Conducerea unui vehicul fără permis de conducere - renunţare la aplicarea pedepsei
Comentarii |
|
Judecătoria GĂEŞTI Sentinţă penală nr. 1130 din data de 27.04.2017
Prin sentința penală nr. 1130 pronunțată la data de 27 aprilie 2017, s-a hotărât astfel:
"1. În temeiul art. 80 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1 și 3 Cod procedură penală:
Renunță la aplicarea pedepsei față de inculpata NMA:
- pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere";, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal, faptă săvârșită la data de 10.10.2015.
În temeiul art. 81 Cod penal:
Aplică un avertisment inculpatei NMA și îi atrage atenția asupra conduitei viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
Ia act că inculpata NMA a fost cercetată în stare de libertate.
2. În temeiul art. 335 alin. 3 Cod penal, cu referire la art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, raportat la art. 74 alin. 1 și 2 Cod penal și la art. 396 alin. 1, 2 și 10 Cod procedură penală:
Condamnă pe inculpatul NC:
- la pedeapsa constând în 2.100 lei amendă penală, sumă ce reprezintă 140 de zile-amendă, cu un cuantum de 15 lei/zi-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal, faptă săvârșită la data de 10.10.2015.
Atrage atenția inculpatului NC asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal, anume:
Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Ia act că inculpatul NC a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 398, raportat la art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură penală:
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în total suma de 300 de lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform art. 408 și următoarele Cod procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2017.";
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești întocmit la data de 10.01.2017 în dosarul nr. 2641/P/2015, au fost trimiși în judecată:
- inculpata NMA, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere";, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal;
- inculpatul NC, pentru săvârșirea infracțiunii de "încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere";, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal.
Din actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:
În data de 10.10.2015, organele de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița, Serviciul Rutier, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal, de către numita NMA și
- încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal, de către numitul NC.
În data de 10.10.2015, organele de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița, Serviciul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control pe raza comunei Gura Șuții, județul Dâmbovița, au depistat în trafic, respectiv pe DC 57 din comună, pe numita NMA, la volanul autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare ..., iar din verificările efectuate au constatat că aceasta nu posedă permis de conducere.
Cu ocazia opririi în trafic a inculpatei NMA, pe locul din dreapta față al autoturismului condus de către aceasta a fost identificat inculpatul NC, proprietarul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., persoană care încredințase inculpatei autoturismul pentru a-l conduce, deși cunoștea că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Audiată în cauză, inculpata a recunoscut faptul că a condus autoturismul mai sus indicat, întrucât promovase proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, iar pentru a-și exersa abilitățile practice i-a solicitat socrului său, inculpatul NC, să o însoțească pe un izlaz din aproprierea comunei. La întoarcere de pe izlazul comunal, la volanul autoturismului a rămas inculpata, circulând pe DC 57 din comuna Gura Șuții aproximativ 200 m, potrivit propriei declarații, după care a fost oprită de organele de poliție.
Inculpatul NC a recunoscut că i-a încredințat autoturismul său inculpatei pentru a exersa câteva manevre de conducere în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere, fiind de altfel de acord ca aceasta să conducă și pe DC 57, însă a invocat faptul că nu avea cunoștință că respectivul drum este drum public.
Din verificările efectuate s-a stabilit că DC 57, drum comunal care face legătura între comunele Gura Șuții și Nucet, este un drum deschis circulației publice, tranzitează localitatea Gura Șuții, este asfaltat și nu au fost identificate indicatoare rutiere/bariere sau alte inscripții vizibile din care să rezulte că drumul ar fi închis circulației publice.
Față de cele mai sus arătate, nu poate fi reținută apărarea inculpatului NC în sensul că nu a cunoscut că DC 57 este drum public.
Inculpata NMA, în cursul urmăririi penale, respectiv la data de 23.03.2016, a obținut permisul de conducere corespunzător categoriei B, iar în perioada 28.07.2015-14.09.2015 a urmat cursurile școlii de conducători auto SC Cvorum Trans SRL.
În drept, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
Fapta inculpatei NMA, care în data de 10.10.2015 a condus pe DC 57 din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului NC, care în data de 10.10.2015 a încredințat autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., proprietatea sa, spre a fi condus de către inculpata NMA pe DC 57 din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, deși cunoștea că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta încredințării unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. 1 sau alin. 2 , faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal.
Ca mijloace de probă, s-au reținut în actul de sesizare a instanței:
- proces-verbal de sesizare din oficiu,
- proces-verbal de depistare,
- declarație suspect/inculpat NMA,
- declarație suspect/inculpat NC,
- proces-verbal de verificare,
- adresa nr. 9425/16.11.2016 emisă de Primăria Comunei Gura Șuții,
- fișe cazier judiciar,
- înscrisuri.
Cu privire la inculpați, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
Inculpata NMA este necunoscută cu antecedente penale.
Inculpatul NC este necunoscut cu antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpații au avut o atitudine sinceră, cooperând cu organele judiciare.
În cauză nu au fost luate măsuri preventive.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 30.01.2017, sub nr. de dosar 523/232/2017.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța a constatat următoarele:
Ca situație de fapt, instanța a reținut că, în data de 10.10.2015, organele de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița, Serviciul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control pe raza comunei Gura Șuții, județul Dâmbovița, au depistat în trafic, respectiv pe DC 57 din comună, pe numita NMA, la volanul autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare ..., iar din verificările efectuate au constatat că aceasta nu posedă permis de conducere.
Cu ocazia opririi în trafic a inculpatei NMA, pe locul din dreapta față al autoturismului condus de către aceasta a fost identificat inculpatul NC, proprietarul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., persoană care încredințase inculpatei autoturismul pentru a-l conduce, deși cunoștea că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Audiată în cauză, inculpata a recunoscut faptul că a condus autoturismul mai sus indicat, întrucât promovase proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, iar pentru a-și exersa abilitățile practice i-a solicitat socrului său, inculpatul NC să o însoțească pe un izlaz din aproprierea comunei. La întoarcere de pe izlazul comunal, la volanul autoturismului a rămas inculpata, circulând pe DC 57 din comuna Gura Șuții aproximativ 200 m, potrivit propriei declarații, după care a fost oprită de organele de poliție.
Inculpatul NC a recunoscut că i-a încredințat autoturismul său inculpatei pentru a exersa câteva manevre de conducere în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere, fiind de altfel de acord ca aceasta să conducă și pe DC 57, însă a invocat faptul că nu avea cunoștință că respectivul drum este drum public.
Din verificările efectuate s-a stabilit că DC 57, drum comunal care face legătura între comunele Gura Șuții și Nucet, este un drum deschis circulației publice, tranzitează localitatea Gura Șuții, este asfaltat și nu au fost identificate indicatoare rutiere/bariere sau alte inscripții vizibile din care să rezulte că drumul ar fi închis circulației publice.
Față de cele mai sus arătate, nu poate fi reținută apărarea inculpatului NC în sensul că nu a cunoscut că DC 57 este drum public.
Inculpata NMA, în cursul urmăririi penale, respectiv la data de 23.03.2016, a obținut permisul de conducere corespunzător categoriei B, iar în perioada 28.07.2015-14.09.2015 a urmat cursurile școlii de conducători auto SC Cvorum Trans SRL.
În drept, instanța reține că fapta inculpatei NMA, care în data de 10.10.2015 a condus pe DC 57 din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului NC, care în data de 10.10.2015 a încredințat autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ..., proprietatea sa, spre a fi condus de către inculpata NMA pe DC 57 din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, deși cunoștea că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta încredințării unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. 1 sau alin. 2 , faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal.
Situația de fapt reținută de instanță reiese din următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de sesizare din oficiu,
- proces-verbal de depistare,
- declarație suspect/inculpat NMA,
- declarație suspect/inculpat NC,
- proces-verbal de verificare,
- adresa nr. 9425/16.11.2016 emisă de Primăria Comunei Gura Șuții,
- fișe cazier judiciar,
- înscrisuri.
Prin încheierea pronunțată în procedura de cameră preliminară judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cu privire la inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
În faza judecății, inculpații au solicitat să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cereri care au fost puse în discuție și admise de instanță, cu concluzii în același sens din partea reprezentantului Ministerului Public.
A fost încuviințată inculpatei NMA proba cu înscrisuri în circumstanțiere, înscrisuri pe care le-a depus la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, inculpații și-au manifestat acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală, cu cele administrate în faza judecății, instanța a reținut că:
- inculpatul NC a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere";, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal;
- inculpata NMA a săvârșit fapta pentru care este trimisă în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere";, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal.
Tot pe baza probelor, instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în rechizitoriu există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.
Cu privire la inculpata NMA:
Potrivit art. 80 alin. 1 și 2 Cod penal, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
- în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:
- infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
- față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
- infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;
- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.
În prezenta speță, instanța a apreciat că fapta dedusă judecății are o gravitate redusă, atât raportat la natura și la întinderea urmărilor, cât și raportat la mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit.
De asemenea, în raport de persoana celei care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, de conduita avută anterior comiterii acestei infracțiuni, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra inculpatei.
Scopul pedepsei este acela de a asigura reeducarea, dar și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar pentru această inculpată, cu siguranță, aspectul că a trecut prin cercetarea penală și prin etapa judecății a reprezentat o experiență suficient de dură încât ea să conștientizeze semnificația faptei săvârșite și gravitatea acesteia, în sensul că se puteau produce urmări negative importante.
Instanța a avut în vedere vârsta acesteia, lipsa antecedentelor penale, faptul că cele întâmplate au constituit un incident izolat. Inculpata a cooperat cu organele de urmărire penală, nu a încercat să îngreuneze cercetările sau să zădărnicească aflarea adevărului.
Scopul urmărit de inculpată este, de asemenea, de luat în calcul, ea dorea să exerseze pentru că absolvise cursurile unei școli de conducători auto și urma să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere, lucru care s-a și realizat în cursul urmăririi penale. În plus, inculpata a intenționat să efectueze manevre cu autoturismul pe un izlaz, dar la întoarcere a pătruns pe drumul public, la volanul autovehiculului, conducând însă pe o distanță scurtă, fiind oprită de organele de poliție. Săvârșirea faptei poate fi pusă pe seama lipsei experienței de viață specifice vârstei, iar pedeapsa nu trebuie să reprezinte neapărat un mijloc de coerciție, mai ales că, în acest caz, instanța a apreciat că inculpata a învățat o lecție importantă prin simplul fapt că i s-a întocmit prezentul dosar penal. De asemenea, nu s-au produs urmări concrete, iar față de distanța scurtă parcursă se poate considera că pericolul pentru siguranța circulației pe drumurile publice a fost minim. Inculpata este cea care a declarat că a condus doar 200 m, dar cât timp organele de urmărire penală nu au dovedit ceva în sens contrar, orice dubiu se interpretează în favoarea celei acuzate, conform principiului "in dubio pro reo";, astfel că instanța a apreciat că declarația sa cu privire la distanța scurtă parcursă corespunde adevărului.
S-a mai avut în vedere și faptul că inculpata nu era o persoană total lipsită de abilități practice în a conduce autoturisme, din moment ce absolvise cursurile unei școli de șoferi. Cu atât mai mult, faptul că a avut acceptul socrului său de a conduce pe acel segment de drum, socrul său fiind o persoană matură, cu experiență de viață, probabil văzut la fel ca un părinte de către inculpată, i-a creat acesteia reprezentarea că nu face nimic rău, nimic anormal, că este în regulă să aibă acea conduită, de a conduce autoturismul pe acel traseu.
În plus, conform înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar, inculpata este licențiată în drept, a terminat facultatea cu o medie mare, are un loc de muncă stabil, decent, corespunzător studiilor finalizate (într-un birou notarial), are caracterizări foarte bune de la angajatorul său și de la primarul localității de domiciliu.
O condamnare sau chiar o pedeapsă cu amânarea aplicării ar avea un impact major asupra viitorului inculpatei, s-ar constitui într-un "stigmat"; asupra acesteia, or inculpata are posibilități reale de a-și construi o carieră, la acest moment aflându-se la debut și de a se dezvolta armonios pe toate planurile. Nu este deci oportun a compromite perspectivele unei tinere care, în opinia instanței, prezintă suficiente garanții că nu își va relua conduita infracțională, nu va mai intra în conflict cu legea penală, întrucât experiența neplăcută pe care a reprezentat-o pentru ea acest dosar penal a fost suficientă pentru a o responsabiliza și pentru a cultiva în conștiința sa respectul față de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Față de aceste argumente cu privire la persoana inculpatei, instanța a apreciat că reeducarea sa se poate realiza cu ușurință, astfel că aplicarea unei pedepse apare ca inoportună, inculpata se poate îndrepta și dacă se va dispune o renunțare la aplicarea pedepsei și, în consecință, un avertisment. Aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău, decât să ajute la recuperarea inculpatei, care nu a mai nesocotit până la acest moment legea penală, astfel că se poate presupune, în mod rezonabil, că cele întâmplate au reprezentat un incident izolat, posibilitatea de a mai săvârși în viitor infracțiuni fiind una foarte redusă.
Potrivit art. 81 Cod penal, când dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică infractorului un avertisment. Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
Având în vedere toate aceste argumente, instanța a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata NMA, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere";, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 1 Cod penal, faptă săvârșită la data de 10.10.2015.
Cu privire la inculpatul NC:
Instanța a constatat că, din probele administrate în faza de urmărire penală, reiese că fapta inculpatului (încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal) este stabilită și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Având în vedere dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală de care beneficiază inculpatul ca urmare a recunoașterii vinovăției, instanța a procedat la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o pătrime.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, conform art. 74 alin. 1 Cod penal (criteriile generale de individualizare a pedepsei):
- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii;
- starea de pericol creată pentru valorile ocrotite;
- aspectul că inculpatul este infractor primar;
- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
- nivelul de educație al inculpatului și vârsta acestuia;
elemente care au condus la convingerea instanței că alegerea amenzii ca posibilitate de sancționare a faptei, sancțiune prevăzută alternativ cu închisoarea de textul de lege incriminator, este suficientă pentru atingerea scopului preventiv, educativ și coercitiv al pedepsei.
Instanța nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, deoarece nu au fost identificate împrejurări care să se încadreze în dispozițiile art. 75 alin. 2 Cod penal.
În concluzie, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, astfel că în cauză urmează a opera răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunea comisă.
Instanța a apreciat că pentru acest inculpat nu este oportună renunțarea la aplicarea pedepsei, deoarece prin prisma vârstei, a experienței de viață și în calitatea sa de posesor de permis de conducere de circa 16 ani - la data comiterii faptei, așa cum reiese din propria declarație, el trebuia să conștientizeze semnificația faptei săvârșite și gravitatea acesteia, în sensul că se puteau produce urmări negative importante, atât pentru el și pentru inculpata pe care o însoțea, cât și pentru ceilalți participanți la traficul rutier.
Pentru aceste considerente, instanța a condamnat pe inculpatul NC la pedeapsa constând în 2.100 lei amendă penală, sumă ce reprezintă 140 de zile-amendă, cu un cuantum de 15 lei/zi-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 3 Cod penal, faptă săvârșită la data de 10.10.2015.
S-a atras atenția inculpatului NC asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal, anume: dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
În final, ambii inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
Sentința penală nu a rămas încă definitivă, fiind declarat apel de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.