Furt. Abuz de încredere. Distincţie
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 313 din 20martie 2000, Judecătoria Rădăuţi a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de furt calificat, reţinând că i-a cerut părţii vătămate să-i arate un inel, dispărând din bar imediat ce a intrat în posesia acestuia.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului (decizia penală nr. 890/9 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Suceava şi decizia penală nr. 9 din 4 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Suceava).
Instanţele au refuzat, justificat, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de abuz de încredere. Potrivit art. 208 alin. 1 Cod penal, constituie infracţiunea de furt, luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia în scopul de a şi-1 însuşi pe nedrept, în timp ce art. 213 Cod penal sancţionează ca fiind abuz de încredere, însuşirea unui bun al altuia, deţinut de făptuitor cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui.
Dacă această hotărâre a fost luată înainte de a intra în posesia bunului, ne aflăm în faţa unei infracţiuni de furt, iar dacă hotărârea s-a luat după ce făptuitorul s-a aflat în posesia bunului, cu orice titlu, el săvârşeşte o infracţiune de abuz de încredere.
în speţă, din modul cum a procedat inculpatul, părăsind barul imediat ce partea vătămată i-a înmânat inelul pentru a-l vedea, rezultă că acesta s-a hotărât să-şi însuşească bunul încă înainte de a intra în posesia lui.
Faptul că partea vătămată i-a dat de bună voie inelul nu schimbă cu nimic corectitudinea raţionamentului instanţelor, întrucât, aceasta s-a făcut prin viclenie, inculpatul pretinzând că vrea să-1 admire de aproape, când de fapt hotărâse să şi-1 însuşească.
Decizia penală nr.9/04.01.2001 a Curţii de Apel Suceava
