FURT. MOMENTUL CONSUMĂRII INFRACŢIUNII.
| Comentarii |
|
Infracţiunea de furt se consumă în momentul scoaterii bunului din sfera de stăpânire a posesorului sau detentorului şi intrării acestuia în posesia autorului.
împrejurarea că autorul nu a reuşit să păstreze această posesie, fiind surprins în flagrant, nu are relevanţă pentru existenţa formei consumate a infracţiunii.
Prin sentinţa penala nr.117/20.01.2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost condamnat inculpatul C.N. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.208-209 alin.1 lit.e şi i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
S-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 767 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.323/28.03.1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia.
în fapt, s-a reţinut că la data de 01.12.1999, inculpatul a sustras prin efracţie un radiocasetofon din autoturismul părţii vătămate R.l.
Apelul declarat de inculpat, ce viza numai individualizarea pedepsei, a fost respins prin decizia penală nr.529/05.04.2000 a Tribunalului Bucureşti - secţia I penală.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de furt calificat, şi reducerea pedepsei aplicate, invocând cazurile de casare prev.de art.3859 pct.17 şi 14 C.pr.pen.
Recursul este nefondat.
Conform art.20C.pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
în speţă, inculpatul a pătruns prin forţarea portierei stânga faţă în autoturismul părţii vătămate, de unde a sustras un radiocasetofon marca KANSAT. Fiind surprins în flagrant de către proprietarul autoturismului, inculpatul a fugit, fiind însă ajuns din urmă şi imobilizat de către acesta împreună cu doi martori.
Astfel, prin prisma „teoriei apropriaţiunii" rezultă din descrierea faptelor că inculpatul a reuşit să se împosedeze cu bunul sustras şi, ca atare, infracţiunea de furt nu a rămas în faza tentativei, ci s-a consumat.
în consecinţă, constatându-se nefondat şi al doilea motiv de recurs (referitor la individualizarea pedepsei), Curtea urmează să respingă recursul şi să-l oblige pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. (Judecator Angela Dragne)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.816/2000)
