Despăgubiri Omor Cheltuieli de înmormântare Determinarea cuantumului acestora
Comentarii |
|
C.S.J., secţia penală, nr. 1556 din 15.10.1991
La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de înmormântare se au în vedere, pe lângă costul lucrurilor de la data decesului victimei, şi majorarea de preţuri intervenită până la pronunţarea hotărârii.
Tribunalul Judeţean Prahova, prin sentinţa penală nr. 22 din 5 aprilie 1991, a condamnat pe inculpatul T.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C. pen. şi l-a obligat la plata, între altele, a sumei de 30.000 de lei ce reprezintă cheltuieli de înmormântare.Prima instanţă a reţinut că, în ziua de 12 septembrie 1990, inculpatul a ucis pe un consătean, E.L, cu care era de mai multă vreme, în duşmănie.În recursul declarat, inculpatul a susţinut, între alte critici, că despăgubirile civile în sumă de 30.000 de lei nu au fost corect stabilite, deoarece nu s-au administrat probe concludente din care să rezulte că toate cheltuielile necesitate de înmormântarea victimei se ridică la această sumă.Cu privire la întinderea despăgubirilor civile privind cheltuielile de înmormântare se constată că acestea au fost judicios determinate în raport cu probele administrate, instanţa luând în considerare şi creşterile de preţuri intervenite până la data judecării cauzei.