Omor calificat. Drum de servitute. Loc public prin destinaţie.
| Comentarii |
|
Constituirea unui drum de servitute pe terenul propriu, la care accesul este nelimitat şi nerestricţionat constituie „loc public prin destinaţie” în accepţiunea art. 152 C.pen., iar infracţiunea de omor comisă în acest loc atrage reţinerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i C.pen.
Deliberând reţine că prin sentinţa penală nr. 231/24.04.2007 a Tribunalului Cluj s-a respins potrivit art.334 C.pr.pen. cererea formulată de inculpatul N.A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art.174 C.pen., art.175 alin.l lit."i" C.pen. în infracţiunea de omor incriminată de art.174 C.pen.
În temeiul art.174 C.pen., art.175 alin.l lit. i C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului N.A. la pedeapsa de 16 (şaisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Potrivit art.71 Cod Penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b din Codul penal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul art.88 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului N.A. timpul reţinerii de 24 de ore din 19 octombrie 2006, ora 03,00 şi al arestării preventive, începând cu data de 20 octombrie 2006 la zi.
În baza art.350 C.pen.pen. s-a menţinut măsura preventivă a arestării inculpatului.
S-a constatat că inculpatul a achitat părţilor civile suma de 2190 lei (RON) cu titlu de daune materiale.( reprezentând cheltuielile de înmormântare).
În temeiul art.346 alin.l C.pr.pen. raportat la art.14 alin.3 lit. b C.pr.pen. cu aplicarea art.998 C.civil s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi s-a dispus obligarea inculpatului să plătească fiecărei părţi civile suma de câte 15.000 Ron cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că în după amiaza zilei de 18.10.2006, în jurul orelor 18,30, martorul M.Gh. împreună cu victima T.D. se întorceau cu căruţa de la terenul acestuia din urmă, iar la un moment dat victima a oprit căruţa la câteva zeci de metri după ce trecuse de ferma inculpatului spunându-i martorului că îl aşteaptă până când acesta va reveni de la locuinţa familiei G., situată dincolo de calea ferată paralelă cu drumul.
La un moment dat şi-a făcut apariţia inculpatul (nepotul victimei) care se afla şi el într-o căruţă, a oprit căruţa în faţa celei a victimei, a luat furca pe care o avea în căruţă, s-a apropiat de T.D. care între timp coborâse din căruţa sa şi i-a aplicat victimei o lovitură cu partea metalică a furcii, în zona capului, mai precis în zona parietală stângă. După ce victima a căzut la pământ, inculpatul a continuat să o lovească, aplicându-i încă 4-5 lovituri cu furca şi, totodată, a asmuţit câinii asupra victimei. Apoi inculpatul a plecat de la locul agresiunii înspre ferma sa, iar victima a fost găsită după câteva minute de martora O.I. Aceasta, împreună cu alţi martori sosiţi ulterior la locul incidentului, l-au transportat pe vicitmă cu căruţa la locuinţa sa, l-au aşezat pe patul aflat într-una din încăperi, loc în care victima a decedat înaintea sosirii echipajului Serviciului de Ambulanţă Câmpia Turzii.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 6471/III/576 din
09.11.2006, moartea numitului T.D. a fost violentă, „s-a datorat anemiei acute consecutiv hemoragiei externe şi interne consecutiv plăgilor contuze de la nivelul extremităţii cefalice (parietal stg. şi fronto-parietal stg.) şi fracturilor de humerus stg., claviculă stg. şi acromion stg."; leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur (de exemplu furcă), iar între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate
Cu ocazia audierii sale, inculpatul a negat faptul că l-ar fi agresat pe T.D., declarând că cele două căruţe s-ar fi lovit una de cealaltă şi ca urmare victima ar fi căzut din căruţa sa. Inculpatul a mai declarat că avea cu victima neînţelegeri privitoare la o parcelă de teren despre care fiecare susţinea că este a sa .
58
Ulterior, fiind audiat în faţa instanţei învestite cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, precum şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptul că l-a agresat pe T.D. cu o furcă, precizând de asemenea că martorele G.A. şi O.I. au încercat să îl oprească în a-l mai agresa pe acesta.
Apărările inculpatului au fost înlăturate de către prima instanţă pe baza actelor şi lucrărilor dosarului.
Prima instanţă a concluzionat că din întreg ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a comis fapta în public, având în vedere că la data comiterii infracţiunii drumul era accesibil oricărei persoane, nefiind interzis accesul, cu atât mai mult cu cât în acel moment era singurul drum utilizabil de către oricare din oamenii din localitatea respectivă în condiţiile în care drumul comunal era impracticabil, neputând fi utilizat sub nici un aspect indiferent de mijlocul de locomoţie.
De asemenea conform dispoziţiilor art.152 lit.”b” C.pen., fapta se consideră a fi comisă în public şi atunci când s-a comis în orice alt loc accesibil publicului dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane, aspect ce a fost de asemenea îndeplinit în cauză, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, fapta fiind comisă în văzul unor persoane care locuiau în apropiere.
Legiuitorul nu a stipulat în mod expres că este imperios necesar ca pentru existenţa prevederilor art.175 lit.”i” C.pen. să existe la data comiterii faptei de la începutul şi până la sfârşitul acţiunii infracţionale cel puţin două personae.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a dispus ca inculpatul să achite fiecărei părţi civile câte 15.000 Ron cu titlu de daune morale argumentându-se că este de necontestat faptul că părţile civile au pierdut fiinţa extrem de dragă acestora, respectiv tatăl lor, prin actul infracţional reprobabil comis de inculpat, existenţa prejudiciului moral fiind evidentă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.A., solicitând pronunţarea unei decizii prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor prev. şi ped. de art. 174 C.pen., reţinerea de circumstanţe atenuante în procesul de individualizare a pedepsei aplicate şi reducerea cuantumului daunelor morale acordate părţilor civile, precum şi a cheltuielilor judiciare acordate acestora şi către stat.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că încadrarea juridică a faptei pentru care este cercetat în infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. i C.pen. este eronată deoarece în mod greşit s-a reţinut circumstanţa comiterii faptei în loc public, instanţa de fond făcând o interpretare extensivă a definiţiei date prin art. 152 C.pen.
În argumentarea acestei critici inculpatul a arătat că, în fapt, locul unde s-a produs incidentul nu era drum public, ci un drum de hotar pe unde se deplasau ocazional atelajele riveranilor, că acest drum constituie proprietate privată şi că îngăduinţa dată unor vecini să-l folosească pentru a ajunge la terenurile lor nu justifică asimilarea acestuia drumului public.
S-a mai arătat că este eronată şi reţinerea condiţiei comiterii faptei de faţă cu doua sau mai multe persoane deoarece textul art. 152 lit. b C.pen. impune ca în momentul comiterii faptei să se afle în acel loc două sau mai multe persoane, iar prezenţa acestora să fie efectivă, condiţie nerealizată în cauză dat fiind faptul că la locul incidentului nu au fost prezente alte persoane.
59
Cu privire la individualizarea pedepsei, inculpatul a menţionat că s-a reţinut fără nici un temei faptul că este o persoană violentă şi că se impun reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege deoarece a comis fapta în stare de ebrietate, este cunoscut ca o persoană harnică şi nu a avut conflicte cu legea.
Referitor la soluţionarea acţiunii civile, inculpatul a precizat că sumele acordate cu titlu de daune mortale sunt exagerate şi sunt menite, în fapt, să acopere veniturile de care beneficiau din activitatea desfăşurată de victimă în gospodăria proprie şi nu pentru a compensa suferinţa cauzată de decesul tatălui lor, ceea ce face ca sumele acordate cu acest titlu să constituie o sursă de îmbogăţire.
S-a mai arătat că urmare a admiterii în parte a acţiunii civile se impunea şi reducerea corespunzătoare a cheltuielilor judiciare constând în onorariul avocaţial la care a fost obligat inculpatul în favoarea părţilor civile.
În final, inculpatul a apreciat că suma stabilită cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului este exagerată, impunându-se reducerea acestora.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
Prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că în data de 18.10.2006, în jurul orelor 18,30, în timp ce se afla pe drumul situat în zona denumită „Hotar Petrilaca” din Turda, jud. Cluj, inculpatul a aplicat victimei T.D. mai multe lovituri cu o furcă în zona capului şi pe corp, cauzându-i leziuni care au condus în final la decesul victimei.
Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică legală infracţiunii comisă de inculpat, iar sancţiunea penală aplicată a fost judicios individualizată în raport de criteriile enumerate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în măsură să asigure realizarea scopului stabilit de art. 52 C.pen.
Critica potrivit căreia faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică faptei, urmare a reţinerii eronate a circumstanţei agravante a comiterii infracţiunii în public, nu este fondată.
Astfel, expresia „faptă săvârşită în public” este definită de către legiuitor în art. 152 C.pen.. Conform textului de lege menţionat fapta se considera săvîrşită "în public" atunci cînd a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezenta nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante; e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a data seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
Din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză rezultă că actul de agresiune comis asupra victimei s-a consumat pe un drum pe care, la acea dată, circulau fără restricţii autoturisme, atelaje, cetăţeni, fiind singurul drum deschis circulaţiei deoarece cealaltă cale de acces era impracticabilă. De altfel, în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 23 ianuarie 2007 inculpatul recunoaşte că a permis constituirea unei căi de acces pe terenul folosit de el cât timp drumul de lângă calea ferată era impracticabil, aspect care se circumscrie accepţiunii de “loc public prin destinaţie”.
Pe de altă parte, nu poate fi omisă împrejurarea că actele de agresiune au fost văzute de mai multe persoane şi, deşi se aflau la o oarecare distanţă de locul
60
incidentului, au perceput cu claritate modul în care a acţionat inculpatul, respectiv au văzut obiectul cu care acesta a exercitat agresiune, numărul loviturilor şi zona unde au fost aplicate, iar această împrejurare se circumscrie cerinţei din art. 152 lit. b C.pen.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei prin neluarea în considerare a unor circumstanţe atenuate referitoare la persoana inculpatului şi starea de ebrietate a acestuia în momentul comiterii infracţiunii.
Este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi că din actele depuse la dosar rezultă că acesta nu este cunoscut ca o persoană care să fi avut conflicte sau incidente cu alte persoane, că inculpatul a fost sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul comiterii infracţiunii, însă aceste aspecte nu pot conduce automat la reţinerea ca şi criterii de natură a atenua răspunderea penală deoarece nu pot fi privite izolat şi fără luarea în considerare a celorlalte circumstanţe în care s-a comis infracţiunea (pe fondul situaţiei tensionate dintre părţi, profitând de vârsta înaintată a victimei - 79 de ani şi, prin urmare, de posibilitatea redusă de apărare a acestuia, prin folosirea de către inculpat a avantajului conferit de forţa fizică superioară şi că de faptul că era înarmat). Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat ca şi circumstanţe atenuante au fost avute în vedere de către instanţa de fond în procesul de individualizare a pedepsei, orientând cuantumul sancţiunii spre minimul special prevăzut de lege.
În final, Curtea consideră că reţinerea aspectelor invederate de către inculpat ca şi cauze de atenuare a răspunderii penale, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar conduce la stabilirea unei sancţiuni penale în disproporţie vădită cu gradul concret de pericol social al infracţiunii comise şi urmările cauzate, cu consecinţa eludării scopului stabilit prin art. 52 C.pen.
In ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, Curtea reţine că instanţa de fond a reţinut corect că prin fapta sa inculpatul a cauzat părţilor civile atât un prejudiciu de ordin patrimonial (constând în sumele de bani avansate pentru organizarea funeraliilor victimei potrivit obiceiului locului), dar şi un prejudiciu cu caracter nepatrimonial care se circumscrie suferinţei pierderii în condiţii tragice a unui părinte.
Relativ la întinderea acestui prejudiciu, ca şi la acoperirea acestuia, practica judiciară a statuat constant că instanţei de judecată îi revine sarcina de a le evalua, ţinând seama de aspecte care rezultă din circumstanţele cauzei.
În speţă, dat fiind faptul că victima a fost tatăl părţilor civile, că acesta, în ciuda vârstei, constituia încă un sprijin material şi moral pentru copiii săi, că decesul părintelui lor a survenit brusc şi ca urmare a unor acte comise de un semen al lor, reprezintă circumstanţe de natură a amplifica suferinţa cauzată de pierderea tatălui. În acest context, instanţa de fond a stabilit corespunzător întinderea prejudiciului cu caracter nepatrimonial cauzat fiecărei părţi civile, iar sumele acordate cu titlu de daune morale au fost judicios cuantificate în raport de întinderea prejudiciului suportat de părţile civile, fiind de natura a constitui o compensaţie suficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu.
Totodată, Curtea consideră că nu se impune reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în favoarea părţilor civile şi a statului deoarece, pe de o parte, părţile civile nu pot fi culpabile de faptul că au evaluat întinderea prejudiciului moral într-un cuantum mai ridicat tocmai datorită criteriilor de ordin subiectiv generate de implicarea afectivă, iar, pe de altă parte, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost evaluate ţinând cont de cheltuielile
61
efectiv suportate în proces cu efectuarea actelor medicale, asigurarea asistenţei juridice obligatorii, întocmirea actelor de procedură.
În final, Curtea constată că sentinţa atacată prezintă un element de nelegalitate, respectiv omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, stabilirea acesteia fiind obligatorie potrivit art. 65 C.pen. şi art. art.174 C.pen., art.175 alin.l lit. i C.pen., însă această nelegalitate nu poate fi îndreptată dat fiind faptul că în cauză numai inculpatul a declarat apel, iar potrivit art. 372 al. 1 C.proc.pen. situaţia acestuia nu poate fi înrăutăţită în propria cale de atac.
DECIZIA PENALĂ NR.103/A/2007
