Diferenţa dintre lipsire de libertate în mod ilegal şi supunere la muncă forţată sau obligatorie. Latura subiectivă
| Comentarii |
|
C. pen., art. 189 alin. (2), art. 191 C. proc. pen., art. 10 lit. d), art. 11 pct. 2 lit. a), art. 334
Fapta inculpatului care nu a acţionat cu intenţia de a lipsi partea vătămată de libertate, ci de a o constrânge să efectueze o muncă, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., ci pe cele ale infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzute de art. 191 C. pen.
C.A. Timişoara, s. pen., dec. nr. 73 din 20 ianuarie 2011, în B.C.A. nr. 5/2011
Prin sentinţa penală nr. 1888 din 13 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Arad, în baza art. 211 alin. (1) C. pen., inculpatul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 19.05.2009, în jurul orelor 16,00, inculpatul C.M., însoţit de martorii V.T. şi R.A., s-au deplasat în zona cantonului silvic 9 Ghe-deş din localitatea P. Acolo inculpatul i-a observat pe partea vătămată A.G., minor de 17 ani, şi pe martorul F.I., care se plimbau cu bicicletele prin zonă.
Inculpatul s-a deplasat cu o căruţă în apropierea acestora, cerân-du-le să îi dea ţigări, însă martorul şi partea vătămată i-au spus că nu sunt fumători şi nu au ţigări asupra lor. în aceste condiţii, inculpatul a luat un lanţ şi l-a lovit peste spate şi peste ureche, iar cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată, deposedându-1 astfel de telefonul mobil marca S.E., de pe care şi-a transferat un credit de 3 euro pe telefonul său mobil. După ce l-a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil, inculpatul l-a obligat să îl însoţească pe o distanţă de aproximativ 250 m şi apoi i-a cerut acestuia şi martorului F.I. să cosească iarba şi să o încarce în căruţa sa. Inculpatul, după ce aceştia au terminat de încărcat iarba, le-a desfăcut ventilele de la biciclete şi le-a spus să nu îndrăznească să sesizeze organele de poliţie.
Urmare a actelor de violenţă aplicate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului de a obliga partea vătămată să-l însoţească pe o distanţă de 250 m. şi de a-i cere acestuia să cosească iarba şi să o încarce în căruţă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. Elementul material al acestei infracţiuni constă într-o faptă prin care persoana vătămată este lipsită de libertatea sa fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă.
în speţă nu s-a probat faptul că partea vătămată a fost efectiv lipsită de libertate, motiv pentru care instanţa a considerat că lipseşte latura obiectivă a acestei infracţiuni.
împotriva acestei sentinţei penale au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi inculpatul C.V.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin motivele depuse, a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să fie condamnat inculpatul C.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) şi art. 189 alin. (2) C. pen., apreciind că se impune condamnarea inculpatului. Inculpatul prin apărător a solicitat reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 351 din 7 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinţei penale nr. 1888 din 13 octombrie 2010, care a fost desfiinţată în latura penală a cauzei cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei şi greşita achitare a inculpatului C.M. şi în consecinţă:
în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzută de art. 191 C. pen.
In baza art. 191 C. pen. inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare. în baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, de 3 ani închisoare pentru art. 211 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru art. 191 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
Tribunalul Arad, a apreciat că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este fondat, pentru următoarele considerente:
Legal a apreciat prima instanţă că fapta inculpatului de a o obliga pe partea vătămată de a-1 însoţi pe o distanţă de 250 m. şi de a-i cere acestuia de a cosi iarba şi a o încărca în căruţă, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât elementul material al acestei infracţiuni constă într-o faptă prin care persoana vătămată este lipsită de libertatea sa fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă, dar a omis că fapta putea primi o altă încadrare juridică, respectiv cea prevăzută de art. 191 C. pen.
Infracţiunea prevăzută de art. 191 C. pen. face parte tot din categoria infracţiunilor privind libertatea individuală, libertate care include posibilitatea de alegere pe care o are o persoană de a presta sau nu o muncă. în condiţiile în care inculpatul nu a acţionat cu voinţa de a o lipsi de partea vătămată de libertate, ci de a o constrânge la efectuarea unei munci, în mod greşit s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen. Tribunalul, în urma admiterii apelului declarat de procuror, a dat eficienţă art. 334 C. proc. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea hotărârii atacate şi aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie.
Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, Curtea de Apel Timişoara a constatat că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică şi legală.
Notă. 1. în cazul infracţiunii prevăzute de art. 191 C. pen., nu interesează natura muncii şi nici durata ei. Legea cere însă ca munca să fie prestată în alte cazuri decât cele prevăzute în dispoziţiile legale. Explicaţia cerinţei legii se găseşte în aceea că există unele cazuri, precis determinate de lege, când, în interesul societăţii, toţi cetăţenii sau anumite categorii de persoane au îndatorirea cetăţenească de a presta anumite munci (toţi cetăţenii sau anumite categorii de persoane, în cazul unor calamităţi, militarii, pentru efectuarea unor lucrări de interes militar, condamnaţii în executarea pedepsei etc.). Pentru a constitui infracţiune, oricare dintre acţiunile incriminate trebuie să aibă o anumită durată, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de o încălcare efectivă a libertăţii persoanei sub aspectul arătat.
2. Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 191 C. pen. nu interesează nici dacă victima este retribuită, corespunzător sau nu, ori nu primeşte nimic pentru munca prestată forţat sau obligatoriu.
