Executarea pedepsei. Condamnare pentru o infracţiune săvârşită în timpul executării pedepsei
| Comentarii |
|
C. pen., art. 39 alin. (2), art. 52
Dacă în timpul executării pedepsei condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, ia naştere o stare de recidivă posteondamna-torie, pentru această infracţiune inculpatul urmând a fi judecat iar pedeapsa pronunţată se va stabili potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea urmând a se face între această pedeapsă şi pedeapsa ce a mai rămas de executat din cea anterioară.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 288 din 14 ianuarie 2005, www.scj.ro
Prin sentinţa penală nr. 167 din 16 iunie 2004, Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a condamnat inculpatul D.V. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
In baza art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul de 6 ani, 6 luni şi 5 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 26/2000 a Tribunalului Prahova, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
In baza art. 113 alin. (1) şi (3) C. pen., a dispus obligarea la tratament medical a inculpatului D.V.
A admis în parte pretenţiile civile formulate de părţile civile I.B., I.N. şi D.E.
S-a reţinut că, în ziua de 16 martie 2002, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în arestul I.J.P. Prahova, inculpatul D.V. a lovit, în repetate rânduri, cu pumnii şi picioarele, în cap şi zone vitale ale corpului, partea vătămată I.M., închis contravenţional, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral şi, în final, moartea.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, prin decizia penală nr. 297/A din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat sentinţa penală numai sub aspectul laturii penale, cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei şi, rejudecând, în aceste limite, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.V., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 10 ani închisoare la 16 ani închisoare, sporită cu 2 ani, prin înlăturarea aplicării art. 74 alin. (2) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate au fost menţinute.
Apelurile declarate de părţile civile I.N., I.B. şi inculpatul D.V. împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate, iar apelul declarat de partea civilă D.E., ca tardiv.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt.
In ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, în mod greşit au fost reţinute circumstanţele atenuante judiciare în favoarea aces
tuia. Astfel, acesta, care se afla în executarea unei pedepse privative de libertate tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor şi în stare de recidivă postcondamnatorie, a mai săvârşit o faptă penală deosebit de gravă. In fine, conduita procesuală a acestuia, cu referire la împrejurarea că a încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin influenţarea martorilor, nu justificau reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse inaptă a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs.
Inculpatul a susţinut că nu a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
în subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.
Recursul este nefondat.
Starea de fapt a fost corect stabilită în raport de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, săvârşirea agresiunii în modalitatea arătată este confirmată de martorii A.N., C.I., D.F., S.G.G., V.A., G.D. şi A.D.
Din fişa medicală pentru deţinuţi, rezultă că partea vătămată nu a prezentat leziuni traumatice recente la încarcerare, iar din raportul medico-legal rezultă că moartea părţii vătămate a fost violentă, între leziunile produse prin agresiunea exercitată de inculpat şi cauza medicală a decesului existând legătură de cauzalitate.
Este adevărat că o parte din martorii audiaţi în faza de urmărire penală au revenit asupra declaraţiilor date.
Insă, pentru a fi luate în consideraţie, revenirile asupra declaraţiilor trebuiesc temeinic justificate.
Mai mult, din declaraţiile martorilor A.D. şi D.F. a rezultat că revenirile menţionate au drept cauză ameninţările şi, respectiv, rugăminţile inculpatului.
Ca atare, condamnarea inculpatului este urmarea stabilirii certe a vinovăţiei acestuia, în temeiul cercetării complete a împrejurărilor în care fapta a fost comisă şi a actelor materiale săvârşite de către numitul D.V.
în fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
In consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul D.V., ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul a fost obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
