Faptă ce nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Achitare

Prin decizia penală nr. 284/2001 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 1131/2000 a Judecătoriei Ploieşti şi a deciziei penale nr. 977/2000 a Tribunalului Prahova, care au fost casate în parte, şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 181 Cod penal, a fost achitat făptuitorul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 38 alin. 1 din Decretul nr.

328/1966, republicat. în baza art. 181 alin. 2 şi art. 95 Cod penal i s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000.000 lei.

Instanţa de fond 1-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea dedusă judecăţii în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar instanţa de apel 1-a condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării.

în fapt, s-a reţinut că în ziua de 5 iulie 1999 inculpatul a condus autoturismul marca "Ikarus", aparţinând RTP Ploieşti, către Spitalul Judeţean Ploieşti, oprind autobuzul în staţia RATP din staţia Găgeni, şi permiţând călătorilor să coboare sau să urce. în momentul în care partea vătămată NM cobora, inculpatul a închis uşa autobuzului fară a se asigura, şi aceasta a căzut pe carosabil, fiind ridicată de alte persoane. Inculpatul a observat ce s-a întâmplat, a oprit, dar constatând că partea vătămată s-a ridicat, şi-a continuat cursa, după care s-a retras la garaj. Ulterior, împreună cu fiul victimei a condus-o la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde medicul de gardă a anunţat organele de poliţie, dar acestea nu s-au deplasat la spital.

Instanţa de recurs, având în vedere condiţiile concrete în care s-a desfăşurat fapta, împrejurarea că victima a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare doar patru zile de îngrijiri medicale, că inculpatul după terminarea cursei a însoţit-o la spital, iar aceasta nu a formulat plângere, a apreciat că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 181 Cod penal.

Decizia penală nr.284/2001 a Curţii de Apel Ploieşti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Faptă ce nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Achitare