Ultraj. Ameninţare. Provocarea unei stări de temere
| Comentarii |
|
C. pen., art. 193, art. 239
Fapta inculpatului de a ameninţa cu un briceag trei poliţişti care se aflau în timpul programului de lucru, în misiune ordonată, erau îmbrăcaţi cu uniforme specifice şi aveau asupra lor armamentul din dotare, constituie infracţiunea de ultraj. Inculpatul a avut reprezentarea că poliţiştii sunt reprezentanţii autorităţii statului, aflaţi în exercitarea prerogativelor de serviciu, şi a urmărit sau a acceptat ca prin fapta sa să aducă atingere autorităţii statului.
C.A. Galaţi, s. pen., dec. nr. 688 din 6 decembrie 2007, în B.C.A. nr. 1/2008
în speţă, în rejudecare, din probele aflate la dosar, a rezultat că la data de 28 iunie 2005 inculpatul T.V. conducea autoturismul marca F.F. pe DN2, pe şoseaua de centură a municipiului F. şi, încercându-se oprirea acestuia de către trei poliţişti aflaţi în exerciţiul funcţiunii, inculpatul şi-a continuat drumul, fiind necesară urmărirea acestuia pentru a fi oprit. Când i s-a solicitat să fie testat cu alcoolscopul, inculpatul a refuzat şi a încercat să fugă ameninţând pe poliţişti cu un briceag ce-1 avea asupra lui. Fiind imobilizat de poliţişti, T.V. a fost condus la spital, unde a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Instanţa de apel a considerat că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului de a ameninţa cu briceagul pe cei trei poliţişti nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, având în vedere că nu a fost de natură să creeze o stare de temere acestora. Disproporţia de forţe era vădit în favoarea poliţiştilor, care erau şi înarmaţi, situaţie în care atitudinea agresivă a inculpatului nu a putut să-i alarmeze.
împotriva deciziei penale nr. 253 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul T.V. criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In recursul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că cele două instanţe au considerat că fapta inculpatului de a ameninţa cu cuţitul pe cei trei poliţişti nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, întrucât nu a creat o stare de temere acestora. Instanţa de apel a reţinut, ca unic argument în susţinerea soluţiei de achitare a inculpatului pentru infracţiunile de ultraj, declaraţia dată de partea vătămată O.A., care a precizat că acţiunea inculpatului de a-1 ameninţa cu briceagul nu i-a provocat vreo temere. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a apreciat că, în realitate, din probele administrate în cauză, rezultă că folosirea cuţitului de către inculpat la momentul în care se afla în trafic şi ameninţarea din partea acestuia, în sensul că va folosi cuţitul dacă nu va fi lăsat în pace, denotă împrejurarea că inculpatul a provocat o stare de temere. In acest sens, chiar unul dintre poliţişti a fost nevoit să scoată pistolul din dotare, avertizându-1 pe inculpat că, dacă nu se linişteşte şi nu introduce briceagul în buzunar, va fi nevoit să facă uz de armă. La faţa locului a mai fost chemat un echipaj de poliţie, ceea ce denotă temerea celor implicaţi în eveniment că nu vor putea contracara un eventual atac material al inculpatului asupra lor.
Declaraţia poliţistului O.A. care a arătat că „acţiunea inculpatului de a ameninţa cu briceagul nu i-a provocat vreo temere”, trebuie coroborată cu declaraţiile celorlalţi poliţişti şi trebuie interpretată în sensul că acesta se simţea în siguranţă întrucât colegul său M.M. scosese arma din dotare, moment în care inculpatul s-a speriat, fiind imobilizat şi dezarmat.
Recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost considerat fondat, deoarece, în mod greşit instanţele de fond şi apel au apreciat că fapta inculpatului de a ameninţa cu briceagul trei lucrători de poliţie, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 C. pen., deoarece poliţiştii nu s-au simţit ameninţaţi.
în primul rând, infracţiunea prevăzută de art. 239 C. pen. face parte din titlul V „Infracţiuni contra autorităţii” a Codului penal.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, respectiv autoritatea statului de care funcţionarii publici aflaţi în exerciţiul funcţiunii trebuie să se bucure în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu.
Persoana funcţionarului public reprezintă un subiect pasiv adiacent, neavând relevanţă dacă aceasta, în forul său interior s-a simţit sau nu ameninţată.
Din probele administrate a rezultat că poliţiştii se aflau în timpul programului de lucru, în misiune ordonată, erau îmbrăcaţi cu uniforme specifice, aveau asupra lor armamentul din dotare iar automobilul purta însemnele specifice poliţiei rutiere.
Rezultă deci că inculpatul a avut reprezentarea că poliţiştii sunt reprezentanţii autorităţii statului, aflaţi în exercitarea prerogativelor de serviciu, a urmărit şi a acceptat ca prin fapta sa să aducă atingere autorităţii acestuia.
In al doilea rând, s-a constatat că declaraţia poliţistului O.A. că nu s-a simţit ameninţat, este singulară şi trebuie privită în contextul în care poliţistul M.M. scosese deja pistolul din dotare (dovadă că se simţea în pericol) iar celălalt poliţist, N. S. solicitase prin staţia radio sosirea la faţa locului a încă unui echipaj de poliţie.
S-a apreciat că mod greşit, instanţele de fond şi de apel au dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.
în mod evident portul fără drept de către inculpat a unui briceag, folosit apoi la ameninţarea cu moartea a lucrătorilor de poliţie se absoarbe în latura obiectivă a infracţiunii de ultraj.
S-a apreciat că instanţele de fond şi apel trebuiau să pună în discuţia părţilor, în baza rolului lor activ, schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen.
Aşa fiind, şi văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d), art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a casat în totalitate decizia penală nr. 253 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Vrancea şi sentinţa penală nr. 1513 din 22 mai 2006 a Judecătoriei Focşani.
în rejudecare, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în infracţiunile prevăzute de art. 239 C. pen. şi art. 79 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, fară reţinerea infracţiunii prevăzute de art. I1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, deoarece, aşa cum s-a arătat, această infracţiune se absoarbe în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 239 C. pen.
