Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă penală nr. 213 din data de 03.12.2014
Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere..
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private, intime și de familie. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranța națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea drepturilor și libertăților altora, conform art. disp. art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Judecătoria Târgu Bujor, secția penală, sentința penală nr. 213/03.12.2014
Prin rechizitoriul nr. 15…5/P/2011 din data de 19.07.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria T B, a trimis în judecată pe inculpații C V, C I M pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1, lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal și M I pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. a,g, i Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 06.10.2011 au pătruns, prin înlăturarea sistemului de închidere al porții de acces, în curtea părții vătămate C G și au sustras un ham, o căpițea și o caprină.
Inculpatul C I M a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat să fie judecat conform procedurii prevăzute de art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Inculpatul M I nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, declarând că în seara de 6 octombrie 2011 i-a însoțit pe inculpații C V și C I M până la strada unde locuiește partea vătămată, apoi a plecat spre stână și ulterior a aflat că cei doi au intrat în curtea părții vătămate și au sustras un ied.
Inculpatul C V, de asemenea, a negat săvârșirea faptei arătând că bunurile au fost sustrase de inculpații C I M și M I, iar el a mers doar până la poartă și când aceștia au ieșit cu bunurile sustrase i-a însoțit fără a-i ajuta la transportul bunurilor.
Analizând și coroborând probele administrate în cauză, instanța a reținut că fapta inculpaților C V și M I de a pătrunde, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul C I M, în curtea părții vătămate C G, prin înlăturarea sistemului de închidere al porții de acces și de a sustrage un ham, o căpițea și o caprină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.
Instanța a analizat legea penală mai favorabilă, conform disp. art. 5 C.pen., având în vedere că fapta dedusă judecății a fost săvârșită la data de 06.10.2011, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și a apreciat ca fiind mai favorabil Codul penal - 1969, față de tratamentul sancționator mai blând al concursului de infracțiuni întrucât din fișele de cazier judiciar ale inculpaților a rezultat că inculpatul M I a săvârșit prezenta faptă în concurs real cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 286/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria T B, iar inculpatul C V a săvârșit fapta în concurs real cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 5/10.01.2013 a Judecătoriei T B și prin sentința penală nr. … din 08.05.2013 a Judecătoriei T B.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv : dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
De asemenea, instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 86 indice 5 alin. 1 Cod penal privitoare la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul MI, iar
pentru inculpatul C V, care a fost condamnat prin sentința penală nr. 5/10.01.2013, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul neexecutat de 646 zile închisoare din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 15…/2008 pronunțată de Judecătoria T B și s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În raport de gradul de pericol social concret al faptei, având în vedere prejudiciul cauzat părții vătămate rămas neacoperit, persoana inculpaților care au dat dovadă de stăruință în activitatea infracțională și au avut o poziție nesinceră în cursul cercetării judecătorești, instanța a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin privare de libertate, motiv pentru care i-a condamnat la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, iar în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la latura civilă, instanța a constatat din probele administrate că nu s-a dovedit faptul că, în noaptea de 06.10.2011, inculpații au sustras și o drujbă din curtea părții vătămate, astfel că pretențiile acesteia au fost admise în parte, iar inculpații obligați în solidar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune materiale.