Individualizare pedeapsa.Cererea de instituire a măsurii asigurătorii respinsă. Aplicarea legii penale mai favorabile
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă penală nr. 527 din data de 14.04.2015
Asupra cauzei de față;
Prin rechizitoriul nr. 899/P/2013 al Parchetului de pe Tribunalul Dolj a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M.T sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005.
Din conținutul actului de sesizare rezultă, în esență, că inculpatul M.T a ascuns sursa de venituri impozabile realizate în cursul anului 2010, prin nedeclararea activităților generatoare de venituri desfășurate în aceeași perioadă, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit în cuantum de 4.076 lei.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015, instanța:
- în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. 1 Cod procedură penală a dispus ca grefierul de ședință să procedeze la prezentarea succintă a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată;
- în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. 2 C.p.p., a explicat inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, l-a înștiințat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanelor vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește necesar;
- de asemenea, a adus la cunoștința inculpatului drepturile și obligațiile procesuale prevăzute de art. 83 și 108 C.p.p., respectiv: dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; dreptul de a fi informat cu privire la faptele pentru care este cerceta și încadrarea juridică a acestora; dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar; dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; dreptul de a beneficia în mod gratuit de interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; în cazul în care va fi pus în libertate pe parcursul procesului penal obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva lui, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă; obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că au luat la cunoștință.
- potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.p.p. instanța a pus în vedere inculpatului M.T că poate solicita ca judecată să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar dacă instanța va reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime; potrivit dispozițiilor art. 375 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la ascultarea inculpatului M.T care a învederat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa astfel cum este prezentată în rechizitoriu și a solicitat ca judecată să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.
Analizând coroborat probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 14.10.2013, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție TF Calafat s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul M.T a desfășurat activități de colectare și valorificare a deșeurilor feroase și neferoase în cursul anului 2010 și a realizat astfel venituri pe care nu le-a declarat la organele fiscale, cu scopul de a se sustrage obligațiilor fiscale.
Drept urmare, efectuându-se cercetări la SC Duncomet SRL Poiana Mare - societate având ca obiect de activitate colectarea deșeurilor feroase și neferoase, au fost identificate 28 adeverințe de primire și plată pentru cantitatea totală de 30.482 kg fier, din care rezultă că inculpatul a primit suma de 25.475,41 lei în perioada 12.04 - 10.12.2010. Instanța mai reține că, deși din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că inculpatul a desfășurat în fapt activități producătoare de venituri în sensul art. 78 din Codul fiscal, M.T nu a solicitat autorizarea să desfășoare activități independente producătoare de venituri și nu a depus declarații fiscale în anul 2010, iar pentru a se sustrage de la plata impozitelor pe veniturile realizate în această perioadă, inculpatul a declarat în cuprinsul celor 28 de adeverințe de primire și plată faptul că deșeurile valorificate provin din gospodăria proprie.
Din analiza materialului probator existent la dosar rezultă că, în realitate, inculpatul împreună cu membrii familiei sale a colectat deșeuri metalice de la diferite persoane fizice din județul Dolj, pe care le-a transportat cu autovehiculul personal marca Dacia nr. GR-02-TZN sau cu un atelaj la SC Duncomet SRL Poiana Mare, unde bunurile au fost predate gestionarului societății, care a întocmit adeverințele de primire și plată și i-a înmânat inculpatului sumele de bani aferente.
Fiind audiat, M.T a recunoscut că, în cursul anului 2010, a colectat deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice de pe raza localităților Maglavit și Cetate, din județul Dolj, pe care le-a valorificat la SC SRL Poiana Mare. De asemenea, inculpatul a recunoscut primirea sumelor de bani menționate în cele 28 adeverințe emise de SC SRL și faptul că nu a declarat veniturile realizate la organele fiscale, susținând că nu avea cunoștință despre dispozițiile legale privind fiscalizarea acestora. Până în prezent inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani cu titlu de impozit pe venit calculat de organele fiscale.
Potrivit deciziei de impunere emise de DGFP Calafat, impozitul datorat de inculpat pentru veniturile realizate în cursul anului 2010 este în cuantum de 4.076 lei.
Vinovăția inculpatului este dovedită prin următoarele mijloace de probe: procesele-verbale întocmite de organele de poliție, înscrisurile transmise de organele fiscale, declarațiile martorilor, copiile adeverințelor de primire și plată eliberate de SC SRL, declarațiile inculpatului, alte înscrisuri utile cauzei.
Din cele expuse, instanța reține ca dovedit faptul că inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat, cu respectarea condițiilor de vinovăție cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana lui pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanța apreciază astfel că faptele inculpatului M.T de a ascunde sursa de venituri impozabile realizate în cursul anului 2010, prin nedeclararea activităților generatoare de venituri desfășurate în aceeași perioadă, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit în cuantum de 4.076 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța constată că Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Din examinarea părții expozitive a acestei decizii a Curții Constituționale a României, general obligatorie potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție, și cu efectele prevăzute de art. 477 alin. 4 cu referire la art. 474/1 teza a II-a din Codul de procedură penală, rezultă că dispozițiile art. 5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, sa combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația si echilibrul puterilor in stat, precum si ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii. S-a apreciat că, raportat la aceste prevederi constituționale, in jurisprudența sa, Curtea a statuat ca prevederile legale care guverneaza activitatea instanțelor judecatorești si fixeaza pozitia lor fata de lege, accepta in mod unanim ca "atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa, astfel, in activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu"; (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
Curtea mai observa ca notiunea de institutie autonoma nu este reglementata in niciunul dintre cele doua coduri penale si nici in legea de aplicare a actualului Cod penal. Asa fiind, chiar daca in limbajul juridic curent utilizarea notiunii de institutie autonoma pentru anumite categorii juridice este acceptata, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este sustinut in doctrina si practica judiciara, presupune ca ea are o existenta de sine statatoare si nu depinde de ansamblul normativ in care este integrata pentru a-si indeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibila, intrucat nu se poate retine ca o norma din Codul penal care reglementeaza cu privire la o anumita institutie de drept penal (recidiva, concurs de infractiuni, prescriptie etc.) este independenta de legea careia ii apartine. Aceasta distinctie are o deosebita importanta pentru intelegerea conceptului de lege, pentru ca numai asa se poate oferi notiunii de "lege penala mai favorabila"; un inteles constitutional.
Avand rolul de garant al drepturilor si libertatilor cetatenesti, Curtea Constitutionala nu poate ignora si alte consecinte de sorginte constitutionala, cum ar fi exigentele ce tin de lipsa discriminarii infractorului, fie ea, in acest caz, pozitiva, care nu numai ca justifica, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune ca suspectii/inculpatii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecati sub imperiul legii noi trebuie sa aiba, in functie de legea mai favorabila, o situatie juridica identica ori cu cei condamnati anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor savarsi infractiuni potrivit legii noi, nefiind permisa o a treia forma de tratament sanctionator ce combina dispozitii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerintele constitutionale ale art. 16 alin. (1) potrivit carora "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari";, este interzisa alternarea institutiilor de drept penal din cele doua legi, deoarece, in caz contrar, in aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiva cu consecinta crearii unui privilegiu pentru infractorul care este judecat in perioada de tranzitie a legii.
Toate aceste argumente au condus la constatarea incalcarii dispozitiilor art. 1 alin. (4) si art. 61 alin. (1) din Constitutie, intrucat prin combinarea dispozitiilor penale din mai multe legi succesive se creeaza, pe cale judiciara, o a treia lege care neaga ratiunea de politica penala conceputa de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat ca numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal in sensul ca legea penala mai favorabila se aplica in ansamblul ei este singura care poate înlătură viciul de neconstituționalitate.
Având în vedere aspectele menționate anterior și dispozițiile legale aplicabile în prezenta cauză, instanța constată că, avându-se în vedere criteriul aprecierii globale, potrivit art. 5 NCP (art. 13 C.p. de la 1968), vechiul cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, pentru următoarele considerente:
- instanța va aplica pedepsele orientate către minimul special prevăzut de lege;
- limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea pentru care va fi condamnat inculpatul sunt aceleași, respectiv închisoare de la 2 ani la 8 ani;
- față de dispozițiile art. 86¹ și 86³ C.p. de la 1968, suspendarea sub supraveghere prevăzută de dispozițiile art. 91-93 NCP instituie măsuri de supraveghere și obligații mai multe și cu un conținut mai incisiv în drepturile persoanei condamnate, printre care și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Cu privire la situația juridică a inculpatului, din analiza fișei de cazier judiciar aflată la fila 63 d.u.p. rezultă că inculpatul M.T nu este cunoscut cu antecedente penale.
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p. de la 1968, reținând: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 2 ani la 8 ani), gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (generat de nerespectarea dispozițiilor legale privind relațiile sociale referitoare la sistemul de taxe și impozite, asociată cu forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele - intenția directă calificată prin scop), persoana inculpatului (care este nu cunoscut cu antecedente penale).
De asemenea, în ceea ce privește conduita bună, în sensul art. 74 alin. 1 lit. a C.p. din 1968, instanța reține că aceasta nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale (care de altfel reprezintă o situație de normalitate) întrucât recunoașterea unei astfel de împrejurări ca circumstanță atenuantă judiciară nu ar fi posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea manieră gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
În același sens, se apreciază că atitudinea de recunoaștere a faptelor nu atrage automat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c C.p. din 1968, cu consecința reducerii pedepsei, întrucât comportarea sinceră în cursul procesului în sensul dispozițiilor legale menționate nu se reduce la recunoașterea săvârșirii faptelor pe fondul existenței la dispoziția organelor judiciare a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de orice dubiu rezonabil.
Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 396 alin. 2 N.C.p.p să se dispună condamnarea inculpatului M.T pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei.
Instanța va da eficiență și dispoz. art. 396 alin. 10 N.C.p.p. cu privire la inculpatul M.T care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Cu respectarea limitelor astfel stabilite, instanța va aplica inculpatului M.T, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP și art. 13 C.p. de la 1968 pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Sub aspectul executării pedepsei instanța consideră că scopul preventiv și educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executare, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86¹ C.p.. În consecință, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 1 an și 6 luni închisoare, încadrându-se deci în dispozițiile art. 86¹ alin. 1 lit. a C.p.. Din fișa de cazier judiciar existentă la dosar rezultă că inculpatul nu este recidivist, îndeplinind astfel cerința prevăzută de art. 86¹ alin. 1 lit. b C. p.. În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanța consideră că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptelor sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanța apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar altera relațiile de familie ale inculpatului și ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate în relația cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a suspenda executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în baza art. 86² alin. 1 C.p.
Instanța apreciază însă că numai suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate duce la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, și nu doar suspendarea condiționată a acesteia, având în vedere, pe de o parte, că prejudiciul nu a fost recuperat, iar pe de altă parte, gravitatea faptelor comise.
Instanța va dispune ca în baza art. 86³ alin. 1 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968 condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu reșe¬dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968, pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968, având în vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului. Instanța nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d și e întrucât săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul superior al copilului și care să determine interzicerea drepturilor părintești, a celui de a fi tutore sau curator, dreptul de a alege, precum nici dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor.
Astfel, în acest context, față de criteriile enumerate mai sus și de toate aspectele legale și jurisprudențiale menționate, instanța apreciază că în cauză se impune îndepărtarea inculpatului de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.
În consecință, instanța va dispune aplicarea pedepselor accesorii, urmând ca ulterior în baza art. 71 alin. 5 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968 să dispună suspendarea executării acestora, având în vedere că și executarea pedepsei principale va fi suspendată sub supraveghere.
În temeiul art. 404 alin. 2 N.C.p.p. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 C.p. de la 1968 a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța constată că, în baza art. 19-20 și art. 374 alin. 3 C.p.p., Statul Român prin ANAF-DGRFP Craiova s-a constituit parte civilă în cauză până la începerea cercetării judecătorești cu suma de 4076 lei reprezentând impozit pe venit, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate, acestea reprezentând daune materiale.
În raport de situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. raportat la data comiterii faptelor, prin fapta sa culpabilă inculpatul producând prejudicii de natură materială părții civile anterior menționată, impunându-se acoperirea lor prin acordarea de despăgubiri.
Instanța apreciază că susținerile părții civile cu privire la cuantumul prejudiciului material sunt pertinente.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 998-999 C.civ. și ținând cont de împrejurarea că fapta inculpatului i-a provocat părții civile un prejudiciu patrimonial, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a opera răspunderea civilă delictuală și că suma solicitată este de natură să asigure o justă și integrală despăgubire.
Drept urmare, având în vedere și acordul inculpatului, instanța va admite acțiunea civilă și va obliga pe acesta la plata sumei de 4076 lei reprezentând impozit pe venit, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate, către partea civilă Statul Român prin ANAF-DGRFP Craiova.
De asemenea, instanța va respinge ca nefondată cererea Statului Român prin ANAF-DGRFP Craiova privind instituirea masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului M.T până la concurența valorii pagubei de 4076 lei, având în vedere următoarele considerente:
- potrivit adresei nr. 14039/26.11.2014 Primăria Comunei Poiana Mare a învederat faptul că inculpatul M.T nu figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile (fila 48 d.u.p.);
- practica recentă a ÎCCJ potrivit căreia instituirea obligatorie a măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală este condiționată de existența unor bunuri în patrimoniul inculpatului la momentul înființării sechestrului, iar acesta nu poate fi instituit decât asupra bunurilor existente în patrimoniul inculpatului a căror descriere și evaluare este posibilă la momentul înființării acestei măsuri, iar nu și asupra bunurilor viitoare (ex: decizia nr. 2181/20.06.2013 a ÎCCJ-Secția Penală).
Având în vedere toate aceste aspecte instanța apreciază că luarea unor măsuri asigurătorii în aceste condiții ar fi o dispoziție formală, lipsită de conținut și fără o finalitate practică.
În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 instanța va dispune ca inculpatul M.T să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi., iar în baza art. 7 din Legea 26/1990 combinat cu art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 va dispune comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 C.p.p. instanța va obliga pe inculpatul M.T la plata sumei de 580 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției va rămâne în sarcina statului. În acest sens instanța reține că vor rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare privind pe avocații din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.p.p.
