se pedepsește cu închisoarea între 1 și 5 ani, limitele de pedeapsă fiind deci mai mici potrivit noii reglementări.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că este mai favorabilă acestui inculpat legea penală anterioară, deoarece potrivit acesteia inculpatului i se poate stabili o pedeapsă cu închisoarea fără privare de libertate, pe când conform legii penale noi nu este posibilă nici amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât instanța apreciază că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin conduita sa pe parcursul procesului penal, astfel cum se va arăta în continuare.
Apreciind că în prezenta speță este mai favorabilă inculpatului, în ansamblu, legea penală anterioară, instanța, în baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, raportat la art. 3 și art. 5 din Noul Cod Penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei deduse judecății din infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 337 din Noul Cod Penal, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002.
În concluzie, în drept, instanța a constatat că fapta inculpatului LV întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 30.10.2014, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul judecării cauzei, a fost depusă la dosar copie de pe cazierul judiciar al inculpatului; a fost depusă la dosar copie de pe cartea de identitate a inculpatului; a fost audiat inculpatul; au fost audiați martorii din actul de sesizare a instanței; a fost audiat martorul propus de inculpat.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, în ședință publică, inculpatul nu a înțeles să recunoască fapta pentru care a fost trimis în judecată, ci a declarat următoarele: a arătat inculpatul că în noaptea de 22/23.11.2012 se deplasa ca pasager în autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare DB 78 LOL, șofer fiind numitul IAA. A susținut că la momentul apariției lucrătorilor de poliție respectivul autoturism era oprit, nicidecum în mers, deoarece rămăsese fără benzină, șoferul fiind plecat după combustibil. Inculpatul a mai arătat că, în această împrejurare, el se mutase de pe bancheta din spate pe scaunul șoferului, pentru a umbla la casetofon, în această ipostază fiind depistat de organele de poliție. Inculpatul mai menționează că a relatat polițiștilor că nu el este conducătorul autoturismului, dar aceștia nu au vrut să îl creadă, solicitându-i să fie testat cu aparatul etilotest și să se supună recoltării de probe biologice de sânge. Inculpatul mai susține că nu a dorit recoltarea deoarece se teme de ace.
Studiind procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f. 2 din dosarul de urmărire penală), instanța a reținut că inculpatul a fost depistat în trafic de patru agenți din cadrul Poliției Orașului Găești, care erau însoțiți de doi lucrători din cadrul IJJ Dâmbovița. Aceștia relatează că, în ziua de 23.11.2012, ora 01,30, au remarcat autoturismul în cauză (marca VW Golf cu numărul de înmatriculare ...) părăsind parcarea restaurantului Astor, plecând pe str. N. Titulescu din orașul Găești, având o deplasare sinuoasă. Au pornit în urmărirea acestui autoturism, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă șoferul a refuzat să oprească, fiind blocat în trafic după apx. 150 de m, moment în care a fost identificat la volan inculpatul LV.
Simțind că inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest, dar inculpatul a refuzat acest lucru, ulterior fiind condus la Spitalul Orășenesc Găești, unde de asemenea a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii, pe bancheta din dreapta față a autoturismului depistat în trafic se afla numitul EN.
Procesul-verbal de constatare a infracțiunii este semnat de cei patru agenți din cadrul Poliției Orașului Găești, de cei doi lucrători din cadrul IJJ Dâmbovița și de martorul asistent NVS. Inculpatul a refuzat semnarea acestui proces-verbal.
De asemenea, inculpatul a refuzat să dea declarații în cauză, conform proceselor-verbale de la f. 8, 10 din dosarul de urmărire penală.
În faza de urmărire penală, martorul EN, cel consemnat în procesul-verbal de constatare a infracțiunii ca aflându-se pe bancheta din dreapta față a autoturismului depistat în trafic, a declarat că la data de 23.11.2012 a fost luat de inculpat "la ocazie"; din fața restaurantului Astor din orașul Găești, inculpatul conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., care ulterior a fost oprit de organele de poliție (f. 19-20 din dosarul de urmărire penală).
În faza judecății, martorul EN și-a schimbat în mod nejustificat declarațiile, afirmând că, de fapt, autoturismul cu numărul de înmatriculare DB 78 LOL era condus de numitul IB. A invocat că la momentul când a dat cele două declarații în faza de urmărire penală se afla sub influența băuturilor alcoolice, în consecință cele relatate în acele declarații nu reflectă adevărul. De asemenea, arată că a fost lovit de polițiști pentru a declara în acel mod, însă această susținere este o simplă afirmație, lipsită de orice suport probator, în opinia instanței fiind făcută exclusiv cu scopul de a evita angajarea răspunderii penale în privința inculpatului. Martorul nu prezintă niciun înscris care să ateste cele susținute (un certificat medico-legal), iar la interpelarea instanței precizează că nu este dispus să formuleze o plângere penală împotriva polițistului care l-a agresat, ceea ce convinge instanța că susținerea în sensul că a fost lovit și forțat pentru a da cele două declarații în faza de urmărire penală este nereală. De altfel, aceasta este explicația oferită constant în fața instanței de către martorii sau de către inculpații care își schimbă declarațiile, însă niciodată afirmațiile de acest gen nu au fost dovedite.
În plus, este surprinzător aspectul că martorul EN arată (în declarația sa din fața instanței) că la momentul când a dat cele două declarații în faza de urmărire penală a spus polițiștilor că nu-și mai amintește nimic din cele întâmplate, iar în fața instanței, la circa 2 ani și jumătate după eveniment, își amintește cu exactitate întreaga derulare a faptelor, deși pretinde că nu s-a consultat cu inculpatul înainte.
Instanța a observat totuși că cele consemnate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii se corelează cu cele relatate de martorul EN în faza de urmărire penală, astfel că va da eficiență declarației sale din această etapă procesuală, înlăturând ca nesinceră declarația din fața instanței, care este făcută în mod vădit în scopul de a induce în eroare.
Cu privire la schimbarea declarațiilor martorului EN, instanța a arătat că:
Potrivit art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 100 din Noul Cod de Procedură Penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală și de către instanța de judecată. Din aceste prevederi legale nu trebuie înțeles că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței de judecată. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 din Noul Cod de Procedură Penală, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul (I.C.C.J., decizia nr. 1975/2005).
Mijloacele de probă prevăzute în art. 97 din Noul Cod de Procedură Penală pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța poate să constate, atunci când declarațiile lor sunt contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Într-o astfel de situație, instanța va reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, iar în prezentul dosar este evident că trebuie să se acorde eficiență declarațiilor martorului EN din faza de urmărire penală.
Simpla retractare de către martori a unor declarații anterioare nu poate produce efectul de a înlătura declarațiile retractate, mai ales atunci când situația de fapt arătată în cuprinsul lor rezultă și din alte probe ale dosarului.
Existența unor contradicții între declarațiile succesive ale aceluiași martor indică falsitatea uneia sau a unora dintre ele, cel puțin în acele elemente asupra cărora poartă contradicția. Simplele retractări ale declarațiilor anterioare de către martori nu justifică, prin ele însele, concluzia că acele declarații nu exprimă adevărul. Împrejurarea că modificările, în conținutul declarațiilor, au intervenit în cursul cercetării judecătorești și că în această fază se statuează cu caracter definitiv asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului nu conferă un mai mare credit revenirii, în raport cu primele declarații.
Este cunoscut că, atunci când s-au respectat regulile procedurale, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care martorii le-au dat în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care aceștia au relatat faptele într-un moment când încă nu au fost în măsură să conceapă strategii de apărare în favoarea inculpatului.
Astfel, instanța a considerat că declarațiile date de martorul EN în cursul urmăririi penale corespund adevărului, având în vedere că au fost luate cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale recunoscute de lege. Informațiile relevate de martor în etapa inițială a urmăririi penale erau proaspete în memoria acestuia, iar martorul nu putea fi supus, la acel moment, unor influențe din partea inculpatului sau a altor persoane interesate în a altera adevărul.
De altfel și aspectul că inculpatul a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală este o dovadă de rea credință, acesta construindu-și în acest timp diverse strategii de apărare. Una dintre aceste metode ale inculpatului de a denatura adevărul în scopul de a se disculpa este plasarea la locul evenimentelor a numitului IAA, care nu este consemnat în procesul-verbal de constatare a infracțiunii ca aflându-se în autoturism la acel moment, nu este menționat de martorul EN în declarațiile de la urmărirea penală și, în mod inexplicabil, nu este amintit nici măcar de inculpat în fața organelor de cercetare penală, deși era în interesul inculpatului să solicite audierea acestuia, întrucât pretinde că el a fost șoferul autoturismului în acea zi. Este evident că acest martor este unul "pro causa";, adus de inculpat în fața instanței strict pentru a-i susține varianta că nu el a condus autoturismul depistat în trafic.
De altfel, declarația martorului IAA nu este deloc plauzibilă, aspectele relatate de el fiind contrazise de celelalte probe din dosar și care se coroborează între ele. Astfel, martorul IAA pretinde că a oprit autoturismul pe care îl conducea și în care se afla cu inculpatul în dreptul Casei de Cultură din orașul Găești, plecând împreună cu inculpatul la magazinele din zonă, unde au stat circa 15 minute. Când cei doi s-au întors, l-au găsit lângă mașina oprită pe martorul EN, care recunoscuse autoturismul inculpatului și aștepta pentru a fi luat la ocazie. Martorul EN are însă o altă variantă, el susține că nu a așteptat lângă mașina oprită, ci a observat autoturismul respectiv circulând pe stradă, condus fiind de martorul IAA, moment în care a făcut semn pentru ca mașina să oprească, a fost remarcat de șofer și a fost luat la ocazie. De asemenea, martorul EN susține că nu știa cui aparținea autoturismul care l-a luat "la ocazie";, însă l-a recunoscut pe martorul IAA la volanul acestuia, pe când martorul IAA arată că martorul EN a așteptat lângă respectiva mașină (care era oprită) tocmai pentru că a recunoscut-o ca fiind a inculpatului LV.
Însăși afirmația martorului IAA că la un moment dat a plecat pe jos pentru a cumpăra benzină, deoarece autoturismul rămăsese în pană, este greu de crezut, deoarece este știut că benzinăriile nu comercializează combustibil în recipiente oarecare ale clienților.
În concluzie, având în vedere toate contradicțiile învederate mai sus și coroborând probe administrate în faza de urmărire penală (procesul-verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor EN, PN și NVS, cererea de analiză din data de 23.11.2012 și buletinul de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar) și înlăturând ca nesincere declarațiile inculpatului și ale martorilor EN și IAA din faza judecății, instanța și-a format convingerea că acuzația formulată împotriva inculpatului LV a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, instanța a reținut că inculpatul LV a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002.
Potrivit art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul (…) de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a refuza nejustificat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea nivelului alcoolemiei avute la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice.
Urmarea imediată a savârșirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 cu intenție directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale și producerea acestui rezultat. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, urmărind producerea rezultatului negativ, care apare ca inevitabil din momentul începerii săvârșirii acțiunii care constituie elementul material al infracțiunii.
Instanța a constatat că, din probele administrate în faza de urmărire penală, reiese că fapta inculpatului este stabilită și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, potrivit art. 72 Cod penal anterior, dispozițiile părții generale a Codului penal anterior, dar și gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite. Astfel, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este o faptă de pericol prin care sunt lezate relațiile sociale cu privire la siguranța circulației pe drumurile publice. Pericolul social concret ridicat al acestei fapte rezultă din toate împrejurările în care a fost comisă infracțiunea de către o persoană care consumase anterior alcool și care a manifestat o atitudine de sfidare a obligațiilor legale care îi reveneau la oprirea în trafic de către organele de poliție.
În concluzie, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală, respectiv fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, astfel că în cauză urmează a opera răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunea comisă.
Având în vedere toate aceste argumente, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 23.11.2012.
Instanța a apreciat că această pedeapsă este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului și cultivarea în conștiința sa a respectului față de valorile sociale. Nu se impune o pedeapsă mai blândă având în vedere că inculpatul a perseverat, pe tot parcursul procesului penal, în încercarea de inducere în eroare cu privire la infracțiunea săvârșită, deși probele din dosar indicau în mod cert contrariul.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior, au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal anterior, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Instanța nu a interzis inculpatului dreptul civil prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior, ținând cont de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici c. României, unde s-a statuat că privarea de dreptul de a vota pentru toți condamnații care execută pedepse și care se aplică în mod automat acestora, indiferent de durata pedepsei lor, de natura sau gravitatea încălcării pe care aceștia au săvârșit-o și independent de situația lor personală, depășește limitele unei aprecieri rezonabile, astfel că este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1.
Întrucât în speță, persoana inculpatului și natura infracțiunii săvârșite nu impun interzicerea dreptului de a vota, a fost exceptată de la aplicare pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, instanța a făcut aplicarea art. 81 Cod penal anterior și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 Cod penal anterior, urmând ca în baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Instanța a lua act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În final, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prezenta sentință penală nu este definitivă.
