Elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în formă calificată.

Răspunderea penală a inculpatului. Consimţământul martorei, victimă a traficului de persoane. Criterii de diferenţiere între infracţiunea de trafic de persoane şi infracţiunea de proxenetism

Legea nr. 678/2001, art. 12, art. 13 pct. 1 şi 3 teza I, art. 16

C. pen., art. 329

Din situaţia de fapt expusă rezultă că primul inculpat s-a ocupat de recrutarea victimelor minore, de transportarea lor către cel de-al doilea inculpat, aceste activităţi realizând latura obiec

tivă a infracţiunii de trafic de minor, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea 678/2001. întrucât primul inculpat a comis fapta, profitând de situatia delicată în care se aflau cele două minore, în cau-ză sunt incidente şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că cele două martore-victime au fost de acord să se deplaseze în străinătate pentru a practica prostituţia, întrucât, raportat la dispoziţiile art. 16 din Legea 678/2001, consimţământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Diferenţa dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: Legea 678/2001 apără dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar dispoziţiile art. 329 C. pen. apără bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurarea licită a mijloacelor de existenţă.

Decizia penală nr. 165 din 19 octombrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 45 din 16.02.2010 Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpaţii: T.C. şi C.A.-O. (fost V.) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori calificată în formă continuară, prevăzută de art. 13 pct. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedepse de trei şi, respectiv, patru ani închisoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul T.C., aflând despre starea financiară precară a martorelor-victime, minorele S.R.-I. şi S.L., precum şi despre relaţiile încordate cu părinţii, le-a propus să meargă în Italia pentru a practica prostituţia. Ulterior discuţiilor purtate cu cele două martore-victime, inculpatul T.C. i-a confirmat telefonic inculpatului C.A.-O. că a găsit două fete pentru a fi duse în Italia, iar în zilele următoare, inculpatul T.C. a insistat în mai multe rânduri în încercarea de a le convinge pe cele două minore să fugă de acasă şi să fie transportate în Italia.

Când martorele-victime au avut un nou conflict cu tatăl lor, au acceptat propunerea inculpatului T.C., astfel că acesta s-a deplasat pe timp de noapte, cu autoturismul proprietate personală şi le-a preluat pe minorele S.R.-I. şi S.L. care au părăsit locuinţa, fară ştirea părinţilor lor,

iar apoi le-a transportat în oraş. In aceeaşi noapte, martorele victime S.R.-

I. şi S.L. au fost predate contra unei sume de bani inculpatului C.A.-O. şi transportate de acesta în alt oraş, fiind cazate la domiciliul acestuia.

Ulterior, inculpatul C.A.-O. le-a transportat pe cele două martore-victime spre Italia, cu autoturismul proprietate personală însă încercând să le scoată din ţară, prin mai multe puncte dc trccere a frontierei, dar nu li s-a permis ieşirea, deoarece minorele nu aveau procură de la părinţi.

Fapta inculpatului T.C. de a racola pe victimele-minore S.R.-I. şi S.L., de a le transporta din localitatea de domiciliu în municipiul Vaslui şi de a le transmite contra unei sume de bani, inculpatului C.A.-O., după o înţelegere prealabilă cu acesta şi în scopul exploatării sexuale în Italia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii dc trafic de minori calificat în formă continuată, prev. de art. 13 pct. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Modalităţile de realizare a laturii obiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului T.C. au fost probate ca fiind: rccrutarca - constând în racolarea celor două victime minore, prin promisiunea practicării prostituţiei în Italia şi asigurarea pazei şi protecţiei de către coinculpatul C.A.-O.; transportarea victimelor, constând în deplasarea acestora cu autoturismul proprietate personală din localitatea de domiciliu - Olteneşti, pe timp de noapte - în localitatea Vaslui şi transferarea victimelor prin predarea acestora coinculpatului C.A.-O. în schimbul sumei de 1.000 euro.

Fapta inculpatului C.A.-O. de a prelua de la inculpatul T.C., după o prealabilă înţelegere cu accsta, pe victimele-minore S.R.-I. şi S.L. în schimbul suinei de 1000 euro, de a le găzdui în domiciliul său din municipiul Focşani şi de a le deplasa spre Italia în scopul exploatării sexuale, deplasare oprită de lucrătorii din cadrul punctului de trecere a frontierei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori calificat în formă continuată, prevăzută de art. 13 pct. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)C. pen.

In termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. sentinţa a fost apelată de inculpaţii T.C. şi C.A.-O., fiind criticată pentru nelegalitate şi nete-meinicie.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică.

Prima instanţă apreciind materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi reconfirmat în faza ccrcetării judecătoreşti a reţinut corcct vinovăţia cclor doi inculpaţi, făcând o justă încadrare în drept a faptelor comise de aceştia.

Potrivit articolului 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. In alin. (3) se stipulează că dacă faptele

prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane dc a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Din situaţia de fapt expusă, rezultă că inculpatul T.C. s-a ocupat de recrutarea victimelor minore, de transportarea lor către coinculpatul C.A.-O., activităţi ce realizează latura obiectivă a infracţiunii de trafic de minor,

prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea 678/2001. întrucât inculpatul a comis fapta, profitând de situaţia delicată în care se aflau cele două minore, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege.

Faptele inculpatului C.A.-O. de a prelua de la inculpatul T.C., după o înţelegere prealabilă cu acesta, pe minorele-victime, în schimbul sumei de 1000 euro, de a le găzdui la locuinţa sa din municipiul Focşani timp de trei zile, de a le duce la un salon de cosmetică şi de a le cumpăra obiecte de lenjerie şi apoi de a încerca să le scoată din ţară, prin punctele de trecere a frontierei de vest, spre a le transporta în Italia pentru practicarea prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în formă calificată, prev. de art. 13 pct. 1 şi 3 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că cele două martore-victime au fost de acord să se deplaseze în Italia pentru a practica prostituţia, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Materialul probator administrat în cauză a dovedit că recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea şi primirea celor două martore-victime s-a făcut prin înşelăciune, profitându-se de situaţia lor materială precară şi de gravele probleme familiale cu care acestea se confruntau şi pe care inculpatul T.C. le cunoştea; totodată inculpaţii au mai profitat şi de naivitatea celor două martore-victime minore şi de imposibilitatea acestora de a-şi exprima un consimţământ valabil, în condiţiile în care nu ştiau exact la ce se expun atunci când, după insistenţele repetate ale inculpatului T.C. au acceptat să fugă de la domiciliu pe timp de noapte, fară ştirea părinţilor şi să-l însoţească pe inculpat până în municipiul Vaslui, unde practic au fost vândute inculpatului C.A.-O. contra sumei de 1000 euro.

Această faptă comisă de cei doi inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minor, prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Diferenţa dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de proxenetism prevăzută de

art. 329 C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: Legea nr. 678/2001 apără dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar dispoziţiile art. 329 C. pen. apără bunele moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurarea licită a mijloacelor dc existenţă.

Aşa fiind, curtea de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi, de prima instanţă, este corectă şi nu se impune schimbarea accsteia în infracţiunea de proxenetism.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în formă calificată.