Diferenţa dintre şantaj şi tâlhărie. Pericolul social generat - viitor sau iminent
| Comentarii |
|
C. pen., art. 194 alin. (1), art. 211 alin. (1)
Elementul distinctiv principal dintre infracţiunile de şantaj şi tâlhărie constă în caracterul pericolului generat prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, şi nu în atitudinea făptuitorului, respectiv a victimei constrânse.
In timp ce, în cazul infracţiunii de tâlhărie prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, se creează un pericol iminent pentru viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea fizică a persoanei, în cazul infracţiunii de şantaj nu este vorba de un pericol iminent pentru drepturile persoanei constrânse, ci de un pericol care urmează să se producă în viitor.
Trib. Constanta, s. pen., dec. nr. 1000 din 13 mai 1974, in R.R.D. nr. 10/1975, p. 62
Prin sentinţa penală nr. 1076/1974 a Judecătoriei Constanţa, inculpaţii D.D. şi C.V. au fost condamnaţi pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., la câte 2 ani închisoare, reţinându-se că în după-amiaza zilei de 23 februarie 1974, aflaţi în incinta staţiei C.F.R. Constanţa, aceştia l-au acostat pe numitul H.E., şi sub pretextul că au să discute cu el, i-au propus să iasă din incinta gării. Victima sesizând tonul ameninţător al inculpaţilor a fugit, însă a fost prinsă de aceştia şi dusă forţat pe o stradă mai puţin circulată. Aici, ameninţând-o cu acte de violenţă, inculpaţii au cerut părţii vătămate să scoată tot ce are în buzunare, lucru pe care aceasta l-a făcut, sub imperiul temerii, ca urmare a ameninţărilor. în acest mod cei doi inculpaţi au primit unele obiecte de uz personal ale victimei.
împotriva menţionatei hotărâri, au declarat recurs inculpaţii, criticile formulate vizând legalitatea şi temeinicia acesteia, prin aceea că prima instanţă, ca urmare a aprecierii injuste şi incomplete a probelor, a dat o încadrare juridică greşită faptei, în infracţiunea de tâlhărie în loc de o încadra în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen.
Verificând sentinţa atacată, instanţa de recurs a constatat că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt, întemeiată pe probele administrate, acestea fiind complet şi just apreciate, iar încadrarea juridică a fost bine stabilită în textele de lege sus-citate.
Din conţinutul infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen., se desprinde ideea că realizarea elementului material al acestei infracţiuni, adică constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, aduce atingere relaţiilor sociale care ocrotesc libertatea psihică, iar nu libertatea fizică a acesteia. Aşa fiind, ori de câte ori, din cauza violenţei sau ameninţării exercitate de către făptuitor, este atinsă libertatea fizică a persoanei, în sensul că acţiunea sa de împotrivire este paralizată, nu mai poate fi vorba de realizarea elementului material al infracţiunii de şantaj, ci al infracţiunii de tâlhărie.
In timp ce, în cazul infracţiunii de tâlhărie prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, se creează un pericol iminent pentru viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea fizică a persoanei, în cazul infracţiunii de şantaj nu este vorba de un pericol iminent pentru drepturile persoanei constrânse prin violenţă sau ameninţare, ci de un pericol care urmează să se producă în viitor.
Din cele expuse, se poate conchide că elementul distinctiv principal între cele două infracţiuni, constă, în esenţă, în caracterul pericolului generat prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări, şi nu în atitudinea făptuitorului, respectiv a victimei constrânse.
Aşa fiind, din împrejurările concrete ale săvârşirii faptei de către cei doi recurenţi, rezultă că aceştia au săvârşit infracţiunea de tâlhărie, şi nu pe aceea de şantaj, aşa cum se pretinde prin recursurile inculpaţilor, care nefiind întemeiate, au fost respinse în consecinţă.
