Expulzarea. Situaţia cetăţenilor străini care au comis infracţiuni pe teritoriul României
| Comentarii |
|
O.U.G. 194/2002, art. 102 alin. (3)
împotriva cetăţenilor străini care au suferit o condamnare penală în România, se va aplica interdicţia de intrare în România, ce va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 10 ani.
Această măsură are caracter administrativ, fiind dispusă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi este diferită de măsura de siguranţă a expulzării, care poate fi dispusă doar de instanţa de judecată cetăţeanului străin care a comis o infracţiune.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ
1 9
şi fiscal, decizia nr. 3716 din 14 iunie 2005
Prin acţiunea formulată la data de 10 februarie 2004, reclamantul K.M., cetăţean iranian, a solicitat anularea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 10 ani, măsură luată de Direcţia Generală de Evidentă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Ad-
ministraţiei şi Internelor, în prezent Direcţia de Paşapoarte, precum şi obligarea pârâtei să-i acorde viza de lungă şedere prevăzută de art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002.
In motivarea acţiunii s-a arătat că măsura contestată nu era obligatorie, deoarece a fost condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, instanţa penală pronunţându-se asupra pericolului social pe care îl reprezintă reclamantul. S-a mai precizat că petentul nu a săvârşit alte fapte penale, s-a integrat bine în societate şi este unic întreţinător al familiei, fiind căsătorit cu M.K. şi având un copil minor.
Prin sentinţa civilă nr. 689/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se că sunt întrunite condiţiile art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului s-a arătat în esenţă că, întrucât instanţa penală a considerat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu trebuie executată în regim de deţinere, intimata putea să nu aplice interdicţia de 10 ani a intrării în România, că prezenţa sa pe teritoriul României nu pune în pericol siguranţa sau ordinea publică; că îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea vizei de lungă şedere, conform art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Curtea a constatat că sentinţa este legală şi temeinică.
Se reţine că recurentul, prin decizia penală nr. 2347/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, împotriva străinilor care au comis infracţiuni, durata interdicţiei de intrare în România va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 10 ani.
Textul legal este imperativ, astfel încât măsura dispusă de intimată este legală.
Ca urmare, cererea reclamantului, de acordare a vizei de lungă şedere, în mod legal a fost respinsă, întrucât dispoziţiile art. 49 din
O.U.G. nr. 194/2002 prevăd că viza se poate acorda numai dacă nu există una din situaţiile de nepermitere a intrării prevăzute de art. 6 din ordonanţă.
Or, art. 6 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002 menţionează că le este permisă intrarea în România, străinilor care nu sunt incluşi în categoria celor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România.
Cum împotriva recurentului a fost instituită această măsură, la data de 23 mai 2003, în mod legal cererea de acordare a vizei de lungă şedere a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poate fi analizate din oficiu conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Notă: In urma modificării O.U.G. nr. 124/2002 prin Legea nr. 482/2004 (M. Of. nr. 1116 din 27 noiembrie 2004), art. 102 alin. (3)
are următorul cuprins: „împotriva străinilor care au comis infracţiuni cu intenţie şi care au fost îndepărtaţi, durata interdicţiei va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 3 ani.”
