Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea de sfidare a organelor judiciare. Pericolul social concret. Conţinut. Nereţinerea elementelor pericolului social concret al faptei. Netemeinicie
| Comentarii |
|
În conformitate cu prevederile art. 181C.pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului. La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie să se ţină seama de toate criteriile de apreciere prevăzute în art. 181 alin. (2) C.pen., în aşa fel ca faptele prezentând un real pericol social să nu fie considerate ca lipsite de importanţă. Aplicarea dispoziţiilor art. 181 C.pen. nu este limitată la sfera infracţiunilor de rezultat, ba chiar s-ar putea susţine că dacă lipsa pericolului social poate fi apreciată în situaţia în care fapta penală produce o modificare în realitatea obiectivă, cu atât mai mult poate fi aplicabilă o astfel de dispoziţie în cazul unei infracţiuni, unde urmarea imediată constă doar într-o stare de pericol. Astfel, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2721teza a II-a C.pen., inclusiv gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Secţia penală, Decizia nr. 1132 din 4 noiembrie 2010
Prin sentința penală nr. 822/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 1283/55/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.A.R. pentru săvârșirea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, prevăzută de art. 2721teza a II-a C.pen.
în baza art. 181raportat la art. 91 lit. c) C.pen. s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
în baza art. 192 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
în data de 26.01.2009, în jurul orelor 1:25, în timp ce se aflau în zona autogării din municipiul Arad, inculpatul însoțit de numitul T.O.M., au fost opriți în vederea legitimării, de o patrulă de jandarmi, cărora le-a atras atenția conduita necorespunzătoare a celor două persoane, care tulburau liniștea publică, manifestându-se zgomotos.
Inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să se legitimeze la solicitarea echipajului de jandarmi și a adoptat o atitudine recalcitrantă, adresând injurii și amenințări tuturor membrilor patrulei de jandarmi. Astfel inculpatul i-a amenințat pe părțile vătămate că va determina trecerea în rezervă a acestora, specificând că: „se va ocupa de voi lumea interlopă”. într-un moment de furie inculpatul a lovit cu piciorul o pubelă metalică de gunoi, determinând smulgerea acesteia din suport și deversarea conținutului pe trotuar. Față de atitudinea violentă a inculpatului părțile vătămate au procedat la contactarea patrulei auto de jandarmi, numai după sosirea acestui echipaj la fața locului reușindu-se legitimarea inculpatului și aplanarea conflictului.
S-a reținut că declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală se coroborează cu această stare de fapt, inculpatul recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
Instanța de fond a reținut de asemenea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 18 dosar urmărire penală.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului îndeplinește de principiu elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2721teza a II-a C.pen.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, s-a avut în vedere de către prima instanță în primul rând modul și mijloacele de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a avut loc, reținându-se ca un element atenuant în favoarea inculpatului că la data consumării infracțiunii acesta se afla în stare de ebrietate.
Prima instanță a avut în vedere și persoana și conduita inculpatului și a constatat că acesta este o persoană tânără, în prezent militar, care nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și atitudinea procesuală a inculpatului și recunoașterea săvârșirii faptei, pe care o regretă.
Analizându-se astfel activitatea inculpatului raportat la dispozițiile art. 181 C.pen., instanța de fond a constatat că, în concret, fapta săvârșită de acesta, deși formal îndeplinește toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 C.pen., adică este prevăzută de legea penală și este săvârșită cu vinovăție, pericolul social al acesteia este minim fiind insuficient pentru a caracteriza fapta a o infracțiune.
S-a constatat, de asemenea, că fapta nefiind infracțiune, nu se poate antrena răspunderea penală, dar prezentând un grad de pericol social, chiar minim, s-a apreciat că se impune sancționarea acesteia potrivit dispozițiile art. 91 C.pen.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatul să fie condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată condiționat și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., cu excepția dreptului de a alege.
în memoriul cuprinzând motivele de apel s-a arătat că în speță instanța a minimalizat pericolul social al faptei inculpatului, apreciind nejustificat că nu este realizat pericolul pe care îl presupune o infracțiune. Inculpatul, prin fapta sa, prin atitudinea avută la adresa jandarmilor, și-a exteriorizat în același timp și disprețul total față de reprezentanții legii. S-a mai arătat că o astfel de soluție nu face altceva decât să încurajeze ca și alte persoane să aibă o atitudine disprețuitoare față de organele care asigură ordinea în stradă și în același timp să sporească neîncrederea populației față de justiție, iar aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cazul unei infracțiunii de pericol apare ca un nonsens.
Cu privire la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 181 C.pen. tribunalul a reținut că soluția primei instanțe de achitare a inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este neîntemeiată. Astfel, s-a constatat faptul că la data săvârșirii infracțiunii inculpatul se afla în stare de ebrietate, este o persoană tânără, nu este cunoscut cu antecedente penale. Cu toate că faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiției prezintă pericol social pentru buna desfășurare a activităților organelor însărcinate cu înfăptuirea justiției, în speță s-a apreciat că pericolul social este minim, sens în care s-a considerat că se impune sancțiunea inculpatului conform dispozițiilor art. 91 C.pen.
împotriva deciziei penale nr. 191/22.06.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1283/55/2010 a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei pronunțarea unei hotărâri în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, urmând a desființa și hotărârea instanței de fond.
în motivarea recursului, s-a susținut că cele două hotărâri sunt vădit netemeinice; critica adusă hotărârii instanței de fond, menținută în apel, referindu-se la greșita achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sfidarea organelor judiciare în temeiul dispozițiilor art. 181C.pen. în acest sens, s-a arătat că cele două instanțe au apreciat greșit incidența criteriilor legale prevăzute de art. 181 alin. (1) și (2) C.pen. în ceea ce privește stabilirea faptului că, în concret, o faptă prevăzută de legea penală prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni; că au considerat că argumentele ce caracterizează persoana inculpatului sunt suficiente pentru a fi dispusă achitarea acestuia. De asemenea, s-a învederat că motivarea instanței de fond, reiterată în decizia de apel, se referă exclusiv la persoana inculpatului, respectiv că acesta este o persoană tânără care nu are antecedente penale, în prezent militar, a săvârșit fapta pe fondul consumului de alcool și, nu în ultimul rând, s-a prezentat în fața organelor judiciare recunoscând fapta. Totodată, în ceea ce privește argumentele reținute de instanță, s-a precizat că acestea sunt parțial criticabile, astfel: săvârșirea faptei în stare de ebrietate, aspect ce rezultă din probe, este întotdeauna o circumstanță de agravare a răspunderii penale în situația în care beția este voluntară; recunoașterea inculpatului a fost parțială, în sensul că acesta a negat împrejurarea că ar fi amenințat părțile vătămate și cu intervenția unor persoane din lumea interlopă; împrejurarea că în prezent inculpatul a dobândit calitatea de militar, respectiv de angajat în cadrul unității militare, raportat la fapta săvârșită care constă tocmai într-o atitudine de dispreț total față de noțiunea de autoritate în sine și față de reprezentanții autorității judiciare (în speță reprezentanți ai Jandarmeriei Române), pune mari semne de întrebare asupra profilului moral al inculpatului și dacă acesta este potrivit sau nu pentru a ocupa o funcție în cadru MApN. Revenind la natura infracțiunii săvârșite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a precizat că aceasta este o infracțiune de pericol, pericol care se produce efectiv în realitatea obiectivă în momentul săvârșirii faptei, sens în care apare ca discutabilă referirea la atingerea minimă adusă valorii ocrotite de lege. Astfel, s-a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 2721 C.pen. face parte din categoria infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției, fiind introdusă în Codul penal relativ recent, din necesitatea de a ocroti cât mai exhaustiv valorile sociale apărate, în contextul în care legiuitorul în mod întemeiat a observat o tendință în societatea noastră din ultimii ani de scădere a respectului datorat organelor judiciare și înfăptuirii justiției; că pericolul social al unei astfel de fapte este generic și rezultă din însăși încriminarea acesteia ca infracțiune pentru realizarea politicii penale a statului; că fiind o infracțiune de pericol, acesta este legal și efectiv, context în care criteriile de apreciere nu sunt aceleași ca în cazul infracțiunilor de rezultat. S-a apreciat că soluția de achitare a inculpatului nu face decât să golească de conținut obiectivul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestui tip de comportament ca infracțiune distinctă care lezează pe cei ce înfăptuiesc acte de justiție. Astfel, s-a arătat că, plecând de la cauza generatoare a conflictului între inculpat și reprezentanții jandarmeriei, se observă că în prealabil inculpatul a manifestat un mare dispreț și față de alte relații de conviețuire socială, tulburând pe timpul nopții liniștea publică, iar la intervenția autorității nu a făcut decât să sfideze pe cei chemați să restabilească ordinea de drept încălcată, insultând și amenințând în mod nemijlocit aceste persoane pentru acte îndeplinite în exercițiul funcției. Pe de altă parte, s-a învederat că pentru a fi realizată efectiv prevenția generală și în particular, corijarea inculpatului, singura soluție temeinică este aceea de a fi condamnat, conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu închisoare sau amendă penală, în contextul în care aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ apare ca o soluție lipsită de orice eficiență juridică. De asemenea, s-a arătat că oricare alte date pozitive ce ar putea caracteriza persoana inculpatului, în mod legal pot fi reținute doar ca circumstanțe de atenuare a răspunderii penale și de individualizare a pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și nicidecum ca fiind criterii de evaluare a lipsei de pericol social concret a unei infracțiuni de natura celei săvârșite de către inculpat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, precum și din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., instanța constată că decizia penală recurată este netemeinică, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C.proc.pen. pentru următoarele considerente:
Hotărârile instanțelor de fond sunt netemeinice sub aspectul achitării inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C.proc.pen. și art. 181 C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2721 teza a II-a C.pen., sprijinindu-se pe o apreciere eronată a faptelor și a gradului lor de pericol social.
în conformitate cu prevederile art. 181C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. în alin. (2) al aceluiași articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie să se țină seama de toate criteriile de apreciere prevăzute în art. 181 alin. (2) C.pen., în așa fel ca faptele prezentând un real pericol social să nu fie considerate ca lipsite de importanță.
Starea de fapt a fost corect reținută de instanțele de fond, fiind rezultatul probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, din care a rezultatul că în data de 26.01.2009, în jurul orelor 1:25, în timp ce se aflau în zona autogării din municipiul Arad, inculpatul C.A.R., însoțit de numitul T.O.M., au fost opriți în vederea legitimării, de o patrulă de jandarmi, cărora le-a atras atenția conduita necorespunzătoare a celor două persoane, care tulburau liniștea publică, manifestându-se zgomotos, iar inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să se legitimeze la solicitarea echipajului de jandarmi și a adoptat o atitudine recalcitrantă, adresând injurii și amenințări tuturor membrilor patrulei de jandarmi, afirmând că va determina trecerea în rezervă a acestora, specificând că: „se va ocupa de voi lumea interlopă”, lovind cu piciorul o pubelă metalică de gunoi, într-un moment de furie inculpatul, și determinând smulgerea acesteia din suport și deversarea conținutului pe trotuar. Această atitudinea violentă a inculpatului a determinat părțile vătămate să solicite ajutorul patrulei auto de jandarmi și numai după sosirea acestui echipaj la fața locului s-a reușit legitimarea inculpatului și aplanarea conflictului.
Prin modul de comitere a faptei, respectiv într-un loc destinat publicului autogară, după ce atrăsese atenția organelor de ordine prin tulburarea liniștii publice, fiind necesară intervenția patrulei auto în sprijinul părților vătămate, fapta nu poate fi calificată în sensul că ar atinge în mod minim valorile ocrotite de legea penală. Trebuie reținută și împrejurarea că prin incriminarea ca infracțiune a faptelor prevăzute de art. 2721teza a II-a C.pen., legiuitorul a urmărit protejarea prestigiului autorităților publice și a încrederii în instituțiile statului, orice conduită lipsită de respect putând fi un exemplu negativ pentru ceilalți membri ai comunității, cu repercusiuni deosebit de grave în viitor. Conduita inculpatului C.A.R. nu este lipsită de pericol social în condițiile în care a impus părților vătămate să solicite ajutorul colegilor. De asemenea nu trebuie omis nici rolul pe care instituția jandarmeriei îl joacă în viața publică, fiind una dintre instituțiile menite să asigure liniștea, ordinea publică și siguranța cetățenilor, ceea ce impune sancționarea oricărei conduite ce aduce atingere prestigiului acesteia.
Curtea nu reține însă susținerea recurentului privind importanța caracterizării infracțiunii ca una de pericol. Aplicarea dispozițiilor art. 181 C.pen. nu este limitată la sfera infracțiunilor de rezultat, ba chiar s-ar putea susține că dacă lipsa pericolului social poate fi apreciată în situația în care fapta penală produce o modificare în realitatea obiectivă, cu atât mai mult poate fi aplicabilă o astfel de dispoziție în cazul unei infracțiuni, unde urmarea imediată constă doar într-o stare de pericol.
Astfel, fapta inculpatului C.A.R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prevăzută de art. 2721 teza a II-a C.pen., inclusiv gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în ce privește cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului și modalitatea de executare, instanța de recurs constată că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.
în procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare pentru atingerea scopului reglementat de legiuitor. Potrivit dispozițiilor art. 52 C.pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. în speță nu se poate omite periculozitate deosebită a faptei dedusă din aceea că inculpatul a amenințat angajați ai jandarmeriei, organ competent să asigure siguranța persoanelor și bunurilor, într-un loc; dar și împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, iar fapta s-a comis sub influența alcoolului.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. instanța a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 191/22.06.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1283/55/2010; a casat decizia penală recurată și sentința penală nr. 822/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria Arad în același dosar și a procedat la rejudecarea cauzei.
în temeiul art. 2721teza a II-a C.pen. a condamnat pe inculpatul C.A.R. la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „sfidarea organelor judiciare”.
în baza și pe durata art. 71 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C.pen.
în baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 C.pen. a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării fiind un avertisment suficient pentru a conduce la reeducarea acestuia. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.
(Judecător Marian Bratiș)
