Desistare Condiţii
| Comentarii |
|
Pentru a fi apărat de pedeapsă, făptuitorul trebuie să abandoneze săvârşirea infracţiunii din proprie iniţiativă, iar nu ca urmare a unor împrejurări exterioare. Nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru încetarea procesului penal pe motivul desistării dacă inculpaţii şi-au întrerupt activitatea infracţională ca urmare a declanşării alarmei de protecţie a imobilului respectiv.
(Decizia nr. 481 din 18 martie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 262 din 13.03.2003, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 - 76 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul G.P. la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 din Codul penal.în baza art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul C.T. la 1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.în baza art. 83 din Codul penal, a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 471 din 20.10.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute0 pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.S-a dedus prevenţia ambilor inculpaţi.Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile şi fiecare în parte la cheltuieli judiciare către stat.Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 14.07.1999, în jurul orei 14,20, ambii inculpaţi au pătruns prin efracţie în apartamentul părţii vătămate W.M. pentru a sustrage bunuri.Declanşându-se sistemul de alarmă, agenţii de pază au intervenit, i-au prins, reţinut şi predat pe inculpaţi organelor de poliţie.
Prin Decizia penală nr. 1509 din 24.04.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a redus pedepsele inculpaţilor.Prin Decizia penală nr. 544 din 10.04.2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia1 penală a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.în fond, după casare, prin Sentinţa nr. 1390 din 29.01.2002, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute anterior în favoarea inculpatului G.P. şi a aplicat ambilor inculpaţi câte o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu privare de libertate.împotriva acestei sentinţe, inculpaţii au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpatul G.P. solicitând reducerea pedepsei, iar inculpatul C.T. solicitând achitarea pentru că a intervenit desistarea.Prin Decizia penală nr. 1977 din 9.12.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, reţinând că apelul inculpatului G.P. este nefondat, întrucât prima hotărâre a fost casată în recursul declarat de procuror, soluţie în care principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria-i cale de atac devine inoperant, iar privitor la apelul inculpatului C.T. a reţinut că în cauză nu voinţa inculpaţilor a determinat împiedicarea consumării faptei, ci declanşarea alarmei.împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că în cauză erau incidente prevederile art. 22 din Codul penal, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 15 din Codul de procedură penală, iar, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală.Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:Instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, întrucât în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi necontestată de inculpat a rezultat că nu pot fi incidente prevederile art. 22 din Codul penal.Astfel, desistarea reprezintă o abandonare din proprie iniţiativă a săvârşirii infracţiunii, iar nu a unor împrejurări exterioare.Or, în speţă, inculpaţii şi-au întrerupt activitatea infracţională în momentul declanşării alarmei, astfel că nu voinţa lor a fost determinantă în împiedicarea săvârşirii faptei.Corect s-a reţinut, astfel, că fapta de furt a fost comisă în tentativa prevăzută de art. 20 alin. 1 din Codul penal.De asemenea, nu este fondată nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar faţă de împrejurările în care a fost comisă fapta şi persoana inculpatului, care este recidivist şi a avut o atitudine procesuală sinceră, nu se impune coborârea acesteia sub minimul prevăzut de lege, prin acordarea de circumstanţe atenuante.Astfel fiind, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. (M.S.)
