Dare de mita. Jurisprudență Dare de mită
Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 22 din data de 13.10.2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SENTINȚA PENALĂ NR. 22
Ședința publică din 13 octombrie 2016
PREȘEDINTE : ……………….
GREFIER : …………….
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii penale pornite împotriva inculpaților B. L. P., B. J. și B. Z., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile asupra cauzei de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C.proc.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.
Fără citarea părților, cf. art. 405 al. 2 C.p.p.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 septembrie 2016, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 6 octombrie 2016 și respectiv 13 octombrie 2016.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 697/P/2015 din 24.12.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna sub dosar nr. ……….. la data de 06.01.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- B. L. P. - fiul lui J. și Z., născut la data de ………. în mun. ……….., jud. …., domiciliat în ………., jud. ……., posesor al C.I., seria …, nr. …….., CNP ……., pentru comiterea infracțiunii de "dare de mită";, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod Penal
- B. J., fiul lui P. și A., născut la data de …….., în sat… (com. ….), jud. …., domiciliat în sat. …….. jud. ……., posesor CI, seria ……, nr. ……., CNP ……., pentru comiterea infracțiunii de "dare de mită";, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod Penal
- B. Z., fiica lui G. și A., născută la data de ……, în oraș …., jud. …., domiciliată în sat. ………. jud. …., posesoare CI, seria .., nr. …, CNP ….., trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de "dare de mită";, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod Penal
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că la data de 12.12.2015, agentul șef principal de poliție B. V., din cadrul Postului de Poliție ….., jud. Covasna, a formulat un denunț către organele de poliție judiciară din cadrul D.G.A - S.J.A Covasna, în care a arătat următoarele :
La data de 11.12.2015, în jurul orei 16.30, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind circulația rutieră pe drumurile publice din loc. …., jud. ……, a depistat în trafic autoturismul condus de către numitul B. L. P., care conducea autovehiculul înmatriculat sub nr. ……, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și sub influența băuturilor alcoolice. Procedând la înregistrarea dos. penal 104590/11.12.2015 și efectuarea actelor de urmărire penală urgente, B. L. P. dar și părinții acestuia, B. J. și B. Z. le-au oferit agenților de poliție B. V. respectiv B. V., sume de bani, în forinți, cu scopul de a-i determina pe agenți să nu-și exercite atribuțiunile legale vizând constatarea și sancționarea penală a numitului a B. L. P..
Se arată că din materialul probatoriu administrat în cauză au rezultat următoarele:
Agentul șef principal de poliție B. V., respectiv agentul principal de poliție B. V., își desfășoară activitatea în cadrul Postului de Poliție …., fiind organe de cercetare penală, cu atribuții generale vizând, printre altele, constatarea infracțiunilor, instrumentarea lucrărilor penale și efectuarea urmăririi penale.
În exercitarea activității lor, la data de 11.12.2015, în jurul orei 1530, agenții de poliție B. V. și B. V. s-au deplasat, cu autoturismul de serviciu, înmatriculat sub nr. MAI …., pe raza comunei Ojdula, pentru a efectua cercetarea la fața locului vizând accidentul de trafic rutier provocat de inculpatul B. L. P., care a condus pe drumurile publice din localitate autovehiculul înmatriculat sub nr. ……., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, după ce consumase băuturi alcoolice. La fața locului au venit și părinții inculpatului B. L. P., inculpații B. J. și B. Z..
După efectuarea cercetării la fața locului, inculpatul B. L. P. a fost condus la sediul P.P. Ojdula, pentru efectuarea unor investigații suplimentare. Între timp, la sediul postului de poliție Ojdula au venit și inculpații B. Z. și B. J.. Agentul de poliție B. V. s-a deplasat cu autoturismul de serviciu, împreună cu inculpatul B. L. P. la Spitalul din mun. Tg. Secuiesc, pentru a i se preleva probe biologice conducătorului auto. Agentul de poliție B. V. a rămas la sediul P.P. Ojdula, continuând să efectueze verificări în cauză, în prezența inculpatului B. J. și a inculpatei B. Z.. Potrivit declarației martorului B. V., după ce inculpata B. Z. a părăsit sediul P.P. Ojdula, în timp ce îl audia pe inculpatul B. J., acesta, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a întrebat pe agentul de poliție cum ar putea "să-l salveze"; pe fiul său, inculpatul B. L. P., după care, s-a ridicat de la birou, a scos dintr-un buzunar portofelul și ținându-l în mână i-a spus că-i dă suma de 2.000 lei, pentru ca agentul de poliție să facă în așa mod încât fiul inculpatului B. J., inculpatul B. L. P., să scape nevinovat. În aceeași declarație, martorul B. V. arată că l-a refuzat pe inculpatul B. J. după care i-a atras atenția, în limba maghiară, că ceea ce face el este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, inculpatul B. J. răspunzându-i, râzând, că știe, dar totuși ar fi bine ca agentul de poliție să rezolve cazul fiului său. În cuprinsul declarației sale, inculpatul B. J. neagă această discuție, arătând, totodată, că se afla sub influența alcoolului consumat anterior accidentului în care a fost implicat fiul său. La discuție nu au mai participat alte persoane.
Între timp, inculpata B. Z. s-a deplasat, cu un autoturism închiriat de nora ei, la Spitalul municipal Tg. Secuiesc, pentru a-l căuta pe inculpatul B. L. P..
În jurul orei 1945, agentul de poliție B. V. a revenit la sediul postului de poliție, împreună cu inculpatul B. L. P. și cu mama acestuia, inculpata B. Z.. Din declarația martorului B. V. rezultă că, în timpul deplasării, la întoarcere, inculpata B. Z. ar fi încercat să îl corupă, oferindu-i bani, cu scopul ca agentul de poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind efectuarea de cercetări față de inculpatul B. L. P.. Agentul de poliție a refuzat să primească banii, neindividualizați, oprind activitatea inculpatei B. Z.. Aceasta din urmă neagă această faptă, la fel și inculpatul B. L. P..
În sediul postului P.P. Ojdula, martorul B. V. le-a comunicat inculpaților B. L. P. și B. Z. faptele pentru care este cercetat primul, traducerea din limba română în limba maghiară fiind asigurată de către B. V.. În aceste condiții, inculpata B. Z. a scos din buzunar un "teanc de bancnote";, forinți, pe care a încercat să-i ofere celor doi polițiști pentru ca aceștia să nu formeze dosar penal împotriva inculpatului B. L. P.. Polițiștii au refuzat mita oferită de către inculpata B. Z., după care agentul de poliție B. V. le-a solicitat celor doi să se prezinte în data de 14.12.2015 la ora 0900 la sediul P.P. Ojdula pentru continuarea cercetărilor. La acest moment, inculpatul B. L. P. ar fi asistat pasiv la activitatea infracțională desfășurată de mama sa, inculpata B. Z., deși era principalul beneficiar al scopului săvârșirii infracțiunii de "dare de mită";. Aspectele rezultă din declarațiile martorilor B. V. și B. V. însă nu sunt confirmate de către inculpații B. L. P. și B. Z., care neagă orice tentativă de mituire a celor doi polițiști, anterior datei de 14.12.2015. Aspectele susținute de inculpați nu pot servi aflării adevărului, deoarece activitatea infracțională inițiată în data de 11.12.2015 de către cei trei inculpați a fost reiterată la data de 14.12.2015, cu ocazia flagrantului.
În continuare, agenții de poliție au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu și au înregistrat lucrarea penală cu nr. 104590/11.12.2015 (înregistrată cu nr. 1663/P/2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc) împotriva inculpatului B. L. P., pentru săvârșirea faptelor prevăzute de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal și art. 335 alin. 1 Cod penal. Dosarul penal a fost repartizat pentru efectuarea urmăririi penale agentului de poliție B. V..
După ce au analizat faptele săvârșite de cei trei inculpați, agenții de poliție B. V. și B. V. au denunțat fapta, fiind înregistrat prezentul dosar penal, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, denunțul în formă scrisă fiind întocmit de către B. V., la 12.12.2015.
La data de 14.12.2015, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus autorizarea folosirii în cauză, în calitate de investigatori cu identitate reală, a agenților de poliție B. V. și B. V., în vederea probării faptelor denunțate.
În aceste condiții, la data de 14.12.2015 în jurul orei 0900 organele de cercetare ale DGA-SJA Covasna, delegate în cauză, au surprins în flagrant pe inculpații B. L. P., B. J. și B. Z., după ce i-au oferit agentului de poliție B. V., în baza promisiunilor anterioare, suma totală de 450 lei, 15.000 de forinți și un pachet cu cafea marca TCHIBO de 1 kg, cu scopul de a-l determina pe agentul de poliție să nu-și exercite atribuțiunile legale vizând constatarea și cercetarea penală a numitului a B. L. P., cercetat în dosarul penal nr. 1663/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal și art. 335 alin. 1 Cod penal.
Astfel, din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, coroborat cu procesul-verbal de redare a convorbirilor și comunicărilor înregistrate audio și video, declarațiile martorilor B. V. și B. V. și declarațiile inculpaților B. L. P., B. J. și B. Z. rezultă că, la ora 09.00, după cum s-a stabilit anterior, inculpații s-au prezentat la sediul postului de poliție Ojdula, unde au intrat în biroul unde se aflau agenții de poliție B. V. și B. V.. Cu ocazia aducerii la cunoștință a faptului că inculpatul B. L. P. este cercetat pentru infracțiuni săvârșite la regimul circulației, comunicare efectuată de agentul de poliție B. V. și tradusă în limba maghiară de agentul de poliție B. V., cei trei inculpați au reiterat oferta de mită, agentului de poliție B. V., cu scopul ca inculpatul B. L. P. să nu fie trimis în judecată, în penal, urmând ca daunele provocate de acesta să fie acoperite de inculpați, aspecte probatorii ce reies din interceptările efectuate în cauză.
În cauză s-au administrat următoarele mijloace de probă:
- declarațiile martorilor B. V. și B. V. ( f. 49-58)
- înscrisuri aflate la dosarul penal nr. 1663/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc (f. 61-68)
- procese-verbale întocmite de investigatori (f. 59-60)
- proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante însoțit de suportul optic având fixate imaginile filmate cu ocazia activității și planșa cu fotografiile judiciare (f. 11-15)
- proces-verbal de redare a convorbirilor și comunicărilor interceptate în mediul ambiental purtate între investigatori și inculpați (f. 21-23)
- imaginile privind convorbirile și comunicările interceptate în mediul ambiental purtate între investigatori și inculpați, fixate pe DVD-ul inscripționat PTCV/297MS/2015
- imaginile privind convorbirile și comunicările interceptate în mediul ambiental purtate între investigatori și inculpați, fixate pe DVD-ul inscripționat PTCV/297MS/2015
- declarațiile inculpaților B. L. P., B. J. și B. Z., însoțite de suporturile optice vizând înregistrarea acesteia (f. 26-34, 37-45)
În conformitate cu art. 344 alin. 2 Cod procedură penală, s-a procedat la comunicarea rechizitoriului către inculpați la adresa de domiciliu, aceștia primind actul de inculpare la data de 08.01.2016, prin inculpata B. Z., astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu acea ocazie și depus la dosar (filele 5-7).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Agentul șef principal de poliție B. V., respectiv agentul principal de poliție B. V., își desfășoară activitatea în cadrul Postului de Poliție ….., ca organe de cercetare penală.
Astfel cum au declarat cei doi atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, în exercitarea activității lor, la data de 11.12.2015, în jurul orei 1530, ambii s-au deplasat cu autoturismul de serviciu, înmatriculat sub nr. MAI ….., pe raza comunei Ojdula, pentru a efectua cercetarea la fața locului vizând accidentul de trafic rutier provocat de inculpatul B. L. P., care a condus pe drumurile publice din localitate autovehiculul înmatriculat sub nr. ….., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, după ce consumase băuturi alcoolice, tamponând un alt vehicul parcat pe marginea drumului. La fața locului au venit și părinții inculpatului B. L. P., inculpații B. J. și B. Z..
După efectuarea cercetării la fața locului, inculpatul B. L. P. a fost condus la sediul P.P. Ojdula, pentru efectuarea unor investigații suplimentare, iar apoi, întrucât nu a cooperat la testarea cu etilotestul, agentul de poliție B. V. l-a condus cu autoturismul de serviciu la Spitalul din mun. Tg. Secuiesc, pentru a i se preleva probe biologice. Agentul de poliție B. V. a rămas la sediul P.P. Ojdula, continuând să efectueze verificări în cauză, în prezența inculpatului B. J. și a inculpatei B. Z.. Potrivit declarației martorului B. V., după ce inculpata B. Z. a părăsit sediul P.P. Ojdula, în timp ce îl audia pe inculpatul B. J., acesta, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a întrebat pe agentul de poliție cum ar putea "să-l salveze"; pe fiul său, inculpatul B. L. P., după care s-a ridicat de la birou, a scos dintr-un buzunar portofelul și ținându-l în mână i-a spus că-i dă suma de 2.000 lei, pentru ca agentul de poliție să procedeze în modalitatea sugerată. În continuare, martorul B. V. arată că l-a refuzat pe inculpatul B. J. după care i-a atras atenția, în limba maghiară, că ceea ce face el este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, acesta răspunzându-i, râzând, că știe, dar totuși ar fi bine ca agentul de poliție să rezolve cazul fiului său. În cuprinsul declarației sale, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul B. J. neagă această discuție.
Între timp, inculpata B. Z. s-a deplasat cu un autoturism la Spitalul municipal Tg. Secuiesc, pentru a-și căuta fiul, respectiv pe inculpatul B. L. P.. Cei doi au revenit în localitatea Ojdula cu autoturismul de poliție, condus de agentul B. V., care arată că pe timpul deplasării, la întoarcere, inculpata B. Z. ar fi încercat să îl corupă, oferindu-i bani, cu scopul de a-l determina să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind efectuarea de cercetări față de fiul său. Agentul de poliție a refuzat să primească banii, stopând încercările în acest sens ale inculpatei, care a negat acest demers.
La întoarcerea în aceeași seară în sediul postului P.P. Ojdula, cei doi polițiști i-au comunicat inculpatului B. L. P. să se prezinte în data de 14.12.2015 pentru continuarea cercetărilor, B. Z. încercând continuarea "negocierilor"; cu cei doi agenți, conform declarațiilor acestora din urmă.
În continuare, lucrătorii de poliție au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu și au înregistrat lucrarea penală cu nr. 104590/11.12.2015 (înregistrată cu nr. 1663/P/2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc) împotriva inculpatului B. L. P., pentru săvârșirea faptelor prevăzute de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal și art. 335 alin. 1 Cod penal. Dosarul penal a fost repartizat pentru efectuarea urmăririi penale agentului de poliție B. V..
În aceste condiții, la data de 14.12.2015 în jurul orei 0900 organele de cercetare ale DGA-SJA Covasna, delegate în cauză, i-au surprins în flagrant pe inculpații B. L. P., B. J. și B. Z., după ce i-au oferit agentului de poliție B. V., în baza promisiunilor anterioare, suma totală de 450 lei, 15.000 de forinți și un pachet cu cafea marca TCHIBO de 1 kg, cu scopul de a-l determina pe agentul de poliție să nu-și exercite atribuțiile legale vizând constatarea și cercetarea penală a numitului a B. L. P..
Astfel, din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, coroborat cu procesul-verbal de redare a convorbirilor și comunicărilor înregistrate audio și video, declarațiile martorilor B. V., B. V. și declarațiile inculpaților B. L. P., B. J. și B. Z. rezultă că, la ora 09.00, după cum stabiliseră anterior, inculpații s-au prezentat la sediul postului de poliție Ojdula, unde au intrat în biroul celor doi agenți de poliție. Cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii inculpatului B. L. P., efectuată de către agentul de poliție B. V. și tradusă în limba maghiară de agentul de poliție B. V., cei trei inculpați au reiterat oferta de mită către cel dintâi, cu scopul ca inculpatul B. L. P. să nu fie trimis în judecată în dosarul penal nou format.
Cei trei inculpați au negat fiecare în fața instanței oferirea banilor în scopul de a-l determina pe agentul de poliție să nu-și îndeplinească obligațiile legale, învederând că singurul scop al înmânării acestora a fost acela de a acoperi reparațiile mașinii avariate prin manevra ilicită a inculpatului B. L. P., din data de 11.12.2015.
Instanța reține însă că declarațiile inculpaților sunt contrazise atât de depozițiile martorilor B. V. și B. V., cât și de constatarea infracțiunii flagrante, astfel: potrivit interceptărilor autorizate și efectuate în cauză, stocate pe suportul optic inscripționat PTCV/297MS/2015, la minutul 03:56 agentul B. îi traduce agentului B. că inculpații s-au înțeles cu persoana al cărei autoturism fusese avariat, asupra cuantumului reparațiilor. Deci, susținerea inculpaților potrivit căreia i-au înmânat banii agentului de poliție având reprezentarea că acest demers vizează rezolvarea avariilor este fals și lipsit de suport probator. În continuare, la minutul 05:20 inculpata B. Z. poziționează pe biroul agentului B. un pachet de cafea, la minutele 06:10 și 06:20 inculpatul B. L. P. îi înmânează tatălui său o sumă de bani, pe care acesta o transmite mai departe soției sale, care la rândul ei o așează pe biroul aceluiași agent la minutul 06:45 al înregistrării, împreunându-și totodată mâinile într-un gest sugestiv de rugăminte, la minutul 07:12 inculpatul B. L. P. mai adaugă niște bani la suma deja aflată pe biroul polițistului, la minutul 07:15 agentul B. traduce semnificația gestului inculpaților în viziunea acestora, respectiv "să nu ajungă la judecătorie";. La minutul 08:05, inculpata B. Z. mai extrage din sacoșa pe care o avea în mână încă o sumă de bani, pe care o transmite inculpatului B. J. și care o plasează în adăugirea celei deja aflate pe biroul polițistului.
Astfel, instanța conchide că cei trei inculpați au cooperat pe deplin, existând atât o coeziune psihică, tradusă în gestica corporală, cât și material, în vedere atingerii scopului urmărit, respectiv acela de a-l determina pe agentul de poliție B. V. să nu-și exercite atribuțiile legale vizând cercetarea penală a inculpatului B. L. P..
Pentru aceste motive, instanța apreciază că inculpații se fac vinovați de infracțiunile reținute în sarcina lor.
În drept, faptele inculpaților B. L. P., B. J. și B. Z. care, la data de 14.12.2015, în sediul Postului de Poliție Ojdula, i-au oferit agentului de poliție B. V., în baza promisiunilor anterioare, sumele de 150 lei (B. J.), 15.000 HUF (B. L. P.), 300 lei și un pachet cu cafea marca TCHIBO de 1 kg (B. Z.), cu scopul de a-l determina pe agentul de poliție să nu-și exercite atribuțiile legale vizând cercetarea penală a inculpatului B. L. P. în dosarul penal nr. 1663/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal și art. 336 alin. 1 Cod penal, întrunește în raport cu fiecare inculpat elementele constitutive ale infracțiunii de "dare de mită";, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod Penal.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica fiecărui inculpat, instanța va avea în vedere dispozițiile art.74 C.p., respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, și persoana inculpatului.
Astfel, având în vedere concluziile referatelor de evaluare întocmite în cauză, faptul că toți cei trei inculpați au un loc de muncă în străinătate, beneficiază de perspective bune de integrare socială, fiind la primul contact cu legea penală, instanța urmează a stabili o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani, individualizând modalitatea de executare sub forma suspendării sub supraveghere, în baza art. 91 al. 1 C.p.
În baza art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal, fiecare condamnat va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 al. 2 lit. a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere va obliga fiecare condamnat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna, iar în temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere va obliga fiecare condamnat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 91 al. 4 rap. la art. 96 Cod penal va atrage atenția fiecărui condamnat asupra conduitei sale viitoare, precum și cu privire la posibilitatea revocării suspendării dacă va mai comite alte infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a , b și k Cod penal și art. 67 Cod penal, va interzice fiecărui condamnat ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 290 alin. 5 Cod penal, va confisca de la inculpatul B. L. P. suma de 15.000 HUF reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la OTP Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. 355477/24.12.2015, de la inculpatul B. J. suma de 150 lei reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la CEC Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. Seria TA nr. 3347238 din 24.12.2015 și chitanța nr. 2927764/1 din aceeași dată, iar de la inculpata B. Z. un pachet de cafea marca Tchibo Family în cantitate de 1 kg și suma de 300 lei reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la CEC Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. Seria TA nr. 3347238 din 24.12.2015 și chitanța nr. 2927764/1 din aceeași dată.
În ceea ce privește latura civilă, în temeiul art.19, 397 al. 1 C.p.p., instanța constată că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de 360 lei fiecare, urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
I. În baza art. 290 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul B. L.-P. - fiul lui J. și Z., născut la data de ………. în mun. …., jud. …, domiciliat în ….., jud. …., posesor al C.I., seria …, nr. …., CNP ….. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal stabilește 3 ani durata termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 al. 2 lit. a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnatul:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna
În temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 91 al. 4 rap. la art. 96 Cod penal atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare, precum și cu privire la posibilitatea revocării suspendării dacă va mai comite alte infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a , b și k Cod penal și art. 67 Cod penal, interzice condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 290 alin. 5 Cod penal, confiscă de la inculpatul B. L.-P. suma de 15.000 HUF reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la OTP Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. 355477/24.12.2015.
II. În baza art. 290 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul B. J., fiul lui P. și A., născut la data de …., în sat. … (com. …), jud…., domiciliat în …., jud. …, posesor CI, seria …, nr. …., CNP ….. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal stabilește 3 ani durata termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 al. 2 lit. a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnatul:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna
În temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 91 al. 4 rap. la art. 96 Cod penal atrage atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare, precum și cu privire la posibilitatea revocării suspendării dacă va mai comite alte infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a , b și k Cod penal și art. 67 Cod penal, interzice condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 290 alin. 5 Cod penal, confiscă de la inculpatul B. J. suma de 150 lei reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la CEC Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. Seria TA nr. 3347238 din 24.12.2015 și chitanța nr. 2927764/1 din aceeași dată.
III. În baza art. 290 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpata B. Z., fiica lui G. și A., născută la data de ….., în oraș …, jud. …, domiciliată în ……., jud. …., posesoare CI, seria .., nr. …., CNP …… la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal stabilește 3 ani durata termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal, condamnata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 al. 2 lit. a Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnata:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna
În temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere obligă condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 91 al. 4 rap. la art. 96 Cod penal atrage atenția condamnatei asupra conduitei sale viitoare, precum și cu privire la posibilitatea revocării suspendării dacă va mai comite alte infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a , b și k Cod penal și art. 67 Cod penal, interzice condamnatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 290 alin. 5 Cod penal, confiscă de la inculpata B. Z. un pachet de cafea marca Tchibo Family în cantitate de 1 kg și suma de 300 lei reprezentând contravaloarea sumei ce a fost dată drept mită și consemnată la CEC Bank Sf. Gheorghe cu recipisa de consemnare nr. Seria TA nr. 3347238 din 24.12.2015 și chitanța nr. 2927764/1 din aceeași dată.
În temeiul art. 146 al. 3 C.p.p. dispune conservarea următoarelor suporturi optice reprezentând mijloace materiale de probă: 1 DVD video flagrant 108/SJACV/14.12.2015 și 1 DVD PTCV/297MS/2015.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de 360 lei fiecare, urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2016.
PREȘEDINTE GREFIER