Infracţiunea de viol prev. de art. 197 al. 3 teza I C.pen. Deosebirea de infracţiunea de raport sexual cu un minor prev. de art.
| Comentarii |
|
Lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, este minoră sub 15 ani, excede posibilitatea aplicării agravantei prevăzute de art.197 alin.3 teza I C.pen. per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv de către inculpat că victima este minoră sub 15 ani nu excede, ci, din contră, impune aplicarea agravantei prevăzute de art.197 alin.3 teza I C.pen., neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în art.197 alin.1
C.pen.
Nu interesează dacă autorul faptei ştia cu certitudine vârsta victimei sau nu, esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis şi această posibilitate”.
44
Criteriul distinctiv dintre infracţiunea de viol şi cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă, existenţa acordului subiectului pasiv al infracţiunii. Ca urmare, raportul sexual cu o minoră care nu a împlinit 15 ani, prin constrângerea acesteia, constituie infracţiunea de viol prev. de art.197 alin.1 şi 3 teza 1 Cod penal
Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.117 din 7 martie 2007 a condamnat pe inculpatul B.M.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol prev. de art. 197 al. 3 teza I C.pen.
În temeiul art. 71 C.penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c C.penal.
În temeiul art. 65 alin. 2 C.penal coroborat cu art. 197 alin. 3 teza 1 C.penal sau interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c C.penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C.penal s-a scăzut din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii de 24 de ore din 22.10.2004.
În temeiul art. 17 alin. 3 C.pr. penală şi art. 346 C.pr. penală raportat la art. 998 C.civil a fost obligat inculpatul la 10.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale către partea vătămată D.A.R. prin reprezentantul său legal D.M.
În temeiul art.191 alin.1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească 400 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art.193 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate prin reprezentantul său legal suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în după masa zilei de 28.02.2004 partea vătămată în vârstă de 14 ani şi 11 luni, elevă în clasa a VIII-a, s-a deplasat din localitatea sa de domiciliu la Spitalul judeţean Baia Mare - secţia chirurgie pentru a-şi vizita o colegă, respectiv martora D.I.
După efectuarea vizitei la spital şi unor rude, în jurul orei 2100 partea vătămată a ajuns la Staţia "Moi" din Baia Mare în apropierea Complexului Semilună cu intenţia de a găsi o maşină de ocazie, pentru a se deplasa la domiciliul său, deoarece în zona respectivă cunoştea că se fac transporturi ocazionale autorizate sau neautorizate în direcţiile Şomcuta Mare, Ardusat Ulmeni.
În timp ce aştepta, lângă partea vătămată a oprit autoturismul Ford Orion, cu număr de înmatriculare xx - 01- xxx, de culoare albastră, condus de inculpat iar pe bancheta din spate se afla martorul C.R. un amic al făptuitorului.
Autoturismul aparţinea martorului V.Ş. şi era închiriat inculpatului care efectua servicii de taximetrie neautorizată, pentru deplasări în afara municipiului Baia Mare.
Partea vătămată a fost întrebată de martorul C.R. despre direcţia în care direcţia în care doreşte să se deplaseze şi aflând că în Şomcuta i-a spus să urce.
Tot atunci, s-a apropiat de autoturism un cuplu de tineri care au afirmat că doresc să ajungă în localitatea Tămaia, care au ocupat locurile din spate iar partea vătămată cel de lângă conducătorul auto.
Pe traseu, partea vătămată a observat că autoturismul se deplasează spre localitatea Hideaga şi că nu urmează direcţia spre Şomcuta Mare, astfel că a înţeles că vor fi transportaţi cei doi tineri în localitatea Tămaia.
În timpul deplasării partea vătămată a fost întrebată de inculpat la ce şcoală este şi aceasta i-a spus că este elevă în clasa a VIII-a la Grupul Şcolar (...).
În localitatea Tămaia, cuplul de tineri a coborât şi celelalte persoane au revenit pe drumul spre Baia Mare.
45
Pe traseu, în zona pădurii "Două Veveriţe" aproape de staţia de benzină inculpatul a oprit într-o parcare goală şi neiluminată, unde martorul C.R. a coborât iar făptuitorul a întrebat-o pe partea vătămată dacă ştie de ce se află acolo, astfel că aceasta a spus că nu ştie şi dându-şi seama că ar putea fi constrânsă la relaţii sexuale, a coborât şi s-a îndreptat spre şosea.
Atunci, inculpatul a urmat-o, a prins-o de mână şi i-a cerut să urce în autoturism deschizând o portieră din spate, asigurând-o că o va transporta în localitatea de domiciliu.
Inculpatul a urcat şi el în spate şi a încercat să o convingă pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale cu motivarea că o va lăsa în pace dacă este “curată", însă aceasta a încercat să-l înduplece pentru că este" virgină" după care a coborât şi i-a cerut martorului C.R., aflat în apropiere, să intervină, însă acesta a rămas pasiv.
Din nou, inculpatul a urmat-o pe partea vătămată, a prins-o de mână şi i-a impus cu expresia" Încep sa mă enervez şi s-ar putea sa iasă rău”, sa urce maşină.
Constrânsă să urce în autoturism, partea vătămată a început să plângă, s-a opus verbal de teamă să nu fie lovită şi i-a cerut inculpatului să fie lăsată în pace însă acesta i-a îndepărtat pantalonii şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual.
După aceasta, inculpatul a coborât şi i-a cerut părţii vătămate, să se îmbrace, aceasta rămânând pe bancheta din spate, iar martorul s-a urcat pe scaunul din dreapta faţă.
Inculpatul a transportat-o pe partea vătămată până la intrarea în localitate, unde i-a cerut să coboare, pe motivul că trebuie să ducă maşina proprietarului, iar la plecare a ameninţat-o că "s-ar putea să iasă rău" dacă va discuta cu cineva despre cele întâmplate.
În jurul orei 2300 partea vătămată a ajuns la domiciliu şi nu a relatat mamei sale cele petrecute, care a sesizat o schimbare în comportamentul fiicei sale, care părea "supărată, plânsă şi irascibilă la întrebări".
După circa 10 zile, partea vătămată i s-a confesat profesoarei de religie respectiv martora B.A.E. despre cele petrecute şi i-a cerut să nu le divulge, făcând referire la ameninţările inculpatului.
Martora a relatat despre cele aflate dirigintei părţii vătămate, respectiv martora M.D. în prezenţa căreia s-a confesat minora şi în cele din urmă martora a contactat-o pe mama acesteia şi i-a adus la cunoştinţă faptele.
Imediat după aceasta, partea vătămată însoţită de mama sa s-au deplasat la Poliţie, pentru a relata cele petrecute, unde au fost îndrumate la Serviciul Medico-Legal Baia Mare pentru obţinerea unui certificat medico legal şi la IPJ Maramureş pentru sesizarea faptei de viol.
Din cuprinsul certificatului medico - Legal nr. 172/2004 emis de serviciul menţionat, rezultă că partea vătămată "prezintă semnele unei deflorări vechi a cărei dată nu mai poate fi stabilită" şi că "prezintă o leziune traumatică în regiunea anterioară a gâtului paramedian stâng, care s-a putut produce prin zgâriere, cu o vechime mai mare de 6-7 zile şi care nu a necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare".
Din cuprinsul declaraţiilor martorilor, respectiv persoanele din anturajul părţii vătămate, reiese că în perioada următoare comiterii faptei, au sesizat o schimbare vizibilă în atitudinea minorei, care a devenit mai izolată, interiorizată, cu rezultate slabe la învăţătură, deşi aceasta era cotată ca o elevă bună, care participa la olimpiade şcolare.
Din această cauză, la data de 31.03.2004 a fost luată în evidenţa Serviciului Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean Baia Mare, cu diagnosticul de
46
"tulburare emoţională cu elemente anxios depresive reactivă post traumatică", suferinţă psihică care "poate avea legătură de cauzalitate cu evenimentul petrecut la data de 28.02.2004", urmând tratament medicamentos şi consiliere sub aspect psihologic.
Identificarea inculpatului s-a realizat în condiţiile în care, la data de 23.03.2004 (la mai puţin de o lună de la comiterea faptei), partea vătămată însoţită de mama sa, s-au deplasat cu M.D. şi când au ajuns auto turismul Ford Orion înmatriculat sub nr. xx-01-xxx cumpărat de martor şi condus de martorul J.R. minora a sesizat-o pe mama sa.
Aflând de la mama minorei că fiica sa a fost violată, martorul M.D. l-a indicat acestora pe martorul J.R. care a condus autoturismul respectiv, însă minora a negat că este făptuitorul.
În continuare, martorul M.D. l-a contactat pe martorul V.Ş.I., de la care cumpărase autoturismul şi l-a chestionat dacă ştie despre comiterea unui viol, iar acesta a confirmat că din relatările inculpatului, cunoaşte că la sfârşitul lunii februarie 2004, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ,,o fată din localitatea (...)".
Susţinerile martorului M.D. au fost confirmate de martorii V.Ş.I. şi J.R.F., faţă de care inculpatul a recunoscut relaţiile sexuale cu partea vătămată însă pe motivul că nu a avut cu ce plăti.
Susţinerile inculpatului referitor la faptul că partea vătămată nu a avut posibilitatea de a plăti transportul sunt infirmate de relatările acesteia care s-a oferit să-i plătească cursa şi ale martorului M.G.M. care a văzut când mama minorei i-a dat în faţa sa bani de drum.
De asemenea, martorul V.Ş.I. a afirmat că inculpatul i-a relatat că fapta s-a consumat în timp ce era în maşină cu un prieten", că "a prins o bucată bună din (...) cu care a întreţinut relaţii sexuale întrucât celălalt nu a vrut".
Martorii M.D. şi J.R. în relatările lor au precizat că partea vătămată era" o fetiţă de circa 13-14 ani" astfel că susţinerile lui că avea 17-18 ani nu sunt reale. Prin intermediul martorilor amintiţi s-a reuşit către sfârşitul lunii martie 2004 să fie identificat inculpatul care a fost dat în urmărire generală la data de 21.04.2004, deoarece a părăsit municipiul Baia Mare, astfel că a fost audiat în faza de urmărire penală la data de 22.10.2004.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 111197 din 2004, întocmit de IPJ Maramureş, Laboratorul de detecţie al comportamentului simulat) rezultă că inculpatul la întrebările privind consimţământul părţii vătămate la relaţiile sexuale, ameninţarea acesteia şi împrejurarea comunicării numelui şi vârstei de către minoră, a avut un comportament simulat.
Potrivit art. 17 alin. 1 Cod procedură penală în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau restrânsă, dacă nu există constituire de parte civilă, acţiunea civilă se exercită din oficiu.
Faptul că partea vătămată D.A.R. şi asistată de mama sa D.M. a declarat că nu solicită despăgubiri civile, instanţa de judecată în temeiul art. 17 alin. 3 Cod procedură penală este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale chiar dacă nu există constituire de parte civilă, deoarece altfel s-ar prejudicia interesele minorului.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, având în vedere împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, gradul de pericol social al acesteia şi urmările cauzate părţii vătămate minoră, s-a considerat că s-a produs un real prejudiciu moral acesteia, reprezentând suferinţe fizice, psihice şi pe plan social, astfel că în temeiul art. 17 alin. 3 Cod procedură penală şi art. 346 Cod procedură penală raportat la art.
47
998 Cod civil, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile pentru daune morale părţii vătămate prin reprezentantul său legal.
Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat apel inculpatul B.M.V. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi în principal, achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. întrucât faptei îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia inculpatului de a constrânge victima la raport sexual.
În susţinerea apelului, apărătorul din oficiu al inculpatului a arătat că nu s-a pus problema vreunei constrângeri a victimei la întreţinerea raportului sexual întrucât victima a fost de acord şi-a exprimat liber consimţământul şi pentru că nu avea bani asupra ei, partea vătămată s-a oferit să plătească transportul efectuat de inculpat cu autoturismul său, în natură.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea circumstanţei agravante prev.de art.197 alin.3 raportat la faptul că inculpatul nu a cunoscut vârsta părţii vătămate, iar fapta petrecându-se pe timp de iarnă, victima era îmbrăcată cu haine groase, împrejurare ce nu i-a permis inculpatului să-i cunoască vârsta reală.
Pe cale de consecinţă, solicită aplicarea unei pedepse minime faţă de inculpat şi respingerea pretenţiilor părţii civile, sub aspectul laturii civile sau reducerea cuantumului acestora.
Curtea examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Potrivit art.62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe bază de probe.
Ca atare, săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală şi care prezintă pericol social, trebuie să fie stabilită pe bază de probe, convingerea de vinovăţie trebuind a fi certă, aşa încât să fie trasă la răspundere, potrivit vinovăţiei, doar acea persoană care a comis o infracţiune.
În consecinţă, în raport de textul menţionat, cu referire la art.17 alin.2 şi art.52 din Codul penal, precum şi art.1 din C.proc.pen., scopul procesului penal trebuie realizat în aşa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului.
În cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti au fost administrate probe, în raport de care instanţa a reţinut corect starea de fapt, conformă cu realitatea şi care dovedesc cert vinovăţia inculpatului.
Cum probele administrate susţin învinuirea nu se poate vorbi de o discordanţă dintre probele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează nevinovăţia inculpatului şi care a avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea impusă de materialul probator administrat, ipoteză ce nu se constată în cauză.
Pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat este cea corectă în raport de următoarele aspecte, corect valorizate de către instanţa de fond.
Conform practicii judiciare constante a instanţei supreme “pentru existenţa infracţiunii de viol cât şi pentru consumarea acestei infracţiuni nu este necesar nici ca victima să fi fost deflorată, nici ca inculpatul să fi ejaculat, ci este suficient doar ca acesta să fi introdus organul său sexual în cavitatea vaginală a femeii, împotriva voinţei acesteia”.
Din probele testimoniale administrate în cauză care se coroborează perfect cu declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate rezultă fără dubiu că la data de 28
48
februarie 2004, împrejurare de altfel necontestată de inculpat, acesta a întreţinut un raport sexual complet cu partea vătămată în vârstă de 14 ani şi 11 luni, consimţit potrivit afirmaţiilor inculpatului şi prin constrângere raportat la susţinerile părţii vătămate.
Apărările părţii vătămate sunt susţinute întrutotul de certificatul medico-legal nr.172/2004 emis de SML Baia Mare din care rezultă că victima “prezintă semnele unei deflorări vechi a cărei dată nu mai poate fi stabilită şi de asemenea, prezintă o leziune traumatică în regiunea anterioară a gâtului paramedian stâng, care s-a putut produce prin zgâriere, cu o vechime mai mare de 6-7 zile”, fiind în afara oricărui dubiu dovedit astfel că raportul sexual întreţinut cu inculpatul a avut loc prin constrângerea părţii vătămate, leziunile traumatice descoperite pe corpul acesteia denotând din plin agresiunea inculpatului.
Pe de altă parte, dacă partea vătămată ar fi consimţit la întreţinerea raportului intim cu inculpatul nu ar fi înregistrat o schimbare vizibilă în psihicul acesteia, deoarece aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză “minora a devenit mai izolată interiorizată, cu rezultate slabe la învăţătură, deşi aceasta înainte era cotată ca o elevă bună, care participa la olimpiade şcolare.
Tot ca urmare a constrângerii şi a traumei la care a fost supusă de către inculpat ca urmare a actului sexual forţat, minora a fost luată în evidenţa serviciului Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean Baia Mare cu diagnosticul de “tulburare emoţională cu elemente anxios depresive reactivă post traumatică”, suferinţă psihică care are legătură de cauzalitate cu evenimentul petrecut la data de 28 februarie 2004, urmând tratament medicamentos şi consiliere sub aspect psihologic.
Iată că, declaraţiile constante ale părţii vătămate se coroborează perfect cu probele ştiinţifice cu concluziile certificatului medico-legal, cu concluziile medicului psihiatru şi nu în ultimul rând chiar şi cu recunoaşterea inculpatului care a afirmat faţă de martorii M.D., V.Ş. şi J.R. că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, deoarece aceasta nu ar fi avut bani cu care să-i achite cursa efectuată în favoarea minorei.
Apărarea inculpatului în sensul că victima nu a avut posibilităţi financiare este combătută prin declaraţia martorului M.Gh.M. care a văzut personal când mama minorei i-a dat în faţa sa bani de drum.
Violul săvârşit de inculpat asupra minorei este dovedit şi prin declaraţia martorului V.Ş. care a afirmat că inculpatul i-a relatat că “infracţiunea s-a consumat în timp ce era în maşină cu un prieten, că a prins o bucată bună din [localitatea] (...), cu care a întreţinut relaţii sexuale întrucât celălalt nu a vrut”.
În cuprinsul acestor susţineri ale inculpatului, nicăieri nu se vorbeşte despre acordul părţii vătămate la raportul sexual.
Inculpatul se apără cu faptul că fiind iarnă, nu a putut să-şi dea seama de vârsta părţii vătămate, precizând că a crezut că aceasta avea 17 sau 18 ani.
Susţinerile inculpatului sunt infirmate prin declaraţiile martorilor M.D. şi J.R. care în relatările lor au precizat că partea vătămată era o fetiţă de “cca 13-14 ani”.
Apare astfel fără dubiu că atâta vreme cât alte persoane de sex masculin şi-au putut da seama de la prima vedere de vârsta părţii vătămate, acest fapt îl putea remarca şi inculpatul, însă acesta este de rea credinţă în afirmaţiile sale.
Curtea reţine că în raport cu vârsta victimei de 14 ani şi 11 luni la data consumării actului sexual cu inculpatul, nu se poate considera că aceasta a avut reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică biologic şi moral, un act sexual
49
pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoştinţă; minora nu şi-a exprimat în mod liber voinţa, neconsimţind la practicarea unor acte sexuale.
În consecinţă, fapta inculpatului constituie infracţiunea de viol prev.de art.197 alin.1 şi 3 teza I Cod penal, iar nu infracţiunea de raport sexual cu o minoră prev.de art.198 C.pen.
Mai mult, practica judiciară conchide în sensul celor reţinute de către curte şi anume că “lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, este minoră sub 15 ani, excede posibilitatea aplicării agravantei prevăzute de art.197 alin.3 teza I C.pen. Per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv de către inculpat că victima este minoră sub 15 ani, cum de altfel şi-au dat seama martorii, nu excede, ci din contră impune aplicarea agravantei prevăzute de art.197 alin.3 teza I C.pen., neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în art.197 alin.1 C.pen.
Literatura de specialitate arată că “nu interesează dacă autorul faptei ştia cu certitudine vârsta victimei sau nu - pentru existenţa agravantei fiind suficientă intenţia indirectă - esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis şi această posibilitate”.
Criteriul distinctiv dintre infracţiunea de viol şi cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă, existenţa acordului subiectului pasiv al infracţiunii. Ca urmare, raportul sexual cu o minoră care nu a împlinit 15 ani, prin constrângerea acesteia, constituie infracţiunea de viol prev.de art.197 alin.1 şi 3 teza 1 Cod penal.
În final, nu se impune a fi admis motivul de apel vizând achitarea inculpatului deoarece a fost dovedit prin probele testimoniale şi probele ştiinţifice de la dosar existenţa laturii subiective a infracţiunii de viol, actul sexual fiind întreţinut prin constrângerea părţii vătămate, leziunile de pe corpul acesteia dovedind cu prisosinţă agresiunea inculpatului.
Referitor la soluţionarea laturii civile se reţine că tribunalul a pronunţat o soluţie temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţele art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Prin infracţiunea săvârşită este neîndoielnic că inculpatul a determinat supunerea părţii civile nu numai la traume fizice dar şi la traume psihice excepţionale care îi limitează accesul la o viaţă socială şi afectivă normală, potrivit vârstei şi intereselor sale.
Aşa fiind, nu se impune reducerea cuantumului daunelor morale sau înlăturarea acestora.
De asemenea, prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenţie s-a considerat în mod corect că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate a pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
La individualizarea pedepsei de către tribunal s-a ţinut cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, s-a sustras judecăţii.
Nu se poate proceda la reducerea pedepsei aplicate deoarece în speţă au fost evaluate plural criteriile generale specifice individualizării sancţiunii, atât faţă de gravitatea faptei comise cât şi faţă de persoana inculpatului.
50
Pentru aceste motive s-a respins ca nefondat apelul declarat în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.
DECIZIA PENALĂ NR. 109/A/2007
