Furt calificat în formă continuată
Comentarii |
|
Judecătoria PIATRA-NEAMT, Sentinţă penală din 04.12.2014
SENTINŢA PENALĂ NR.242
I N S T A N Ţ A,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 4273/P/2013 din data de 10.02.2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 11.02.2014 sub nr. 1204/279/2014 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului AA, în mun. Piatra Neamţ, jud. Neamţ, studii - 6 clase, fără ocupaţie, cu ultimul domiciliu în mun. recidivist, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1968 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1968 cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1968 – 7 acte materiale.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut căîn temeiul unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada 24 iulie 2013 – 15 ianuarie 2014, profitând de faptul că accesul în sedii nu era restricţionat, iar uşile de la birourile din interior au fost lăsate neasigurate, a pătruns în incinta Cabinetului Medical ”BB”, Complexului de Servicii ”CC”, a sediului DD, a Dispensarului EE.-Piatra Neamţ, Salonului cu nr XX al Secţiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, biroului S.C. ”XX”S.R.L., situat la etajul I al XX - mun. Piatra Neamţ, Policlinicii Stomatologice Piatra Neamţ, precum şi în camera nr. X a Căminului-Internat aparţinând Colegiului Naţional de Informatică Piatra Neamţ, şi din interior a sustras mai multe portofele aparţinând persoanelor vătămate ZZ, TT, VV, ZZ, ce conţineau bani, iar unele şi acte de identitate, iar din posesia persoanelor vătămate CC, DD EE, FF şi GG a sustras un telefon mobil marca Nokia, un telefon mobil marca Samsung GalaxyS2, un încărcător pentru laptop seria 83LWOB50DG1, un laptop marca Asus Aspire şi un laptop marca Samsung cu încărcătorul aferent, cauzând un prejudiciu în cuantum de cca. 7.000 lei.
Situaţia de fapt expusă pe scurt în paragraful anterior şi participarea inculpatului la săvârşirea faptelor menţionate au fost stabilite prin coroborarea următoarelormijloace de probă administrate în faza urmăririi penale, rezultând din: procese verbale de consemnare a actelor premergătoare începerii urmăririi penale, f. 51 vol. I, 64 vol. I, 113 vol. I, f. 3 vol. II; procese verbale de cercetare la faţa locului şi planşe fotografice anexe ale acestora, f. 78 vol. I, f. 29-33 vol. II; CD-uri cuprinzând înregistrările camerelor de supraveghere ale Mall-ului Forum Center şi ale Colegiului Naţional de Informatică, precum şi planşe foto conţinând capturi după aceste înregistrări, f. 15, 17-19 vol. II, f. 62, f. 63-70 vol. II; declaraţiile persoanelor vătămate ZZ, f. 53-54 vol. I, VV, f. 79-70 vol. I, FF, f. 81-83 vol. I, ZZ, f. 96-97 vol. I, CC, f. 115, 120 vol. I, JJ, f. f. 5-6, 8-9 vol. II, GG, f. 23-24 vol. II, EE, f. 34, 35, 37 vol. II, FF, f. 39, 40 41 vol. II şi HH, f. 43, 44 vol. II; declaraţiile părţii civile TT, f. 65, 66-67, 68-69 vol. II, procese-verbale de recunoaştere după fotografie şi planşe foto anexe, f. 55-56, 58-60 vol. I, 73-74 vol. I, f. 96-91 vol. I, f. 105-107, 108-109 vol. I, f. 124-130 vol. I, f. 58-59 vol. II; declaraţiile martorilor BB, f. 70-71 vol. I, KK, f. 84-85 vol. I, LL, f. 98, 99-100 vol. I, ȘȘ, f. 101-102 vol. I, MM, f. 121-122 vol. I, NN, f. 12, 13-14 vol. II, şi BB, f. 45-46, 47-48 vol. II, dovezi de ridicare predare bunuri, f. 10, 11 vol. II, 49-52 vol. II, declaraţiile inculpatului AA, f. 61, 76, 94, 110, 132- vol. I, f. 20, 25, 54, 75, 77-80 vol. II , cazier judiciar, f. 73 vol. II.
Prin încheierea din data de 28.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţeicu rechizitoriul 4273/P/2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatulAA, trimis în judecată în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1968 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1968 cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1968 – 7 acte materiale, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţiicauzei privind pe inculpatul AA.
În faza de judecată, instanţaa dispus citarea persoanelor vătămate ZZ, TT, VV, ZZ, CC, DDEE, FF şi GGcu menţiunea că se pot constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, conform art. 353 alin.3 C. proc. pen., iar în acord cu dispoziţiile art.231 alin. 2 Cod penal se pot împăca cu inculpatul până la citirea actului de sesizare.
Persoana vătămată ZZ, prezentă personal la termenul de judecată din data de 09.04.2014, a arătat că înţelege să se împace cu inculpatul ( fila 115).
La data de 09.04.2014, primul termen stabilit în cauză în şedinţă publică, instanţa, conform disp. art. 386 Cod procedură penală, a pus în discuţia contradictorie a părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AA, din infracţiunea de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1968 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1968 cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1968 – (7 acte materiale) în infracţiunea de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal (în vigoare), cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1968 – (7 acte materiale) , atât procurorul cât şi inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, formulând concluzii de admitere a propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptelor în sensul expus de instanţă.
Astfel, constatându-se că potrivit noii legi penale, circumstanţele agravante constând în comiterea furtului în loc public şi furtul privind un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1968) nu au mai fost incriminate, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, conform dispoziţiilor art. 5 Cod penal (în vigoare începând cu data de 01.02.2014), potrivit noii legi penale, instanţa a reţinut că faptele inculpatului constituie infracţiunea de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal, cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1968 – (7 acte materiale), infracţiune sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Totodată, prin aceeaşi încheiere, constatând că nu mai sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.223 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat că măsura preventivă a arestării preventive, dispusă faţă de inculpatul AA este nelegală, dat fiind că au apărut împrejurări noi, constând în aceea că infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este sancţionată , conform noii legi penale, cu pedeapsa închisorii sub pragul minim prevăzut de disp. art. 223 alin.2 Cod procedură penală , astfel că în temeiul art. 242 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 208, art. 362 alin.2 Cod procedură penală, instanţa a revocat măsura preventivă a arestării preventive, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. e C. proc. pen., luată faţă de inculpatul AA, cu consecinţa punerii în libertate a acestuia.
Totodată, pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecarea cauzei, în raport de natura faptelor reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare al instanţei, demodul şi circumstanţele de comitere a acestora, de anturajul şi mediul din care provine inculpatul, precum şi prin prisma antecedentelor penale ale acestuia, instanţa în temeiul art. art. 362 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 202 alin. 1, alin. 4 lit. b, art. 211 C. proc. pen. şi art. 214 C. proc. pen., a dispus luarea faţă de inculpatul AA a măsurii controlului judiciar până la soluţionarea definitivă a cauzei .
În temeiul art.374 alin. 4, art. 375 C. proc. pen. a fost audiat inculpatul AA,în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu , acesta solicitând aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, declaraţia în acest sens fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (fila 190 dos. de fond).
În temeiul disp. art. 377 Cod procedură penală, instanţa a administrat pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere, depunându-se la dosarul cauzei acte de stare civilă privind copiii minori ai inculpatului (filele 62-69).
Analizând admisibilitatea cererii formulate de inculpat, instanţa constată că inculpatulAA- prin declaraţie dată personal în faţa instanţei şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti - a înţeles să se prevaleze de prevederile art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, că probele administrate în cursul urmăririi penale permit stabilirea cu exactitate a faptelor comise de către inculpatprecum şi că sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, astfel că urmează a admite cererea formulată de inculpat de aplicare a procedurii de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii.
Astfel, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, coroborat cu declaraţiile inculpatului din faza de judecată, de recunoaşterea a faptelor, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
1.La data de 24.07.2013, persoana vătămată ZZ, din mun. Piatra Neamţ, a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Pol. Mun. Piatra Neamţ cu privire la faptul că la data de 22.07.2013, în jurul orei 16:00, persoane necunoscute au pătruns în Cabinetul Medical BB, din cadrul Dispensarului X, situat pe str. V, în zona Restaurantului ”B”, şi din interior au sustras două portofele, unul cu chei şi unul cu suma de 220 lei, cauzându-i un prejudiciu total în cuantum de cca. 900 de lei.
Persoana vătămată ZZ a arătat că la data de 22.07.2013, în jurul orelor 16:00, aflându-se de serviciu la cabinetul medical pe care îl deţine în Piatra Neamţ, a părăsit pentru aproximativ 5 minute sediul cabinetului, lăsând uşa de acces neasigurată, iar când a revenit, a sesizat lipsa a două portofele, unul în care avea suma de 220 lei, iar unul în care se aflau chei. De asemenea, aceasta a arătat că la întoarcere, în uşa dispensarului a observat o persoană de etnie rromă, cu mustaţă, ce avea în mână o sticlă cu apă, persoană pe care a revăzut-o la data de 24.07.2013 în zona Restaurantului ”l” şi care prezintă un defect la mers (f. 53 vol. I dos.u.p.).
Persoana vătămată l-a recunoscut, fără niciun dubiu, după fotografie, la data de 16.01.2014 (proc. verbal de recunoaştere după foto şi planşă foto cu activităţile desfăşurate, f. 55-60 vol. I dos.u.p.), pe inculpatul AA ca fiind persoana care a comis faptele reclamate.
Astfel, la data de 22.07.2013, inculpatul AA aflându-se în zona Dispensarului nr. X din Piatra Neamţ, unde, potrivit susţinerilor sale, efectua activităţi de curăţenie ca zilier în cadrul X Piatra Neamţ, sub pretextul că doreşte să ceară apă de băut, a intrat în incinta Dispensarului şi profitând de faptul că uşa de la cabinetul persoanei vătămate nu era asigurată cu cheia, i-a sustras cele două portofele, unul conţinând suma de 220 lei şi acte de identitate, iar celălalt, mai multe chei, banii sustraşi fiind folosiţi de inculpat în scopuri personale (decl. inc. f, 61 vol. I, f. 78 vol. II, decl. pers. văt. f. 53-54 vol. I dos.u.p.).
Persoana vătămată ZZ a declarat că nu doreşte să participe în cadrul procesului penal în această calitate şi că nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA (f. 54 vol. I dos.u.p.).
2.La data de25.07.2013, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ, au fost sesizate depersoana vătămată BB cu privire la faptul că la data de 25.07.2013, între orele 09:35-10:20, persoane necunoscute i-au sustras dintr-un birou aflat în sediul Complexul de Servicii ”CC” de pe str. 1 Decembrie 1918, din mun. Piatra Neamţ, lăsat nesupravegheat, un portofel în care avea suma de 500 de lei şi actele de identitate, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 500 de lei.
Persoana vătămată a arătat că îşi desfăşoară activitatea ca inspector de specialitate-psiholog în cadrul DGASPC Neamţ, având biroul în incinta Complexului de Servicii CC, iar la data susmenţionată, fiind plecată din birou pentru a efectua o evaluare psihologică într-o altă încăpere, i-a fost sustras portmoneul (f. 66 vol. I dos.u.p.).
În urma verificărilor efectuate în cauză a rezultat că autorul sustragerii este inculpatul AA. Astfel, potrivit susţinerilor acestuia, la data de 25.07.2013, în jurul orelor 09:00, inculpatul AA s-a deplasat la Complexul de Servicii ”CC”, de pe str. 1 Decembrie 1918 din mun. Piatra Neamţ, unde funcţionează comisia pentru stabilirea handicapului, pentru a solicita documente din dosarul fiului său, GG, acesta fiind încadrat în grad de handicap (decl. inc. f. 76 vol. I, f. 79bis vol. II dos.u.p.).
Inculpatul a intrat în sediul instituţiei, fiind observat de către martorul BB care se afla în faţa uşii de acces (decl. martor, f. 70, 71 vol. I), după care a intrat într-un birou, profitând de faptul că uşa era neasigurată, iar în interior nu se afla nicio persoană. De aici, inc. AA a sustras portofelul persoanei vătămate TT şi a părăsit clădirea folosind altă cale de acces decât cea pe unde intrase (decl. inc., f. 76 vol. I, decl. martor, f. 70 vol. I).
Din interiorul portofelului sustras, inculpatul şi-a însuşit suma de 500 lei, abandonând portofelul în curtea instituţiei unde a fost găsit în cursul aceleiaşi zile de un elev al centrului şi restituit persoanei vătămate (decl. pers. văt., f. 66 vol. I).
Pe baza descrierii efectuate de către martorul BB, s-a procedat la interogarea bazei de date a Sistemului automat de recunoaştere Iamgetrak, fiind selectate un număr de 47 de persoane, dintre care martorul recunoscut fără dubiu pe inculpatul AA, ca fiind unica persoană care a intrat în clădirea centrului pe perioada cât cadrele s-au aflat la comisie, aspecte consemnate şi în declaraţiile sale (decl. martor, f. 70, 71 vol. I, proc. verbal de rec. şi foto, f. 73, 74 vol. I dos.u.p.).
Cu ocazia audierii, persoana vătămată TT a declarat că doreşte să participe în cadrul procesului penal, în calitate de persoană vătămată şi că înţelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA, cu suma de 500 de lei, bani sustraşi de către acesta , poziţie procesuală menţinută de aceasta şi în faza de judecată (f. 68 vol. I dos. u.p.).
3. La data de08.08.2013, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ, au fost sesizate depersoanele vătămate NNşi FF cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, între orele 09:30-14:30, persoane necunoscute le-au sustras dintr-un birou aflat în sediul XX de pe str. Lt. Drăghescu din mun. Piatra Neamţ, un portofel în care se aflau documente personale, bonuri de masă şi suma de 50 lei, respectiv suma de 130 lei şi o verighetă din aur.
Persoanele vătămate au arătat că la data respectivă, în intervalul orar 09:00-14:30, s-au aflat în interes de serviciu în afara sediului XX, la plecare lăsându-şi genţile în biroul persoanei vătămate VV, a cărui uşă a fost lăsată închisă neasigurată (f. 79, 81 vol. I dos. u.p.).
La întoarcerea în birou, acestea au sesizat dispariţia bunurilor menţionate, drept pentru care au solicitat personalului ce asigură paza instituţiei, vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, ocazie cu care s-a constatat că în jurul orelor 14:00, o persoană străină de instituţie (bărbat de cca. 30 ani, 1,75 m înălţime) intră în sediul acesteia pe uşa secundară, părăsind clădirea pe aceeaşi cale de acces după câteva minute (decl. martor KK, f. 84 vol. I). Imaginile respective au fost vizionate şi de organele de cercetare atât cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului (proc. verb., f. 78 vol. I), precum şi ulterior, pe parcursul cercetărilor (proc. verbal de vizionare, f. 92, 93 vol. I dos.u.p.), pe baza acestora fiind identificat ca autor al sustragerii inculpatul AA.
Cu ocazia audierii, inculpatul a arătat că la data de 08.08.2013, a pătruns în clădirea XX de pe str. CC, cu intenţia de a sustrage bunuri din birourile lăsate nesupravegheate. Ajuns la etajul I, a intrat într-un birou lăsat descuiat şi profitând de faptul că în interior nu se afla nicio persoană, a sustras dintr-o poşetă de damă un portofel, după care a părăsit clădirea (f. 94 vol. I, f. 78 vol. II). Acesta a arătat iniţial că din portofel şi-a însuşit suma de 180 lei, revenind ulterior şi arătând că în portmoneu se afla suma de 123 lei, după care l-a abandonat pe pervazul unui bloc din spatele CC (f. 94 vol. I). Inculpatul a arătat că nu a sustras alte sume de bani sau alte bunuri din biroul respectiv (f. 78 vol. II dos.u.p.).
Pe parcursul cercetărilor, martorul KK, persoană ce a asigurat securitatea sediului XX la data de 08.08.2013 şi care a vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, l-a recunoscut fără niciun dubiu pe inculpatul AA ca fiind persoana care a fost surprinsă intrând în sediul instituţiei (proc. verbal, f. 86-87, planşă foto, f. 88-91 vol. I dos.u.p.).
Fiind audiată, persoana vătămată NNa declarat că prejudiciul cauzat este în cuantum de 215 lei, însă nu doreşte să participe în cadrul procesului penal în această calitate şi că nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA (f. 80). De asemenea, aceasta a arătat că la data de 08.08.2013, o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, i-a restituit documentele personale pe care le-a găsit abandonate într-un bloc din apropierea XX(f. 79bis vol. I dos.u.p.).
În ceea ce priveşte bunurile reclamate a fi fost sustrase de inculpat în dauna persoanei vătămateFF, instanţa constată că nu a fost investită cu această faptă, în cuprinsul rechizitoriului reţinându-se, în baza principiului in dubio pro reo,conform căruia orice dubiu profită inculpatului, că bunurile respective nu vor fi reţinute ca făcând obiectul material la actului de sustragere săvârşit de inculpat la data de 08.08.2013.
4.La data de09.08.2013, persoana vătămată ZZ din mun. Piatra Neamţ, a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 11:10, o persoană cu identitatea necunoscută a intrat în cabinetul de stomatologie al VV. Piatra Neamţ, şi din interior i-a sustras un portofel în care avea suma de 70 lei şi carduri bancare, bunuri recuperate.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că autorul sustragerii este inculpatul AA care, la data de 09.08.2013, în jurul orelor 11:00, a intrat în incinta Dispensarului Medical aparţinând de S.C CC C S.A., situat pe Bd-ul Decebal, nr. 169, din mun. Piatra Neamţ, cu intenţia de a sustrage bunuri. Profitând de faptul că uşa cabinetului stomatologic era întredeschisă, iar în interior nu se afla nicio persoană, inculpatul a intrat în cabinet şi din poşetă, i-a sustras portofelul persoanei vătămate ZZ, în care se aflau carduri bancare, suma de 70 lei şi alte documente (decl. inc., f. 110, vol. I, f. 78 vol. II, decl. pers. văt., f. 96 vol. I dos.u.p.). Având în vedere că persoana vătămată a dat declaraţii contradictorii cu privire la suma de bani aflată în portofelul sustras, iniţial arătând că avea 70 lei, ulterior precizând că avea 200 lei, potrivit principiului in dubio pro reo, conform căruia orice dubiu profită inculpatului, se va lua în considerare suma mai mică, respectiv 70 lei.
În momentul când a ieşit din cabinet, inculpatul a fost surprins de către martorul LL, justificându-şi prezenţa în incinta dispensarului prin faptul că îşi caută ceva de lucru (decl. martor, f. 98, 99 vol I). În timp ce inculpatul discuta cu martorul, pe holul dispensarului a venit şi persoana vătămată împreună cu martorul ȘȘ, persoana vătămată spunându-i inculpatului că nu poate să îi ofere nimic de lucru, acesta părăsind incinta dispensarului medical (decl. pers. văt., f. 97, decl. martor Leonte, f. 101 dos. u.p.).
În timp ce inculpatul se deplasa către ieşirea din curtea fabricii unde se află dispensarul, persoana vătămată a constatat că îi fusese sustras portofelul, motiv pentru care toate trei au plecat în urmărirea inculpatului (decl. martori, f. 99, 101 vol. I, decl. pers. văt. f. 97 vol. I dos.u.p.). Acesta a fost ajuns din urmă de martorul LL, la vederea căruia AA a luat-o la fugă, abandonând portofelul sustras (decl. inc., f. 110 vol. I, decl. martor, f. 99 vol. I).
Atât persoana vătămată Meleşcanu Mihaela, cât şi martorii LL şi ȘȘ, au recunoscut fără niciun dubiu pe inculpat ca fiind autorul sustragerii din data de 09.08.2013 (f. 105-109 vol. I).De asemenea, cei doi martori au confirmat situaţia de fapt arătată anterior (f. 98, 99, 101 vol. I dos.u.p.).
Cu ocazia audierii, persoana vătămată ZZ a declarat că nu doreşte să se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA, deoarece şi-a recuperat portofelul sustras, împreună cu valorile aflate în interior (f. 97 vol. I dos.u.p.).
5.La data de25.09.2013, persoana vătămată CC, din comuna Timişeşti, jud. Neamţ, a sesizat organele de cercetare din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în timp ce era internată în Salonul cu nr. 227, al Secţiei de Chirurgie, din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, o persoană necunoscută i-a sustras un telefon mobil marca Nokia, în valoare de 100 de lei.
În fapt, din cercetări s-a stabilit că la data de 25.09.2013, în jurul orelor 13:00, inculpatul AA a pătruns în Salonul cu nr. 227 al Secţiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, unde era internată persoana vătămată CC şi profitând de faptul că aceasta dormea singură în salon, i-a sustras un telefon mobil marca Nokia pe care îl ţinea sub pernă. În momentul în care inculpatul căuta sub perna persoanei vătămate, aceasta s-a trezit şi a început să ţipe (decl. pers. văt. f. 115 vol. I), fapt ce a atras atenţia martorului MM, aflat în salonul vecin, cu nr. 226, acesta observându-l pe inculpat în timp ce părăsea salonul în fugă (decl. martor, f. 121, f. 122 vol. I dos.u.p.).
Inculpatul a vândut telefonul sustras unei persoane necunoscute în Piaţa Centrală, cu suma de 25 lei, bani pe care i-a folosit în interes personal (decl. inc.,f. 132 vol. I dos.u.p.).
Organul de cercetare penală a efectuat o recunoaştere după fotografie, ocazie cu care martorul MM a recunoscut fără dubii de inculpatul AA, ca fiind persoana care la data de 25.09.2013, a ieşit în fugă din salonul nr. 227, aspecte confirmate de martor şi cu ocazia audierii sale (decl. martor, f. 122, proc. verbal şi planşă foto, f. 124-130).
Fiind audiată prin comisie rogatorie, persoana vătămată CC a declarat că nu doreşte să participe în cadrul procesului penal în această calitate şi nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA, deoarece starea de sănătate nu îi permite să se deplaseze pentru a particpa la procesul penal (f. 120 vol. I dos.u.p.).
6.La data de19.11.2013, persoana vătămată DDdin mun. Piatra Neamţ, a sesizat Poliţia mun. Piatra Neamţ, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în intervalul orar 10:30-11:00, persoane cu identitatea necunoscută i-au sustras un telefon mobil marca Samsung Galaxy S2, dintr-un birou aparţinând SC Impuls SRL, situat în incinta Mall Center - etajul I, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de cca. 600 lei.
Persoana vătămată a arătat că la data susmenţionată, aflându-se la punctul de lucru al SC Impulse SRL – magazin desfacere mobilă, din incinta Mall Forum Center, a ieşit pentru cca. 2 minute din magazin, lăsându-şi nesupravegheat telefonul mobil marca Samsung Galaxy S2 în interior, iar la întoarcere a sesizat lipsa acestuia (f. 5 vol. II dos.u.p.).
În urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate la o altă unitate din incinta Mall Center, se observă un bărbat de aprox. 35-40 ani, şchiopătând uşor, cum intră în magazin şi sustrage telefonul mobil din locul în care îl lăsase, după care coboară pe scările rulante ce se află în faţa magazinului (suport de stocare imagini, f. 15 vol. II, planşă foto captură imagini, f. 16-19 vol. II dos.u.p.).
Fiind audiată, persoana vătămată DD a declarat că doreşte să participe în cadrul procesului penal în această calitate, însă nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA, deoarece şi-a recuperat telefonul sustras (f. 8 vol. II dos.u.p.).
7. La data de15.01.2014, persoanele vătămate EE, FF şi Eşanu-Lăcătuşu Andrei Vasile au sesizat organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ, cu privire la faptul că autori necunoscuţi au pătruns în camera cu nr. 27 a Căminului-Internat aparţinând XX, unde aceştia locuiesc în timpul săptămânii, iar din interior au sustras două laptopuri, cu încărcătoarele aferente, un mouse şi un ghiozdan, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de cca. 4.250lei.
Din declaraţiile persoanelor vătămate a rezultat că la data de 15.01.2014, în jurul orelor 07:40, au părăsit camera de cămin pentru a merge la orele de curs, lăsând uşa descuiată. La întoarcerea de la ore, în jurul orelor 14:00, acestea au constatat că din cameră lipsesc următoarele bunuri: un încărcător pentru laptop aparţinând lui EE, un laptop marca Acer Aspire aparţinând lui FF, şi un laptop marca Samsung cu încărcătorul aferent, aparţinând lui VV (f. 34, 35, 39, 40, 43, 44 vol. II). Acestea au anunţat pedagogul instituţiei, care a procedat la vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video amplasate în incinta căminului, fiind identificat astfel inculpatul AA.
Din declaraţia acestuia şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere video s-a stabilit că la data de 15.01.2014, în jurul orei 13:00, inculpatul AA a pătruns în Căminul-internat VV, urcând la etajul al doilea.
Acesta a încercat mai multe uşi ale camerelor de cămin, pentru a vedea dacă sunt descuiate, intrând astfel în camera nr. 27 şi profitând că în interior nu se afla nicio persoană, a sustras două laptopuri, mărcile Acer şi Samsung, împreună cu încărcătoarele de reţea, precum şi un mouse, aparţinând părţilor vătămateEE, FF şi BB(decl. inc. f. 54, suport imagini video, f. 62 vol. II, planşă foto de redare a imaginilor, f. 63-70). Inculpatul a pus toate bunurile într-un ghiozdan, găsit tot în cameră şi aparţinând persoanei vătămate MM, a părăsit incinta internatului şi s-a deplasat la XX, situată vis-a-vis de Complexul XX, unde a vândut bunurile sustrase, cu tot cu ghiozdan, martorului BB, cu suma de 600 lei, fără a-i spune că provin dintr-o faptă penală (decl. inc. 54, decl. martor, f. 45 vol. II). Banii obţinuţi din valorificarea bunurilor sustrase au fost cheltuiţi de inculpat în interes personal.
Cu ocazia audierii, martorul BB confirmă că a cumpărat laptopurile sustrase de la inculpatul AA care i-a spus că acestea îi aparţin şi le vinde pentru a lua medicamente copiilor. Acesta a predat bunurile, pe bază de dovadă, organelor de cercetare penală, fiind restituite persoanelor vătămate (dovezi ridicare bunuri, f. 49-52 vol. II vol. II). Totodată, acesta a arătat că nu doreşte să se constituie parte civilă faţă de inculpat cu suma de 600 lei (f. 48 vol. II).
Cu ocazia audierii, persoanele vătămate EE şi FF au declarat, în prezenţa avocatului din oficiu, că nu doresc să participe în cadrul procesului penal în această calitate (f. 37, 41 vol. II). De asemenea, reprezentanţii legali ai acestor persoane au declarat că nu doresc să se constituie părţi civile împotriva inculpatului AA, deoarece bunurile sustrase au fost recuperate, declaraţiile acestora fiind consemnate în cuprinsul proceselor verbale ataşate la dosarul cauzei (f. 38, 42 vol. I.).Persoana vătămată BB, legal citată nu a putut fi audiată cu privire la poziţia sa procesuală.
Cu ocazia audierilor, inculpatul AA a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând comiterea faptelor, în modalitatea descrisă anterior (f. 77-80 vol. II dos.u.p., f. 190 dos. instanţă).
Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă în mod indubitabil vinovăţia inculpatului cu privire la faptele deduse judecăţii, acestaavând reprezentarea deplină a caracterului ilicit al acestor fapte, în considerarea modului în care a fost concepută şi pusă în executare rezoluţia infracţională, a scopului urmărit de inculpat prin săvârşirea acestora fapte, precum şi a conduitei inculpatului posterior săvârşirii faptelor indicate.
În drept: Faptele inculpatului AA care, în perioada 24 iulie 2013 – 15 ianuarie 2014, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitând de faptul că accesul în sedii nu era restricţionat, iar uşile de la birourile din interior au fost lăsate neasigurate, a pătruns în incinta Cabinetului Medical ”BB”, Complexului de Servicii ”CC”, a sediului XX, a Dispensarului S.C. ” XX.-Piatra Neamţ, Salonului cu nr. X al Secţiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, biroului S.C. ”X”S.R.L., situat la etajul I al XX-mun. Piatra Neamţ, Policlinicii X Piatra Neamţ, precum şi în camera nr. X a Căminului-Internat aparţinînd X Neamţ, şi din interior a sustras mai multe portofele aparţinând persoanelor vătămate ZZ, TT, VV, ZZ, ce conţineau bani, iar unele şi acte de identitate, iar din posesia persoanelor vătămate CC, DDEE, FF şi GGa sustras un telefon mobil marca Nokia, un telefon mobil marca Samsung GalaxyS2, un încărcător pentru laptop seria 83LWOB50DG1, un laptop marca Asus Aspire şi un laptop marca Samsung cu încărcătorul aferent, cauzând un prejudiciu în cuantum de cca. 7.000 lei,
- întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1969 cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1969 – şapte acte materiale.
- respectiv, conform actualului Cod penal, a şapte infracţiuni defurt comise în concurs real şi în stare de recidivă, fapte prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a) Cod penal.
Astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la dosar, acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, ultima condamnare fiind pronunţată de Jud. Piatra Neamţ în dosarul nr. 6968/279/2012 în care prin sent. penală nr. 1/09.01.2013, definitivă prin dec. pen. a CA Bacău nr. 226/06.03.2013, s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săv. infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 208 C. p. cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. şi art. 37 alin. 1 lit. b C. p., arestat la data 24.08.2012, liberat condiţionat la data de 14.05.2013 cu un rest de executat de 101 zile, astfel că la data epuizării infracţiunii continuate, se împlinise durata executării pedepsei.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv faptele există, constituie infracţiuni şi au fost comise de inculpat, instanţa urmează să procedeze la tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Potrivit art.72 C.pen. din 1969, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform disp. art. 74 din actualul Cod penal, în vederea satisfacerii scopurilor pedepsei, instanţa urmează să ţină seama de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii generale:a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Revenind la situaţia în speţă,la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa urmează a reţine gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, astfel cum au fost acestea reţinute în paragrafele anterioare:inculpatul a comis actele de sustragere de bunuri din incinta unor instituţii publice, a unor cabinete medicale private, profitând de faptul că bunurile erau lăsate nesupravegheate, împrejurare ce relevă periculozitatea inculpatului, întrucât în astfel de spaţii, unde persoanele vătămate îşi desfăşoară serviciul, există relaţii de încredere, bunurile personale rămânând nesupravegheate şi fiind astfel mult mai uşor de sustras, raportat şi la împrejurarea că activitatea infracţională a inculpatului s-a realizat pe o durată semnificativă în timp, respectiv din luna iulie 2013 până în luna ianuarie 2014, acesta săvârşind un număr mare de acte de sustragere, la distanţe relativ scurte unele de altele.
Totodată, cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului AA , se reţine că este cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, studii – 6 clase, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, trăieşte într-o relaţie de concubinaj în urma căreia au rezultat şase copii minori rezultaţi în urma unei relaţii de concubinaj. Astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la dosar, acesta a suferit multiple condamnări pentru infracţiuni contra patrimoniului, aflându-se la data săvârşirii faptei în stare de recidivă postexecutorie, potrivit Codului penal din 1969, iar pe parcursul cercetărilor, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei şi solicitând aplicarea procedurii de judecată simplificate, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, conform disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Faţă de antecedentele penale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind liberat condiţionat la data de 14.05.2013 din executarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea acelui gen de infracţiuni , instanţa reţine că acesta a dovedit perseverenţă infracţională .
Totodată ţinând seama de atingerea gravă adusă intereselor legitime ale societăţii şi valorilor sociale ocrotite de legea penală, instanţa va pune accent, în stabilirea cuantumului pedepsei de executat, pe impactul psihologic puternical faptelor asupra persoanelor vătămate, dar şi asupra comunităţii în ansamblul său, faptele inculpatului fiind de natură a induce o stare de temere şi nesiguranţă accentuată în cadrul comunităţii locale, reţinând că inculpatul a demonstrat o periculozitate socială sporită, acţionând cu determinare, în cursul zilei, în locuri publice, la intervale scurte de timp, manifestând dispreţ faţă de valorile sociale importante ocrotite de legea penală, a săvârşit o multitudine de infracţiuni, instanţa apreciind că este imperativ ca, pentru fapte de o asemenea gravitate, răspunderea penală a inculpatului să fie corespunzătoare încălcărilor flagrante ale ordinii sociale, ceea ce determină instanţa să opteze pentru pedepse care depăşesc minimul special prevăzut pentru infracţiunile deduse judecăţii. Observând că, pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Noul Cod penal, instanţa este datoare să facă aplicarea principiului enunţat de art. 5 din acest cod, potrivit căruia în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa va proceda la o analiză concretă a situaţiei particulare a inculpatului, reţinând următoarele:
Infracţiunea de furt calificat în formă continuatăreţinută în sarcina acestuia era incriminată de Codul penal din 1969 prin dispoziţiile art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1969 cu apl. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. 1 lit. b) C. pen. din 1969 – (7 acte materiale) , limitele de pedeapsă fiind situate între 3 şi 15 ani închisoare, limite ce urmează a fi reduse cu 1/3, în condiţiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală, minimul pedepsei aplicabile fiind închisoarea de 2 ani, iar maximul, închisoarea de 10 ani.
Prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, în condiţiile în care aplicarea pedepsei spre maximul special nu este suficientă, se poate adăuga un spor până la 5 ani închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 37 lit. b raportat la art. 39 alin.4 Cod penal din 1969, în condiţiile în care aplicarea pedepsei spre maximul special nu este suficientă, se poate adăuga un spor până la 10 ani închisoare .
Potrivit Noului Cod penal - în raport şi de dispoziţiileDeciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale(publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014), referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Noul Cod penal, prin care s-a stabilit, cu caracter general obligatoriu pentru viitor, că aceste dispoziţii sunt constituţionale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile - faptele comise de inculpat constituieşapte infracţiuni de furt comise în concurs real şi în stare de recidivă, fapte prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a) Cod penal .
Potrivit noii incriminări s-a renunţat la elementele circumstanţiale agravante constând în comiterea furtului în loc public şi furtul privind un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b) C. pen. din 1969) şi s-a stabilit că pedeapsa aplicabilă infracţiunii de furt este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, limite ce urmează a fi majorate în raport de starea derecidivă, conform art.43 alin. 5 Cod penal în vigoare, cu jumătate – respectiv minim de 9 luni şi maxim de 4 ani şi 6 luni, limite care în urma aplicării disp. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, urmează a fi reduse cu o treime, astfel că fiecare dintre cele 7 infracţiuni concurente săvârşite de inculpat sunt sancţionate de Noul Cod penal cu pedepse cu închisoarea situate în limite mai reduse faţă de vechea reglementare: respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, potrivit noii reglementări penale, în speţă sunt incidente dispoziţiile care reglementează concursul de infracţiuni (art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal), dat fiind că potrivit disp. art. 35, infracţiunea continuată presupune comiterea faptelor, la diverse intervale de timp, în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.
Prin urmare, din perspectiva limitelor speciale ale pedepsei, noua reglementare este, în mod evident, mai favorabilă inculpatului, instanţa raportându-se lapedeapsa aplicabilă în cazul concret şi în raport de toate agravările şi atenuările prevăzute de lege, care poate fi aplicată potrivit fiecăreia din legile penale succesive, ca urmare a individualizării judiciare a pedepsei, în funcţie de fapta comisă şi de autorul ei, astfel că stabilirea legii penale mai favorabile în speţa de faţă se va face în raport de sancţiune, având limite mai favorabile în legea nouă, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea menţionată prevăzută de noul Cod penal, fiind mai mici decât cele prevăzute de vechea lege sub imperiul căreia inculpatul a săvârşit fapta.
Mai mult, în raport de noile dispoziţii de drept substanţial, potrivit art. 231 alin. 2 Cod penal, în cazul infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, dispoziţii care sunt evident mai favorabile inculpatului în raport cu vechile norme de incriminare ale acestei infracţiuni cu privire la care nu era prevăzută posibilitatea împăcării.
Astfel, prin declaraţia din data de 09.04.2014, persoana vătămată ZZ s-a împăcat cu inculpatul, ceea ce raportat la disp.art.16 lit. g Cod procedură penală şi art. 231 alin. 2 Cod penal în vigoare, duce la încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune.
În aceste condiţii, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, date fiind pe de o parte împrejurările comiterii faptelor, iar pe de alta poziţia procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului, instanţa se va orienta spre o pedeapsă privativă de libertate peste minimul special, ceea ce ar presupune o pedeapsă de 4 ani închisoare, in raport de comiterea acesteia în formă continuată şi cu aplicarea unui spor de 6 luni închisoare, potrivit art. 37 lit. b C. pen. din 1969, respectiv pedepse de 1 an închisoare, pentru fiecare dintre cele 6 fapte de furt prev. şi ped. de art. art. 228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a) Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal.
Instanţa observă că, aplicând regimul sancţionator al concursului de infracţiuni instituit de art. 39 din Noul Cod penal, se poate ajunge la o pedeapsă mai redusă decât cea aplicabilă pentru infracţiunea continuată, în aplicarea art. 41 alin. 2 raportat la dispoziţiile 34 Cod penal din 1969.
Se constată astfel că, deşi potrivit legii noi regimul sancţionator al concursului de infracţiuni este mai aspru, date fiind limitele speciale ale pedepsei, care au fost mult reduse, dispoziţiile Noului Cod penal sunt, în ansamblu, mult mai favorabile inculpatului, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia, în temeiul art. 386 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.5 alin.1 Cod penal, dininfracţiunea de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1968 – (7 acte materiale), în şapte infracţiuni de furt prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a) Cod penal.
În consecinţă:
1.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, instanţa va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (la data de 22.07.2013, în dauna persoanei vătămate ZZ ).
Natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 66 litera a, litera b Cod penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, activităţi ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii, motiv pentru care conform disp. art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoare,de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
Totodată, în temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, instanţa va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 220 lei, reprezentând bunuri sustrase de inculpat şi nerecuperate de persoana vătămată ZZ.
2. În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (comisă la data de 25.07.2013 în dauna părţii civile Ciobanu Pricop Mioara).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
3.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (la data de 08.08.2013, în dauna persoanei vătămate CC).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, instanţa va dispune a se confisca de la inculpat suma de 123 lei reprezentând bunuri sustrase de inculpat şi nerecuperate de persoana vătămatăCC.
4. În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. g Cod procedură penală, art. 231 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (în vigoare) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului AA pentru comiterea infracţiuniide furt, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal (la data de 09.08.2013, în dauna persoanei vătămateZZ), ca urmare a împăcării părţilor.
5.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt, prevăzută de art. (la data de 25.09.2013, în dauna persoanei vătămate CC).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 6 şi alin. 5 Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 25 lei obţinută de inculpat prin valorificarea bunului sustras de inculpat şi nerecuperat de persoana vătămatăCC.
6.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (la data de 19.11.2013, în dauna persoanei vătămate JJ).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
7.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniide furt (la data de 15.01.2014, în dauna persoanelor vătămate EE, FF şi CC).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 6 Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 600 lei obţinută de acesta prin valorificarea bunurilor sustrase de inculpat şi recuperate de persoanele vătămate EE, FF şi BB.
Constatând că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele în temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 litera b Cod penal, art. 5 Cod penal în vigoare, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 8 luni ani închisoare ( 1/3 din totalul celorlalte cinci pedepse de câte 1 an închisoare, stabilite în cauză), în final urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare, art. 45 alin. 5 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante (pedeapsa accesorie).
În temeiul art.45 alin.1 şi 3 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012,se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei rezultante a închisorii.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 16.01.2014, orele 19:49, s-a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul AA pe o durată de 24 ore. Prin încheierea nr. 3/17.01.2014 a Jud. Piatra Neamţ s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de29 zile a inculpatului, începând cu data de 17.01.2014 , acesta fiind ăn stare de arest preventiv până la data de 11.04.2014, când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar.
În consecinţă, în temeiul art.404 alin.4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal în vigoare (art. 88 Cod penal din 1969) instanţa va deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia, din perioada 16.01.2014 – 11.04.2014.
Persistenţa infracţională a inculpatului, ce rezultă din multitudinea de fapte antisociale despre care s-a reţinut a fi fost săvârşite de inculpat, într-o perioadă atât de scurtă de timp, în dauna a numeroase părţi vătămate, periculozitatea sporită a inculpatului, rezultată din îndrăzneala cu care a săvârşit faptele - ziua, în locuri publice, pe raza localităţii Piatra Neamţ, antecedentele penale ale acestuia, precum şi pentru a se împiedica sustragerea acestuia de la derularea procedurilor judiciare, constituie împrejurări de natură a duce instanţa la aprecierea că - în temeiul art.404 alin.4 lit. b Cod procedură penală raportat la art.399 alin.1 Cod procedură penală - se impune menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul AAprin încheierea de şedinţă din data de 09.04.2014, până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, instanţa va lua act că persoanele vătămate ZZ,NN şi CC, precum şimartorul BB (cumpărător de bună credinţă a bunurilor sustrase de inculpat) nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul nefiind recuperat.
În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, ia act că persoanele vătămate ZZ, JJ, EE, FF şi BB nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul fiind integral recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
Pe latura civilă, instanţa reţine căpersoana vătămată TT a declarat că înţelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatului AA, cu suma de 500 de lei, bani sustraşi de către acesta, inculpatul manifestându-şi acordul de a proceda la despăgubirea părţii civile, cu suma solicitată de aceasta.
Constatând întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în raport şi de poziţia procesuală exprimată de inculpat, în temeiul art. 397 alin.1 , art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art.1357, precum şi art. 1381, art. 1385, art. 1386 din Noul Cod Civil, instanţa va admite acţiuneacivilă exercitatădecătrepartea civilă BBşi va obliga pe inculpatul AA la plata sumei de 500 lei către partea civilă , cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, instanţa va dispune avansarea către Baroul de Avocaţi Neamţ a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată inculpatului din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ( pentru doamna avocat Sava I. Mihaela) şi a sumei de 450 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în faza de judecată persoanelor vătămate minore BB, FF şi EE (câte 150 lei fiecare, pentru domnul avocat XX şi doamnele avocat VV, BB şi MM).
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, dată fiind soluţia de condamnare, va obliga pe inculpatul AA la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
În temeiul art. 386 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.5 alin.1 Cod penal dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AA, din infracţiunea de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1968 – (7 acte materiale), în şapte infracţiuni de furt prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a) Cod penal.
1.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA- fiul lui în mun. Piatra Neamţ, jud. Neamţ, studii - 6 clase, fără ocupaţie, cu ultimul domiciliu în mun. Piatra-Neamţ, recidivist postexecutoriu - la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt ( la data de 22.07.2013, în dauna persoanei vătămate ZZ ).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 220 lei, reprezentând bunuri sustrase de inculpat şi nerecuperate de persoana vătămată ZZ.
2. În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (comisă la data de 25.07.2013 în dauna părţii civile VV).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
3.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (la data de 08.08.2013, în dauna persoanei vătămate VV).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 123 lei reprezentând bunuri sustrase de inculpat şi nerecuperate de persoana vătămatăBuzăianu Alina Florina.
4. În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. g Cod procedură penală, art. 231 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (în vigoare) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului AA pentru comiterea infracţiuniide furt , prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal (la data de 09.08.2013, în dauna persoanei vătămateZZ), ca urmare a împăcării părţilor.
5.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt, prevăzută de art. (la data de 25.09.2013, în dauna persoanei vătămate CC).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 6 şi alin. 5 Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 25 lei obţinută de inculpat prin valorificarea bunului sustras de inculpat şi nerecuperat de persoana vătămatăCC.
6.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniidefurt (la data de 19.11.2013, în dauna persoanei vătămate JJ).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
7.În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul AA la pedeapsa de 1 an închisoare,pentru comiterea infracţiuniide furt (la data de 15.01.2014, în dauna persoanelor vătămate EE, FF şi BB ).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii .
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).
În temeiul art. 112 alin. 6 Cod penal, raportat la art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, confiscă de la inculpat suma de 600 lei obţinută de acesta prin valorificarea bunurilor sustrase de inculpat şi recuperate de persoanele vătămate EE, FF şi BB .
Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele şi, în temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 litera b Cod penal, art. 5 Cod penal în vigoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare , pe care o sporeşte cu 1 an şi 8 luni ani închisoare ( 1/3 din totalul celorlalte cinci pedepse de câte 1 an închisoare, stabilite în cauză), în final urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare, art. 45 alin. 5 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoarede la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante (pedeapsa accesorie).
În temeiul art.45 alin.1 şi 3 Cod penal în vigoare raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012,aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a , b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei rezultante a închisorii.
În temeiul art. 404 alin.4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal în vigoare (art. 88 Cod penal din 1969) deduce din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia, din perioada 16.01.2014 – 11.04.2014.
În temeiul art.404 alin.4 lit. b Cod procedură penală raportat la art.399 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul AAprin încheierea de şedinţă din data de 09.04.2014,până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, ia act că persoanele vătămate ZZ,NNşi CC, precum şimartorul BB (cumpărător de bună credinţă a bunurilor sustrase de inculpat) nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul nefiind recuperat.
În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală, ia act că persoanele vătămate ZZ, JJ, EE, FF şi BB nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul fiind integral recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
În temeiul art. 397 alin.1, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art.1357, precum şi art. 1381, art. 1385, art. 1386 din noul Cod civiladmite acţiuneacivilă exercitatădecătrepartea civilă BBşi obligă pe inculpatul AA la plata sumei de 500 lei către partea civilă , cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală dispune avansarea către Baroul de Avocaţi Neamţ a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată inculpatului AA, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (pentru doamna avocat XX) şi a sumei de 450 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în faza de judecată persoanelor vătămate minore BB, FF şi EE (câte 150 lei fiecare, pentru domnul avocat NN şi doamnele avocat MM şi ZB
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul AA la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.07.2014.