Contract de prestări servicii de telefonie mobilă , clauză abuzivă referitoare la perceperea penalităţilor de întârziere – criterii de apreciere a existenţei dezechilibrului contractual .
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 1086 din data de 21.06.2016
Caracterul abuziv al clauzei penale - care conferă operatorului de telefonie dreptul de a percepe penalități de întârziere de 0,5 % , pentru fiecare zi de întârziere în plata acestor servicii - trebuie apreciat în concret prin raportare la următoarele elemente : clauza instituie penalități de întârziere într-un cuantum care atinge 182,5 % pe an ; clauza penală nu a fost negociată cu consumatorul ; paguba efectiv suferită prin neplata debitului principal trebuie raportată la dobânda legală anuală , care a fost în cursul anului 2014 de 6,75 % . dezechilibrul contractual vizează obligația reală a clientului serviciului de telefonie mobilă - prevăzută contractual - de a plăti penalități pentru întârzierea la plată de 182,5 % pe an și dreptul corelativ al operatorului de servicii de a-și recupera prejudiciul încercat prin încasarea cu întârziere sau prin neîncasarea prețului serviciilor prestate ; acest prejudiciu , constând în imposibilitatea folosirii unităților monetare în activitatea comercială , pentru obținerea de profit , trebuie examinat în raport cu criterii obiective , cum ar fi dobânda legală (deja menționată) ori dobânda bancară pentru depozite la termen ( de aproximativ 1,50 % în 2014) sau randamentul unui fond de investiții cu risc ridicat (evaluat de presa economică de specialitate la maxim 45 %) ; trebuie remarcat faptul că nici unul dintre criteriile reținute nu poate aduce concluzia că societatea apelantă ar fi putut obține, în oricare dintre modalitățile amintite , o rată de creștere a sumei reprezentând debit principal de 182 % ; în alte cuvinte , prejudiciul efectiv suferit nu justifică perceperea unor penalități de întârziere într-un cuantum întreit față de valoarea reală a prețului serviciilor oferite clientului , cu atât mai mult cu cât recurenta nu a propus nici un alt criteriu esențial și nu a solicitat administrarea oricărei alte probe susceptibile a fi folosite în combaterea caracterului abuziv.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 23102/212/2015, reclamanta SC V.R. SA a solicitat obligarea pârâtei N.G.L. la plata sumei de 899,44 lei - preț al serviciilor de telefonie mobilă , la care se adaugă 1203,23 de lei - penalități de întârziere de 0,5 % , aferente debitului principal , 1350,16 lei - taxă pentru rezilierea contractelor înainte de termen și cheltuielile de judecată ocazionate de proces .
În motivarea cererii , reclamanta susține că are o creanță certă, lichidă si exigibilă izvorâtă din contractele de telefonie mobilă încheiate la data de 16.08.2014 , 21.08.2014 și 16.08.2014 între SC V.R. SA și pârâtă , în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale in valoare de 2249,6 lei , ce nu au fost achitate ; în drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270 și 1516 cod civil .
În dovedirea pretențiilor , reclamanta a depus contractele de prestări servicii de telefonie , facturi fiscale și dovada notificării debitorului asupra declanșării procesului .
Legal citată , pârâta nu a formulat întâmpinare , lipsind la judecata pricinii .
Prin sentința civila nr. 13620/18.11.2015 , acțiunea a fost admisă în parte , dispunându-se obligarea pârâtei la plata următoarelor sume : 899,44 lei - preț al serviciilor de telefonie mobilă și 200 de lei - cheltuieli de judecată ; prin aceeași hotărâre au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții patrimoniale ale reclamantei , referitoare la plata penalităților de întârziere și a taxei de reziliere .
Pentru a pronunța aceasta hotărâre , instanța de fond a statuat că între pârât si reclamantă au fost încheiate trei contracte de prestări servicii de telefonie mobilă , în executarea cărora au fost emise facturi fiscale rămase restante ; întrucât pârâta nu a demonstrat probatoriu existența unei cauze legitime exoneratoare de răspundere , iar condițiile angajării răspunderii contractuale sunt îndeplinite cumulativ , pârâta trebuie îndatorată la plata debitului principal ; în ce privește penalitățile de întârziere pretinse, Judecătoria Constanța a reținut ca art. 6.1 din contractele încheiate de părți prevede - pentru sumele neplătite la termen - că beneficiarul serviciilor de telefonie va plăti penalități de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere , până la plata integrală a datoriei ; însă, cum în convenția părților a fost inserată o clauza abuzivă , a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 77-80 din Legea nr. 296/2004 , care conferă autorității judiciare posibilitatea de a o cenzura în sensul limitării penalităților de întârziere la nivelul debitului principal ; concluzia se întemeiază pe Directiva Comunității Europene nr. 93/13, valorificată de Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa ; daunele interese pretinse pentru rezilierea contractului nu pot fi de asemenea acordate , atât timp cât reclamanta nu a dovedit că a notificat pârâta asupra rezilierii contractelor .
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel de către reclamantă , prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței , în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată , cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în ambele faze ale procesului .
In motivarea căii de atac , apelanta susține că dreptul său de a percepe penalitățile de întârziere de 0,5 % curse de la scadența fiecărei facturi fiscale și până la data plății integrale a debitului principal este consacrat prin înseși convențiile părților ; de același regim juridic beneficiază și daunele interese rezultate din încetarea contractelor înainte de termen , care au fost înlăturate nejustificat de către prima instanță ; caracterul abuziv al unei clauze trebuie raportat la existența certă a unui dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților , fără ca în cauză să fie dovedit un asemenea prejudiciu adus clientului serviciilor de telefonie mobilă ; contractele au fost acceptate integral de către pârâtă , care avea posibilitatea de a opta între diferitele servicii existente pe piața de telefonie mobilă ; ca temei juridic au fost invocate prevederile art. 1032 Cod Procedură Civilă .
Legal citat, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare și nici cereri probatorii , lipsind la judecata căii de atac .
Apelul este nefondat.
Titularul căii de atac solicită re-aprecierea instanței de control judiciar a caracterului abuziv al clauzei penale .
Astfel cum judicios a statuat și prima instanță , părțile sunt legate convențional prin încheierea unor contracte de prestări servicii de telefonie mobilă ; părțile au convenit asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor pe care si le-a asumat, prin inserarea în art. 6.1 din contracte a unei clauze penale ce prevede : pentru sumele neplătite la termen, clientul va plăti penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume"; .
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 4 și 6 din Legea 193/2000 , care ar conferi fie posibilitatea lipsirii de efecte juridice a clauzei penale cu caracter abuziv , fie pe aceea a limitării acestor penalități la nivelul debitului.
Caracterul abuziv - pus în discuție pe cale incidentală de către prima instanță - trebuia apreciat în concret de către aceasta prin raportare la următoarele elemente :
- clauza instituie penalități de întârziere într-un cuantum care atinge 182,5 % pe an ;
- clauza penală nu a fost negociată cu consumatorul ;
- paguba efectiv suferită prin neplata debitului principal trebuie raportată la dobânda legală anuală , care a fost în cursul anului 2014 de 6,75 % .
În examinarea caracterului abuziv al clauzei care stipulează penalități de întârziere, trebuie avute în vedere următoarele dispoziții :
- în baza art. 11 alin. 2 din Constituție , tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
- la 11.03.2008 Parlamentul României a ratificat Tratatele de la Lisabona privind Uniunea Europeană și funcționarea Uniunii Europene , primul dintre acestea reglementând decizia, ca izvor al dreptului comunitar ( art. 288 ) , definind-o drept act juridic al Uniunii , obligatoriu în toate elementele sale pentru fiecare stat membru destinatar , cu privire la rezultatul care trebuie atins , lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele ;
- art. 3 și 6 din Directiva 93/13/CEE stipulează că o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care , în contradicție cu cerința de bună credință , provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract , în detrimentul consumatorului , respectiv că statele membre stabilesc că toate clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor , în conformitate cu legislația națională , nu creează obligații pentru consumator , iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze , în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive;
- în aplicarea directivei amintite , Curtea Europeană de Justiție a statuat , prin două decizii de speță ( C-40/2008 și C-243/2008 ) că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă , instanța nu o aplică , exceptând cazul în care consumatorul se opune precum și că instanța națională sesizată cu o cerere de executare silită a unei hotărâri arbitrale care a dobândit autoritatea de lucru judecat, pronunțată în lipsa consumatorului, este obligată, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzei arbitrale cuprinse într un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, în măsura în care, potrivit normelor de procedură interne, aceasta poate realiza o asemenea apreciere în cadrul unor acțiuni similare de natură internă.
- legiuitorul național a transpus directiva menționată în cuprinsul legilor 193/2000 și 296/2004 republicată ; art. 6 din legea 193/2000 are următorul cuprins : clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului , iar contractul se va derula în continuare , cu acordul consumatorului , numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua ; art. 80 din legea 296/2004 republicată prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul , dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei , cum ar fi contractele pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Or , este dincolo de orice îndoială că nici unul dintre contractele încheiate de către intimat cu operatorul multinațional de telefonie mobilă nu este rezultatul negocierii individuale , ci se prezintă sub forma unui contract de adeziune , pre-tipărit , care îmbracă titulatura unor condiții generale ce însoțesc informațiile concrete ale tipului de abonament și calității părților ; din acest punct de vedere , contractele nu sunt negociate în mod clar cu consumatorul .
Sunt determinate clar acele drepturi și obligații cu privire la care se constată existența unui dezechilibru substanțial , care vizează obligația reală a clientului serviciului de telefonie mobilă - prevăzută contractual - de a plăti penalități pentru întârzierea la plată de 182,5 % pe an și dreptul corelativ al operatorului de servicii de a-și recupera prejudiciul încercat prin încasarea cu întârziere sau prin neîncasarea prețului serviciilor prestate ; acest prejudiciu , constând în imposibilitatea folosirii unităților monetare în activitatea comercială , pentru obținerea de profit , trebuie examinat în raport cu criterii obiective , cum ar fi dobânda legală (deja menționată) ori dobânda bancară pentru depozite la termen ( de aproximativ 1,50 % în 2014 ) sau randamentul unui fond de investiții cu risc ridicat (evaluat de presa economică de specialitate la maxim 45 %) ; trebuie remarcat faptul că nici unul dintre criteriile reținute nu poate aduce concluzia că societatea apelantă ar fi putut obține, în oricare dintre modalitățile amintite , o rată de creștere a sumei reprezentând debit principal de 182 % ; în alte cuvinte , prejudiciul efectiv suferit nu justifică perceperea unor penalități de întârziere într-un cuantum întreit față de valoarea reală a prețului serviciilor oferite clientului , cu atât mai mult cu cât recurenta nu a propus nici un alt criteriu esențial și nu a solicitat administrarea oricărei alte probe susceptibile a fi folosite în combaterea caracterului abuziv .
În raport de legislația relevantă și de jurisprudența instanței europene - devenită obligatorie pentru statele membre în virtutea tratatelor de aderare , caracterul abuziv al clauzei penale reprezintă așadar o creație a dreptului comunitar constând într-o sancțiune de drept civil , care are ca efect lipsirea - pentru viitor - de efecte juridice a dispoziției contractuale , implicând atât o cauză de ineficacitate concomitentă cu momentul încheierii actului cât și o hotărâre judecătorească ; caracterul abuziv se aplică oricărui contract încheiat de către un comerciant cu un consumator persoană fizică ( inclusiv contractelor de telefonie mobilă ) , fiind posibilă constatarea sa din oficiu , inclusiv în etapa executării silite , astfel încât sarcina probei revine autorității judiciare ; efectul reținerii caracterului abuziv se referă la ineficacitatea clauzei respective pentru viitor .
În funcție de elementele examinate se va reține caracterul abuziv al clauzei penale impuse intimatului pârât de către societatea apelantă prin contractele de adeziune de care se prevalează SC V R SA .
Taxa de reziliere solicitată de către reclamanta apelantă în condițiile art. 10.2 din convenția părților a fost în mod judicios respinsă de către Judecătoria Constanța , atât timp cât nu s-a demonstrat probatoriu data constatării de către furnizorul de telefonie mobilă a intervenirii pactului comisoriu de ultim grad ; din acest punct de vedere , la dosar a fost depusă de către apelantă doar notificarea propriu-zisă asupra rezilierii contractelor , nu și dovada comunicării acesteia către intimata pârâtă .
Pentru considerentele prezentate, instanța de apel reține ca sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor amintite ; întrucât nu există alte motive de ordine publică care să conducă la schimbarea sau anularea hotărârii , se va dispune respingerea apelului , ca nefondat .
