Existenta vinovatiei, recunoasterea faptei, individualizarea judiciara a pedepsei
Comentarii |
|
Judecătoria INEU Sentinţă penală nr. - din data de 17.10.2014
SENTINȚA PENALĂ NR. ../2014
Ședința publică din data de 17 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: …
Grefier: …
Ministerul Public este reprezentat de procuror … din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul BPN, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal (punctul I din partea expozitivă a rechizitoriului), nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (punctul II din partea expozitivă a rechizitoriului), nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal (punctul III din partea expozitivă a rechizitoriului), lovirea și alte violențe prev. și ped. de art. 193 alin. 1 Cod penal (punctul III din partea expozitivă a rechizitoriului), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, a stabilit termen pentru pronunțare pentru data 08.10.2014 și a amânat pronunțarea pentru data 17.10.2014, având nevoie de timp pentru a delibera.
I N S T A N Ț A,
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu nr…. din data de …, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului BPN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal (punctul I din partea expozitivă a rechizitoriului), nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (punctul II din partea expozitivă a rechizitoriului), nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, raportat la art. 287 Cod penal (punctul III din partea expozitivă a rechizitoriului), lovirea și alte violențe prev. și ped. de art. 193 alin. 1 Cod penal (punctul III din partea expozitivă a rechizitoriului), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că inculpatul și persoana vătămată ZI au fost căsătoriți până în cursul anului 2012 când datorită neînțelegerilor, au divorțat. După divorț inculpatul urmărea pe persoana vătămată la locul de muncă al acesteia, o amenința, îi telefona în repetate rânduri, provocându-i astfel o stare de neliniște și temere.
În consecință, persoana vătămată ZI a solicitat Judecătoriei Ineu să emită un ordin de protecție prin care să-i fie interzis inculpatului să se apropie de ea, de locul de muncă al acesteia și de a avea orice contact cu aceasta.
La data de … Judecătoria Ineu, în dosarul nr. … a emis un ordin de protecție valabil pe o perioadă de 6 luni prin care inculpatului BPN i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de ZI, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locuința acesteia din …, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locul de muncă al acesteia, respectiv SC …SRL și interzicându-i, de asemenea inculpatului BPN să aibă orice contact cu persoana vătămată ZI, inclusiv telefonic, corespondență sau în orice alt mod.
Cu toate că inculpatul a luat cunoștință de acest ordin de protecție prin care i-a fost interzis să se apropie de persoana vătămată, de locuința acesteia, de locul de muncă al acesteia și de a avea orice contact cu aceasta, în data de …, în jurul orelor 19,00, inculpatul s-a deplasat și s-a așezat la o masă aflată pe terasa barului SC … SRL de pe strada …., bar care se află la o distanță de aproximativ 30-40 de metri față de SC … SRL unde lucrează persoana vătămată, pentru a o urmări pe persoana vătămată să vadă dacă are o relație cu o altă persoană.
Persoana vătămată ZI se afla împreună cu colega acesteia, martorul BNA, pe terasa barului SC … SRL. Inculpatul s-a ridicat de la masa la care stătea și s-a îndreptat înspre locul unde stătea persoana vătămată. În această situația, persoana vătămată a intrat în incinta barului și a sunat organele de poliție. Inculpatul a ajuns la locul unde stătea martorul BA și a început să îi adreseze acesteia cuvinte și expresii jignitoare (filele 22-22). După aceasta, inculpatul s-a reîntors pe terasa barului SC …SRL, iar la fața locului, între timp, a sosit un echipaj de poliție, l-a depistat și legitimat pe inculpatul BPN pe terasa acestui bar, care se află la o distanță de aproximativ 30-40 metri de locul de muncă al persoanei vătămate, încheind un proces verbal în acest sens.
În data de …, în jurul orelor 10,00 inculpatul s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate, respectiv SC … SRL din Ineu. Persoana vătămată se afla pe terasa barului iar inculpatul s-a apropiat la o distanță de aproximativ 50-60 de metri de aceasta, făcându-i semn cu mână să vină să vorbească cu el. Observând aceasta, persoana vătămată a intrat în incinta barului și a sunat organele de poliție. Acestea s-au deplasat la fața locului, însă inculpatul a plecat de acolo, fiind depistat ulterior în zona digului râul Crișul Alb (proces verbal fila 14).
În baza aceleiași rezoluții infracționale în data de 19.10.2013, în jurul orelor 05,30, inculpatul BPN s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate ZI, respectiv barul SC … SRL,a intrat în bar, unde se afla persoana vătămată și martorul SM, și a început să-i reproșeze fostei sale soții "că se ia în brațe cu toți";. În aceste condiții persoana vătămată a sunat organele de poliție care au sosit la fața locului, identificându-l pe inculpat în incinta localului (proces verbal fila 14).
Inculpatul, în declarațiile date, a recunoscut că s-a apropiat la o distanță mai mică de 200 de metri de persoana vătămată, fosta sa soție ZI, deoarece a dorit să o urmărească pe aceasta să vadă dacă are amant și vrea să se împace cu aceasta.
De asemenea, în data de 10.01.2014, în jurul 04,30, inculpatul l-a rugat pe martorul BA să-l ducă cu mașina în orașul Ineu pentru a o urmări pe fosta lui soție ZI. Inculpatul nu i-a comunicat martorului că împotriva lui s-a emis un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la o distanță mai mică de 200 metri de Zaboș Irina.
Martorul BA a fost de acord, și l-a transportat pe inculpat cu mașina până în orașul Ineu, unde au ajuns în jurul orelor 05,00, martorul parcând mașina în fața magazinului "…"; aflat pe strada …. Magazinul "…"; se află situat vis-a-vis de locul de muncă al persoanei vătămate ZI, SC … SRL, la o distanță de aproximativ 50 de metri.
Inculpatul nu s-a dat jos din mașină, ci din interiorul acesteia a urmărit-o pe fosta sa soție să vadă cu cine de întâlnește aceasta.
Inculpatul a fost observat de către persoana vătămată ZI care a anunțat organele de poliție. Organele de poliție au ajuns în scurt timp la fața locului și l-au identificat pe inculpat în autoturismul martorului BA, autoturism care era parcat în fața magazinului … pe strada … (proces verbal fila 37 dosar UP).
În declarațiile date inculpatul a recunoscut că în data de 10.01.2014 s-a apropiat de locul de muncă al fostei sale soții ZI la o distanță mai mică de 200 de metri (filele 39-43).
În data de 12.02.2014, inculpatul BPN a rugat o persoană din localitatea … să-l ducă cu autoturismul până în localitatea …, la locul de muncă al fostei sale soții ZI, SC … SRL.
Inculpatul a ajuns pe strada … în jurul orelor 15,00-15,20 și la rugat pe șofer să parcheze mașina în apropierea barului SC … SRL, ca el să o poată urmări pe fosta lui soție.
În timp ce aștepta în mașină, inculpatul a observat-o pe persoana vătămată ZI ieșind din incinta locului de muncă și traversând strada până în fata magazinului …
În fața magazinului …, persoana vătămată a stat de vorbă cu martorul AA, un fost coleg de muncă al acesteia.
Observând acest lucru, inculpatul s-a dat jos din autoturismul parcat în apropiere și a venit în locul unde cei doi vorbeau și a prins-o cu o mână de păr pe ZI, iar cu cealaltă a lovit-o peste cap. Între cei doi a intervenit martorul BN pentru a-i despărți, iar persoana vătămată ZI a reușit să scape din mâinile inculpatului și să se refugieze în incinta locului de muncă.
Conflictul dintre inculpat și partea vătămată a fost observat și de martorul RF care se afla în apropiere, însă până să intervină el, inculpatul a fugit la mașina cu care a venit și a plecat de la locul faptei (filele 64-64 dosar UP).
Inculpatul BPN, în declarațiile date recunoaște că în data de 12.02.2014 s-a deplasat la locul de muncă al persoanei vătămate ZI și observând că acesta vorbește cu un bărbat în fața localului a mers la acesta și a lovit-o (filele 68-69).
De asemenea, la data de 14.02.2014 persoana vătămată ZI a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu o plângere penală prin care a arătat că fostul ei soț BPN o hărțuiește zilnic, atât prin apeluri telefonice cât și prin sms-uri, o urmărește atât ziua cât și noaptea la serviciu și acasă, producându-i astfel o stare de temere și de neliniște (fila 71).
Ca urmare a acestei plângeri s-a înregistrat dosarul penal nr. … care a fost conexat prin ordonanța din data de 11.03.2014 la dosarul nr….
Conform art.208 din cod penal, hărțuirea constă în fapta aceluia care în mod repetat urmărește fără drept sau fără interes legitim o altă persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă, cauzându-i astfel o stare de temere, sau efectuarea de apeluri telefonice, comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care prin frecvență sau prin conținut îi cauzează o stare de temere.
Din textul legal rezultă că această infracțiune este o infracțiune de obicei pentru a cărei consumare și epuizare este necesară repetarea faptei de un număr de ori din care să rezulte obișnuința sau îndeletnicirea făptuitorului.
Caracteristic pentru infracțiunea de obicei este repetarea faptelor de același fel de un număr suficient de mare din care să rezulte îndeletnicirea. Fiecare faptă luată separat nu are semnificație penală, ci doar împreună realizează obișnuința făptuitorului.
Această infracțiune de hărțuire a fost introdusă la data de 01.02.2014, fiind astfel o incriminare nouă, neprevăzută de codul penal din 1969.
Având în vedere principiul legalității incriminării prevăzut de art.1 alin.2 NCP, infracțiunea poate fi reținută numai cu privire la faptele săvârșite după intrarea în vigoare a legii noi.
În consecință, deoarece după intrarea în vigoare a noului cod penal, s-a săvârșit doar un act ce constituie elementul materiale ala cestei infracțiuni , respectiv la data de 12.02.2014, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de hărțuire, deoarece elementul material nu s-a repetat de un număr suficient de ori ca să rezulte obișnuința făptuitorului.
Actele care s-au săvârșit cât timp a fost în vigoare vechiul cod penal, unde această infracțiune nu a fost incriminată, nu pot fi luate în considerare, deoarece s-ar încălca principiul legalității incriminării prevăzut de art. 1 al.2 NCP.
Drept urmare pentru fapta de hărțuire s-a dispus clasarea cauzei, întrucât, în concret, fapta inculpatului BPN, nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare (filele 14,15,25), declarații martori (filele 16,20-23), declarație învinuit (fila 27-30), declarație inculpat (fila 48-50), declarație persoană vătămată (fila 17-19), ordin de protecție (fila 24).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ineu, la data de 04.04.2014, sub nr….
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. … din data de …, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Inculpatul a recunoscut în totalitatea faptele reținute în sarcina sa, în cuprinsul actului de sesizare, și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaște și le însușește, respectiv a solicitat ca judecata să se facă prin procedura simplificată, în cazul recunoașterii învinuirii conform art.375 Noul Cod de procedură penală (fila 74).
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
În fapt, inculpatul BPN, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de …, în jurul orelor 19,00, s-a deplasat și s-a așezat la o masă aflată pe terasa barului SC … SRL de pe strada …., bar care se află la o distanță de aproximativ 30-40 de metri față de SC … SRL unde lucrează persoana vătămată, pentru a o urmări pe persoana vătămată să vadă dacă are o relație cu o altă persoană, inculpatul s-a ridicat de la masa la care stătea și s-a îndreptat înspre locul unde stătea persoana vătămată, apoi s-a reîntors pe terasa barului SC … SRL; în data de …, în jurul orelor 10,00 s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate, respectiv SC … SRL din Ineu, persoana vătămată aflându-se pe terasa barului iar inculpatul s-a apropiat la o distanță de aproximativ 50-60 de metri de aceasta, făcându-i semn cu mână să vină să vorbească cu el; iar, în data de …, în jurul orelor 05,30, inculpatul s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate ZI, respectiv barul SC … SRL, a intrat în bar, unde se afla persoana vătămată și martorul SM, și a început să-i reproșeze fostei sale soții "că se ia în brațe cu toți";, cu toate că inculpatul avea cunoștință de ordinul de protecție, emis la data de … de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. …, valabil pe o perioadă de 6 luni, prin care inculpatului BPN i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de ZI, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locuința acesteia din Ineu, str. …, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locul de muncă al acesteia, respectiv SC … SRL Ineu și interzicându-i-se, de asemenea inculpatului BPN să aibă orice contact cu persoana vătămată ZI, inclusiv telefonic, corespondență sau în orice alt mod.
În data de 10.01.2014, în jurul orei 04,30, inculpatul, rugându-l pe martorul BA să-l ducă cu mașina în orașul Ineu pentru a o urmări pe fosta lui soție ZI, fără a comunica martorului că împotriva lui s-a emis ordin de protecție, a fost transportat de martor până în orașul Ineu, unde în jurul orelor 05,00, din interiorul mașinii, parcată în fața magazinului "…"; situat pe strada …, vis-a-vis de locul de muncă al persoanei vătămate ZI, SC … SRL, la o distanță de aproximativ 50 de metri, inculpatul a urmărit-o pe fosta sa soție să vadă cu cine de întâlnește aceasta, persoana vătămată ZI observându-l.
În data de 12.02.2014, inculpatul, rugând o persoană din localitatea … să-l ducă cu autoturismul până în localitatea Ineu, la locul de muncă al fostei sale soții, a ajuns pe strada … în jurul orelor 15,00-15,20 și din mașina parcată în apropierea barului SC …SRL, observând-o pe persoana vătămată ieșind din incinta locului de muncă, traversând strada până în fata magazinului … unde a stat de vorbă cu martorul AA, un fost coleg de muncă al acesteia, inculpatul s-a dat jos din autoturismul parcat în apropiere și a venit în locul unde cei doi vorbeau, a prins-o cu o mână de păr pe ZI, iar cu cealaltă a lovit-o peste cap, persoana vătămată reușind să scape din mâinile inculpatului și să se refugieze în incinta locului de muncă la intervenția martorului BNA.
Situația de fapt mai sus-prezentată rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procese verbale de constatare (filele 14,15,25), declarațile martorilor (filele 16,20-23), declarație învinuit (fila 27-30), declarație inculpat (fila 48-50), declarație persoană vătămată (fila 17-19), ordin de protecție (fila 24).
În drept, faptele inculpatului BPN care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de …, în jurul orelor 19,00, s-a deplasat și s-a așezat la o masă aflată pe terasa barului SC … SRL de pe strada I…, bar care se află la o distanță de aproximativ 30-40 de metri față de SC … SRL unde lucrează persoana vătămată, pentru a o urmări pe persoana vătămată să vadă dacă are o relație cu o altă persoană, inculpatul s-a ridicat de la masa la care stătea și s-a îndreptat înspre locul unde stătea persoana vătămată, apoi s-a reîntors pe terasa barului SC … SRL; în data de …, în jurul orelor 10,00 s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate, respectiv SC … SRL din Ineu, persoana vătămată aflându-se pe terasa barului iar inculpatul s-a apropiat la o distanță de aproximativ 50-60 de metri de aceasta, făcându-i semn cu mână să vină să vorbească cu el; iar, în data de 19.10.2013, în jurul orelor 05,30, inculpatul s-a deplasat din nou la locul de muncă al persoanei vătămate ZI, respectiv barul SC … SRL, a intrat în bar, unde se afla persoana vătămată și martorul SM, și a început să-i reproșeze fostei sale soții "că se ia în brațe cu toți";, cu toate că inculpatul avea cunoștință de ordinul de protecție, emis la data de … de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. …, valabil pe o perioadă de 6 luni, prin care i-a fost interzis să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de ZI, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locuința acesteia din …, să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri de locul de muncă al acesteia, respectiv SC … SRL … și să aibă orice contact cu persoana vătămată, inclusiv telefonic, corespondență sau în orice alt mod, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, în formă continuată, prev. și ped. de art. 32 din Legea nr.217/2003, art.35 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului constând în aceea că, în data de …, în jurul orei 04,30, rugându-l pe martorul BA să-l ducă cu mașina în orașul Ineu pentru a o urmări pe fosta lui soție ZI, fără a comunica martorului că împotriva lui s-a emis ordin de protecție, a fost transportat de martor până în orașul Ineu, unde în jurul orelor 05,00, din interiorul mașinii, parcată în fața magazinului "…"; situat pe strada …, vis-a-vis de locul de muncă al persoanei vătămate ZI, SC … SRL, la o distanță de aproximativ 50 de metri, inculpatul a urmărit-o pe fosta sa soție să vadă cu cine de întâlnește aceasta, persoana vătămată observându-l, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. și ped. de art. 32 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Faptele inculpatului, BPN constând în aceea că, în data de …, rugând o persoană din localitatea … să-l ducă cu autoturismul până în localitatea Ineu, la locul de muncă al fostei sale soții, a ajuns pe strada … în jurul orelor 15,00-15,20 și din mașina parcată în apropierea barului SC … SRL, observând-o pe persoana vătămată ieșind din incinta locului de muncă, traversând strada până în fata magazinului … unde a stat de vorbă cu martorul AA, un fost coleg de muncă al acesteia, inculpatul s-a dat jos din autoturismul parcat în apropiere și a venit în locul unde cei doi vorbeau, a prins-o cu o mână de păr pe ZI, iar cu cealaltă a lovit-o peste cap, persoana vătămată reușind să scape din mâinile inculpatului și să se refugieze în incinta locului de muncă la intervenția martorului BNA, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. și ped. de art. 32 din Legea nr.217/2003 și loviri și alte violențe prev. și ped. de art.193 alin.1 Cod penal.
Având în vedere prevederile art.10 din Legea nr.187/2012 instanța constată că faptele reținute au fost săvârșite în concurs real potrivit art.38 alin.1 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunilor, instanța constată că elementul material constă în nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, emis la data de … de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. …, respectiv în lovirea și actul de violență săvârșite de inculpat
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătorești, relațiilor sociale referitoare la drepturile persoanelor, respectiv la integritatea corporală și libertatea persoanei.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptelor.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, a urmărit și a acceptat posibilitatea producerii lui.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța reține că inculpatul, a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptelor și împrejurările în care acestea s-au produs, aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Având în vedere că inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare (fila 74), instanța constată că inculpatul urmează să beneficieze de dispozițiile art. 375 C.pr.pen., astfel încât instanța va da deplină eficiență dispozițiilor potrivit cărora, se va pronunța condamnarea inculpatului, care, în cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, limite care în cazul pedepsei închisorii pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. și ped. de art. 32 din Legea nr.217/2003 sunt de la o lună la un an, iar în cazul infracțiunii de loviri și alte violențe prev. și ped. de art.193 alin.1 Cod penal sunt de la 3 luni la doi ani.
În consecință, în baza art.32 din Legea nr.217/2003, art.35 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 Cod procedură penală (fapte comise la data 7.09.2013, 12.09.2013, 19.10.2013), va condamna pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, în formă continuată.
În baza art.32 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 10.01.2014), va condamna pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
În baza art.32 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 12.02.2014), va condamna pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
În baza art.193 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 12.02.2014), va condamna pe inculpatul BPN la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe.
În baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.10 din Legea nr.187/2012, va contopi pedepsele stabilite prin prezenta, urmând să se aplice pedeapsa cea mai grea de două luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în consecință rezultând pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare .
Prin sentința penală nr… pronunțată de Judecătoria … în dosarul nr…., definitivă prin nerecurare la data … (fila 77 dosar u.p.) inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, suspendată condiționat pentru un termen de încercare de 2 ani și 8 luni. Întrucât faptele care fac obiectul prezentei judecăți au fost săvârșite în cursul termenului de încercare, în baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 cu aplicarea art.83 Cod penal din 1969 se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr…. pronunțată de Judecătoria … în dosarul nr…. definitivă prin nerecurare la data … și se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare, în final inculpatul urmând să execute 10 luni și 20 (douăzeci) zile închisoare în regim de detenție .
În baza art.71 alin.5 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod pen. din 1969 va dispune executarea pedepselor accesorii a căror executarea a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
Va constata că s-a disjuns acțiunea civilă formulată de partea civilă ZI.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
În baza art.32 din Legea nr.217/2003, art.35 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 Cod procedură penală (fapte comise la data 7.09.2013, 12.09.2013, 19.10.2013), condamnă pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, în formă continuată.
În baza art.32 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 10.01.2014), condamnă pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
În baza art.32 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 12.02.2014), condamnă pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
În baza art.193 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 Cod procedură penală (faptă comisă la data 12.02.2014), condamnă pe inculpatul BPN, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe.
În baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.10 din Legea nr.187/2012, contopește pedepsele stabilite prin prezenta, urmând să se aplice pedeapsa cea mai grea de două luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în consecință rezultând pedeapsa de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare .
În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 cu aplicarea art.83 Cod penal din 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr…. pronunțată de Judecătoria … în dosarul nr…. definitivă prin nerecurare la data … și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză de 2 (două) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare , în final inculpatul executând 10 luni și 20 (douăzeci) zile închisoare în regim de detenție .
În baza art.71 alin.5 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod pen. din 1969 dispune executarea pedepselor accesorii a căror executarea a fost suspendată de drept pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
Constată că s-a disjuns acțiunea civilă formulată de partea civilă ZI.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 600 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.10.2014.
Președinte Grefier