Infracţiunea de tâlhărie. Poziţia subiectivă. Coautorat.
| Comentarii |
|
Infracţiunea de tâlhărie, ca infracţiune complexă, se caracterizează sub aspectul laturii obiective prin două acţiuni, din care una principală - furtul, iar a doua, secundară - folosirea violenţei sau a ameninţării, ori punerea victimei în neputinţa de a se apăra. Între aceste două acţiuni există o legătură de la mijloc la scop, fapta constituind tâlhărie chiar dacă violenţa, ameninţarea, etc. a fost întrebuinţată de făptuitor cu puţin înainte, în timpul sau imediat după săvârşirea furtului. Existenţa infracţiunii complexe de tâlhărie nu este condiţionată de concomitenţa apriorică a poziţiei subiective raportată la ambele acţiuni, iar atunci când nu sunt concomitente, nici de o anumită ordine în care cele două poziţii psihice trebuie să se succeadă. Chiar dacă făptuitorul a conceput săvârşirea numai a uneia dintre acţiuni şi implicit a infracţiunii caracterizată prin această acţiune, dar pe parcursul executării faptei au survenit situaţii care l-au determinat să se hotărască a comite şi cealaltă acţiune, infracţiunea complexă se constituie în integralitatea conţinutului său, cu poziţia subiectivă complexă ce îi este caracteristică.
Prin sentinţa penală nr. 93/27.02.2007 a Tribunalului Cluj în temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.a şi c C.pen. cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi c, art.76 alin.1 lit.b s-a dispus condamnarea inculpaţilor C.A.A. şi P.GH.N. la o pedeapsă de câte 3 (trei) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
S-a respins cererea formulată de inculpatul C.A.A. şi P.Gh.N. potrivit art.334
C.pr.pen. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire sau alte violenţe incriminată de art.180 alin.2 C.pen.
S-a respins cererea formulată de inculpatul P.Gh.N. în conformitate cu dispoziţiile art.334 C.pr.pen. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi în infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea art.33 lit.”a” C.pen.
În temeiul art.350 C.pen.pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 06 august 2006 la zi .
În temeiul art.71 C.Pen. s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b din Codul penal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a onstatat că bunul sustras de către cei doi inculpaţi constând într-un telefon mobil marca „Motorala V3”, seria CFWGO851CD prin comiterea infracţiunii reţinute în sarcina acestora a fost recuperat integral.
În temeiul art.346 alin.1 C.pr.pen. raportat la art.14 alin.3 lit. b C.pr.pen. cu aplicarea art. 998 C.civil s-a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, să plătească părţii civile M.R.F. suma de 50 lei cu titlu de daune materiale reprezentând suma sustrasă de inculpaţi şi suma de 3000 lei cu titlu de daune morale.
51
În temeiul art.346 alin.1 C.pr.pen. raportat la art.14 alin.3 lit. b C.pr.pen. cu aplicarea art. 998 C.civil şi art. 313 din Legea nr.95/2006, modificat prin O.U.G. nr.72/2006 cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile Spitalul Municipal Gherla suma de 1248,47 lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor medico-sanitare acordate părţii vătămate, cu aplicarea dobânzii legale începând cu data de 09.08.2006, data externării părţii vătămate şi până la achitarea integrală a sumei anterior menţionată.
În temeiul art.189 C.pr.pen. s-a stabilit onorarii avocaţiale din oficiu, care s-au suportat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi care s-au avansat către BCAJ
Cluj.
În temeiul art. 191 C.pr.pen. fiecare inculpat a fost obligat să plătească câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului .
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în data de 5 august 2006, partea vătămată M.R.F. s-a deplasat la discoteca organizată în barul SC A.I. SRL din localitatea Lujerdiu, comuna Corneşti, judeţul Cluj, rămânând în bar până în jurul orei 2,oo când, urmare a înţelegerii anterioare avută cu martora R.M., sa deplasat la domiciliul acesteia, situat în aceeaşi localitate, pentru a întreţine relaţii sexuale.
Aşa fiind, victima s-a deplasat la domiciliul martorei, imobilul acesteia nefiind iluminat, iar în timp ce partea vătămată se afla în imobil, martora a ieşit afară, fiind urmată la scurt timp de partea vătămată. În momentul ieşirii din imobil partea vătămată a fost lovită de către inculpaţi cu ajutorul unor corpuri contondente în zona capului şi cu ajutorul pumnilor în zona spatelui, acţiunile agresive ale inculpaţilor fiind însoţite de sustragerea de către aceştia a telefonului mobil marca „Motorola V3” şi a sumei de 50 RON, găsite asupra părţii vătămate.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de IML Cluj, a rezultat că partea vătămată a fost internată în perioada 6-9 august 2006, în Spitalul municipal Gherla, cu diagnosticul : „TCCA deschis, plăgi contuze în regiunea paretală dr. şi stg., în regiunea sprâncenoasă stg., contuzie mâna stg. şi hemitorace stg.”, leziunile suferite necesitând un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Din declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penala a rezultat fără dubiu că au luat rezoluţia infracţională de a deposeda partea vătămată de suma de bani pe care o avea asupra sa şi de telefonul mobil, în timp ce toţi se aflau la discotecă, ocazie cu care au sesizat că partea vătămată se va deplasa la domiciliul martorei. Pe de altă parte, martora R.M. a confirmat faptul că partea vătămată s-a aflat la domiciliul său în noaptea respectivă, că a avut cu aceasta discuţii contradictorii în urma cărora martora a ieşit din casă şi că în timp ce se afla în curtea casei a văzut cum inculpaţii au agresat-o pe partea vătămată şi i-au sustras o sumă de bani şi telefonul mobil. Din declaraţiile martorei, care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate, a mai rezultat că între martoră şi inculpaţi nu a existat nici o înţelegere anterioară sau concomitentă săvârşirii faptei, în sensul realizării vreunui act de complicitate. Dimpotrivă, martora a încercat să îi convingă pe inculpaţi să înceteze acţiunea agresivă asupra părţii vătămate, iar când a observat că aceasta şi-a pierdut cunoştinţa a stropit-o cu apă pentru a-şi reveni.
Cu ocazia cercetărilor, inculpaţii au condus organele de poliţie în apropierea locului faptei, respectiv la grupul social din cadrul Şcolii generale Lujerdiu, unde au ascuns telefonul mobil sustras de la partea vătămată în condiţiile descrise. Telefonul mobil a fost găsit în stare de funcţionare, conţinând cartela SIM, şi a fost recunoscut de către partea vătămată ca fiind bunul reclamat ca sustras de către inculpaţi. Bunul menţionat a fost predat pe bază de dovadă părţii vătămate.
52
Partea vătămată a susţinut constant că inculpaţii i-au sustras şi suma de 200 RON, însă aceştia au contestat această sumă, precizând că au sustras de la partea vătămată doar 50 RON.
Ambii inculpaţi au fost ascultaţi de mai multe ori in faza de urmărire in prezenţa unor avocaţi din oficiu, insă in faza de cercetare judecătorească in prezenta unor avocaţi aleşi, aceştia au revenit asupra declaraţiilor, retractând parţial cele declarate in faza de urmărire penală, prin invocarea „ameninţării” lor de către organele de urmărire penală cu arestarea, daca nu scriu ce li se spune, negând existenţa unei înţelegeri prealabile anterioare în scopul tâlhăririi victimei şi afirmând că agresionarea a survenit ca urmare a gestului părţii vătămate de a duce mâna la buzunarul pantalonilor unde ştiau că avea un cuţit, gest care le-a creat o stare de puternică temere.
Instanţa de fond a reţinut ca sincere declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală cu motivarea că acestea sunt confirmate de ansamblul probelor existente in cauza. S-a mai reţinut că utilizarea în apărarea lor a faptului ca ar fi fost ameninţaţi de către organele de urmărire penala, nu are nici un suport probatoriu, cu atât mai mult cu cat de la începutul derulării procesului penal aceştia au beneficiat tot timpul de asistenta juridică.
Faţă de apărarea potrivit căreia inculpaţii au agresat victima sub imperiul temerii provocate de gestul acesteia astfel cum a fost arătat mai sus, instanţa de fond a reţinut că o asemenea temere a fost nejustificată şi nedovedită şi că o invocare a unei provocări sau legitime apărări este lipsită de suport probator deoarece nu a existat un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpaţilor, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care ar fi pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc, atac care să fi fost cauzat de victimă.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii prin apărătorii aleşi au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lor.
Astfel, sub aspectul cererii formulată de inculpatul C.A.A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi respectiv cererea formulată de inculpatul P.Gh.N. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărieîn infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi respectiv infracţiunea de furt calificat acestea au fost respinse de către instanţă ca nefondate pentru următoarele considerente :
Leziunile prezentate de victimă nu s-a produs ca urmare a unei greşeli în cadrul unei altercaţii, ci dimpotrivă au fost mai multe lovituri precise, aplicate în zona spatelui, capului şi a membrelor superioare a părţii vătămate cu bâte, cu scopul precis ca în momentul în care aceasta este căzută la pământ urmare loviturilor aplicate de cei doi inculpaţi, să i se sustragă bunurile, aspect realizat de inculpatul P.Gh.N. ceea ce denotă fără dubiu intenţia inculpaţilor de a comite infracţiunea de tâlhărie şi nicidecum cele de lovire sau alte violenţe, incriminată de art.180 alin.2 C.pen. şi respectiv infracţiunea de furt calificat, incriminată de art.208, art.209 lit.”a” şi “g” C.pen..
Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tâlhărie sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii şi regiunea corpului în care a fost aplicată, durata îngrijirilor medicale. Astfel, pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, care se săvârşeşte numai cu intenţie directă, este necesar ca această formă de vinovăţie să fie prezentă atât în acţiunea principală, de furt, cât şi în cea adiacentă, de exercitare de violenţe sau ameninţări pentru a pune victima în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.
53
Deposedarea victimei prin violenţă fizică constituie o modalitate de realizare, pe lângă acţiunea de însuşire, a celeilalte componente a laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie. Ca urmare, faptele celor doi inculpaţi de a agresa fizic victima care fiind căzută la pământ în stare de inconştienţă cu scopul precis de însuşire a bunurilor mobile ale acesteia, prezintă toate acele trăsături tipice şi esenţiale specifice elementelor obiective şi subiective ale infracţiunii de tâlhărie, incriminată de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.a şi c C.pen.
Or, acţionând în modul descris, inculpaţii au prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei lor rezultat pe care, l-au urmărit şi l-au acceptat. Mijlocul folosit în agresiune - bâte, zona vizată, intensitatea loviturilor, constituie elemente suficiente pentru a se reţine intenţia de a agresa fizic victima în scopul sustragerii bunurilor acesteia iar nu de a-i cauza loviri ale cărei consecinţe, să se rezume la aplicarea dispoziţiilor art.180 alin.2 din Codul penal, în contextul în care victima nu a avut nici un conflict cu cei doi inculpaţi.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de tâlhărie se comite cu intenţie directă, atât în ceea ce priveşte acţiunea principală, cât şi cea adiacentă, inculpatul prevede şi urmăreşte să comită furtul prin violenţă sau ameninţare ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi prin folosirea vreunuia din aceste mijloace pentru păstrarea bunului furat, ştergerea urmelor infracţiunii ori pentru a-si asigura scăparea.
În alcătuirea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie, intră două activităţi strâns legate între ele, dintre care furtul este principală, iar a doua, folosirea violenţei sau a ameninţării, ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, apare, în raport cu cea dintâi, ca fiind secundară. Furtul constă şi în cazul tâlhăriei în luarea bunului mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, ceea ce implică un act de deposedare şi un act de împosedare.
Prin violenţă se înţelege o constrângere fizică exercitată asupra persoanei vătămate. Violenţa trebuie să fie efectivă şi să aibă aptitudinea de a înfrânge rezistenţa victimei. Violenţa, ameninţarea, sau punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, realizează activitatea secundară a tâlhăriei numai dacă au servit ca mijloc pentru comiterea furtului sau pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii sau, pentru a asigura scăparea făptuitorului. Prin urmare, între violenţă şi furt trebuie să existe o legătură de la mijloc la scop. Această legătură există şi fapta constituie tâlhărie dacă violenţa, a fost întrebuinţată de inculpat cu puţin înainte, în timpul sau imediat după săvârşirea furtului.
Tâlhăria se consumă în momentul când executarea activităţii principale -furtul - a fost dusă până la capăt, cu condiţia ca inculpatul să fi folosit violenţa sau ameninţarea.
Din dosarul cauzei, din probele administrate rezultă că fapta comisă de către cei doi inculpaţi constituie infracţiunea complexă de tâlhărie, săvârşită prin violenţă, partea vătămată fiind atacată, pe timp de noapte, prin surprindere, cauzându-i-se atât un prejudiciu patrimonial, cât şi leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Practica judiciară este unanimă în sensul că, dacă deposedarea părţii vătămate de un bun al său s-a realizat prin violenţe ce au pricinuit acesteia o vătămate a integrităţii corporale pentru a cărei vindecare a fost nevoie de îngrijiri medicale timp de 8-9 zile, fapta astfel săvârşită, constituie infracţiunea unică, complexă, de tâlhărie .
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.A.A. şi P.Gh.N.
54
Inculpatul C.A.A. a criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat desfiinţarea acestei soluţii şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b şi al. 2/1 lit. a şi c C.pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 180 al. 2 C.pen. cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa unei înţelegeri prealabile între inculpaţi în sensul de a tâlhări victima şi că singura sa acţiune a constat doar în a aplica lovituri părţii vătămate.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei până la minimul general, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiţionată potrivit art. 81 C. pen. arătând că nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală şi a avut o contribuţie redusă la comiterea faptei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, susnumitul inculpat a arătat că sentinţa penală atacată este nelegală sub aspectul datei de la care s-a stabilit plata dobânzilor solicitând ca prin decizia ce se va pronunţa să se dispună ca această obligaţie să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Inculpatul P.Gh.N. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemenicie şi a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmare a acordării unei eficienţe mai sporite circumstanţelor atenuante cu motivarea că este la prima confruntare cu legea penală, a avut o atitudine sinceră şi a conştientizat gravitatea faptei comise.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o încadrare juridică legală infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi..
Rezultă din ansamblul probator că în noaptea de 5 august 2006 victima a fost la discoteca organizată în barul SC A.I. SRL din localitatea Lujerdiu, comuna Corneşti, judeţul Cluj, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, precum şi cu inculpaţii, deşi nu-i cunoştea. Totodată, victima s-a înţeles cu martora R.M. să se deplaseze la domiciliul acesteia în scopul întreţinerii de relaţii sexuale, scop în care i-a dat suma de 50 Ron. Aşa fiind, după orele 2,00, victima s-a deplasat împreună cu martora la locuinţa acesteia, fiind urmaţi la scurt timp de inculpaţi. Aceştia s-au uitat pe fereastră, văzându-i pe cei doi împreună, fiind văzuţi la rândul lor de către martoră. Deoarece între victimă şi martoră au apărut neînţelegeri, sub pretextul că doreşte să-şi facă necesităţile, martora a ieşit afară şi i-a văzut pe inculpaţi care s-au ascuns după colţul casei. Văzând că martora nu se întoarce în casă, partea vătămată a ieşit şi ea afară unde, prin surprindere şi din spate, inculpaţii au lovit victima cu bâte până a căzut la pământ şi a leşinat, după care inculpatul P. a sustras telefonul mobil care căzuse din mâna părţii vătămate şi, din buzunarul pantalonilor, portofelul conţinând o sumă de bani. Apoi inculpaţii s-au reîntors la discotecă unde au cheltuit banii sustraşi, iar telefonul a fost ascuns de inculpatul Patache în grupul sanitar de unde a fost recuperat şi restituit victimei. Părţii vătămate i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Susţinerea inculpatului C.A.A. potrivit căreia încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina sa este nelegală deoarece în cauză nu s-a dovedit existenţa unei înţelegeri prealabile între inculpaţi pentru a tâlhări victima şi că, raportat la contribuţia efectiv avută, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al.2 C.pen., este nefondată, această critică
55
adusă sentinţei instanţei de fond urmând a fi înlăturată pentru considerentele următoare:
În primul rând, existenţa unei înţelegeri anterioare între inculpaţi a fost recunoscută constant de ambii în faza de urmărire penală, în prezenţa avocatului, iar revenirea asupra acestei poziţii în cursul judecăţii este nejustificată şi lipsită de suport probator.
În al doilea rând, infracţiunea de tâlhărie, ca infracţiunea complexă, se caracterizează sub aspectul laturii obiective prin două acţiuni, din care una principală - furtul, iar a doua, secundară - folosirea violenţei sau a ameninţării, ori punerea victimei în neputinţa de a se apăra. Între aceste două acţiuni există o legătură de la mijloc la scop, fapta constituind tâlhărie chiar dacă violenţa, ameninţarea, etc. a fost întrebuinţată de făptuitor cu puţin înainte, în timpul sau imediat după săvârşirea furtului. Aceasta deoarece acţiunea principală apare ca fiind cea care vizează în mod direct obiectul juridic al infracţiunii complexe, pe când acţiunea secundară se conturează ca fiind cea care, vizând un alt obiect juridic, are întotdeauna un caracter ajutător, complinitor, în sensul că este destinată să uşureze, să completeze sau să dea eficienţă acţiunii principale în crearea rezultatului.
Pe de altă parte, existenţa infracţiunii complexe de tâlhărie nu este condiţionată de concomitenţa apriorică a poziţiei subiective raportată la ambele acţiuni, iar atunci când nu sunt concomitente, nici de o anumită ordine în care cele două poziţii psihice trebuie să se succeadă. Chiar dacă făptuitorul a conceput săvârşirea numai a uneia dintre acţiuni şi implicit a infracţiunii caracterizată prin această acţiune, dar pe parcursul executării faptei au survenit situaţii care l-au determinat să se hotărască a comite şi cealaltă acţiune, infracţiunea complexă se constituie în integralitatea conţinutului său, cu poziţia subiectivă complexă ce îi este caracteristică.
Totodată, unitatea infracţiuni complexe, în general, nu rezultă din anterioritatea concepţiei integrale a infracţiunii, în toate acţiunile sale, ci din conexiunea materială ce se stabileşte între acţiunile componente, conexiune care corespunde şi unei legături psihice între poziţiile subiective ce au întovărăşit fiecare din acţiunile respective şi aceasta indiferent de ordinea în care acele poziţii subiective s-au conturat în psihicul făptuitorului şi de împrejurarea că amplificarea atât a activităţii materiale, cât şi a poziţiei psihice a intervenit pe parcursul executării.
În cazul de speţă, deşi a contribuţia inculpatului C.A.A. s-a limitat numai la realizarea acţiunii adiacente, respectiv la comiterea actelor de violenţă, acesta şi-a dat seama că, prin activitatea sa, chiar parţială, contribuie la realizarea întregii infracţiuni complexe, la producerea rezultatului acesteia pe care l-a urmărit şi l-a acceptat.
De altfel, din modul şi mijloacele de comitere a faptei rezultă că inculpatul C.A.A. a avut reprezentarea faptului că prin contribuţia sa sprijină activitatea coinculpatului P.Gh.N. şi a urmărit producerea rezultatului infracţiunii complexe de tâlhărie: inculpaţii au urmărit victima pe timp de noapte până la locuinţa unde se îndreptase, au verificat prezenţa acestuia în casă privind pe geam, l-au aşteptat să iasă afară ascunşi după colţul casei şi, profitând de întuneric şi lipsa iluminatului, prin surprindere, au aplicat lovituri concomitente de mare intensitate părţii vătămate, în zona capului, cu bâte, continuând agresiunea şi după ce victima a căzut, până când aceasta nu a mai avut nici o reacţie. Practic, victima a fost pusă în stare de inconştienţă şi, în această situaţie, inculpatul P.Gh.N. a sustras telefonul ce căzuse din mâna victimei şi, din buzunarul pantalonilor a sustras portofelul cu bani după care ambii inculpaţi s-au întors în discotecă unde au cheltuit banii sustraşi.
56
Apărarea inculpatului C.A.A. potrivit căreia actele de agresiune au fost urmarea temerii produse de gestul victimei care şi-a îndreptat mâna spre buzunarul pantalonilor unde ţinea un cuţit nu poate fi primită deoarece cei doi inculpaţi nu s-au aflat în faţa unui atac direct, material, imediat şi injust, victima nu a exercitat nici un act de violenţă îndreptat împotriva inculpaţilor şi, de altfel, nici nu a remarcat prezenţa celor doi dat fiind faptul că era întuneric şi erau ascunşi în spatele casei martorei Rogojan astfel că agresionarea victimei s-a realizat prin surprindere.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în mod temeinic şi legal prima instanţă a respins şi cererea inculpatului P.Gh.N. schimbare a încadrării juridice în infracţiunile de lovire şi furt prev. şi ped. de art. 180 al. 2 C.pen. şi art. 208, 209 al.1 lit. a şi g C.pen.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la greşita individualizarea a pedepselor şi nici cererea de a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C.pen. deoarece prima instanţă, raportându-se la modul de producere a infracţiunii, urmările cauzate şi persoana inculpaţilor, a stabilit sancţiuni penale corespunzătoare care, prin cuantum, răspund criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi sunt în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C.pen. Curtea consideră că reducerea cuantumului pedepselor aplicate ar conduce la aplicarea unor sancţiuni în disproporţie vădită cu gradul concret de pericol social al infracţiunilor comise de inculpaţi, cu consecinţa eludării scopului de sancţionare a legii penale.
În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Municipal Gherla, Curtea concluzionează că obligarea la plata cheltuielilor de spitalizare a fost stabilită legal potrivit art. 14, 346 C.proc.pen., art. 998 C.civ. şi art. 106 din OUG 150/2002, art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce priveşte data de la care inculpaţii au fost obligaţi la plata de dobânzi, respectiv începând cu prima zi următoare datei externării victimei - 10.08.2006, prima instanţă a avut în vedere faptul că, nefiind vorba de un prejudiciu a cărui reparaţie se realizează prin echivalent, ci de o creanţă pecuniară, aceasta a devenit certă, lichidă şi exigibilă la data arătată şi, pentru a se realiza o reparaţie integrală a prejudiciului suportat de partea civilă constând atât în cheltuielile efectuate, cât şi în beneficiul nerealizat, inculpaţii datorează potrivit art. 998 C.civ., art. 1084 C.civ dobânzi pe toată durata de la data cauzării prejudiciului şi până la achitarea sumei.
În acest sens s-a pronunţat şi fosta instanţă supremă prin Decizia penală nr. 4811/28.11.1972 şi Decizia penală nr. 1333/18.06.1980.
Faţă de cele arătate, în mod legal instanţa de fond a stabilit ca obligaţia de plată a dobânzilor să survină de la data de 10.08.2006 şi nu de la data rămânerii definitive a sentinţei.
