Executarea pedepsei anterioare în caz de recidivă. Contopire de pedepse
Comentarii |
|
C. pen., art. 39, art. 37
Contopirea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite în caz de recidivă postcondamnatorie se face potrivit art. 39 C. pen. între pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce constituie primul termen al recidivei, dacă această pedeapsă a fost parţial executată, şi respectiv pedeapsa aplicată în cazul în care executarea acesteia nu a început.
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 2342 din 9 mai 2001
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 330 din 26 octombrie
2000, a condamnat pe inculpatul P.R. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 alin. (I) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
In baza art. 39 alin. (2) din acelaşi cod, pedeapsa a fost contopită cu restul neexecutat din pedeapsa aplicată printr-o condamnare anterioară, constatându-se că inculpatul se află în executarea acelei pedepse.
Instanţa a reţinut că, în noaptea de 7 martie 2000, împreună cu alte persoane, inculpatul a pătruns prin escaladare în magazia unei societăţi comerciale de unde a sustras diferite bunuri.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia penală nr. 2 din 10 ianuarie
2001, a respins apelurile declarate de procuror şi de inculpat.
Prin recursul de faţă, procurorul a criticat hotărârile cu privire la greşita aplicare a art. 39 alin. (2) C. pen.
Recursul este fondat.
La data de 6 martie 2000, când a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii, inculpatul nu începuse executarea pedepsei aplicate anterior, astfel încât erau aplicabile prevederile art. 39 alin. (1), şi nu cele ale art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea facându-se conform art. 34 şi art. 35 din acelaşi cod, între pedepsele luate în întregimea lor.
In consecinţă, recursul a fost admis, dispunându-se contopirea conform considerentelor ce preced.