Infracţiunea de evaziune fiscală- art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005. subiectul activ al infracţiunii.
Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă penală nr. 79/P din data de 31.12.2016
Subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, constând în omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate poate fi orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății, în măsura în care acțiunile sale urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate.
Prin sentința penală nr. 79/P/2016 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost condamnat inculpatul R. V. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c Cod penal anterior, pe o perioadă de 1(un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 5 Cod penal.
În temeiul art. 19 Cod procedură penală, art. 1357 și 1373 cod civil raportat la art. 119 alin. 1 și art. 120 Cod procedură fiscală a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ,,T.A.T"; SRL să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 3692,90 lei- despăgubiri civile, actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În temeiul art. 249 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 3692,90 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale.
În motivarea hotărârii instanței de fond s-a reținut, în esență că inculpatul, în calitate de administrator de fapt al S.C. ,,T.A.T."; S.R.L. Piatra Neamț, în perioada ianuarie - iunie 2012 a efectuat achiziții de băuturi alcoolice și țigarete în valoare totală de 11.447,96 lei de la S.C. ,,P."; S.A. Botoșani și S.C. ,,P.M.T."; S.R.L. Otopeni, bunuri ce au fost vândute prin punctele de lucru ale societății, fără a înregistra veniturile în contabilitate, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 3.692,90 lei.
Deși numitul C. C. figurează în Registrul Comerțului ca administrator și asociat la S.C. ,,T.A.T"; S.R.L. Piatra Neamț, în realitate inculpatul R. V. a fost cel care a exercitat în fapt administrarea societății.
Subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate poate fi orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății, în măsura în care acțiunile sale urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate. Legea nu condiționează această infracțiune de existența unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținere a evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligație legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, inculpatul exercită conducerea activității contabile a societății.