Infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. Cale de atac

Sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, pot fi atacate numai cu recurs.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 159 din 9 octombrie 2008

Prin sentința penală nr. 1923/05.11.2007 a Judecătoriei Galați, inculpatul C.V.D. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.

în baza art. 36 alin. (1) C.pen., în referire la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1308/22.07.2007 a Judecătoriei Galați și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

în baza art. 36 alin. (3) C.pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată cu începere de la data de 11.01.2007 la zi.

în temeiul art. 14 C.proc.pen. și art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.I.E. suma de 5.000 lei, cu titlul de daune morale.

în fapt, s-a reținut că, în ziua de 05.01.2007, inculpatul C.V.D. a acostat-o pe partea vătămată C.I.E., în vârstă de 17 ani, a prins-o de braț și prin amenințare cu un cuțit a condus-o în scara blocului SD9 de pe strada Siderurgiștilor, unde a întreținut două raporturi sexuale.

împotriva sentinței penale nr. 1923/05.11.2007 a Judecătoriei Galați a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.V.D., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

în motivarea apelului a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol deoarece partea vătămată a fost de acord să întrețină raporturi sexuale. în subsidiar a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare.

Prin decizia penală nr. 215/A/15.04.2008 a Tribunalului Galați, apelul declarat de inculpatul C.V.D. a fost respins ca nefondat.

împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.V.D., susținând că pedeapsa aplicată este prea mare.

Recursul declarat de inculpatul C.V.D. este fondat, urmând a fi admis, dar pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 361 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., nu pot fi atacate cu apel sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Conform art. 3851alin. (1) lit. d) C.proc.pen., pot fi atacate cu recurs sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

în cauză, inculpatul C.V.D. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C.pen., infracțiune pentru care, potrivit alin. (4) din același articol, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, situație în care sentința poate fi atacată doar cu recurs, nu și cu apel.

Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 - privind organizarea judiciară, recursurile se judecată în complet format din 3 judecători.

în cauză, calea de atac exercitată de inculpatul C.V.D. a fost soluționată în complet format din doi judecători, într-o altă componență decât cea prevăzută de lege, astfel că hotărârea este supusă casării conform art. 3859pct. 3 C.proc.pen.

Pentru aceste motive, recursul declarat de inculpatul C.V.D. a fost admis, decizia penală nr. 215/A/15.04.2008 a Tribunalului Galați a fost casată și cauza a fost trimisă la aceeași instanță spre competentă soluționare a recursului declarat de inculpat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C.pen. Cale de atac